Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
Litigiile de munca: legislatie comentata si exemple practice

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "Litigiile de munca: legislatie comentata si exemple practice"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager

Curtea Constitutionala: Decizia nr. 83 din 2014. Respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a unor dispozitii din codurile penale

Decizia nr. 83/2014 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. 2 si 4, art. 281 pct. 1 lit. b2), art. 30 alin. 4, art. 50, art. 51 alin. 2 si 3, art. 52 alin. 6, art. 55 alin. 1, art. 56, art. 63 alin. 2, art. 64, art. 67 alin. 2, art. 69, 78, 132, art. 134 alin. 2, art. 171 alin. 1 si 3, art. 172, 197, art. 209 alin. 4, art. 300 alin. 2, art. 303, 330, 331, art. 332 alin. 1 si 4, art. 336, 337 si art. 508-512 din Codul de procedura penala din 1968, ale Codului de procedura penala din 1968, in ansamblul sau, ale art. 242 din Codul penal din 1969, precum si ale Codului penal din 1969, in ansamblul sau, ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, ale art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995, ale art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, ale art. 3, 7 si 11 din O.U.G. nr. 51/2008 si ale art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala al Romaniei

 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 271 din 14.04.2014.
        
    Augustin Zegrean     - presedinte
    Valer Dorneanu     - judecator
    Toni Grebla     - judecator
    Petre Lazaroiu     - judecator
    Mircea Stefan Minea     - judecator

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari


Rezolvati rapid si perfect legal orice problema generata de noile reglementari ce modifica in Codul fiscal 4 argumente solide pentru a va abona la Consilier – Taxe si Impozite pentru Contabili 1 Evitati garantat orice greseala fiscala din contabilitate 2 Va rezolvati rapid toate problemele de fiscalitate 3 Salvati sume importante din...

Oferta Speciala
valabila 48h

    Daniel Marius Morar     - judecator
    Mona-Maria Pivniceru     - judecator
    Puskas Valentin Zoltan     - judecator
    Cristina Teodora Pop     - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Minca.

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 62 alin. 2, art. 67 alin. 2, art. 69, art. 331 din Codul de procedura penala din 1968 si ale art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala al Romaniei, exceptie ridicata de Emil Balaure in Dosarul nr. 24.344/245/2008 al Judecatoriei Satu Mare - Sectia penala si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 395 D/2013.

La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.

Cauza fiind in stare de judecata, presedintele acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neintemeiata. Se arata ca autorul exceptiei de neconstitutionalitate este nemultumit de modalitatea de reglementare a unor dispozitii legale din Codul de procedura penala din 1968 si ca, dintre acestea, doar o parte se regasesc in Codul de procedura penala in vigoare.

C U R T E A,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

Prin Incheierea din 12 noiembrie 2012, pronuntata in Dosarul nr. 24.344/245/2008, Judecatoria Satu Mare - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 62 alin. 2, art. 67 alin. 2, art. 69, art. 331 din Codul de procedura penala si ale art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala al Romaniei, exceptie ridicata de Emil Balaure intr-o cauza avand ca obiect stabilirea vinovatiei acestuia sub aspectul savarsirii a 3 infractiuni de sustragere sau distrugere de inscrisuri prevazute la art. 242 din Codul penal din 1969.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, referitor la prevederile art. 6 alin. 2 si 4 din Codul de procedura penala din 1968, se arata ca acestea incalca dispozitiile art. 21 alin. (3) din Constitutie si art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale prin faptul ca nu prevad sanctionarea si responsabilizarea magistratilor incorecti care nu vor sa administreze probele necesare in aparare si care incalca dreptul la angajarea unui aparator.

In ceea ce priveste dispozitiile art. 30 alin. 4 din Codul de procedura penala din 1968, se sustine incalcarea prin acestea a dreptului la un proces echitabil, prin nespecificarea expresa a competentei parchetului de pe langa instanta la care a fost stramutata cauza.

Se arata ca prevederile art. 50 din Codul de procedura penala din 1968 incalca dreptul la un proces echitabil prin nepedepsirea judecatorilor recuzati, in cazul constatarii unei situatii de incompatibilitate.

Referitor la prevederile art. 51 alin. 2 si 3 si art. 52 alin. 6 din Codul de procedura penala din 1968, se arata ca ele, impiedicand recuzarea intregii instante si facand imposibila promovarea unei cai de atac impotriva incheierii prin care se solutioneaza cererea de abtinere sau de recuzare, incalca dreptul constitutional la aparare si prezumtia de nevinovatie.

In privinta dispozitiilor art. 55 alin. 1 din Codul de procedura penala din 1968, se sustine ca ele incalca dreptul la un proces echitabil prin faptul ca nu prevad obligativitatea Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a admite toate cererile de stramutare.

Referitor la prevederile art. 56 alin. 3 si art. 57 din Codul de procedura penala din 1968, se arata ca acestea, prin folosirea sintagmei "se poate", nu obliga instanta sa suspende cauza in momentul formularii unei cererii de stramutare, incalcand dreptul la un proces echitabil si prezumtia de nevinovatie.

