Un produs media marca Rentrop&Straton 
Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"
Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Denuntarea ca practica anticoncurentiala. Procedura de solutionare.
(I.C.C.J., Sectia de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 264 din 18 ianuarie 2007)
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2024 Teste distractive pentru clasa pregatitoare Teste distractive de Limba romana si Exercitii Matematica clasa I
Legea nr. 21/1996, art. 40
Procedura de solutionare a plangerii denuntand o practica anticoncurentiala difera dupa cum faptele sesizate intra sau nu sub incidenta acestei legi. Astfel procedura prevazuta in alineatul (2) al acestui articol, respectiv realizarea unei investigatii si a unei audieri, nu se aplica si in situatia in care faptele sesizate nu se afla sub incidenta legii concurentei.
Nota: Instanta a avut in vedere Legea nr. 21/1996, legea concurentei, in forma republicata in M.Of nr. 742 din 16/08/2005.
Prin cererea formulata la 21 aprilie 2005, reclamanta S.C. PA. SA a chemat in judecata pe paratul Consiliul Concurentei, solicitand anularea adresei nr.1017 din 28 martie 2005, constatarea faptului ca plangerea nr. RS-240 din 7 decembrie 2004 intra sub incidenta Legii nr.21/1996 si obligarea paratului sa solutioneze reclamatia printr-o decizie.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca, solutia data de Consiliul Concurentei plangerii este nefondata, deoarece erau sesizate fapte anticoncurentiale.
Paratul a retinut in mod gresit ca nu este competent si ca se aplica dispozitiile legii concurentei, desi inspectorul de concurenta a solicitat informatii si date, acest lucru ducand la concluzia ca in urma examinarii si-a constatat competenta.
Actul emis este nelegal si prin prisma modului prin care paratul a inteles sa isi indeplineasca atributiile in procedura de solutionare a plangerii.
Paratul a formulat, intampinare prin care a ridicat exceptia inadmisibilitatii actiunii, intrucat raspunsul dat nu reprezinta un act administrativ in sensul Legii nr.554/2004, nefiind mentionat la art.2 lit.a).
Pe fondul cauzei, paratul a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.
Prin sentinta civila nr.833 din 6 aprilie 2006, pronuntata in Dosar nr.13393/2/2005 ( D.1419/2005) Curtea de Apel Bucuresti – Sectia de contencios administrativ si fiscal a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii, a admis actiunea reclamantei a anulat adresa nr.1017 din 28 martie 2005 a obligat paratul sa procedeze la solutionarea plangerii nr.RS – 240 din 7 decembrie 2004 prin emiterea unei decizii, a obligat paratul la 2380 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta astfel, Curtea a retinut ca, sustinerea paratului in sensul ca adresa emisa in temeiul art.40 alin. (3) din Legea nr.21/1996 republicata nu ar fi act administrativ nu poate fi retinuta.
Aprecierea paratului reprezinta un act de putere, un act administrativ cu caracter individual dat in aplicarea art.40 alin.(3) din Legea nr.21/1996 republicata, de natura a stinge un raport juridic substantial, intrucat paratul se declara necompetent sa se pronunte cu privire la unele fapte invederate ca ar fi anticoncurentiale si deci raspunde cu caracter definitiv plangerii formulate, fiind indeplinite conditiile art.2 alin. (1) lit. c) din Legea nr.554/2004.
Pe fondul cauzei, instanta de fond a retinut ca, este gresita aprecierea paratului cu privire la necompetenta acestuia.
In opinia instantei de fond, desi paratul a apreciat ca faptele semnalate nu intra in competenta sa, se face o analiza a situatiei de fapt ajungandu-se la concluzia ca situatia prezentata s-a creat ca urmare a unei dispute intre S.C. PA. SA, Consiliul Judetean Cluj si RA Aeroportul Cluj cu privire la proprietatea asupra suprafetei de teren de 8985 mp pe care sunt amplasate depozitele de carburanti ale reclamantei, fara sa raspunda insa de ce faptele sesizate nu reprezinta abuz de pozitie dominanta, de ce nu sunt aplicabile dispozitiile art.6 lit.a), c) si d) precum si dispozitiile art.9 alin.(1) lit.a) si b) din lege, in ceea ce priveste Consiliul Judetean Cluj si de ce nu reprezinta suficiente temeiuri pentru pornirea unei investigatii.
Si in aceasta situatie, conform art.40 alin. (2) din Legea nr.21/1996 republicata, Consiliul Concurentei trebuia sa emita o decizie de respingere pe care trebuia sa o comunice, in scris, autorului, cu precizarea motivelor in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii sau a plangerii, decizia de respingere fiind precedata de ascultarea argumentelor reclamantului in fata Comisiei Consiliului Concurentei care coordoneaza compartimentul de specialitate implicat.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs paratul, invocand prevederile art.304 pct.9 C. proc.civ.
