Club Juridic - Tu intrebi, Specialisti raspund!

Divortul la notar: Acte necesare


Cuvinte cheie: divort, acte necesare


Incepand cu 25 decembrie 2010 se poate divorta rapid si la notar sau la oficiile de stare civila, conform reglementarile prevederilor Mici Reforme a Justitiei. "Daca sotii sunt de acord cu divortul si nu au copii minori, nascuti din casatorie sau adoptati, ofiterul de stare civila ori notarul public de la locul casatoriei sau al ultimei locuinte comune a sotilor poate constata desfacerea casatoriei prin acordul sotilor, eliberandu-le un certificat de divort", se specifica in lege. Simplu si eficient in doar 30 de zile. Si destul de ieftin.


Asadar, nu mai rezistati impreuna si divortul este singura cale, mergeti la notar sau la oficiul de stare civila, fie cel la care v-ati casatorit fie cel pe raza caruia domiciliati.

Actele necesare sunt certificatele de nastere ale sotilor, documentele de identitate, certificatul de casatorie (original si copie legalizata) si o declaratie notariala privind ultima locuinta comuna.

Daca alegeti sa mergeti la oficiul de stare civila, depuneti o cerere. Cererea de divort se depune de soti impreuna, atunci cand se si achita onorariul integral. Ofiterul de stare civila sau notarul public inregistreaza cererea si le acorda un termen de 30 de zile pentru eventuala retragere a cererii de divort. La expirarea acestui termen, ofiterul de stare civila elibereaza certificatul de divort fara sa faca vreo mentiune cu privire la culpa sotilor.

Cand cererea de divort este depusa la primaria unde s-a incheiat casatoria, ofiterul de stare civila, dupa emiterea certificatului de divort, face cuvenita mentiune in actul de casatorie. In cazul depunerii cererii la primaria in a carei raza teritoriala sotii au avut ultima locuinta comuna, ofiterul de stare civila emite certificatul de divort si inainteaza, de indata, o copie certificata de pe acesta la primaria locului unde s-a incheiat casatoria, spre a se face mentiune in actul de casatorie.

Daca mergeti la notar pentru a oficializa divortul, procedura este, in esenta, aceeasi. Se depune cererea, se asteapta 30 de zile, dupa care notarul public verifica daca sotii staruie sa divorteze si daca, in acest sens, consimtamantul lor este liber si neviciat. Daca sotii se intorc tot cu gandul la divort, notarul public elibereaza certificatul de divort fara sa faca vreo mentiune cu privire la culpa sotilor. In cazul constatarii divortului de catre notarul public, acesta emite certificatul de divort si inainteaza, de indata, o copie certificata de pe acesta la primaria locului unde s-a incheiat casatoria, spre a se face mentiune in actul de casatorie.

Un caz special este atunci cand sotii nu se inteleg asupra numelui de familie pe care sa il poarte dupa divort. Atunci, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public emite o dispozitie de respingere a cererii de divort si indruma sotii sa se adreseze instantei de judecata. Solutionarea cererilor privind alte efecte ale divortului asupra carora sotii nu se inteleg este de competenta instantei judecatoresti.

Raporturile de munca ale PFA
Raporturile de munca ale PFA

Vezi detalii

Colectarea si Recuperarea debitelor comerciale si civile
Colectarea si Recuperarea debitelor comerciale si civile

Vezi detalii




Daca nu sunt indeplinite conditiile cerute de lege, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public respinge cererea de divort. Impotriva refuzului ofiterului de stare civila sau notarului public nu exista cale de atac, dar sotii se pot adresa cu cererea de divort instantei de judecata, pentru a dispune desfacerea casatoriei prin acordul lor sau in baza unui alt temei prevazut de lege. Pentru repararea prejudiciului prin refuzul abuziv al ofiterului de stare civila sau notarului public de a constata desfacerea casatoriei prin acordul sotilor si de a emite certificatul de divort, oricare dintre soti se poate adresa, pe cale separata, instantei competente.”

Foarte important in acest caz este faptul ca, daca ati divortat la ofiterul de stare civila sau la notarul public, casatoria este desfacuta pe data eliberarii certificatului de divort, fara sa se mai astepte nici o alta data. In ambele cazuri insa, daca este vorba despre persoane care nu cunosc limba romana este necesara prezenta unui traducator autorizat de Ministerul Justitiei.

Divortul la notar in acest moment costa aproximativ 500 de lei, suma incluzand si toate taxele si comunicarile ce trebuie facute de catre notar. La Starea civila sumele pot varia, dat fiind ca taxele sunt stabilite de Consiliul local. Cu siguranta insa va costa mai putin de jumatatea variantei de a divorta la notariat.



Data aparitiei: 12 Ianuarie 2011

Cat de utila va este aceasta informatie?

Noteaza folosind stelele!

Rating:

Nota: 5 din 1 voturi
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

ClubJuridic.ro - intrebarea zilei

Art 500 c.p.p

Intrebare: Buna.Fata de cererea constatarii a reabilitarii de drept s-a dispus in baza unei hotarari penale suspendarea cauzei in baza art 500 cpp, intru-cat exista in cazierul judiciar inceperea urmaririi penale in baza art 257 cp, Inrebarea este. Fata de cererea de reabilitare este vorba de constatarea reabilitarii de drept si nici intr-un caz nu este vorba de cerere de reabilitare judecatoreasca o data ce vorbim de cerere de constatarea reabilitarii de drept.Insa judecatoarea decide in baza art.500.cpp suspendarea cauzei..tot o data instanta are dreptul sa suspende cazua o data ce vorbim de constatarea reabilitarii de drept ?si mai ales ca noua infractiune asa zisa este faptuita dupa reabilitarea de drept trecut cu 2 ani adica reabilitat in 2010 si fapta comisa in 2012. Rugamintea mea aste sa ma ajutati ce pot face s-au care sunt demersurile pentru a se face constatarile legal indeplinite.Va multumesc.Gabriel

Raspuns: Buna si va multumesc pt raspuns..Insa mai am o nelamurire...ma gandesc oare sa fie o erroare judicia... [citeste tot raspunsul aici...]



Top articole

 NOUL COD RUTIER - actualizat [Vizualizari: 389060]
 Acte necesare - Cazier judiciar [Vizualizari: 379187]
 Codul Civil [Vizualizari: 297033]
 Cod CAEN - Actualizat 2008 [Vizualizari: 257357]
 Codul familiei - actualizat [Vizualizari: 180357]