Sedinta plenului Senatului de miercuri, 16 februarie 2011, a inceput cu aprobarea ordinii de zi curente, cu modificarile propuse, a programului de lucru al zilei, precum si a programului saptamanii urmatoare.
In cadrul solutionarii problemelor organizatorice, plenul a aprobat propunerile de modificare a componentei nominale a Comisiei pentru Regulament facute de grupurile parlamentare al senatorilor Independenti si al PDL, dupa cum urmeaza: senatorul Serban Mihailescu intra in componenta Comisiei pentru Regulament, respectiv senatorul Dumitru Constantin il inlocuieste pe senatorul Toader Mocanu. A fost, de asemenea, prezentata plenului Informarea privind Scrisoarea Presedintelui Romaniei referitoare la continuarea participarii Romaniei cu forte la misiuni in afara teritoriului national in teatrele de operatiuni din Balcani si Afganistan, la actiuni sub mandatul NATO, ONU si al Uniunii Europene.
Dintre initiativele legislative supuse votului in vederea transmiterii Camerei Deputatilor, ca prima Camera sesizata, plenul Senatului a stabilit ca Proiectul de lege privind organizarea si functionarea Departamentului de Lupta Antifrauda ramane la Senat, ca prima Camera sesizata, fiind transmise Camerei Deputatilor celelalte initiative legislative:
- Propunerea legislativa pentru modificarea art. 56 si art. 71 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, republicata;
- Propunerea legislativa privind regimul manualelor scolare in invatamantul preuniversitar;
- Propunerea legislativa privind infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului National al Rectorilor din Romania;
- Propunerea legislativa privind modificarea si completarea art. 74, art. 75, art. 76 din Legea nr. 84 (r2) din 24/07/1995 republicata privind Legea invatamantului;
- Propunerea legislativa pentru completarea art. 127 din Legea invatamantului nr. 84/1995.
Plenul Senatului a respins solicitarea de dezbatere si aprobare in procedura de urgenta a urmatoarelor initiative legislative:
- Proiectul de lege privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri.
- Proiectul de lege pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European;
- Proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 108/1999 privind infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii;
- Proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Daca dorim sa angajam un candidat cu experienta si certificari in domeniul achizitiilor publice, dar cu diploma de Inginer diplomat, Profilul Inginerie economica, Specializarea Inginerie si manangement in alimetatie publica si agroturism, Facultatea de Management, inginerie economica in agricultura si dezvoltare rurala Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, o putem face pe postul de Economist cu atributii specifice achizitiilor publice pana la introducerea in Nomenclatorul...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Daca prin decizie si confirmat prin certificat constatator administrator pe societatea mamei mele SRL , pot renunta la calitatea de angajat cu contract individual de munca fiind conducator serviciu extern SSM SINGURUL ANGAJAT AL SOCIETATII , Trebuie o noua reabilitare SSM Detalii ?
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Avem urmatoarea speta: salariat angajat din data de 14.02.2024 aduce concediu medical initial cod 06 pt perioada 08.04.2024-12.04.2024 si mai adauce un alt concediu medical initial cod 01 pt perioada 17.04.2024-24.04.2024. Mentionez ca salariatul nu are stagiu complet de cotizare de 6 luni. Concediul cu cod 06 il inregistrez, dar ce fac cu cel cod 01? Suspend salariatul in baza concediului medical fara sa transmit in Revisal?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<