Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Legea nr. 55/2012, republicata, privind cooperarea Romaniei cu Europol



LEGE nr. 55 din 19 martie 2012 (*republicata*) privind cooperarea Romaniei cu Oficiul European de Politie (Europol)*)

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 206 din 24 martie 2014

--------
    *) Republicata in temeiul art. 107 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, cu modificarile ulterioare, dandu-se textelor o noua numerotare.
    Legea nr. 55/2012 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 185 din 22 martie 2012.

    CAP. I
    Dispozitii generale

    ART. 1
    (1) Prezenta lege stabileste regimul juridic aplicabil activitatii de cooperare dintre autoritatile publice romane si Europol.
    (2) In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos se definesc dupa cum urmeaza:
    a) Europol - Oficiul European de Politie, infiintat prin Decizia 2009/371/JAI a Consiliului din 6 aprilie 2009 privind infiintarea Oficiului European de Politie (Europol), publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 121, din 15 mai 2009, denumita in continuare Decizia Europol;
    b) autoritate romana competenta - autoritatea publica romana cu atributii in prevenirea, descoperirea si cercetarea infractiunilor ori care desfasoara activitati specifice de cooperare si asistenta politieneasca internationala;
    c) ofiteri de legatura la Europol - politistii numiti sa reprezinte interesele Unitatii Nationale Europol in cadrul Europol si care constituie Biroul roman de legatura la Europol;
    d) organism comun de supraveghere - organismul infiintat prin art. 34 din Decizia Europol;
    e) organism national de supraveghere - autoritatea publica romana desemnata in aceasta calitate, potrivit art. 33 din Decizia Europol;
    f) Unitatea Nationala Europol - structura de specialitate, fara personalitate juridica, organizata in cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane - Centrul de cooperare politieneasca internationala;
    g) infractiuni de competenta Europol - infractiunile circumscrise competentei Europol, astfel cum este stabilita la art. 4 din Decizia Europol;
    h) infractiuni conexe - infractiunile ce intra in competenta Europol prin savarsirea lor in unul dintre scopurile prevazute la art. 4 alin. (3) din Decizia Europol;
    i) legislatie din domeniul cooperarii politienesti internationale - legislatia nationala, tratatele internationale la care Romania este parte si instrumentele juridice ale Uniunii Europene relevante, aplicabile activitatilor specifice de cooperare si asistenta politieneasca internationala;
    j) stat membru - statul membru al Uniunii Europene.
    ART. 2
    (1) Se desemneaza inspectorul general al Inspectoratului General al Politiei Romane ca reprezentant al Romaniei in cadrul Consiliului de administratie al Europol, iar seful Centrului de cooperare politieneasca internationala ca supleant al acestuia.
    (2) Autoritatile publice romane detaseaza experti nationali la Europol, in conditiile legislatiei aplicabile fiecarei categorii de personal si ale normelor de punere in aplicare adoptate potrivit art. 39 alin. (5) din Decizia Europol.

    CAP. II
    Asistenta Europol cu privire la anchetele penale

    SECTIUNEA 1
    Echipe comune de ancheta

    ART. 3
    (1) Autoritatile judiciare care constituie echipe comune de ancheta in conditiile art. 182 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in urma analizei proprii sau la solicitarea Europol, propun autoritatilor celorlalte state participante ca in componenta echipelor respective sa fie inclus si personal Europol, in masura in care obiectul anchetelor priveste infractiuni de competenta Europol.
    (2) Autoritatile judiciare prevazute la alin. (1) transmit Europol solicitarea de participare in cadrul echipelor comune de ancheta, prin intermediul Unitatii Nationale Europol, numai dupa obtinerea acordului autoritatilor celorlalte state participante.
    (3) Modalitatile administrative de participare a personalului Europol in cadrul echipelor comune de ancheta care functioneaza pe teritoriul Romaniei se stabilesc potrivit dispozitiilor art. 6 din Decizia Europol.
    (4) Personalul Europol participa in cadrul echipelor comune de ancheta care functioneaza pe teritoriul Romaniei in calitate de membri detasati.
    (5) La solicitarea Europol, autoritatile publice romane isi exprima acordul cu privire la includerea informatiilor furnizate de acestea echipei comune de ancheta intr-un sistem de prelucrare a informatiilor de la nivelul Europol.
    (6) Prejudiciul cauzat de personalul Europol pe timpul participarii in cadrul echipelor comune de ancheta care functioneaza pe teritoriul Romaniei se repara in aceleasi conditii ca si prejudiciul cauzat de membrii romani ai echipei comune de ancheta.
    (7) Autoritatile publice romane, dupa informarea Unitatii Nationale Europol, solicita Europol rambursarea integrala a contravalorii sumelor de bani platite de catre acestea victimelor sau persoanelor indreptatite sa le primeasca in numele acestora pentru repararea prejudiciului prevazut la alin. (6), cu exceptia cazului in care prin dispozitii convenite intre statul roman si Europol se stabileste altfel.
    (8) Litigiile cu privire la solicitarile prevazute la alin. (7) se solutioneaza in cadrul Consiliului de administratie al Europol, potrivit dispozitiilor art. 54 alin. (2) ultima teza din Decizia Europol.

