Asociatia Procurorilor din Romania a stabilit un pachet de modificari minimale pe care le solicita Comisiei de revizuire a Constitutiei, a declarat miercuri presedintele asociatiei, Constantin Sima.
El a solicitat, in cadrul dezbaterilor Comisiei pentru revizuirea Constitutiei, ca, in primul rand, sa se consacre in textul Constitutiei, la articolul 132, care se refera la Statutul procurorului, faptul ca procurorii sunt independenti si inamovibili.
"Daca ar fi existat aceasta prevedere constitutionala, probabil ca multe dintre deficientele care au fost criticate in ultimii ani n-ar mai fi existat", a argumentat Sima.
A doua propunere cu care APR s-a prezentat la Comisia parlamentara, care vizeaza tot amendarea articolului 132, este ca solutiile procurorilor sa fie casate numai de instantele judecatoresti, considerand ca, printr-o astfel de prevedere, se realizeaza o egalizare de statut intre procuror si judecator.
Totodata, Asociatia Procurorilor din Romania doreste ca mandatul membrilor CSM sa se reduca la trei ani.
"Este un mandat mai redus, care responsabilizeaza membrii CSM intr-o masura mai mare decat in prezent si care ii aduce mai aproape de cei care i-au ales. In subsidiar, am rugat Comisia sa reflecte asupra denumirii de Minister Public si Parchet, care creeaza numeroase confuzii. In Italia si Portugalia se foloseste denumirea de 'Procuratura', la care Romania a renuntat", a mai spus Constantin Sima. AGERPRES
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Suntem o firma de constructii ,va rugam sa ne ajutati cu o fisa de post pentru Montator elemente prefabricate din beton armat Cor: 711403.
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Angajata - in varsta de 59 ani si 1 luna, primeste decizia de pensionare pentru limita de varsta in data de 16.04.2024 plata drepturilor de pensie se va face incepand cu data de 01.04.2024 . Salariata a adus copie dupa decizie la angajator in data de 17.04.2024. 1. Cu ce data inceteaza CIM si cu ce articol? 2. Pot incheia un nou CIM cu angajatul dupa incetarea celui vechi pe perioada determinata de 1 luna - pentru a putea gasi alta persoana in locul acesteia? Mentionez ca salariata este de acord...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Suntem o societate de distributie bauturi, prin natura activitatii e necesar sa livram marfa si sambata deci noi am definit saptamana de lucru, pentru departamentul care face distributia format din soferi si muncitori ca fiind de Marti-Sambata in loc de Luni-Vineri si cu zilele libere de repaus saptamanal Duminica si Luni in loc de sambata -Duminica. Intrebarea este cum e corect sa procedam cu ziua de LUNI in cazul in care apar totusi cateva comenzi. Putem chema? de ex doar trei, patru soferi cu...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<