Cu privire la dispozitiile art. 63 alin. 2 din Codul de procedura penala din 1968, se arata ca textele criticate incalca accesul liber la justitie, intrucat nu confera probelor o valoare mai dinainte stabilita, impiedicand aflarea adevarului prin aprecierea incorecta a acelor probe care dovedesc nevinovatia inculpatului.

Se sustine ca prevederile art. 64 din Codul de procedura penala din 1968 incalca dreptul la un proces echitabil prin reglementarea in randul mijloacelor de proba a inregistrarilor video si fotografiilor, care prin natura lor pot fi falsificate, aspect ce apare ca fiind inadmisibil din perspectiva principiului aflarii adevarului.

Se arata ca dispozitiile art. 66 alin. 2 din Codul de procedura penala din 1968 contravin accesului liber la justitie si dreptului la aparare, intrucat nu prevad obligativitatea trimiterii dosarului la parchetul competent sa refaca urmarirea penala in cazul constatarii lipsei de temeinicie a probelor, autorul exceptiei sustinand ca se afla in situatia in care impotriva sa a fost confectionat un intreg dosar si ca este in imposibilitatea de a-si proba nevinovatia.

Referitor la prevederile art. 67 alin. 2 din Codul de procedura penala din 1968, se sustine ca cele doua criterii privind concludenta si utilitatea probelor dau posibilitatea judecatorilor ca, in considerarea unor interese particulare, sa nu administreze probe esentiale, fiind incalcate, in acest fel, prevederile art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) si art. 24 din Constitutie, precum si dispozitiile art. 6 din Conventie.

In privinta prevederilor art. 69 din Codul de procedura penala din 1968, potrivit carora declaratiile invinuitului sau ale inculpatului facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu alte fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in dosar, se arata ca textele criticate fac posibila pronuntarea de catre instantele de judecata a unor solutii incorecte, limitand accesul la justitie al persoanei interesate.

Referitor la prevederile art. 78 din Codul de procedura penala din 1968, se sustine ca ele nu prevad in mod exhaustiv cazurile de incompatibilitate a judecatorilor, incalcand astfel dreptul la un proces echitabil.

Cu privire la pretinsa neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1 si 3 si art. 172 din Codul de procedura penala din 1968, in opinia autorului, intrucat nu este mentionata explicit obligativitatea asistarii invinuitului sau inculpatului de catre un avocat de-a lungul intregului proces penal, inclusiv in fazele de cercetare si de urmarire penala, textele criticate sunt de natura a incalca dreptul constitutional la aparare, prevazut la art. 24 alin. (1) din Constitutie, si prezumtia de nevinovatie prevazuta la art. 23 alin. (11) din Legea fundamentala. Totodata, referitor la pretinsa neconstitutionalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedura penala din 1968, se sustine ca acestea contravin prevederilor art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) si art. 24 din Constitutie, precum si dispozitiilor art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intrucat obliga inculpatul sa se lase asistat de un avocat, fara a-i da posibilitatea de a se apara singur.

Referitor la prevederile art. 132 si art. 134 alin. 2 din Codul de procedura penala din 1968, se sustine ca acestea incalca prevederile art. 21 alin. (3) din Constitutie si art. 6 din Conventie, intrucat nu obliga instanta nici la audierea martorilor prin comisie rogatorie atunci cand se solicita acest lucru si nici la citarea partilor.

Cu privire la prevederile art. 197 din Codul de procedura penala din 1968, se arata ca ele contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 21 alin. (3) si prevederilor art. 6 din Conventie, deoarece nu prevad nulitatea absoluta in cazul in care exista dovezi evidente ca procesul penal a fost inscenat, fabricat pe baza unor comenzi, nelegale si platite.

In privinta prevederilor art. 209 alin. 4 din Codul de procedura penala din 1968, se arata ca acestea nu prevad ca refacerea urmaririi penale trebuie sa se faca de catre parchetul de pe langa instanta ierarhic superioara instantei competente sa judece cauza in fond, impiedicand, in acest fel, accesul la parchetele ierarhic superioare si permitand judecatorilor sa pronunte in continuare solutii incorecte, aspect ce contravine dispozitiilor art. 21 alin. 3 din Constitutie si art. 6 din Conventie.

Incalcarea aceluiasi principiu se sustine si referitor la pretinsa neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 244 din Codul de procedura penala din 1968.

Referitor la pretinsa neconstitutionalitate a prevederilor art. 300 alin. 2 din Codul de procedura penala din 1968, autorul, invocand aspecte ce privesc situatia de fapt, sustine ca acestea incalca dreptul la un proces echitabil prevazut la art. 21 alin. (3) din Constitutie si la art. 6 din Conventie.

In privinta dispozitiilor art. 303 din Codul de procedura penala din 1968, se sustine ca textele criticate incalca dreptul la un proces echitabil, prin faptul ca dau posibilitatea suspendarii unei cauze in cazul in care solutionarea acesteia depinde de solutia pronuntata intr-un alt dosar, dar nu prevad suspendarea judecarii cauzei in cazul in care se formuleaza noi plangeri penale in dosarul supus solutionarii.

