Desfiintarea postului si redistribuirea in alta functie. Conflict de munca. Competenta materiala.

Intrucat prin cerere se contesta actele care au stat la baza redistribuirii intr-o alta functie, ca urmare a desfiintarii postului detinut in baza contractului individual de munca, aspecte care tin in mod evident de specificul conflictelor de munca, iar cererea de anulare a unei hotarari A.G.A. era accesorie (si la care s-a renuntat pe parcurs) si subsumata cererii principale, competenta de solutionare revine instantei civile – completul specializat pentru conflicte de munca, iar nu instantei comerciale.

(Sursa: ICCJ,  Sectia comerciala, Decizia nr.210 din data de 22 ianuarie 2010)

           Prin actiunea introductiva inregistrata pe rolul Tribunalului Calarasi reclamantul L.M. a solicitat, in contradictoriu cu paratii CN Administratia Porturilor Dunarii Fluviale SA Giurgiu si N.C. – director general al companiei, urmatoarele: constatarea nulitatii absolute a desfiintarii de catre conducerea companiei a postului sau de munca, respectiv sef birou serviciu mecano - energetic din Sucursala Calarasi; constatarea nulitatii absolute a redistribuirii reclamantului dupa desfiintarea postului sau, in functia de inginer la serviciul tehnic, constatarea nulitatii absolute a tuturor actelor  prin care a fost executata hotararea nr.6 din 27 iulie 2000 a adunarii generale a actionarilor companiei de  transformare a Sucursalei Calarasi in Agentie; constatarea nulitatii absolute a demisiei reclamantului din functia de inginer la serviciul hidrotehnic in care a fost redistribuit si reincadrarea sa in cadrul Companiei in functia detinuta, cu obligarea  paratilor la plata drepturilor salariale de care a  fost lipsit in mod nelegal; constatarea nulitatii absolute a hotararii AGA nr.6/27 iulie 2000 si a executarii ei inainte de inregistrarea in Registrul Comertului si publicarea in Monitorul Oficial.

            Reclamantul a sustinut ca prin somatia nr.1492 din 28 iulie 2000 emisa de Companie a fost incunostiintat ca prin hotararea AGA din 27 iulie 2000 s-a aprobat programul de reorganizare a companiei prin reducerea numarului de posturi din organigrama de la 160 la 140, transformarea Sucursalei in Agentie si desfiintarea postului ocupat de sef birou mecano - energetic cu posibilitatea optarii pentru unul din posturile vacante oferite.

            Reclamantul a mai aratat ca schimbarea sa din functie s-a facut fara modificarea sau anularea contractului de munca, functia primita fiind  inferioara celei detinute, retribuita cu un salariu diminuat fata de cel avut  in functia de sef birou.

            Tribunalul Calarasi, in complet specializat pentru litigii de munca, prin Incheierea data in sedinta publica a admis exceptia necompetentei materiale a instantei invocata de parata Compania Nationala, a disjuns capetele de cerere privind constatarea nulitatii absolute a  hotararii AGA nr.6/2000, constatarea nulitatii transformarii Sucursalei Calarasi in Agentie si constatarea nulitatii absolute a executarii silite a hotararii AGA nr.6/2000, trimitand spre solutionare aceste capete de cerere unui complet specializat  in litigii comerciale.

            Instanta comerciala, astfel investita, prin sentinta comerciala nr.2313 din 6 noiembrie 2007, a luat act de renuntarea reclamantului la judecata capatului de cerere privind constatarea nulitatii absolute a Hotararii AGA nr.6/2000 si a respins ca lipsite de interes celelalte capete de cerere prin care se contestau masurile de aducere la indeplinire a hotararii AGA.