Instanta de fond, in mod eronat, a retinut ca situatia descrisa de autoarea plangerii putea face obiectul unei analize intrucat, in opinia sa, faptele sesizate prin plangere constituiau un abuz de pozitie dominanta, ceea ce impunea Consiliului Concurentei sa stabileasca daca s-au produs fapte cu caracter contraventional sanctionate de legea concurentei.
Eroarea instantei de fond consta in faptul ca nu a inteles ca remiterea unei adrese reprezinta o optiune pe care legiuitorul a pus-o la dispozitia Consiliului Concurentei.
Instanta de fond nu a tinut seama de faptul ca autoritatea de concurenta a fost abilitata de lege sa solutioneze o plangere printr-un simplu raspuns, daca constata ca faptele relatate in plangere nu cad sub incidenta prevederilor Legii concurentei.
La primirea unei plangeri, denuntand, respectiv acuzand o practica anticoncurentiala, Consiliul Concurentei este obligat sa procedeze conform art.40 alin. (1), respectiv, examineaza daca plangerea prezinta suficient temei de fapt si de drept pentru a justifica dispunerea pornirii unei investigatii. Dupa caz, Consiliul Concurentei fie va deschide o investigatie pe baza unui ordin emis de Presedintele institutiei, fie va emite o decizie motivata de respingere a plangerii, fie va remite o simpla adresa de comunicare, precum si faptele relatate in plangere nu intra sub incidenta legii concurentei.
Din analiza dispozitiilor art.40 din lege, rezulta ca instanta de fond nu a interpretat corect aceste prevederi legale, neavand in vedere faptul ca art. 40 ofera recurentului-parat trei alternative de solutionare a plangerii.
Sub aspectul fondului plangerii, recurenta apreciaza ca faptele prezentate nu sunt anticoncurentiale.
In ceea ce priveste refuzul prelungirii contractelor nr.15, 16, 17 din 27 martie 2000, incheiate intre S.C. RF SA si RA Aeroportul Cluj, considera ca obiectul nemultumirii reclamantei rezida in unele neintelegeri strict de ordin comercial, intrucat privesc raporturile contractuale de prestari servicii si de inchiriere dintre reclamanta si RA Aeroportul Cluj
In ceea ce priveste nemultumirea reclamantei in legatura cu impunerea de catre Consiliul Judetean Cluj, in scopul inchirierii a unei suprafete de teren minime care, in situatia reclamantei, excede interesului sau comerciale de exploatare, reclamanta nu face dovada ca s-a adresat cu plangere la Consiliul Judetean Cluj, potrivit Legii nr.554/2004.
In ceea ce priveste refuzul de prelungire a contractelor comerciale la care reclamanta face referire, rezulta ca in speta este vorba de o disputa referitoare la renegocierea unor contracte, iar faptul ca reclamanta a incheiat contractele respective fara a se asigura de o clauza ferma de prelungire a duratei contractelor in conditiile contractate initial, se regaseste in riscul comercial al reclamantei
In situatia in care reclamanta avea convingerea ca prevederile contractate ii confereau dreptul la o prelungire automata a contractelor, aceasta avea la dispozitie calea actiunii judecatoresti.
Reclamanta s-a considerat discriminata prin aceea ca RA Aeroportul Cluj si Consiliul Judetean Cluj au incheiat contracte cu alti agenti economici cu activitati concurente, insa nu a nominalizat acei agenti economici si nu a facut dovada pretinsei discriminari.
De asemenea, in eventualitatea pretinsei discriminari, reclamanta avea la dispozitie calea actiunii judecatoresti.
Din plangerea formulata rezulta ca reclamanta nu se referea la o „piata” ci numai la gestionarea unor active – bunuri imobile, situate in incinta Aeroportului Cluj.
Neintelegerile contractuale, fiind izvorate din executarea si interpretarea clauzei de prelungire a raportului contractual, nu pot fi calificate ca fapte pedepsite de legea concurentei, deoarece, pe de o parte., nu se regasesc in practicile anticoncurentiale prevazute de art.5 si 6, iar pe de alta parte, nu sunt intrunite elementele constitutive de contraventie prevazute la art.51 alin.(1) lit.a) din Legea nr.21/1996, republicata.
Sub aspect procedural, recurentul apreciaza ca fiind eronata pozitia intimatei-reclamante deoarece aceasta nu s-a conformat solicitarii de a prezenta informatii suplimentare.
Intimata-reclamanta S.C. PA SA a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
Adresa nr.240/13 ianuarie 2005, desi reprezinta un act administrativ jurisdictional, a imbracat in mod eronat haina juridica a unui inscris act administrativ.
Procedura audierii a fost incalcata de catre recurenta.
Sub aspectul fondului cauzei, recurentul se face culpabil pentru nerespectarea procedurii plangerii reglementate de art.40 din Legea concurentei nr.21/1996, republicata.
Recursul este fondat.
Prin adresa nr.RS- 240/13 ianuarie 2005, recurentul a comunicat intimatei ca plangerea formulata de catre aceasta nu intra in competenta Consiliului Concurentei.