    SECTIUNEA a 2-a
    Initierea de anchete penale

    ART. 4
    (1) Autoritatile romane competente analizeaza cu prioritate solicitarile Europol privind initierea, derularea si coordonarea de anchete penale si raspund la acestea, mentionand daca anchetele solicitate vor fi initiate sau nu.
    (2) In cazul in care autoritatile romane competente decid sa nu dea curs unei solicitari a Europol, in cuprinsul raspunsului se mentioneaza si motivele care au stat la baza acestei decizii, cu exceptia cazurilor in care aceste motive nu pot fi divulgate potrivit art. 7 alin. (3) din Decizia Europol.
    (3) Raspunsurile la solicitarile Europol prevazute la alin. (1), precum si informatiile furnizate Europol cu privire la rezultatele anchetelor sunt transmise prin intermediul Unitatii Nationale Europol.

    CAP. III
    Canale de cooperare cu Europol

    SECTIUNEA 1
    Unitatea Nationala Europol

    ART. 5
    (1) Se desemneaza Unitatea Nationala Europol ca punct unic de legatura cu Europol.
    (2) Autoritatile romane competente pot coopera direct cu Europol numai in situatii deosebite, determinate de necesitatea asigurarii rapiditatii schimbului de date si informatii sau a pastrarii confidentialitatii actiunilor desfasurate.
    (3) Orice comunicare directa cu Europol se desfasoara cu informarea in prealabil a Unitatii Nationale Europol.
    ART. 6
    (1) Unitatea Nationala Europol are urmatoarele atributii principale:
    a) furnizeaza Europol, din proprie initiativa, datele si informatiile operative pe care, in urma analizei proprii, le considera necesare pentru indeplinirea sarcinilor Europol prevazute la art. 5 din Decizia Europol;
    b) raspunde solicitarilor de date si informatii operative si de consiliere primite de la Europol;
    c) actualizeaza datele si informatiile operative furnizate Europol;
    d) evalueaza, la solicitarea autoritatilor romane competente, date si informatii operative si transmite acestora rezultatul evaluarii;
    e) adreseaza Europol, din proprie initiativa sau la cererea unei autoritati romane competente, solicitari de consiliere, de date si informatii operative, precum si de analiza;
    f) furnizeaza Europol informatii in vederea stocarii acestora in bazele sale de date;
    g) efectueaza schimb de informatii cu ofiterii de legatura la Europol ai celorlalte state membre, inclusiv cu privire la infractiuni care nu sunt de competenta Europol, in conditiile legislatiei din domeniul cooperarii politienesti internationale;
    h) asigura respectarea dispozitiilor legale privind datele si informatiile operative vehiculate in cadrul activitatilor proprii de schimb de informatii cu Europol sau cu ofiterii de legatura la Europol ai celorlalte state membre.
    (2) Unitatea Nationala Europol nu furnizeaza Europol date si informatii operative daca, in temeiul analizei proprii sau a elementelor furnizate de o alta autoritate romana competenta, stabileste ca furnizarea de date si informatii operative catre Europol in cazul respectiv determina aparitia uneia dintre consecintele prevazute la art. 8 alin. (5) din Decizia Europol.
    ART. 7
    Seful Unitatii Nationale Europol participa la intalnirile periodice cu sefii unitatilor nationale ale celorlalte state membre, organizate in conditiile si pentru scopurile prevazute la art. 8 alin. (7) din Decizia Europol.

