Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Posibilitate incheiere contracte civile institutii publice

Conventiile civile de prestari servicii sau conventiile civile incheiate de persoanele fizice neautorizate au caracter ocazional, intamplator. De exemplu, o persoana care raspunde la un chestionar in favoarea unei unitati care realizeaza diferite studii, si care-i ofera intervievatului o anumita suma pentru timpul pe care si l-a sacrificat, fara ca scopul primar al acestei actiuni sa-l constituie obtinerea de venituri.

Asadar, pot fi incheiate astfel de contracte/conventii in situatia in care persoana nu presteaza o activitate in calitate de profesionist, astfel cum este acesta definit in art. 3 din Codul civil (sunt considerati profesionisti toti cei care exploateaza o intreprindere. Constituie exploatarea unei intreprinderi exercitarea sistematica, de catre una sau mai multe persoane, a unei activitati organizate ce consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau in prestarea de servicii, indiferent daca are sau nu un scop lucrativ) si nu intra sub incidenta prevederilor OUG 44/2008, privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, cu modificarile si completarile ulterioare si ale prevederilor art.7 alin. (1) pct. 2, subpunctul 2.1 din Legea 571/2003 – Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.

In concluzie, apreciem ca o persoana fizica neautorizata poate incheia contracte civile de prestari servicii sau conventii civile pentru desfasurarea unor activitati care au un caracter ocazional.

Este considerata activitate dependenta orice activitate desfasurata de o persoana fizica intr-o relatie de angajare. Astfel, potrivit prevederilor Codului fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, orice activitate poate fi reconsiderata ca activitate dependenta daca indeplineste cel putin unul dintre urmatoarele criterii:

a) beneficiarul de venit se afla intr-o relatie de subordonare fata de platitorul de venit, respectiv organele de conducere ale platitorului de venit, si respecta conditiile de munca impuse de acesta, cum ar fi: atributiile ce ii revin si modul de indeplinire a acestora, locul desfasurarii activitatii, programul de lucru;

b) in prestarea activitatii, beneficiarul de venit foloseste exclusiv baza materiala a platitorului de venit, respectiv spatii cu inzestrare corespunzatoare, echipament special de lucru sau de protectie, unelte de munca sau altele asemenea si contribuie cu prestatia fizica sau cu capacitatea intelectuala, nu si cu capitalul propriu;

c) platitorul de venit suporta in interesul desfasurarii activitatii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizatia de delegare-detasare in tara si in strainatate, precum si alte cheltuieli de aceasta natura;

d) platitorul de venit suporta indemnizatia de concediu de odihna si indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca, in contul beneficiarului de venit.

Asadar, este esential ca activitatea ce se doreste a fi desfasurata sa nu poata fi reconsiderata ca fiind activitate dependenta, aceasta avand caracter pur intamplator (adica nu se incadreaza in activitatea de baza a unitatii).

Astfel, daca activitatea este intamplatoare si nu indeplineste niciunul dintre criteriile mentionate mai sus, apreciem ca se poate incheia o conventie civila. Daca insa activitatea se desfasoara de exemplu dupa un program (desfasurarea activitatilor intre orele 10.00 – 16.00 in locatia … in urmatoarele conditii ...) atunci va recomandam sa incheiati un contract individual de munca cu timp partial pe durata determinata, daca sunt indeplinite conditiile incheierii contractului pe durata determinata.
 
Avand in vedere specificul activitatii, apreciem ca, la nivelul unei institutii sau autoritati publice incheierea de contracte civile de prestari servicii poate fi realizata numai in conditiile si cu respectarea prevederilor OUG 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare si ale HG 925/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.

Potrivit acestor acte normative, operatorul economic reprezinta oricare furnizor de produse, prestator de servicii ori executant de lucrari - persoana fizica/juridica, de drept public sau privat, ori grup de astfel de persoane cu activitate in domeniul care ofera in mod licit pe piata produse, servicii si/sau executie de lucrari.

Astfel, in acest act normativ specific institutiilor si autoritatilor publice, in categoria operatorului economic, respectiv a posibilului contractant, este inclusa si persoana fizica. Asadar, poate avea calitatea de contract oricare persoana fizica sau juridica, de drept privat, romana sau straina careia in calitate de:
• furnizor,
• executant, sau
• prestator,
i s-a atribuit un contract de achizitie publica.

In concluzie, apreciem ca o institutie sau autoritatea publica poate incheia contracte civile de prestari servicii sau conventii civile cu persoane fizice, doar cu respectarea prevederilor legale mentionate anterior.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Data aparitiei: 06 Septembrie 2013
Votati articolul "Posibilitate incheiere contracte civile institutii publice":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

MODIFICARILE din Contractele Civile si Actele Comerciale se aplica deja!

Folositi NOILE Modele de Documente pentru 2024

Descarcati GRATUIT Raportul Special "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016