Se arata ca dispozitiile art. 330 si 331 din Codul de procedura penala din 1968 incalca dreptul la un proces echitabil si prezumtia de nevinovatie, dand instantelor posibilitatea de a aprecia cu privire la necesitatea administrarii unor noi probe si de a continua judecata in conditiile formularii unor cereri de administrare de noi probe.

Referitor la pretinsa neconstitutionalitate a prevederilor art. 332 din Codul de procedura penala din 1968, se sustine ca acestea incalca dreptul la un proces echitabil prin faptul ca nu prevad expres ca nu poate fi formulata plangere impotriva hotararii instantei de restituire pentru refacerea urmaririi penale. Se sustine, totodata, ca prevederile art. 332 alin. 1 din Codul de procedura penala din 1968, potrivit carora cauza nu se restituie atunci cand constatarea ca cercetarea penala a fost efectuata de catre un alt organ decat cel competent are loc dupa inceperea dezbaterilor, incalca dreptul la un proces echitabil si prezumtia de nevinovatie.

Se arata ca prevederile art. 336 si 337 din Codul de procedura penala din 1968 incalca prezumtia de nevinovatie, dreptul la un proces echitabil si dreptul la aparare, intrucat nu prevad posibilitatea extinderii procesului penal pentru alte fapte sau cu privire la alte persoane si impotriva organelor de urmarire penala, in cazul proceselor penale inscenate impotriva unor persoane nevinovate, carora legea ar trebui sa le confere dreptul de a formula plangeri in acest sens.

Se sustine ca prevederile art. 508-512 din Codul de procedura penala din 1968 incalca dispozitiile art. 21 alin. (3) din Constitutie si art. 6 din Conventie prin faptul ca nu prevad intocmirea unui proces-verbal al inscrisurilor disparute.

Referitor la pretinsa neconstitutionalitate a prevederilor Codului de procedura penala din 1968 in ansamblul sau, autorul sustine ca prin folosirea in cuprinsul normelor a cuvantului "poate", in loc de cuvantul "trebuie", acesta da posibilitatea instantelor sa dispuna masuri abuzive si sa pronunte solutii ilegale. Se arata, totodata, ca Codul de procedura penala din 1968 reprezinta o reglementare lacunara ce nu acopera nevoile reale de legiferare in aceasta materie, in special prin lipsa de responsabilizare a organelor de urmarire penala.

Se sustine ca dispozitiile art. 242 din Codul penal din 1969 incalca principiul egalitatii de tratament juridic al partilor, intrucat nu prevede expres necesitatea si obligativitatea efectuarii de cercetari in toate cazurile in care exista plangeri penale impotriva organelor de urmarire penala, ceea ce contravine dreptului la un proces echitabil si principiului egalitatii in drepturi prevazut la art. 16 din Constitutie. Se mai sustine ca, potrivit prevederilor aceluiasi art. 242 din Codul penal din 1969, este pedepsita, pe langa sustragerea de inscrisuri oficiale, si introducerea frauduloasa de inscrisuri false cuprinzand denunturi calomnioase in dosare ale instantelor, incalcandu-se in acest fel dreptul la un proces echitabil, precum si principiul egalitatii. Se sustine, totodata, ca faptele incriminate prin art. 242 din Codul penal din 1969 nu se inscriu, in realitate, in sfera penala si ca incriminarea lor incalca dispozitiile constitutionale ale art. 22, 25, 27, 28, 41, 44, 45, 47, 52 si 53.

Se sustine neconstitutionalitatea Codului penal din 1969 in ansamblul sau, datorita faptului ca nu prevede pedepse in cazul pronuntarii de catre magistrati a unor solutii ilegale.

In privinta prevederilor art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995, gresit identificate de autorul exceptiei ca fiind art. 19 alin. (4) din aceeasi lege, se sustine ca ele permit unui mare numar de fosti magistrati sa pledeze ca avocati in fata instantelor la care au activat, incalcand dreptul la aparare si dreptul la un proces echitabil.

Referitor la dispozitiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, se arata ca acestea incalca dreptul la un proces echitabil prin faptul ca nu prevad sanctiuni pentru acei magistrati care nu retin si nu se pronunta cu privire la exceptiile de neconstitutionalitate invocate in fata instantelor.

Se sustine ca prevederile art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010, prin care a fost abrogat art. 303 alin. 6 din Codul de procedura penala din 1968 care prevedea suspendarea judecarii cauzei in situatia sesizarii Curtii Constitutionale, contravin dreptului la un proces echitabil prevazut la art. 21 alin. (3) din Constitutie si art. 6 din Conventie.

Judecatoria Satu Mare - Sectia penala opineaza ca este neintemeiata critica referitoare la pretinsa neconstitutionalitate a prevederilor art. 62 alin. 2, art. 67 alin. 2, art. 69 si art. 331 din Codul de procedura penala din 1968, textele criticate necontravenind dispozitiilor constitutionale invocate de autorul exceptiei.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul arata ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata sub aspectul criticilor referitoare la dispozitiile art. 69 si art. 331 din Codul de procedura penala din 1968 si ale art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 si inadmisibila in privinta celorlalte critici de neconstitutionalitate.

