Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
E-JURIDIC.ROE-JURIDIC.RO » Legislatia judirica actualizata la zi 
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DNA:Retinere sef Inspectorat scolar Jud Mures

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Tirgu Mures au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepând cu data de 3 noiembrie 2016, a inculpatului

SOMESAN STEFAN, inspector scolar general al Inspectoratul scolar Judetean (I.S.J.) Mures, cu privire la savârsirea infractiunilor de:

- abuz in serviciu daca functionarul a urmarit obtinerea unui folos pentru sine sau pentru altul (2 fapte din care una in forma continuata)
- uzurparea functiei (2 fapte).

Inculpatul Somesan Stefan urmeaza sa fie prezentat la data de 4 noiembrie 2016, Tribunalului Mures, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

De asemenea, procurorii anticoruptie au mai dispus punerea in miscare a actiunii penale si masura controlului judiciar pentru 60 de zile, incepând cu data de 3 noiembrie 2016, fata de inculpatul

TAMASI ZSOLT - JOZSEF, director al Liceului Teologic Romano–Catolic, cu privire la savârsirea infractiunii de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata.

In ordonantele procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

La data de 29 iulie 2014, Consiliul local al municipiului Tirgu Mures, printr-o hotarâre, a dispus:
- aprobarea alocarii sumei de 1.500.000 lei, pentru intretinerea si renovarea imobilului in care functioneaza Colegiul National Unirea sub conditia propunerii de infiintare a liceului cu profil teologic romano – catolic.

De mentionat ca imobilul in care functioneaza Liceul Unirea fusese retrocedat in anul 2004 Arhiepiscopiei Romano Catolice Alba Iulia, deoarece imobilul a apartinut cultelor religioase.
Hotarârea Consiliului local al municipiului Tirgu Mures a fost prezentata Inspectoratului scolar Judetean (I.S.J.) Mures, in sedinta Consiliului de administratie din data de 19 august 2014, când Somesan stefan, a subliniat ca:

- Ministerul Educatiei Nationale a fost informat cu privire la continutul Hotarârii Consiliului Local Tirgu Mures;

- Ministrul Educatiei Nationale a dat aprobare pentru infiintarea unei unitati de invatamânt liceal;
In contextul celor prezentate de catre Somesan stefan, Consiliul de administratie al I.S.J. Mures a votat in unanimitate acordarea Avizului conform pentru infiintarea Liceului Teoretic Romano – Catolic.

In realitate, Ministerul Educatiei Nationale nu daduse curs, sub nicio forma, solicitarii de infiintare a acelei unitati de invatamânt, dar cu toate acestea, la data de 12 septembrie 2014, inculpatul Somesan stefan, in calitate de inspector scolar general al Inspectoratul scolar Judetean Mures, cu incalcarea prevederilor legale, a emis o decizie prin care a dispus ca:
- incepând cu anul scolar 2014-2015, sa se infiinteze o noua unitate de invatamânt, cu personalitate juridica, respectiv, Liceul Teologic Romano-Catolic,

- drepturile si obligatiile privind autorizarea de functionare provizorie/ acreditarea, personalul angajat, respectiv, didactic, didactic auxiliar si nedidactic, se transfera partial unitatii de invatamânt de stat cu personalitate juridica, respectiv la Liceul Teologic Romano–Catolic.
in aceeasi zi, inculpatul Somesan stefan a emis o alta decizie prin care incepând cu data de 15 septembrie 2014, l-a numit in functia de director al Liceului Teoretic Romano-Catolic pe inculpatul Tamasi Zsolt-Jozsef.

in continuare, la data de 16 septembrie 2014, Consiliul Local al municipiului Tirgu Mures a emis o hotarare din care rezulta ca infiintarea Liceului Teologic Romano-Catolic va intra in vigoare sub conditia prezentarii din partea I.S.J. Mures a actului de infiintare a acestuia.
Deoarece prevederile Consiliului Local Tirgu Mures nu puteau fi respectate, inculpatul Somesan Stefan, a revenit asupra celor doua decizii si, la data de 27 noiembrie 2014, a emis o alta prin care a amânat termenul prevazut pentru infiintarea Liceului Romano - Catolic, precum si numirea directorului acestui liceu.