            Tribunalul a apreciat ca la momentul formularii actiunii introductive, reclamantul nu mai justifica un interes legitim personal si actual pentru a invoca nulitatea punerii in executare a hotararii nr.6/2000, atat in ce priveste transformarea Sucursalei Calarasi in Agentie, cat si masura restructurarii dispusa prin aceasta, deoarece raporturile sale de munca cu parata au incetat la data de 10 octombrie  2000 printr-un  act unilateral de vointa, in urma demisiei reclamantului din functia detinuta.

            Apelul declarat de reclamant impotriva acestei sentinte a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a comerciala, prin decizia comerciala nr.505 din 21 noiembrie 2008.

Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor

Vezi AICI detalii

Manual de politici contabile - Stick USB

Vezi AICI detalii

Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2024

Vezi AICI detalii

            Curtea a apreciat ca, in mod corect, prima instanta a retinut ca reclamantul nu mai are interes sa solicite nulitatea executarii Hotararii AGA nr.6/2000 prin care s-a dispus restructurarea companiei si implicit reintegrarea sa in postul detinut, intrucat raporturile sale de munca au incetat prin demisia depusa la 10 octombrie 2000.

            Cu privire la cererea de constatare a nulitatii demisiei, Curtea a apreciat ca acest aspect constituie o noua aparare fata de cele enuntate in cererea introductiva, iar in apel potrivit art.294 C. proc. civ. nu se pot face cereri noi.

            Impotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs invocand art.304 pct.7, 8 si 9 C. proc. civ.  Recurentul a sustinut ca in cauza, ambele instante au retinut o situatie de fapt neconforma cu realitatea si, in consecinta, au facut o aplicare gresita a legii, in conditiile in care la data de 9 octombrie 2000, cand s-a inregistrat pretinsa sa cerere de demisie se afla in concediu medical cu un picior imobilizat in ghips, compania fiind incunostiintata de aceasta incapacitate temporara de munca.

            Recurentul a mai sustinut ca aceste aparari ale sale invocate in mod constant pe parcursul judecatii, nu au fost analizate de cele doua instante, care au admis exceptia lipsei de interes in considerarea demisiei, act contestat prin actiunea de chemare in judecata.

            Potrivit recurentului, ambele instante au incalcat dispozitiile art.129 alin.5 C. proc. civ., care  impun judecatorilor obligatia de a starui prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevarului.

            Or, recurentul a aratat ca, desi a contestat faptul ca si-ar fi inaintat demisia la 9 octombrie 2000, cand se afla in concediu medical, ambele instante nu au facut nicio cercetare judecatoreasca pe acest aspect, ceea ce, in opinia sa, constituie o incalcare a accesului la justitie pentru apararea intereselor sale legitime.

            Inalta Curte a invocat din oficiu, ca motiv de ordine publica exceptia de necompetenta materiala a instantelor comerciale care s-au pronuntat in cauza, retinand recursul spre solutionare  pe acest motiv.

            Asupra exceptiei invocate, Inalta Curte a constatat urmatoarele:

            1. Este de necontestat ca obiectul actiunii introductive prin care reclamantul solicita reincadrarea in postul detinut la Companie anterior reorganizarii si plata tuturor drepturilor banesti cuvenite pe perioada 1 august 2000 si pana la reincadrarea efectiva in functie, vizeaza  raporturile de munca stabilite intre reclamant, in calitate de angajat, si parata, Compania, angajator.

            2. Asa cum s-a aratat in preambulul acestor considerente, Tribunalul Calarasi, Sectia civila, in complet specializat pentru conflicte de munca, a apreciat ca este necompetent sa solutioneze capetele de cerere care vizau nulitatea absoluta a hotararii Companiei nr.6 din 27 iulie 2000 de transformare a Sucursalei Calarasi in Agentie, nulitatea executarii acestei masuri prin desfiintarea postului detinut de reclamant si redistribuirea sa in alt post.

            Tribunalul Comercial astfel investit era dator sa-si verifice propria competenta de atributiune, deoarece necompetenta este de ordine  publica si poate fi facuta de orice instanta si in orice materie, dat fiind natura imperativa a dispozitiilor care o reglementeaza.