Se sustine ca dispozitiile art. 69 din Codul de procedura penala din 1968 nu aduc atingere prezumtiei de nevinovatie. Se arata, de asemenea, ca regimul special al declaratiilor invinuitului sau inculpatului se explica prin pozitia procesuala a acestuia si ca este firesc ca declaratiile inculpatului sa fie valorificate numai prin coroborare cu alte probe, ceea ce nu inseamna ca acesta este prezumat vinovat, cata vreme declaratiile nu pot fi folosite nici impotriva sa daca obiectul lor nu este confirmat prin alte probe.

Referitor la art. 331 din Codul de procedura penala din 1968, se sustine ca la baza criticilor invocate sta neintelegerea sensului dispozitiei legale, deoarece sintagma "instanta dispune (...) judecarea cauzei in continuare (...)" nu semnifica faptul ca aceasta poate sa nu administreze acele probe noi, a caror necesitate chiar ea a constatat-o, ci ca administrarea probelor se poate face in acea zi sau la un alt termen ce se va acorda in acest scop.

Totodata, se arata ca inlaturarea efectului suspensiv al admiterii cererii de sesizare a Curtii Constitutionale, prin abrogarea art. 303 alin. 6 din Codul de procedura penala din 1968, nu aduce atingere dreptului la aparare si dreptului la un proces echitabil, intrucat, in situatia in care exceptia este admisa, partea interesata are deschisa calea revizuirii hotararii pronuntate in baza dispozitiei constatate neconstitutionale, in conditiile art. 4082 din Codul de procedura penala. De asemenea, se subliniaza faptul ca instanta de contencios constitutional apreciaza exclusiv constitutionalitatea dispozitiilor in vigoare din legi si ordonante, astfel ca in fata acesteia fondul cauzei nu prezinta nicio relevanta.

Avocatul Poporului sustine ca dispozitiile criticate sunt constitutionale. Se arata ca, in procesul de infaptuire a justitiei, instantele judecatoresti se subordoneaza principiului potrivit caruia sunt obligate sa administreze toate probele care sunt de natura sa conduca la descoperirea adevarului, iar faptul ca instanta este cea care apreciaza cu privire la concludenta si utilitatea probelor propuse nu echivaleaza cu o antepronuntare in sensul stabilirii vinovatiei unei persoane si nu aduce in niciun fel atingere dreptului la un proces echitabil sau dreptului la aparare, cata vreme aceasta are obligatia, impusa prin dispozitiile art. 67 alin. 3 din Codul de procedura penala din 1968, de a motiva admiterea sau respingerea cererii pentru administrarea unei probe, obligatie ce constituie o garantie a dreptului la un proces echitabil.

Se arata ca dispozitiile art. 331 din Codul de procedura penala din 1968 dau expresie dreptului partilor la un proces echitabil, impunand conditia ca probele sa fie concludente si utile.

Pe de alta parte, se arata ca autorul exceptiei nu formuleaza veritabile critici de neconstitutionalitate cu privire la restul dispozitiilor legale criticate, ci isi exprima nemultumirea fata de intreaga procedura judiciara la care a fost supus, aspecte ce tin de interpretarea si aplicarea legii; or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala se pronunta numai asupra constitutionalitatii actelor cu privire la care a fost sesizata, fara a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Se arata, asadar, ca nu intra sub incidenta controlului de constitutionalitate aplicarea si interpretarea legii, acestea fiind de competenta exclusiva a instantei de judecata.

Referitor la critica de neconstitutionalitate a art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010, se arata ca aceasta nu poate fi retinuta. Se sustine ca prevederile legale criticate nu ingradesc posibilitatea partilor interesate de a se adresa instantelor judecatoresti si de a valorifica in acest cadru toate garantiile dreptului la un proces echitabil, intrucat, asa cum rezulta din chiar continutul prevederilor criticate, in masura in care s-a admis o exceptie de neconstitutionalitate, aceasta poate constitui motiv de revizuire a unei hotarari definitive pronuntate, daca solutia data s-a intemeiat pe dispozitia declarata neconstitutionala sau pe alte dispozitii din actul atacat, care nu pot fi disociate de prevederile mentionate in sesizare. In plus, prin continuarea judecatii in cauzele in care a fost ridicata o exceptie de neconstitutionalitate, se da expresie exigentei constitutionale consacrate de art. 21 alin. (3) potrivit careia partile au dreptul la solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil.

