Garantii obligatorii oricarei creante

Orice raport juridic care implica drepturi de creanta ar trebui sa contina garantii – ca o masura de prevedere a partilor implicate. in functie de detaliile concrete ale fiecarui raport obligational, partile pot opta pentru o anumita garantie. Sigur ca garantiile nu se constituie pentru contracte de mica valoare, uzuale. Ar fi dificil de incheiat, iar costurile pot constitui un impediment. Garantiile sunt de esenta raporturilor juridice cu o valoare semnificativa, iar utilitatea lor este considerabila.

Garantiile reprezinta ansamblul mijloacelor juridice – drepturi si actiuni derivand din reglementari legale sau din conventia partilor – care garanteaza indeplinirea obligatiilor asumate de parti prin care se asigura realizarea drepturilor de creanta.
Noul Cod civil reglementeaza garantia comuna a creditorilor, garantiile personale si garantiile reale.
     
1. Gajul general al creditorilor

Orice  persoana raspunde pentru obligatiile sale cu intreg patrimoniul sau.
Gajul general al creditorilor sau garantia comuna este reglementat in art. 2324 din noul Cod civil.              
Prin noua reglementare devine posibila diviziunea patrimoniului si transferul drepturilor si obligatiilor dintr-o masa patrimoniala in alta.
Importanta acestei segmentari a patrimoniului rezida in aspectele executarii silite care nu mai poate privi intregul patrimoniu al debitorului, ci doar patrimoniul profesional in legatura cu care s-a nascut creanta respectiva si doar in cazul in care bunurile nu sunt suficiente indestularii, vor putea fi urmarite celelalte mase patrimoniale.
Prevederile de mai sus sunt valabile micilor intreprinzatori, persoanelor fizice autorizate.
Aspectul cel mai interesant apare in cadrul profesiilor autorizate de lege, adica a profesiilor liberale, cum sunt medicii, notarii, arhitectii.
In cazul acestora, sunt supuse executarii silite doar bunurile din patrimoniul profesional, fiind declarate insesizabile celelalte bunuri.

2. Garantii personale

a. Fideiusiunea          
Fideiusiunea reprezinta angajamentul scris – act autentic sau inscris sub semnatura privata – pe care o alta persoana decat debitorul si-o asuma fata de creditor de a executa obligatia in cazul in care debitorul nu si-o executa el insusi.
Fideiusiunea nu poate avea o intindere mai mare decat obligatia debitorului.

Beneficiul de discutiune reprezinta dreptul fideiusorului de a cere ca, creditorul sa se indrepte intai impotriva debitorului principal si, numai in masura in care creanta nu va putea fi realizata pe aceasta cale, sa poata fi urmarit el.         
Invocarea beneficiului suspenda urmarirea fideiusorului pana la aflarea rezultatelor urmaririi debitorului.
Daca creanta a fost recuperata doar in parte de la debitor, fideiusorul ramane obligat pentru diferenta, iar in caz de insolvabilitate a debitorului, suspendarea urmaririi fideiusorului inceteaza.

Beneficiul de diviziune consta in posibilitatea fideiusorului de a cere creditorului sa divida creanta intre fideiusori. Bineinteles acest beneficiu presupune existenta unei pluralitati de fideiusori.
Dar in temeiul beneficiului de diviziune, fiecare fideiusor are posibilitatea sa ceara creditorului divizarea obligatiei si urmarirea sa doar in limita cotei sale.                
 Deoarece beneficiul de discutiune si cel de diviziune pot fi invocate pentru a temporiza executarea silita si implicit recuperarea creantei, in contractele de fideiusiune se recurge ori la renuntarea expresa la aceste beneficii ori la obligarea in solidar a fideiusorului cu debitorul.
O creatie a practicii bancare este mentionarea in contractele de credit a codebitorului, care in fapt este un fideiusor, garantand obligatia, dar fara sa beneficieze de credit.
Daca fideiusorul a platit datoria catre creditor, are dreptul de regres impotriva debitorului principal pentru a-si recupera sumele platite, in conditiile legii.     
          

b. Garantii autonome
Garantiile autonome sunt reglementate in art. 2321-2322 din noul Cod civil, si sunt scrisoarea de garantie si scrisoarea de confort.
Reprezinta angajamente unilaterale, care dau nastere la obligatii doar in sarcina celui ce si le asuma, adica a emitentului.