    SECTIUNEA a 2-a
    Ofiterii de legatura la Europol

    ART. 8
    (1) Ministrul afacerilor interne, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Politiei Romane, numeste ofiterii de legatura la Europol.
    (2) Ofiterii de legatura la Europol provin din randul ofiterilor de politie si sunt trimisi in misiune permanenta in strainatate in functii asimilate atasatilor de afaceri interne, cu statut diplomatic.
    (3) Ofiterii de legatura la Europol sunt instruiti de catre Unitatea Nationala Europol, inainte de inceperea activitatii in cadrul Biroului roman de legatura la Europol.
    (4) Acestia reprezinta interesele Unitatii Nationale Europol in cadrul Europol, in conformitate cu legislatia romana si cu dispozitiile aplicabile Europol.
    ART. 9
    (1) Ofiterii de legatura la Europol au urmatoarele atributii principale:
    a) furnizeaza catre Europol informatii din partea Unitatii Nationale Europol sau din partea autoritatilor romane competente;
    b) furnizeaza Unitatii Nationale Europol informatii din partea Europol;
    c) coopereaza cu personalul Europol in ceea ce priveste comunicarea de informatii si consilierea;
    d) sprijina schimbul de informatii intre Unitatea Nationala Europol si ofiterii de legatura la Europol ai celorlalte state membre;
    e) efectueaza schimb de informatii cu unitatile nationale Europol din celelalte state membre, inclusiv cu privire la infractiuni care nu sunt de competenta Europol, in conditiile legislatiei din domeniul cooperarii politienesti internationale;
    f) participa la activitatile grupurilor de analiza din care fac parte, constituite potrivit art. 14 alin. (2) din Decizia Europol.
    (2) Ofiterii de legatura la Europol isi exercita atributiile fara a prejudicia realizarea atributiilor Unitatii Nationale Europol prevazute la art. 6.
    ART. 10
    (1) In timpul activitatii in cadrul Biroului roman de legatura la Europol si dupa incetarea acestei activitati, ofiterii de legatura la Europol sunt tinuti de obligatia de discretie si de confidentialitate in conditiile prevazute la art. 41 din Decizia Europol.
    (2) Incalcarea de catre ofiterii de legatura la Europol a obligatiei de discretie si de confidentialitate prevazuta la art. 41 din Decizia Europol reprezinta o incalcare a indatoririlor de serviciu si atrage raspunderea disciplinara, materiala, civila sau, dupa caz, penala a acestora.
    ART. 11
    Ofiterii de legatura la Europol, precum si membrii familiilor lor care ii insotesc in misiune beneficiaza de privilegiile si imunitatile necesare pentru indeplinirea corespunzatoare a activitatii lor in cadrul Europol, stabilite in conditiile art. 51 alin. (3) din Decizia Europol.