Se face trimitere la deciziile Curtii Constitutionale nr. 33 din 18 ianuarie 2011, nr. 1.422 din 20 octombrie 2011 si nr. 1.503 din 15 noiembrie 2011.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

C U R T E A,

examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie, potrivit incheierii de sesizare, dispozitiile art. 62 alin. 2, art. 67 alin. 2, art. 69 si 331 din Codul de procedura penala din 1968 si ale art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala al Romaniei. Din analiza exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea retine insa ca autorul critica, in realitate, prevederile art. 6 alin. 2 si 4 referitoare la garantarea dreptului la aparare, art. 281 pct. 1 lit. b2) cu privire la competenta Curtii de Apel, art. 30 alin. 4 privind competenta teritoriala pentru infractiunile savarsite in tara, art. 50 - Abtinerea, art. 51 alin. 2 si 3 referitor la recuzare, art. 52 alin. 6 privind procedura de solutionare in cursul judecatii, art. 55 alin. 1 cu privire la temeiul cererii de stramutare, art. 56 - Cererea si efectele ei, art. 63 alin. 2 privind probele si aprecierea lor, art. 64 - Mijloacele de proba, art. 67 - Concludenta si utilitatea probei, art. 69 - Declaratiile invinuitului sau ale inculpatului, art. 78 - Martorul, art. 132 - Conditii pentru dispunerea comisiei rogatorii, art. 134 alin. 2 cu privire la drepturile partilor in cazul comisiei rogatorii, art. 171 alin. 1 si 3 referitor la asistenta invinuitului sau a inculpatului, art. 172 - Drepturile aparatorului, art. 197 - Incalcarile care atrag nulitatea, art. 209 alin. 4 privind competenta procurorului in faza urmaririi, art. 300 alin. 2 referitor la verificarea sesizarii instantei, art. 303 - Suspendarea judecatii, art. 330 - Prezentarea mijloacelor materiale de proba, art. 331 - Amanarea pentru probe noi, art. 332 alin. 1 si 4 privind restituirea pentru refacerea urmaririi penale, art. 336 - Extinderea procesului penal pentru alte fapte, art. 337 - Extinderea procesului penal cu privire la alte persoane, art. 508-512 - cu privire la procedura in caz de disparitie a inscrisurilor judiciare din Codul de procedura penala din 1968, precum si Codul de procedura penala din 1968 in ansamblul sau, ale art. 242 - Sustragerea sau distrugerea de inscrisuri din Codul penal din 1968, precum si ale Codului penal din 1968 in ansamblul sau, ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, ale art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, ale art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, ale art. 3, 7 si 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, si ale art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala al Romaniei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010.

Dispozitiile art. 63 alin. 2 din Codul de procedura penala din 1968 au urmatorul cuprins: "Probele nu au valoare mai dinainte stabilita. Aprecierea fiecarei probe se face de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata in urma examinarii tuturor probelor administrate, in scopul aflarii adevarului."

Dispozitiile art. 67 alin. 2 din Codul de procedura penala din 1968 au urmatorul cuprins: "Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsa, daca proba este concludenta si utila."

Dispozitiile art. 69 din Codul de procedura penala din 1968 au urmatorul cuprins: "Declaratiile invinuitului sau ale inculpatului facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului, numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza."

Dispozitiile art. 331 din Codul de procedura penala din 1968 au urmatorul cuprins: "Daca din cercetarea judecatoreasca rezulta ca pentru lamurirea faptelor sau imprejurarilor cauzei este necesara administrarea unor probe noi, instanta dispune fie judecarea cauzei in continuare, fie amanarea ei."

Dispozitiile art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 au urmatorul cuprins: "La articolul 303, alineatul 6 se abroga.".

Dispozitiile art. 6 alin. 2 si 4, art. 281 pct. 1 lit. b2), art. 30 alin. 4, art. 50, art. 51 alin. 2 si 3, art. 52 alin. 6, art. 55 alin. 1, art. 56, art. 63 alin. 2, art. 64, art. 67 alin. 2, art. 69, 78, 132, art. 134 alin. 2, art. 171 alin. 1 si 3, art. 172, 197, art. 209 alin. 4, art. 300 alin. 2, art. 303, 330, 331, art. 332 alin. 1 si 4, art. 336, 337 si art. 508-512 din Codul de procedura penala din 1968, precum si ale Codului de procedura penala din 1968 in ansamblul sau au fost abrogate prin art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Prevederile art. 63 alin. 2, art. 67 alin. 2 si art. 331 din Codul de procedura penala din 1968 se regasesc la art. 103 alin. 1, art. 100 alin. 4 si art. 385 din Codul de procedura penala in vigoare.

Prevederile art. 242 din Codul penal din 1968, precum si cele ale Codului penal din 1969 in ansamblul sau au fost abrogate prin art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, ele fiind preluate la art. 259 din Codul penal in vigoare.

Avand insa in vedere Decizia Curtii Constitutionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat ca sintagma "in vigoare" din cuprinsul dispozitiilor art. 29 alin. (1) si ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, este constitutionala in masura in care se interpreteaza in sensul ca sunt supuse controlului de constitutionalitate si legile sau ordonantele ori dispozitiile din legi sau din ordonante ale caror efecte juridice continua sa se produca si dupa iesirea lor din vigoare, Curtea retine ca obiect al prezentei exceptii de neconstitutionalitate prevederile art. 6 alin. 2 si 4, art. 281 pct. 1 lit. b2), art. 30 alin. 4, art. 50, art. 51 alin. 2 si 3, art. 52 alin. 6, art. 55 alin. 1, art. 56, art. 63 alin. 2, art. 64, art. 67 alin. 2, art. 69, 78, 132, art. 134 alin. 2, art. 171 alin. 1 si 3, art. 172, 197, art. 209 alin. 4, art. 300 alin. 2, art. 303, 330, 331, art. 332 alin. 1 si 4, art. 336, 337 si art. 508-512 din Codul de procedura penala din 1968, precum si ale Codului de procedura penala din 1968 in ansamblul sau, ale art. 242 din Codul penal din 1969, precum si ale Codului penal din 1969 in ansamblul sau, ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, ale art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale art. 3, 7 si 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila si ale art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala al Romaniei.

