Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlatean, a avut marti o intrevedere cu Yiannakis Omirou, presedintele Parlamentului cipriot, prilej cu care a solicitat sustinere pentru o decizie politica favorabila Romaniei la Consiliul European din decembrie pentru aderarea efectiva la Spatiul Schengen in prima parte a anului viitor.
"Seful diplomatiei romane a multumit partii cipriote pentru sprijinul acordat procesului de aderare a Romaniei la spatiul Schengen si a solicitat sustinere pentru o decizie politica favorabila Romaniei la Consiliul European din decembrie 2012 pentru o aderare efectiva la Spatiul Schengen in prima parte a anului 2013", se arata intr-un comunicat al MAE.
Ministrul Titus Corlatean a subliniat sprijinul Romaniei pentru Presedintia cipriota in exercitiu a Consiliului UE. Cei doi oficiali au avut si un schimb de opinii privind dezbaterile actuale din interiorul Uniunii Europene, cu accent pe viitorul Uniunii Economice si Monetare si finalizarea negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual 2014-2020.
Discutiile dintre cei doi demnitari au cuprins si un schimb de opinii privind situatia din Orientul Mijlociu, cu accent pe Siria. Au fost discutate si evolutiile din dosarul cipriot.
Potrivit MAE, ambele parti au agreat faptul ca este necesara o stransa colaborare la nivel parlamentar, inclusiv in contextul dezbaterii actuale privind viitorul Uniunii Europene.
"Ministrul roman de externe a subliniat importanta dialogului dintre legislativele celor doua tari in consolidarea relatiei romano-cipriote, constatand necesitatea relansarii acestuia in contextul proceselor electorale desfasurate in cele doua tari. A fost mentionat rolul grupurilor parlamentare de prietenie Republica Cipru - Romania in acest proces. Cei doi interlocutori au evocat relatiile excelente intre cele doua tari si rolul pozitiv al comunitatii de romani din Republica Cipru in societatea cipriota. De asemenea, prezenta in Romania a circa 5.000 firme cipriote reprezinta o baza solida pentru continuarea cooperarii in domeniul economic", se arata in comunicatul MAE.
Cu prilejul intrevederii dintre cei doi oficiali a mai fost evidentiat si interesul universitatilor cipriote de a coopera cu institute de invatamant superior din Romania, indeosebi in domenii precum petrol si gaze sau medicina.
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlatean, a efectuat marti o vizita oficiala in Republica Cipru, la invitatia omologului sau, Erato Kozakou-Marcoullis
Sursa
Agerpres
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Daca prin decizie si confirmat prin certificat constatator administrator pe societatea mamei mele SRL , pot renunta la calitatea de angajat cu contract individual de munca fiind conducator serviciu extern SSM SINGURUL ANGAJAT AL SOCIETATII , Trebuie o noua reabilitare SSM Detalii ?
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Avem urmatoarea speta: salariat angajat din data de 14.02.2024 aduce concediu medical initial cod 06 pt perioada 08.04.2024-12.04.2024 si mai adauce un alt concediu medical initial cod 01 pt perioada 17.04.2024-24.04.2024. Mentionez ca salariatul nu are stagiu complet de cotizare de 6 luni. Concediul cu cod 06 il inregistrez, dar ce fac cu cel cod 01? Suspend salariatul in baza concediului medical fara sa transmit in Revisal?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<