    CAP. IV
    Schimbul de informatii cu Europol

    SECTIUNEA 1
    Sistemul informational Europol

    ART. 12
    Inspectoratul General al Politiei Romane, prin structurile de specialitate si Unitatea Nationala Europol, raspunde pentru mentinerea legaturilor cu sistemul informational Europol, prevazut la art. 11 din Decizia Europol.
    ART. 13
    Sistemul informational Europol este utilizat de Unitatea Nationala Europol si de ofiterii de legatura la Europol, din proprie initiativa sau la solicitarea autoritatilor romane competente, pentru introducerea, extragerea, modificarea, completarea, corectarea ori stergerea datelor necesare indeplinirii sarcinilor Europol.
    ART. 14
    (1) In sistemul informational Europol se introduc, potrivit art. 13, date referitoare la:
    a) persoane cu privire la care se efectueaza investigatii politienesti sau care sunt cercetate in cadrul unui proces penal, pentru savarsirea ori participarea la savarsirea unor infractiuni de competenta Europol, sau care au fost condamnate pentru o astfel de infractiune;
    b) persoane cu privire la care exista date sau indicii temeinice din care rezulta ca acestea intentioneaza sa savarseasca o infractiune de competenta Europol.
    (2) Datele introduse in sistemul informational Europol cu privire la persoanele prevazute la alin. (1) pot cuprinde numai informatiile prevazute la art. 12 alin. (2) si (3) din Decizia Europol.
    (3) Categoriile de date prevazute la art. 12 alin. (3) din Decizia Europol se introduc in sistemul informational Europol chiar daca nu contin mentiuni referitoare la persoane.
    ART. 15
    (1) Unitatea Nationala Europol comunica unitatilor nationale Europol ale celorlalte state membre sau Europol, la solicitarea acestora, orice alte informatii pe care le detine cu privire la persoanele prevazute la art. 14 alin. (1), in conditiile legislatiei din domeniul cooperarii politienesti internationale.
    (2) Unitatea Nationala Europol, din proprie initiativa sau la cererea autoritatilor romane competente, solicita unitatilor nationale Europol ale celorlalte state membre alte informatii cu privire la persoanele prevazute la art. 14 alin. (1), in conditiile legislatiei din domeniul cooperarii politienesti internationale.
    (3) Unitatea Nationala Europol realizeaza schimbul de informatii in conditiile alin. (1) si (2), inclusiv in cazurile in care acestea se refera la una sau mai multe infractiuni conexe despre care exista date in sistemul informational Europol.
    (4) Autoritatile romane competente care au solicitat introducerea de date in sistemul informational Europol cu privire la persoanele prevazute la art. 14 alin. (1) transmit Unitatii Nationale Europol sau ofiterilor de legatura la Europol o solicitare privind stergerea acestor date, in termen de 20 de zile de la data la care au luat cunostinta de aparitia uneia dintre urmatoarele situatii:
    a) in urma finalizarii investigatiei politienesti nu s-a dispus inceperea urmaririi penale;
    b) in cadrul procesului penal, cu privire la persoana in cauza, s-a dispus clasarea, renuntarea la urmarirea penala, achitarea, renuntarea la aplicarea pedepsei sau incetarea procesului penal.
    (5) Unitatea Nationala Europol si ofiterii de legatura la Europol sterg datele pe care le-au introdus in sistemul informational Europol cu privire la persoanele prevazute la art. 14 alin. (1) de indata ce au luat cunostinta de aparitia uneia dintre situatiile prevazute la alin. (4).
    ART. 16
    (1) Sistemul informational Europol poate fi consultat in mod direct si de catre autoritatile romane competente prevazute in anexa care face parte integranta din prezenta lege. Anexa poate fi modificata sau completata prin hotarare a Guvernului.
    (2) Rezultatul consultarii prevazute la alin. (1) arata doar daca datele solicitate sunt disponibile in sistemul informational Europol.
    (3) Unitatea Nationala Europol, la solicitarea autoritatilor romane competente, extrage din sistemul informational Europol datele identificate ca urmare a consultarii prevazute la alin. (1) si le pune la dispozitia acestora.
    (4) Unitatea Nationala Europol realizeaza demersurile necesare pentru transmiterea la Secretariatul general al Consiliului a informatiilor privind autoritatile romane competente prevazute in anexa, inclusiv modificarile ulterioare ale acesteia.
    ART. 17
    (1) Unitatea Nationala Europol si ofiterii de legatura la Europol examineaza de indata informatiile primite de la autoritatile romane competente sau de la autoritatile competente ale celorlalte state membre privind acuratetea datelor din categoriile prevazute la art. 12 alin. (2) din Decizia Europol pe care le-au introdus in sistemul informational Europol si, atunci cand este necesar, le modifica, le completeaza, le corecteaza ori le sterg.
    (2) Autoritatile romane competente transmit, prin intermediul Unitatii Nationale Europol, autoritatilor competente ale celorlalte state membre informatii din care rezulta ca datele din categoriile prevazute la art. 12 alin. (2) din Decizia Europol pe care acestea din urma le-au introdus in sistemul informational Europol nu sunt corecte ori necesita a fi completate.
    (3) In situatia in care sistemul informational Europol cuprinde date din categoriile prevazute la art. 12 alin. (3) din Decizia Europol cu privire la o anumita persoana, Unitatea Nationala Europol sau ofiterii de legatura la Europol pot sa introduca date suplimentare din aceleasi categorii si cu privire la aceeasi persoana fara verificarea incidentei cazurilor prevazute la art. 14 alin. (1).
    (4) In cazul in care apar contradictii intre datele introduse potrivit alin. (3) si datele deja existente in sistemul informational Europol, Unitatea Nationala Europol sau ofiterii de legatura la Europol, dupa caz, realizeaza demersurile necesare pentru consultarea autoritatilor competente ale statelor membre care au introdus datele respective, in vederea stabilirii actualitatii si realitatii acestora.
    (5) In cazul in care Unitatea Nationala Europol sau ofiterii de legatura la Europol stabilesc necesitatea stergerii tuturor datelor din categoriile prevazute la art. 12 alin. (2) din Decizia Europol, pe care le-au introdus in sistemul informational Europol cu privire la o anumita persoana, informeaza despre aceasta autoritatile competente ale statelor membre care au introdus ulterior, cu privire la aceeasi persoana, date din categoriile prevazute la art. 12 alin. (3) din Decizia Europol.
    (6) De la data primirii comunicarii privind decizia autoritatii competente dintr-un alt stat membru de a sterge toate datele din categoriile prevazute la art. 12 alin. (2) din Decizia Europol pe care aceasta le-a introdus in sistemul informational Europol cu privire la o anumita persoana, Unitatea Nationala Europol sau ofiterul de legatura la Europol, atunci cand au introdus ulterior, din proprie initiativa, cu privire la aceeasi persoana, date din categoriile prevazute la art. 12 alin. (3) din Decizia Europol, ori autoritatea romana competenta care a solicitat introducerea unor asemenea date preia raspunderea cu privire la protectia datelor ce urmau a fi sterse, precum si dreptul de a le modifica, completa, corecta sau sterge.
    (7) Unitatea Nationala Europol sau ofiterii de legatura la Europol, dupa caz, raspund pentru exactitatea si actualitatea datelor pe care le introduc din proprie initiativa in sistemul informational Europol, precum si pentru respectarea prevederilor prezentei legi si ale Deciziei Europol la introducerea, extragerea ori modificarea datelor din sistemul informational Europol.
    (8) Autoritatile romane competente raspund pentru exactitatea si actualitatea datelor introduse in sistemul informational Europol la solicitarea lor, precum si pentru respectarea prevederilor prezentei legi si ale Deciziei Europol la solicitarea introducerii, extragerii sau modificarii datelor din sistemul informational Europol.