Se sustine ca textele criticate incalca dispozitiile constitutionale ale art. 16 privind egalitatea in drepturi, art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, art. 22 privind dreptul la viata si la integritate fizica si psihica, art. 23 alin. (11) referitor la prezumtia de nevinovatie, art. 24 privind dreptul la aparare, art. 25 cu privire la libera circulatie, art. 27 privind inviolabilitatea domiciliului, art. 28 referitor la secretul corespondentei, art. 41 cu privire la munca si protectia sociala a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privata, art. 45 referitor la libertatea economica, art. 47 cu privire la nivelul de trai, art. 51 referitor la dreptul de petitionare, art. 52 privind dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica, art. 53 cu privire la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati si art. 124 referitor la infaptuirea justitiei, precum si prevederile art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata urmatoarele:

I. Referitor la criticile formulate cu privire la dispozitiile art. 6 alin. 2 si 4, art. 281 pct. 1 lit. b2), art. 30 alin. 4, art. 50, art. 51 alin. 2 si 3, art. 52 alin. 6, art. 55 alin. 1, art. 56, 64, 78, 132, art. 134 alin. 2, art. 171 alin. 1 si 3, art. 172, 197, art. 209 alin. 4, art. 300 alin. 2, art. 303, 330, art. 332 alin. 1 si 4, art. 336, 337 si art. 508-512 din Codul de procedura penala din 1968, precum si ale Codul de procedura penala din 1968 in ansamblul sau, ale art. 242 din Codul penal din 1969, ale Codului penal din 1969 in ansamblul sau, ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995, ale art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 si ale art. 3, 7 si 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008, Curtea retine ca acestea nu reprezinta veritabile critici de neconstitutionalitate, intrucat autorul exceptiei este nemultumit de continutul normelor legale criticate, solicitand modificarea si completarea lor. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, "Curtea Constitutionala se pronunta numai asupra constitutionalitatii actelor cu privire la care a fost sesizata, fara a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", motiv pentru care exceptia este, din perspectiva acestor critici, inadmisibila.

II. Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat asupra constitutionalitatii prevederilor art. 63 alin. 2 din Codul de procedura penala din 1968 prin Decizia nr. 343 din 21 septembrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 980 din 25 octombrie 2004, Decizia nr. 646 din 29 noiembrie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 60 din 23 ianuarie 2006, si Decizia nr. 1.503 din 18 noiembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2011, prin care a respins ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate invocata si a constatat ca prerogativele incredintate procurorului de catre legiuitor privind administrarea si aprecierea probelor in cursul urmaririi penale reprezinta o expresie a rolului Ministerului Public, stabilit de prevederile art. 131 din Constitutie, iar nu o incalcare a acestor dispozitii constitutionale. Curtea a retinut, astfel, ca, potrivit Constitutiei, Ministerul Public este o parte componenta a autoritatii judecatoresti, si nu a puterii executive sau a administratiei publice si ca, in calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societatii si de aparator al ordinii de drept, al drepturilor si libertatilor cetatenilor, Ministerului Public, prin procurori, ii revine sarcina ca in faza de urmarire penala sa caute, sa administreze si sa aprecieze probele care servesc la constatarea existentei sau inexistentei infractiunii, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea tuturor imprejurarilor pentru justa solutionare a cauzei. Curtea a statuat, totodata, ca de vreme ce instanta de judecata, iar nu procurorul, este cea care urmeaza sa pronunte o hotarare in cauza dedusa judecatii, atat cu prilejul solutionarii fondului litigiului, cat si in cadrul recursului, nu poate fi primita nici sustinerea potrivit careia textele de lege criticate incalca principiul separatiei puterilor in stat.

Pentru aceste motive, Curtea nu a putut retine incalcarea prin dispozitiile art. 63 alin. 2 din Codul de procedura penala din 1968 a dreptului la un proces echitabil, intrucat dreptul invinuitului sau al inculpatului de a propune probe si de a cere administrarea lor se pastreaza in tot cursul urmaririi penale, precum si in cursul judecatii, cand acesta poate sa solicite respingerea probelor cerute de procuror si de parti, ca o consecinta a dreptului sau de a-si sustine nevinovatia. Mai mult, Curtea a aratat ca in faza de judecata probele sunt percepute nemijlocit cu participarea activa a partilor si a procurorului, sunt completate si discutate in contradictoriu si ca, cu ocazia deliberarii, instanta judecatoreasca este cea care face aprecierea definitiva a probelor, care, in conformitate cu dispozitiile art. 63 alin. 2 teza intai din Codul de procedura penala din 1968, nu au valoare mai dinainte stabilita.

