Contractele se interpreteaza dupa vointa concordanta a partilor, iar nu dupa sensul literal al termenilor. La stabilirea vointei concordante se va tine seama, intre altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de parti, de practicile statornicite intre acestea si de comportamentul lor ulterior incheierii contractului.
Clauzele se interpreteaza unele prin altele, dand fiecareia intelesul ce rezulta din ansamblul contractului.
Clauzele susceptibile de mai multe intelesuri se interpreteaz a in sensul ce se potriveste cel mai bine naturii si obiectului contractului. Clauzele indoie lnice se interpreteaza tinand seama, intre altele, de natura contractului, de imprejur arile in care a fost incheiat, de interpretarea dat a anterior de parti, de sensul atribuit in general clauzelor si expresiilor in domeniu si de uzante.
Clauzele se interpreteaza in sensul in care pot produce efecte, iar nu in acela in care nu ar putea produce niciunul.
Situatie. La negocierea unui contract, au fost stabilite anumite clauze care nu se regasesc in contractul semnat. Nu am renuntat la aceste clauze , insa am considerat ca un contract mai simplu poate profita ambelor parti. In cazul in care s -ar ivi litigii cu privire la executarea contractului, ne putem prevala si de clauzele asupra car ora am cazut de acord la negocieri ?
Exista o serie de inscrisuri care conf irma cursul negocierilor. Pana acum nu sunt probleme si nu as dori sa ofensez partea cealalta prin refacerea contractului.
Solutie: Conform art. 1266 Cod civil, la stabilirea vointei concordante se va tine seama , intre altele, de scopul contractului, de n egocierile purtate de parti, de practicile statornicite intre acestea si de comportamentul lor ulterior incheierii contractului. Daca partile au executat si acte la care nu s -au obligat prin contract, se poate interpreta ca au existat si alte clauze care n u au fost inscrise in contract.
Mai mult, dovezile pe care le detineti pot ajuta la interpretarea contractului, astfel incat sa nu existe vreun dubiu cu privire la intinderea si obligatiile asumate prin contract.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Suntem o firma de constructii ,va rugam sa ne ajutati cu o fisa de post pentru Montator elemente prefabricate din beton armat Cor: 711403.
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Angajata - in varsta de 59 ani si 1 luna, primeste decizia de pensionare pentru limita de varsta in data de 16.04.2024 plata drepturilor de pensie se va face incepand cu data de 01.04.2024 . Salariata a adus copie dupa decizie la angajator in data de 17.04.2024. 1. Cu ce data inceteaza CIM si cu ce articol? 2. Pot incheia un nou CIM cu angajatul dupa incetarea celui vechi pe perioada determinata de 1 luna - pentru a putea gasi alta persoana in locul acesteia? Mentionez ca salariata este de acord...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Suntem o societate de distributie bauturi, prin natura activitatii e necesar sa livram marfa si sambata deci noi am definit saptamana de lucru, pentru departamentul care face distributia format din soferi si muncitori ca fiind de Marti-Sambata in loc de Luni-Vineri si cu zilele libere de repaus saptamanal Duminica si Luni in loc de sambata -Duminica. Intrebarea este cum e corect sa procedam cu ziua de LUNI in cazul in care apar totusi cateva comenzi. Putem chema? de ex doar trei, patru soferi cu...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<