Scrisoarea de garantie
Scrisoarea de garantie este angajamentul irevocabil si neconditionat prin care o persoana, denumita emitent, se obliga, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, in considerarea unui raport obligational preexistent, dar independent de acesta, sa plateasca o suma de bani unei terte persoane, denumita beneficiar, in conformitate cu termenii angajamentului asumat.

Emitentul – de obicei o banca sau o societate de asigurari – are rolul de garant, de fidejusor, preluand obligatia de plata pentru situatia in care cel garantat nu si-a indeplinit obligatia contractuala. Emitentul trebuie sa se asigure ca sunt indeplinite cerintele pentru executare din scrisoare sau din cererea simpla, iar apoi are un drept de regres impotriva ordonatorului pentru a-i fi returnata suma platita.

Scrisoarea de confort
Scrisoarea de confort este definita ca fiind acel angajament irevocabil si autonom prin care emitentul isi asuma o obligatie de a face sau de a nu face, in scopul sustinerii unei alte persoane, denumita debitor, in vederea executarii obligatiilor acesteia fata de un creditor al sau.
Spre deosebire de scrisoarea de garantie care are ca obiect obligatia de a da o suma de bani, scrisoarea de confort are ca obiect o obligatie de a face sau de a nu face.

in toate cazurile, garantia este limitata la plata de daune interese – emitentul nu va fi obligat sa execute obligatia de a face sau a nu face, ci va fi obligat la plata unor daune interese catre beneficiar, la simpla cerere a beneficiarului.

3. Garantii reale

Garantiile reale sunt reglementate in art. 2323-2500 din noul Cod civil si sunt privilegiile, ipotecile, gajul si dreptul de retentie.

a. Privilegiile
Privilegiul este preferinta acordata de lege unui creditor in considerarea creantei sale si este indivizibil.
Fata de alti creditori care au o garantie reala asupra aceluiasi bun, preferinta privilegiului opereaza doar in masura in care a fost inscris in registrele prevazute de lege.

Aspectul cel mai important al majoritatii privilegiilor imobiliare este dat de dreptul de preferinta, nu si de urmarire.
Asta inseamna ca, creditorul privilegiat nu are vreun drept special fata de creditorii chirografari in ce priveste vanzarea bunurilor asupra carora s-a constituit privilegiul si nu poate sa se opuna vanzarii, insa va fi preferat in cadrul operatiunii de distribuire a sumelor de bani rezultate din vanzarea bunului, pana la indestularea creantei sale.

b. Ipotecile
Ipoteca – prevazuta de art. 2343-2479 din noul Cod civil este un drept real accesoriu care are ca obiect unul sau mai multe bunuri mobile sau imobile afectate executarii unei obligatii si care confera creditorului ipotecar atributele de preferinta si de urmarire fata de alti creditori.
Dupa modalitatea prin care se constituie, ipoteca este legala si conventionala, iar dupa natura bunurilor ipotecate, ipoteca poate fi mobiliara si imobiliara.

Se pot ipoteca:
a) creante banesti;
b) conturi bancare;
c) actiuni si parti sociale, valori mobiliare si alte instrumente financiare;
d) drepturi de proprietate intelectuala;
e) petrolul, gazul natural;
f) efectivele de animale;
g) recoltele care urmeaza a fi culese;
h) padurile care urmeaza a fi taiate;
i) bunurile corporale care fac obiectul unui contract de locatiune, care sunt detinute in vederea vanzarii, etc.;
j) orice bunuri destinate sa serveasca in mod durabil exploatarii unei intreprinderi.