    SECTIUNEA a 2-a
    Fisierele de lucru pentru analiza constituite la nivelul Europol

    ART. 18
    (1) La cererea Europol sau din proprie initiativa, Unitatea Nationala Europol comunica Europol toate informatiile necesare in cadrul unui anumit fisier de lucru pentru analiza, constituit potrivit art. 14-16 din Decizia Europol. Prevederile art. 6 alin. (2) se aplica in mod corespunzator.
    (2) In temeiul alin. (1) se comunica numai acele informatii care pot fi utilizate, in conditiile legii, de catre autoritatile romane competente in scopul prevenirii, descoperirii sau cercetarii infractiunilor.
    (3) Autoritatile romane competente prevazute in anexa pot comunica direct Europol informatii in conditiile alin. (1) si (2), cu informarea prealabila a Unitatii Nationale Europol, in cazurile in care Europol solicita transmiterea acestora fara intarziere ori atunci cand autoritatea romana competenta in cauza stabileste ca transmiterea fara intarziere este esentiala pentru realizarea activitatilor in cadrul fisierului de lucru pentru analiza.
    (4) Autoritatile romane competente care au comunicat Europol informatii in conditiile alin. (1)-(3) decid cu privire la conditiile de utilizare a informatiilor respective atunci cand aceasta utilizare presupune dezvaluirea catre terti.
    (5) Ofiterii de legatura la Europol si personalul din cadrul Unitatii Nationale Europol desemnat prin dispozitia inspectorului general al Inspectoratului General al Politiei Romane au dreptul de a consulta sistemul de index creat de Europol pentru datele stocate in fisierele de lucru pentru analiza potrivit art. 15 din Decizia Europol.
    ART. 19
    (1) Ofiterii de legatura la Europol sunt autorizati sa solicite informari cu privire la rezultatele analizelor de natura generala si strategica realizate in cadrul fisierelor de lucru pentru analiza.
    (2) Ofiterii de legatura la Europol solicita sa fie informati cu privire la analiza realizata de grupurile de analiza la care nu participa reprezentanti ai autoritatilor romane competente, daca in urma consultarii sistemului de index se constata ca analiza are legatura cu una sau mai multe investigatii politienesti ori anchete penale desfasurate la nivelul autoritatilor romane competente.
    (3) Solicitarea prevazuta la alin. (2) se transmite tuturor membrilor respectivului grup de analiza, in scris, cuprinzand motivele pe care se intemeiaza, dupa obtinerea aprobarii sefului Unitatii Nationale Europol.
    (4) Obiectiile ridicate in cadrul grupului de analiza cu privire la participarea unui ofiter de legatura la Europol la analiza aflata in desfasurare, ca urmare a transmiterii unei solicitari in conditiile alin. (2) si (3), se solutioneaza in cadrul procedurii de conciliere prevazuta la art. 14 alin. (5) din Decizia Europol. Reprezentantul Romaniei in cadrul Consiliului de administratie al Europol, seful Unitatii Nationale Europol sau ofiterul de legatura la Europol care a transmis solicitarea, cu acordul prealabil al sefului Unitatii Nationale Europol, poate renunta la participare numai daca, in urma examinarii informatiilor puse la dispozitie, stabileste ca analiza nu este utila investigatiei ori anchetei avute in vedere la momentul solicitarii.
    (5) Ofiterii de legatura la Europol care participa in cadrul unui grup de analiza ca urmare a transmiterii unei solicitari in conditiile alin. (2) si (3) sunt obligati sa obtina acordul statelor membre implicate initial in respectiva analiza, inainte de a utiliza informatiile din fisierul de lucru pentru analiza, daca aceasta utilizare presupune dezvaluirea catre terti.

