Companiile din domeniul alimentar, beneficiarii de subventii, dar si proprietarii de spatii comerciale, industriale si de birouri, destinate inchirierii, sunt printre cei care se vor confrunta anul viitor cu probleme financiare, potrivit Casei de Insolventa Transilvania (CITR).
Dintre cei mai expusi in 2014 dificultatiilor financiare vor fi producatorii din sectorul alimentar, precum si beneficiarii de subventii sau de chirii, care se vor confrunta anul viitor cu situatii de insolventa, se arata intr-un comunicat al CITR.
“In sectorul alimentar companiile producatoare sunt prinse ca intr-o menghina intre furnizorii de cereale si marii retaileri (key accounts), fiind veriga slaba in ambele relatii. Pe partea de achizitii, in conditiile unor volatilitati mari la pretul meteriilor prime (cereale, carne, lapte), stabilitatea businessului si predictibilitatea acestuia sunt serios afectate. Pe partea de vanzari, contractele rigide si taxele multiple duc marja comerciala de multe ori in zone negative. In aceste conditii, supraindatorarea, specifica producatorilor care au investit, este gestionata doar prin esalonari”, apreciaza sursa citata.
Specialistii CITR, considera ca probabil cele mai afectate companii vor fi cele care obtin venituri in urma inchirierilor de spatii comerciale (mall-uri), cladiri industriale, spatii de birouri. Cele mai multe poiecte au fost dezvoltate in conditii de boom imobiliar, cu costuri si credite mari, cu previziuni privind veniturile viitoare (chirii), care astazi nu mai sunt realiste.
Sursa: Mediafax
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Dorim sa ne acordati sprijin cu privire la modului de aplicare a a art. 248 alin. 1 lit c din Codul muncii si a obligativitatii transmiterii sau NU in REVISAL: 1. Reducerea salariului de baza ca sanctiune disciplinara presupune modificarea efectiva a salariului de incadrare de ex. am un salariu de incadrare de 4000 lei brut; angajatul este sanctionat disciplinar cu 10%; in consecinta salariul de incadrare devine 3600 de lei brut si toate sporurile se calculeaza la 3600 lei brut? sau doar...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Suntem nevoiti sa modificam in minus salariul unui angajat. Acesta va fi incadrat pe aceeasi functie, cu mici modificare in cadrul fisei de post trece pe alta cursa care este cotata cu un salariu mai mic. Va rog sa ma ajutati cu ce documentatie trebuie intocmita pentru modificare? Mentionez ca angajatul a fost de acord cu aceasta modificare.
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: O persoana are doua concedii medicale, un concediu medical pe perioada internarii in perioada 11.04.2024-13.04.2024 si unul la externare pe perioada 14.04.2024-17.04.2024. Este corect ca ,,data acordarii zi/luna/an pe ambele concedii medicale sa fie trecuta data de 14.04.2024?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<