"Am luat aceasta decizie pentru ca principiile si loialitatea sunt mai importante decat o functie. Pentru mine, a fost o onoare sa conduc aceasta institutie.
Intr-un timp foarte scurt, am reusit sa demaram campania de aducere in fata justitiei a responsabililor comunisti suspectati de crime comise pe criterii politice in sistemul penitenciar din Romania. Pentru prima data in istoria institutului, avem deja doua puneri sub acuzare (cazurile Visinescu si Ficior), iar alte investigatii sunt aproape finalizate.
De asemenea, am contribuit la promovarea proiectului de lege privind diminuarea pensiilor persoanelor condamnate definitiv pentru acte de represiune", a precizat istoricul Andrei Muraru, citat de Agerpres.
Acesta si-a transmis decizia de demisie catre premierul Victor POnta, din functia de presedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER), informeaza un comunicat al institutiei remis miercuri Agerpres.