    CAP. V
    Reguli privind prelucrarea datelor in cadrul cooperarii cu Europol

    ART. 20
    Unitatea Nationala Europol si ofiterii de legatura la Europol solicita Europol comunicarea informatiilor detinute de acesta referitoare la statul roman, date privind conexiunile constatate intre infractiunile de competenta Europol, precum si furnizarea datelor si informatiilor operative referitoare la alte infractiuni grave pe care Europol le-a constatat in decursul indeplinirii sarcinilor sale.
    ART. 21
    Autoritatile romane competente coopereaza cu Europol in vederea stabilirii mecanismelor de control al extragerilor de date din fisierele automatizate de date ale Europol utilizate pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, in conditiile art. 18 din Decizia Europol.
    ART. 22
    (1) Datele cu caracter personal obtinute din fisierele de date ale Europol sau comunicate de Europol prin orice alt mijloc sunt transmise sau utilizate exclusiv de catre autoritatile romane competente in scopul prevenirii, descoperirii si cercetarii infractiunilor de competenta Europol si a altor infractiuni grave.
    (2) Autoritatile romane competente care transmit sau solicita transmiterea de date catre Europol precizeaza cazurile in care, potrivit legislatiei romane, utilizarea acestora este supusa unor conditii restrictive si comunica, la solicitarea autoritatilor din celelalte state membre, puncte de vedere cu privire la intentia acestora de a utiliza datele in cazurile de exceptie prevazute la art. 19 alin. (2) din Decizia Europol.
    (3) Autoritatile romane competente utilizeaza datele prevazute la alin. (1) cu respectarea restrictiilor precizate de statul membru, statul tert sau organismul tert de la care provin datele respective. Se poate face exceptie numai dupa consultarea autoritatilor competente ale statului membru de la care provin datele si cu luarea in considerare a punctului de vedere al acestora.
    (4) Datele prevazute la alin. (1) pot fi utilizate in alte scopuri decat cele prevazute la alin. (1) sau de catre alte autoritati decat cele prevazute la alin. (1) numai cu acordul autoritatilor competente ale statului membru de la care provin datele respective.
    (5) Autoritatile romane competente care transmit sau solicita transmiterea de date catre Europol comunica, la solicitarea autoritatilor din celelalte state membre, acordul cu privire la utilizarea datelor respective in alte scopuri si de catre alte autoritati decat cele prevazute la art. 19 alin. (1) din Decizia Europol, daca acest lucru nu este interzis de legislatia romana.
    ART. 23
    (1) Datele introduse in fisierele de date ale Europol sunt pastrate numai pentru perioada necesara indeplinirii sarcinilor Europol.
    (2) Unitatea Nationala Europol examineaza, in termen de cel mult 3 ani de la introducere, necesitatea continuarii stocarii datelor introduse de catre aceasta sau de catre ofiterii de legatura la Europol in sistemul informational Europol.
    (3) In cursul procesului de reexaminare, Unitatea Nationala Europol decide continuarea stocarii datelor pana la urmatoarea reexaminare care va avea loc dupa o noua perioada de 3 ani, in cazul in care aceste date sunt inca necesare in vederea realizarii sarcinilor Europol.
    (4) In cazul in care nu se ia nicio decizie cu privire la continuarea stocarii datelor, datele respective sunt sterse in mod automat.
    (5) Autoritatile romane competente informeaza Europol cu privire la stergerea din bazele de date nationale a datelor comunicate catre Europol si stocate in alte fisiere de date ale Europol.
    ART. 24
    (1) Autoritatile romane competente care au transmis sau, dupa caz, au solicitat transmiterea de date catre Europol comunica, la solicitarea Europol, acordul cu privire la transmiterea de catre Europol a datelor respective catre entitatile prevazute la art. 22 alin. (1) si la art. 23 alin. (1) din Decizia Europol.
    (2) Acordul prevazut la alin. (1) poate fi exprimat fara rezerve sau sub rezerva unor conditii speciale si poate fi retras oricand de catre autoritatile romane competente care l-au acordat.
    ART. 25
    Unitatea Nationala Europol transmite Europol date cu caracter personal provenind de la persoane fizice sau de la persoane juridice de drept privat numai daca se stabileste ca acestea au o legatura directa cu date aflate deja la dispozitia Europol.
    ART. 26
    (1) Autoritatile romane competente raspund pentru:
    a) legalitatea culegerii datelor, a transmiterii acestora catre Europol, a introducerii, respectiv a solicitarii de introducere a lor in sistemul Europol, pentru exactitatea si actualitatea acestora, precum si pentru verificarea termenelor de stocare;
    b) protectia datelor care au fost transmise catre Europol, dar care nu au fost inca incluse in unul dintre fisierele sale de date.
    (2) Autoritatile romane competente, din proprie initiativa sau la sesizarea Europol, solicita Unitatii Nationale Europol modificarea, corectarea sau stergerea datelor incorecte transmise Europol.
    ART. 27
    (1) Unitatea Nationala Europol primeste cereri privind exercitarea dreptului de acces al persoanelor vizate in contextul prelucrarii datelor cu caracter personal de catre Europol, potrivit art. 30 din Decizia Europol, pe care le transmite la Europol de indata sau cel tarziu in termen de o luna de la data primirii acestora.