            Cu alte cuvinte, se impunea a se stabili daca cele trei capete de cerere cu care a fost investita instanta comerciala reprezinta chestiuni prejudiciale de competenta jurisdictiei comerciale, rezolvarea astfel adoptata fiind obligatorie pentru instanta initial investita, sau daca ele constituie mijloace de aparare ce pot fi incluse, in sensul larg al notiunii de exceptii, ipoteza in care, potrivit adagiului „judecatorul actiunii este si judecatorul exceptiei”, instanta investita cu solutionarea cererii principale va solutiona si toate celelalte cereri, chiar daca, in mod  obisnuit, acestea ar apartine competentei unei alte instante.

            In cauza, actiunea introductiva are intr-adevar 9 capete de cerere, care, cel putin  formal, din punctul de vedere al numerotarii lor, ar parea capete de cerere de sine-statatoare, dar argumentele subsumate lor impun concluzia ca ele constituie apararile reclamantului, in sprijinul  cererii sale de reintegrare in postul detinut anterior reorganizarii cu plata drepturilor banesti cuvenite.

            Altfel spus, reclamantul, prin cererile sale, contesta actele care au stat la baza redistribuirii sale intr-o alta functie ca urmare a desfiintarii postului detinut in baza contractului individual de munca, aspecte care tin in mod evident de specificul conflictelor de munca.

            Or, potrivit dispozitiilor cuprinse in Legea nr.168/1999 modificata privind solutionarea conflictelor de munca, sectiunea 2, art.43 lit.a, cererile care pot fi formulate de cei ale caror drepturi au fost incalcate, vizeaza masurile unilaterale dispuse de unitate, de executare, modificare, suspendare sau incetare a contractului de munca.

            De altfel, dezlegarea data de instanta comerciala, mentinuta de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia comerciala, de respingere a actiunii, respectiv a capetelor de cerere cu judecata carora a fost investita, ca fiind lipsita de interes, cu motivarea ca raporturile de munca ale  reclamantului au incetat prin demisie, ipoteza in care, in opinia instantei,  reclamantul nu justifica nici un  folos practic si imediat in contestarea masurilor de restructurare a companiei, confirma cu forta evidentei, ca solutionarea acestor capete de cerere apartinea instantei specializata pentru conflictele de munca, prin calificarea lor corecta, ca aparari subsumate dreptului pe care reclamantul incearca sa il valorifice prin promovarea actiunii introductive.

            In acest sens, Curtea a observat ca prin actiune, reclamantul a contestat si actul unilateral al demisiei, sustinand ca nu a transmis Companiei la data de 9 octombrie 2000 o cerere cu un astfel de continut, in perioada respectiva fiind in concediu medical si in imposibilitate de a se deplasa.

            Aceste aspecte nu au fost verificate de instantele comerciale si nici nu puteau fi verificate din perspectiva competentei de atributiune, astfel ca solutia pronuntata in considerarea demisiei si in conditiile in care acest act unilateral de vointa era contestat, apare ca nelegala.

            Examinand capetele de cerere, in mod  rigid, si in afara legaturii lor cu natura dreptului valorificat, instantele comerciale au pronuntat hotarari vadit nelegale prin incalcarea normelor de competenta materiale incidente in cauza prevazute de art.2 pct.1 lit.c C. proc. civ., referitoare la solutionarea conflictelor de munca.

            Pentru ratiunile infatisate, Inalta Curte, in temeiul art.312 alin.2 si 3 C. proc. civ., a admis recursul si a casat decizia recurata, in  sensul ca a admis apelul reclamantului impotriva sentintei fondului pe care a anulat-o in parte, si a declinat competenta de solutionare a capetelor 2 si 3 din cerere in favoarea Tribunalului Calarasi – in complet constituit potrivit legii pentru litigii de munca.

            Dispozitiile din sentinta cu privire la renuntarea reclamantului la judecata capatului 1 de cerere au fost mentinute.