Recurentul-parat a concluzionat, prin aceeasi adresa, ca disputa dintre reclamanta, pe de o parte, si Consiliul Judetean Cluj si RA Aeroportul Cluj, pe de alta parte, cu privire la proprietatea asupra unui teren este de competenta instantei de judecata.
Prin adresa nr.1017 din 28 martie 2005, Consiliul Concurentei si-a mentinut punctul de vedere in sensul ca „aspectele semnalate nu intra in sfera de competenta a acestuia”.
Refuzul recurentei-parate de a da curs plangerii reclamantei reprezinta un act de putere, un act administrativ individual ce poate fi atacat in contencios administrativ, cum bine a precizat instanta de fond.
Actul atacat nu este administrativ- jurisdictional. Nici procedura prevazuta de art.40 din Legea nr.21/1996 republicata, nu este administrativ-jurisdictionala, ci administrativa, intrucat Consiliul Concurentei este definit ca o autoritate administrativa si nu administrativ-jurisdictionala.
Instanta de fond a apreciat ca, in ipoteza in care reclamanta a invocat abuzul de pozitie dominanta savarsit de RA Aeroportul Cluj SA si Consiliul Judetean Cluj, Consiliul Concurentei era obligat sa se pronunte prin decizie, deoarece aceste fapte intra in competenta si sfera de analiza a acestei autoritati.
Interpretarea data de instanta de fond este eronata.
Potrivit art.40 din Legea nr.21/1996 : „La primirea unei cereri sau plangeri denuntand, respectiv acuzand o practica anticoncurentiala, Consiliul Concurentei examineaza daca aceasta prezinta suficient temei de fapt ori de drept pentru a justifica dispunerea pornirii unei investigatii.
Daca cererea sau plangerea nu prezinta suficiente temeiuri pentru a justifica pornirea unei investigatii, Consiliul Concurentei o respinge, comunicand decizia, in scris, autorului, cu precizarea motivelor in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii sau a plangerii Decizia de respingere va fi precedata de ascultarea argumentelor reclamantului in fata Comisiei Consiliului Concurentei care coordoneaza compartimentului de specialitate implicat.
In cazul in care cererea sau plangerea inaintata nu cade sub incidenta prezentei legi, Consiliul Concurentei va raspunde in scris, in termenele prevazute prin legi speciale.
Din analiza raspunsului comunicat de catre recurent la plangerea intimatei, rezulta ca nu sunt indeplinite prevederile art.40 alin.(1) si (2) din Legea nr.21/1996 republicata, faptele prezentate nu pot fi calificate drept anticoncurentiale.
Plangerea inaintata nu cade sub incidenta Legii nr.21/1996 republicata, desi reclamanta a sustinut contrariul, Consiliul Concurentei nu este tinut de interpretarea data de persoanele care formuleaza plangere, neputand incadra la alin. (1) si (2) ale art.40 orice cerere care se pretinde a denunta fapte anticoncurentiale.
In speta, nu era necesara declansarea unei investigatii, fiind aplicabile prevederile art.40 alin. (3) cererea Consiliului Concurentei, la care reclamanta nu a raspuns, prin care se solicitau date suplimentare, neputand duce la o alta concluzie.
Consiliul Concurentei a ajuns la o concluzie bine fundamentata, retinand ca faptele descrise de catre reclamanta nu reprezinta fapte anticoncurentiale.
In atare situatie, Consiliul Concurentei nu era obligat sa dea o decizie de respingere in temeiul art.40 alin. (2) din Legea nr.21/1996 republicata, deoarece numai din descrierea pretinsei fapte anticoncurentiale se putea observa ca natura litigiului este pur administrativ nu comercial, fiind de competenta instantelor judecatoresti.
Solutia instantei de fond apare astfel ca fiind gresita, recurentul alegand bine calea procedurala prevazuta de art.40 alin. (3) si nu cea prevazuta de art.40 alin. (2) din lege.
Astfel nu era necesara procedura audierii si nici cea a declansarii investigatiei.
Pe fondul plangerii, din analiza cuprinsului acesteia, rezulta ca neintelegerile sunt de natura comerciala, partile avand incheiate contracte de prestari servicii si de locatiune.
Impotriva actelor administrative emise de catre Consiliul Judetean Cluj, reclamanta trebuie sa se adreseze instantei de contencios administrativ, conform Legii nr.554/2004.
In consecinta, fiind indeplinite prevederile art.304 pct.9 Cod procedura civila, urmeaza ca in temeiul art.20 din Legea nr.554/2004 si art.312 alin. (1) teza I Cod procedura civila, sa se dispuna admiterea recursului.
In temeiul art.20 din Legea nr.554/2004 si art.312 alin. (3) C. proc.civ., sentinta recurata a fost casata si pe fond, actiunea formulata de reclamanta S.C. PA SA Otopeni, a fost respinsa ca neintemeiata.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