Asupra constitutionalitatii prevederilor art. 67 alin. 2 si art. 69 din Codul de procedura penala din 1968, Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr. 1.046 din 13 noiembrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 815 din 29 noiembrie 2007, Decizia nr. 33 din 18 ianuarie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 115 din 15 februarie 2011, si Decizia nr. 82 din 27 ianuarie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 148 din 1 martie 2011, si, respectiv, prin Decizia nr. 311 din 14 iunie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 749 din 17 august 2005, prin care a respins ca neintemeiate exceptiile de neconstitutionalitate. Referitor la dispozitiile art. 67 alin. 2 din Codul de procedura penala din 1968 s-a aratat ca normele referitoare la concludenta si utilitatea probelor sunt conforme cu prevederile constitutionale ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la aparare. Astfel, Curtea a retinut ca legiuitorul a acordat partilor dreptul de a propune probe si a cere administrarea lor, prin aceasta neintelegandu-se insa ca se instituie si obligatia instantei de a admite toate probele, deoarece in alin. 2 al art. 67 din Codul de procedura penala din 1968 se prevede ca "Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsa, daca proba este concludenta si utila". In acelasi timp, Curtea a observat ca nu se poate confunda "cererea pentru administrarea unei probe", pe care o poate face oricare dintre parti, cu "administrarea probei", care se face numai de catre instanta de judecata. In plus, Curtea a mai constatat ca respingerea sau admiterea cererii pentru administrarea unei probe se face numai motivat, situatie care este de natura sa inlature orice arbitrariu, cu atat mai mult cu cat, in procesul de infaptuire a justitiei, instantele judecatoresti se subordoneaza principiului potrivit caruia sunt obligate sa administreze toate probele care sunt de natura sa conduca la descoperirea adevarului. De asemenea, referitor la pretinsa neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 67 alin. (2) si art. 69 din Codul de procedura penala din 1968, Curtea a statuat ca faptul ca instanta este cea care apreciaza cu privire la concludenta si utilitatea probelor propuse de parti nu echivaleaza cu o antepronuntare si nu aduce in niciun fel atingere dreptului la un proces echitabil, cata vreme aceasta are obligatia, impusa prin dispozitiile art. 67 alin. 3 din Codul de procedura penala din 1968, de a motiva admiterea sau respingerea cererii pentru administrarea unei probe. In acest sens, Curtea a retinut ca aceasta obligatie constituie o garantie a dreptului la un proces echitabil, permitand partii ca, in cunostinta de cauza, sa isi exercite drepturile procesuale si, eventual, sa promoveze caile de atac prevazute de lege, atunci cand apreciaza ca respingerea sau admiterea unei probe s-a realizat cu incalcarea dispozitiilor legale.

Asupra constitutionalitatii prevederilor art. 331 din Codul de procedura penala din 1968 si art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010, Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr. 188 din 6 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 269 din 24 aprilie 2012, prin care a respins ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate invocata, aratand ca acestea dau expresie dreptului partilor la un proces echitabil si ca, pentru a contribui la solutionarea cauzei si la realizarea scopului procesului penal, probele propuse de parti trebuie sa fie concludente si utile. De asemenea, Curtea a constatat ca dispozitiile art. 331 din Codul de procedura penala din 1968 vizeaza ipoteza in care instanta a constatat, in urma cercetarii judecatoresti, ca este necesara administrarea unor probe noi si ca, pentru administrarea acestora, nu se impune restituirea dosarului procurorului, ceea ce nu poate fi considerata o incalcare a dreptului la aparare, avand in vedere ca administrarea noilor probe se face de catre instanta, cu respectarea dreptului la aparare al inculpatului si al celorlalte parti din proces. Totodata, Curtea a aratat ca reglementarea cuprinsa in art. 331 din Codul de procedura penala din 1968 acorda judecatorului posibilitatea de apreciere a oportunitatii si a relevantei admiterii probelor solicitate de parti, insa, potrivit art. 67 alin. 2 din Codul de procedura penala din 1968, pentru administrarea lor se cere ca ele sa fie concludente si utile, intrucat numai astfel pot contribui la solutionarea cauzei si la realizarea scopului procesului penal. Curtea a aratat, in acest sens, ca administrarea de probe care nu au niciun efect asupra solutionarii cauzei ori pentru dovedirea unor aspecte asupra carora organele judiciare s-au edificat deja nu ar conduce decat la tergiversarea solutionarii cauzei. In consecinta, Curtea a conchis ca prevederile de lege criticate nu aduc atingere dreptului constitutional la aparare.