Ipoteca imobiliara
Se pot ipoteca:
                    a) imobilele cu accesoriile lor;
                   b) uzufructul acestor imobile si accesoriile;
                   c) cotele-parti din dreptul asupra imobilelor;
                   d) dreptul de superficie.

Ipoteca imobiliara trebuie inscrisa in cartea funciara ca si conditie pentru constituirea sa valabila, nu doar pentru opozabilitate.
Cele mai importante efecte pe care le are ipoteca fata de creditor sunt atributele de urmarire si de preferinta in baza carora, creditorul ipotecar poate sa urmareasca bunurile in mana oricui s-ar afla si sa fie platit cu prioritate in cazul urmaririi silite a bunului.

 Deoarece ipoteca este prin esenta ei fara deposedare, debitorul poate sa-si foloseasca imobilul fara sa fie lezat in aceasta folosinta de creditor.
 Debitorul poate sa instraineze bunul, dar in baza caracterului accesoriu al ipotecii, aceasta urmeaza bunul ipotecat, iar tertul dobanditor al bunului ipotecat il dobandeste cu ipoteca accesorie, raspunzand cu bunul pentru datoriile nascute si garantate cu ipoteca.

Ipoteca imobiliara se considera constituita doar in momentul inscrierii sale in cartea funciara.
Ipoteca mobiliara se constituie in momentul incheierii contractului de ipoteca, dar produce efecte doar la data cand obligatia garantata ia nastere.

Extinderea ipotecii
Ipoteca se intinde, fara nici o alta formalitate, asupra constructiilor, imbunatatirilor si accesoriilor imobilului, chiar daca acestea sunt ulterioare constituirii ipotecii.
Prin urmare este necesar sa existe o ipoteca asupra imobilului principal, ipoteca ce se va extinde prin efectul legii si asupra tuturor celorlalte imobile incorporate in imobilul ipotecat, inclusiv asupra constructiilor ulterioare.
Un aspect demn de luat in seama poate aparea in cazul executarii silite. Cand se urmareste silit un imobil teren ipotecat, in baza acestei prevederi, se poate urmari si imobilul ca amelioratiune a terenului, chiar daca nu este intabulat.

c. Gajul        
Gajul este o varietate a ipotecii mobiliare cu deposedare si este reglementat in art. 2478-2494 din noul Cod civil, reprezentand contractul prin care debitorul sau un tert remite creditorului sau unui tert un bun mobil, corporal sau incorporal, in scopul garantarii unei obligatii.
Gajul da creditorului un drept de retentie in virtutea caruia, creditorul poate refuza restituirea bunului pana cand debitorul va indeplini obligatia principala in totalitate.
Dreptul de urmarire si de preferinta, ca si in cazul celorlalte garantii reale, da posibilitatea creditorului sa urmareasca bunul in mainile oricui si sa fie indestulat cu prioritate din pretul vanzarii acestuia.

d. Dreptul de retentie

Cel care este dator sa remita sau sa restituie un bun poate sa il retina cat timp creditorul nu isi executa obligatia sa izvorata din acelasi raport de drept sau, dupa caz, atat timp cat creditorul nu il despagubeste pentru cheltuielile necesare si utile pe care le-a facut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.

Dreptul de retentie beneficiaza de reglementare prin art. 2495-2500 din noul Cod Civil, poate fi legal sau conventional si poate privi bunuri mobile si imobile.
In baza dreptului de retentie, creditorul nu se poate opune executarii silite a bunului inceputa de alt creditor, dar poate va participa la distribuirea pretului.
Deposedarea nu stinge dreptul de retentie!
Dreptul de retentie se stinge prin achitarea creantei sau a altei garantii suficiente.




Autor: cons. Jur. Ana-Maria Borz