Codul civil: Actiunea in revendicare

(1) Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o alta persoana care il detine fara drept. El are, de asemenea, dreptul la despagubiri, daca este cazul.

(2) Dreptul la actiunea in revendicare este imprescriptibil, cu exceptia cazurilor in care prin lege se dispune altfel.

(3) Dreptul de proprietate dobandit cu buna-credinta, in conditiile legii, este pe deplin recunoscut.

(4) Hotararea judecatoreasca prin care s-a admis actiunea in revendicare este opozabila si poate fi executata si impotriva tertului dobanditor, in conditiile Codului de procedura civila.

Jurisprudenta

Aparitia Legii nr. 10/2001 nu este de natura a atrage inadmisibilitatea actiunii in revendicarea imobilului preluat abuziv de stat.

(Curtea de Apel Timisoara ,sectia civila, decizia civila nr.392 din 16 aprilie 2008 ; Buletinul Jurisprudentei 2008 )

Dreptul de proprietate dobandit printr-un act juridic oneros, de la un proprietar aparent, de catre o persoana care a actionat cu buna credinta si diligenta maxima, este protejat. Cand eroarea cumparatorului cu privire la calitatea de proprietar a vanzatorului intruneste conditiile unei erori comune si invincibile (error communis facit ius), dreptul de proprietate dobandit este protejat chiar si in raporturile cu adevaratul proprietar, in temeiul principiului ocrotirii bunei-credinte.

(Curtea de Apel Craiova, sectia civila, decizia nr.692 din 1 martie 2004; Jurisprudenta Nationala 2004-2005)

In raport cu prevederile art.1201 din Codul civil, daca intr-o actiune avand ca obiect revendicarea unui imobil unul dintre soti nu a fost atras in judecata ca parte parata, hotararea nu ii este opozabila si nu va putea fi invocata in contra lui cu putere de lucru judecat.

(Curtea de Apel Cluj, sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr.1492/R din 19 noiembrie 2004, Jurisprudenta Nationala 2004-2005)

Atunci cand tertul dobanditor a fost de buna-credinta, cumparand dintr-un loc public, unde astfel de operatiuni se fac in mod curent si obisnuit, un bun ce fusese furat, adevaratul proprietar care revendica bunul este tinut sa restituie tertului dobanditor pretul pe care acesta l-a platit. Art.1910 din Codul civil acorda protectie bunei-credinte a posesorului care, cumparand lucrul in conditiile aratate, nu avea cum sa stie ca vanzarea-cumpararea nu a fost perfecta. Adevaratul proprietar va avea insa la indemana o actiune in despagubiri impotriva hotului sau gasitorului bunului.

(Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila, decizia nr.130 din 27 ianuarie 2005; Jurisprudenta Nationala 2004-2005)

Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului ca aplicarea regulii unanimitatii sa nu se faca in mod rigid ,ci in functie de circumstantele fiecarei cauze in parte. Astfel, instantele trebuie sa analizeze regula unanimitatii in functie de circumstantele concrete ale cauzei si sa se stabileasca deplin situatia de fapt in raport de care sa se poata retine ca persoana indreptatita poate formula singura actiunea in revendicare,si sa se limiteze doar sa constate ca impunerea regulii unanimitatii reprezinta o negare a dreptului de acces la o instanta de judecata.

(Inalta Curte De Casatie Si Justitie, sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 4442 din 2 aprilie 2009, Buletinul jurisprudentei 2009)

Potrivit art.1 alin.(1) din Legea nr. 10/2001 , intra sub incidenta acestei legi imobilele preluate in mod abuziv de stat , de organizatiile cooperatiste sau de orice persoane juridice in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 ,precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite. Pentru a exista concurs intre legea speciala si legea generala este necesar sa se stabileasca daca bunul face obiectul legii nr.10/2001 ,iar pentru a se putea retine ca regimul juridic al unui bun este cel prevazut de Legea nr.10/2001 ,trebuie sa se stabileasca data preluarii si modul in care a fost preluat ,imprejurari in raport de care se poate retine existenta obligatiei transmiterii notificarii catre unitatea detinatoare. Atunci cand nu s-a stabilit data preluarii bunului si modul de preluare ,nu se poate aprecia asupra concursului dintre legea generala si cea speciala.

(Inalta Curte De Casatie Si Justitie, sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 1103 din 5 afebruarie 2009, Buletinul jurisprudentei 2009)

In jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului ,in mod constant se retine ca un reclamant nu poate pretinde o incalcare a art. 1 din Primul Protocol ,decat in masura in care hotararile contestate de acesta se raportau la ”bunurile” sale,in sensul acestei prevederi . Notiunea de”bunuri” poate cuprinde atat ”bunuri actuale” ,cat si valori patrimoniale ,inclusiv creante ,in baza carora reclamantul poate pretinde ca are cel putin o”speranta legitima” de a obtine folosinta efectiva a unui drept de proprietate. In schimb ,speranta de a i se recunoaste un vechi drept de proprietate a carui exercitare efectiva nu a mai fost posibila o perioada indelungata ,nu poate fi considerata ca ”bun” in sensul articolului din Primul Protocol aditional la Conventie.

(Inalta Curte De Casatie Si Justitie, sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 9735 din 30 noiembrie 2009, Buletinul jurisprudentei 2009)'

Prin decizia pronuntata, Curtea de Apel a casat cu trimitere, pentru rejudecare, decizia tribunalului si sentinta pronuntata de judecatorie, cu motivarea ca instantele erau datoare sa solutioneze pe fond actiunea in revendicare, deoarece in speta, nu opera autoritatea de lucru judecat a hotararii pronuntate in posesoriu, intervenita intre aceleasi parti si in privinta aceluiasi teren.

Se stie ca art. 674 Cod procedura civila, prin cele doua actiuni in complangere si in reintegrare, apara posesiunea ca o stare de fapt. Exercitiul acestor actiuni il are orice posesor, indiferent ca este sau nu proprietar. Astfel, nici unei persoane, chiar proprietar sau coproprietar nu-i este ingaduit sa intre in posesia bunului imobil impotriva vointei celui care o exercita efectiv, prin tulburarea posesiei utile a acestuia si cu atat mai mult prin acte de violenta, potrivit principiului ca nimeni nu-si poate face dreptate singur.

Asadar, in speta dedusa judecatii, nu putea opera autoritatea de lucru judecat a hotararii pronuntata in posesoriu, deoarece litigiile, desi vizau acelasi bun si aceleasi parti, temeiurile juridice erau diferite, art. 674 Cod procedura civila si respectiv 480 Cod civil.

Ca un argument in plus, este si faptul ca punerea in discutie a dreptului de proprietate transforma litigiul posesoriu intr-un litigiu petitoriu de drept comun, operand cumulul posesorului cu petitoriul.

Intr-o atare situatie, instanta aflandu-se in fata unei actiuni complexe, este obligata sa verifice sustinerile partilor referitoare la proprietate si sa solutioneze litigiul in raport de constatarile ce le face, pe baza probelor administrative cu privire la dreptul de proprietate.

Asadar, existand posibilitatea formularii cumulative a actiunii posesorii si petitorii, exista si posibilitatea formularii lor separate, fara a putea opera autoritatea de lucru judecat, pentru ca temeiurile juridice a celor doua actiuni sunt diferite.

(Stefan Crisu, Elena Denisa Crisu: “Repertoriu de practica si literatura judiciara 1997-2000”; Curtea de Apel Ploiesti, decizia civila nr. 106/14 ianuarie 1998)