    (2) Autoritatile romane competente coopereaza cu Europol, in conditiile art. 30 alin. (4) din Decizia Europol, in vederea formularii raspunsurilor la cererile privind exercitarea dreptului de acces al persoanelor vizate in contextul prelucrarii datelor cu caracter personal de catre Europol, comunicand inclusiv argumentele lor cu privire la incidenta cazurilor de exceptie de la comunicare de informatii, prevazute la art. 30 alin. (5) din Decizia Europol. Autoritatile romane competente raspund in termen de 30 de zile de la data primirii solicitarilor Europol.
    (3) In cazul prelucrarilor de date cu caracter personal efectuate de catre autoritatile romane competente prin intermediul sistemelor de evidenta proprii, in cadrul cooperarii cu Europol, exercitarea drepturilor persoanelor vizate se asigura in conditiile Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare, si, dupa caz, ale Legii nr. 238/2009 privind reglementarea prelucrarii datelor cu caracter personal de catre structurile/unitatile Ministerului Administratiei si Internelor in activitatile de prevenire, cercetare si combatere a infractiunilor, precum si de mentinere si asigurare a ordinii publice, republicata.
    ART. 28
    Se desemneaza Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal ca organism national de supraveghere in sensul art. 33 din Decizia Europol si in conformitate cu legislatia nationala aplicabila.
    ART. 29
    Presedintele Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal desemneaza cel mult 2 reprezentanti si supleantii acestora in cadrul organismului comun de supraveghere.
    ART. 30
    Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal coopereaza cu organismul comun de supraveghere, atunci cand este necesar, in vederea sporirii coerentei aplicarii normelor si procedurilor in materie de prelucrare a datelor cu caracter personal, inclusiv in vederea solutionarii cailor de atac prevazute de art. 32 din Decizia Europol.
    ART. 31
    Sumele necesare pentru realizarea atributiilor prevazute la art. 28, 29 si 30 se suporta de la bugetul de stat si sunt prevazute anual in bugetul Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal.
    ART. 32
    Autoritatile romane competente, individual sau in cooperare cu Europol, pun in aplicare masuri vizand prelucrarea automatizata a datelor de catre Europol menite:
    a) sa impiedice accesul persoanelor neautorizate la echipamentele de prelucrare a datelor cu caracter personal;
    b) sa impiedice citirea, copierea, modificarea sau eliminarea suportului de date in mod neautorizat;
    c) sa impiedice introducerea neautorizata de date si inspectarea, modificarea sau stergerea neautorizata a datelor cu caracter personal stocate;
    d) sa impiedice utilizarea sistemelor de prelucrare automatizata a datelor de catre persoane neautorizate cu ajutorul echipamentelor de comunicare a datelor;
    e) sa se asigure ca persoanele autorizate sa utilizeze un sistem de prelucrare automatizata a datelor au acces numai la datele pentru care sunt autorizate;
    f) sa se asigure ca este posibila verificarea si stabilirea organismelor carora le pot fi comunicate sau le-au fost comunicate date cu caracter personal prin intermediul echipamentelor de comunicatii;
    g) sa asigure posibilitatea de a verifica si de a stabili ce date cu caracter personal au fost introduse in sistemele automatizate de prelucrare a datelor, precum si cand si cine a introdus datele respective;
    h) sa impiedice consultarea, copierea, modificarea sau stergerea neautorizata a datelor cu caracter personal pe parcursul transferurilor de date personale sau pe parcursul transportului suporturilor de date;
    i) sa se asigure ca functionarea sistemelor instalate poate fi imediat remediata dupa producerea unei intreruperi;
    j) sa asigure functionarea fara defectiuni a sistemului, raportarea imediata a defectiunilor de functionare si sa se asigure ca datele stocate nu sunt afectate de functionarea defectuoasa a sistemului.
    ART. 33
    (1) Autoritatile romane competente iau toate masurile necesare pentru protejarea informatiilor supuse regimului de confidentialitate stabilit potrivit art. 40 din Decizia Europol sau, dupa caz, regimului juridic aferent informatiilor clasificate, furnizate de Europol.
    (2) Autoritatile romane competente efectueaza potrivit legii romane, la solicitarea Europol formulata in conditiile art. 40 alin. (2) din Decizia Europol, verificari de securitate asupra cetatenilor romani si acorda celorlalte state membre asistenta in acest sens.
    (3) Autoritatile romane competente permit accesul la informatiile clasificate prevazute la alin. (1), potrivit nivelului de acces, numai acelor persoane care poseda o autorizatie de acces la informatii clasificate.
    ART. 34
    (1) Autoritatile publice romane raspund, in conditiile legii, pentru prejudiciul cauzat unei persoane prin utilizarea de date eronate provenind din fisierele Europol sau prin utilizarea de date care au fost stocate ori prelucrate in fisierele Europol cu nerespectarea dispozitiilor Deciziei Europol.
    (2) Autoritatile publice romane solicita autoritatilor celorlalte state membre sau Europol, in conditiile art. 52 alin. (2) din Decizia Europol, rambursarea sumelor platite pentru repararea prejudiciului prevazut la alin. (1).
    (3) Autoritatile romane competente ramburseaza din bugetul propriu, in conditiile art. 52 alin. (2) din Decizia Europol, sumele de bani platite de autoritatile celorlalte state membre pentru repararea unui prejudiciu.
    (4) Litigiile cu privire la solicitarile prevazute la alin. (2) si (3) se solutioneaza in cadrul Consiliului de administratie al Europol, potrivit art. 52 alin. (3) din Decizia Europol.