Prin aceeasi decizie, Curtea, facand trimitere la Decizia nr. 1.476 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 36 din 17 ianuarie 2012, a respins ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, retinand, in esenta, ca optiunea legiuitorului in sensul abrogarii masurii suspendarii de drept se intemeiaza pe faptul ca invocarea exceptiilor de neconstitutionalitate de catre parti este folosita de multe ori ca modalitate de a intarzia judecarea cauzelor. Astfel, Curtea a statuat ca, in conditiile in care scopul masurii suspendarii de drept a judecatii cauzelor la instantele de fond a fost acela de a asigura partilor o garantie procesuala in exercitarea dreptului la un proces echitabil si a dreptului la aparare, prin eliminarea posibilitatii judecarii cauzei in temeiul unei dispozitii legale considerate a fi neconstitutionale, realitatea a dovedit ca aceasta masura s-a transformat, in majoritatea cazurilor, intr-un instrument menit sa tergiverseze solutionarea cauzelor aflate pe rolul instantelor judecatoresti. Curtea a aratat insa ca reglementarea a incurajat abuzul de drept procesual si arbitrarul intr-o forma care nu poate fi sanctionata, atata vreme cat suspendarea procesului este privita ca o consecinta imediata si necesara a exercitarii accesului liber la justitie. Astfel, Curtea a constatat ca scopul primordial al controlului de constitutionalitate - interesul general al societatii de a asana legislatia in vigoare de prevederile afectate de vicii de neconstitutionalitate - a fost pervertit intr-un scop eminamente personal al unor parti litigante, care au folosit exceptia de neconstitutionalitate drept pretext pentru amanarea solutiei pronuntate de instanta in fata careia a fost dedus litigiul. Or, Curtea a retinut ca, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, vointa legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea exceptiei de neconstitutionalitate in alt scop decat cel prevazut de Constitutie si lege, preintampinand, pentru viitor, exercitarea abuziva de catre parti a acestui drept procesual. Mai mult, Curtea a subliniat faptul ca masura adoptata asigura echilibrul procesual intre persoane cu interese contrare, fiind menita sa garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime. Curtea a constatat ca aceleasi ratiuni sunt valabile si in ce priveste solutia legislativa prevazuta de art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010, care a abrogat art. 303 alin. 6 din Codul de procedura penala din 1968 potrivit caruia instanta era obligata sa suspende judecata in cazul in care a fost admisa o cerere de sesizare a Curtii Constitutionale.

Intrucat nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine schimbarea acestei jurisprudente, atat solutia, cat si considerentele deciziilor invocate isi pastreaza valabilitatea si in prezenta cauza.

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

D E C I D E:

1. 4 Respinge, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. 2 si 4, art. 281 pct. 1 lit. b2), art. 30 alin. 4, art. 50, art. 51 alin. 2 si 3, art. 52 alin. 6, art. 55 alin. 1, art. 56, 64, 78, 132, art. 134 alin. 2, art. 171 alin. 1 si 3, art. 172, 197, art. 209 alin. 4, art. 300 alin. 2, art. 303, 330, art. 332 alin. 1 si 4, art. 336, 337 si art. 508-512 din Codul de procedura penala din 1968, precum si ale Codului de procedura penala din 1968 in ansamblul sau, ale art. 242 din Codul penal din 1969, ale Codului penal din 1969 in ansamblul sau, ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, ale art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, ale art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si ale art. 3, 7 si 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila, exceptie ridicata de Emil Balaure in Dosarul nr. 24.344/245/2008 al Judecatoriei Satu Mare - Sectia penala.

2. Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Emil Balaure in Dosarul nr. 24.344/245/2008 al Judecatoriei Satu Mare - Sectia penala si constata ca dispozitiile art. 63 alin. 2, art. 67 alin. 2, art. 69 si art. 331 din Codul de procedura penala din 1968 si ale art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala al Romaniei sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica Judecatoriei Satu Mare - Sectia penala si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Pronuntata in sedinta din data de 18 februarie 2014.
        
    PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN     Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
Data aparitiei: 15 Aprilie 2014
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Votati articolul "Curtea Constitutionala: Decizia nr. 83 din 2014. Respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a unor dispozitii din codurile penale":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi


Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
Litigiile de munca: legislatie comentata si exemple practice

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "Litigiile de munca: legislatie comentata si exemple practice"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

ClubJuridic.ro - intrebarea zilei

Judecatoria nu recunoaste ca am platit taxa juridica!

Intrebare: Am expediat prin posta cu nota de inventar chitantele in original si timbrele juridice pentru o actiune. Ce ziceti ca mi-au anulat-o ca nu am platit taxa judiciara ceea ce e o minciuna. Am platit exact cat au cerut, tot am platit. Ma duc la posta dupa copii ale chitantelor insa daca nu au sa imi dea? Daca si la judecatorie te mint in fata... Va rog ajutor, ce pot sa fac? Multumesc.

Raspuns: Doamna Milan, mergeti la Serviciul de taxe si impozite unde ati platit taxa de timbru si solicitati ... [citeste tot raspunsul aici...]

Atentie, Juristi!
Litigiile de munca: legislatie comentata si exemple practice

Conflictele de munca pot fi solutionate!

Cititi intreaga legislatie cu privire la neintelegerile si conflictele de munca!

Descarcati GRATUIT Raportul Special "Litigiile de munca: legislatie comentata si exemple practice"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016