Ulterior, la data de 26 ianuarie 2015, ISJ Tirgu Mures a transmis Primariei avizul conform privind reteaua scolara pentru unitatile de invatamânt preuniversitar din Municipiul Tirgu Mures, pentru anul scolar 2015-2016, emis de inculpatul Somesan stefan in care, la pozitia 3 din tabel, a fost cuprins Liceul Teologic Romano-Catolic.
Consiliul de administratie al Inspectoratului scolar Judetean Mures nu trebuia sa acorde Avizul conform pentru Liceul Teologic Romano-Catolic, in conditiile in care nu s-au facut precizari referitoare la modul de infiintare a acestuia, la numarul de elevi, la profilul si la structura unitatii de invatamânt nou infiintata prin divizare.

in acest context, la data de 31 august 2015, inculpatul Somesan stefan desi, potrivit normelor legale, nu detine prerogative care sa vizeze infiintarea unor unitati de invatamânt preuniversitar si nici prerogative pe linia autorizarii provizorii de functionare ori acreditarii unor astfel de unitati de invatamânt a dispus:
- infiintarea Liceului Teologic Romano–Catolic,
- transferarea unor clase de la Colegiul National „Unirea” la acest nou liceu,
- transferarea autorizarii de functionare provizorie/acreditarea acordate de M.E.N.C.S. catre unitatea scolara nou infiintata.
Astfel, inculpatii Somesan stefan si Tamasi Zsolt – Jozsef, in calitatile mentionate mai sus, pentru anii scolari 2015 - 2016 si respectiv 2016 - 2017, cu incalcarea dispozitiilor legale, au permis si permit in continuare cu buna stiinta functionarea Liceului Teologic Romano–Catolic Tirgu Mures, cunoscând ca aceasta unitate de invatamant nu a fost autorizata.
Astfel, inculpatii, au vatamat interesele legitime ale unitatilor scolare si ale celor 328 elevi, care, in tot anul scolar 2015 - 2016, au functionat in cele 12 clase, fara a exista vreo autorizare provizorie de functionare sau acreditare, asa incât, cursurile scolare pe care le-au urmat nu erau recunoscute.
De altfel, constatand nerespectarea prevederilor legale in materie de infiintare a unei noi unitati de invatamânt in judetul Mures, Institutia Prefectului judetului Mures a atacat in instanta, in contencios administrativ Hotarârea consiliului local nr. 271 din 16 septembrie 2014, ce prevedea infiintarea acestei noi unitati.
La data de 13 martie 2015, (dosar nr. 3955/102/2014) Tribunalul Mures a dispus anularea Hotarârii sus mentionate, aceasta masura fiind mentinuta si de Curtea de Apel Tirgu Mures la data de 3 februarie 2016.

Pe timpul cât se afla sub control judiciar, inculpatul Tamasi Zsolt - Jozsef, trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
- sa se prezinte la organul de urmarire penala, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de câte ori este chemat,
- sa informeze de indata Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Tirgu Mures si organul de politie desemnat cu supravegherea cu privire la schimbarea locuintei,
- sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea lor conform programului de supraveghere intocmit sau ori de câte ori este chemat,
- sa nu depaseasca limita teritoriala a României, decât cu incuviintarea prealabila a procurorului din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Tirgu Mures,
- sa nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele mentionate in ordonanta de dispunere a controlului judiciar,
- sa nu exercite profesia in exercitarea careia a savârsit fapta si sa nu intre in incinta Liceului Teologic Romano–Catolic,
- sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme.

Inculpatului Tamasi Zsolt - Jozsef i s-a atras atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care ii revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.

Inculpatilor li s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

in cauza se efectueaza acte de urmarire penala si fata de alte persoane.

Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infrânga principiul prezumtiei de nevinovatie.

 

Sursa: DNA
 


de Paula Petrache
Redactor

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Votati articolul "DNA:Retinere sef Inspectorat scolar Jud Mures":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Poate sunteti interesat si de:

©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

MODIFICARILE din Contractele Civile si Actele Comerciale se aplica deja!

Folositi NOILE Modele de Documente pentru 2024

Descarcati GRATUIT Raportul Special "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016