    CAP. VI
    Asigurarea financiara

    ART. 35
    (1) Cheltuielile efectuate de catre Unitatea Nationala Europol in cadrul procesului de comunicare cu Europol sunt suportate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne.
    (2) Unitatea Nationala Europol solicita Europol rambursarea cheltuielilor de conectare.
    ART. 36
    Cheltuielile legate de trimiterea in misiune a ofiterilor de legatura la Europol, cu exceptia celor suportate de Europol, sunt suportate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne.
    ART. 37
    (1) Contravaloarea in lei a contributiei financiare a Romaniei stabilite potrivit art. 58 alin. (4) din Decizia Europol se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne.
    (2) Sumele rambursate de Europol potrivit art. 58 alin. (5) din Decizia Europol constituie venit la bugetul de stat.

    CAP. VII
    Dispozitii finale

    ART. 38
    La data intrarii in vigoare a prezentei legi, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 61/2007 pentru reglementarea unor masuri de punere in aplicare a Conventiei privind constituirea Oficiului European de Politie (Conventia EUROPOL), publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 439 din 28 iunie 2007, aprobata prin Legea nr. 329/2007, se abroga.



Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Votati articolul "Legea nr. 55/2012, republicata, privind cooperarea Romaniei cu Europol":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Poate sunteti interesat si de:

©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

MODIFICARILE din Contractele Civile si Actele Comerciale se aplica deja!

Folositi NOILE Modele de Documente pentru 2024

Descarcati GRATUIT Raportul Special "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016