Cum stabileste instanta modalitatea de exercitare a autoritatii parintesti

Cum stabileste instanta modalitatea de exercitare a autoritatii parintesti:
- in situatia in care unul dintre parinti solicita ca numai el sa o exercite [fara a ne gasi in situatia prevazuta de art. 398 alin. (1) NCC]
- in situatia in care intre parinti se incheie o conventie prin care ei sunt de acord ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre un parinte.

Referitor la aceste puncte, s-au exprimat doua puncte de vedere:

1. Instanta nu trebuie sa accepte automat conventia partilor privitoare la exercitarea autoritatii parintesti; in absenta oricaror probe si a retinerii unui motiv pentru exercitarea autoritatii de catre unul dintre parinti, nu se poate deroga de la regula conform careia autoritatea parinteasca se exercita in comun. In plus, atare conventii intre parinti pot ascunde concesii reciproce pe care fostii soti si le fac. De asemenea, trebuie avut in vedere interesul superior al copilului care este de a fi crescut de ambii parinti.

Astfel de conventii pot fi expresia neintelegerii continutului notiunii de „exercitarea a autoritatii parintesti”. In acest sens, este foarte important ca judecatorii sa explice partilor continutul acestei notiuni.

Se admite insa ca sunt si situatii in care, fata de dezinteresul manifest al unuia dintre parinti fata de copil, acesta nu poate fi obligat sa exercite autoritatea parinteasca. S-a subliniat ca practica va trebui sa imbratiseze ideea ca autoritatea parinteasca comuna este regula iar cea exclusiva exceptia, iar o solutie practica pentru a asigura informarea partilor ar putea fi inmanarea unor explicatii scrise parintilor si consemnarea luarii lor la cunostinta. O alta solutie la care s-a recurs in practica a fost citirea in sedinta publica a dispozitiilor art. 488 NCC. De asemenea, in practica se constata ca parintii nu sunt cunosc continutul concret al exercitarii autoritatii parintesti de un singur parinte.

2. S-a exprimat si opinia contrara, in sensul ca nu se impune cenzura instantei pentru ipoteza in care dezinteresul unuia dintre parinte este veritabil, acesta refuzand orice implicare in viata copilului, intrucat exercitarea autoritatii parintesti este un drept iar parintele nu poate fi obligat in acest sens. Cu toate acestea, trebuie verificat intotdeauna in ce masura conventia partilor corespunde interesului superior al copilului, si daca nu cumva in spatele ei se afla concesii reciproce intre fostii soti (renuntarea la exercitarea autoritatii parintesti contra unei sume de bani sau alte avantaje). Din acest punct de vedere, principiul disponibilitatii in procesul civil trebuie sa fie subsecvent celui al ocrotirii interesului superior al copilului.

S-a precizat ca nu se confunda lipsa exercitiului autoritatii parintesti, atunci cand aceasta este exercitata de un singur parinte, cu decaderea din exercitiul autoritatii parintesti. Decaderea din drepturile parintesti este mai dura decat incuviintarea exercitiului autoritatii parintesti de catre un singur parinte, pentru aceasta ipoteza ramanand parintelui care nu are acest exercitiu, conform art. 398 alin. (2) NCC, dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si de a consimti la adoptie. In cazul decaderii din drepturile parintesti (dispusa pentru cazurile limitativ prevazute de art. 508 NCC), aceste posibilitati nu mai exista pentru parintele decazut. In dreptul belgian se considera ca insasi autoritatea parinteasca se pierde prin decaderea totala din drepturile parintesti.1

In concluzie, s-a retinut ca:
- In cazul divortului cu copii minori, instanta de tutela are obligatia de a stabili, chiar si din oficiu, modul de exercitare a autoritatii parintesti, avand in vedere, in principal, respectarea interesului superior al copilului.

- In situatia in care unul dintre parinti solicita sa exercite singur autoritatea parinteasca, fara a exista motivele intemeiate care sa priveasca interesul superior al copilului, instanta ii va putea respinge cererea, dispunand exercitarea in comun a autoritatii parintesti, daca aceasta este conforma respectarii interesului copilului. Instanta are obligatia sa decida in functie de interesul superior al copilului si nu poate da satisfactie dorintei egoiste a unuia dintre parinti, care este contrara interesului copilului de a fi crescut de ambii parinti. Copilului de 10 ani ii va fi acordata posibilitatea de a-si exprima opinia cu privire la exercitiul autoritatii parintesti. Poate fi ascultat si copilul mai mic de 10 ani, daca instanta considera necesar.

- Si in situatia conventiei parintilor cu privire la exercitarea autoritatii parintesti de catre unul singur dintre acestia, instanta are obligatia verificarii respectarii interesului superior al copilului si, in functie de acest criteriu, va omologa sau nu aceasta conventie. Fara existenta unor motive temeinice care sa conduca la aceasta solutie, interesul copilului de a creste alaturi de ambii parinti ar fi incalcat.

Dispozitii legale relevante din Codul civil:
Art. 396. Raporturile dintre parintii divortati si copiii lor minori
(1) Instanta de tutela hotaraste, odata cu pronuntarea divortului, asupra raporturilor dintre parintii divortati si copiii lor minori, tinand seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de ancheta psihosociala, precum si, daca este cazul, de invoiala parintilor, pe care ii asculta.
(2) Dispozitiile art. 264 sunt aplicabile.
Art. 397. Exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti
Dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel.


Aceste solutii si interpretari au fost enuntate la sediul Institutului National al Magistraturii, unde a avut loc anul acesta conferinta Dispozitii ale Noului Cod Civil in materia Dreptului familiei – unificarea practicii, moderata de doamna judecator dr. Cristiana Craciunescu, formator INM.



________________

1 In acest sens: Nathalie Massager – „Droit familial de l’enfance. Filiation. Autorité parentale. Hébergement”, Ed. Bruylant, Bruxelles, 2009, p. 597.