La Senat a fost inaintata o propunere legislativa privind modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal. Initiatorul acestei propuneri legislative este dnul Todirascu Valeriu - Senator Independent.
Propunerea este inregistrata la Senat pentru dezbatere si are in centrul atentiei infractiunea de plagiat si modul in care aceasta este sau trebuie pedepsita.
"Din ce in ce mai multe persoane obtin diplome, titluri si pozitii nemeritate pe baza unor examene lipsite de exigenta sau fraudate si a unor lucrari de diploma, licenta, doctorat neoriginale, plagiate.", se arata in expunerea de motive.
"Perpetuarea acestor practici, fara a fi pedepsite exemplar, va duce la situatia in care diplomele si titlurile obtinute in Romania sa nu mai fie recunoscute pe plan international, ceea ce ar reprezenta o sanctiune severa, nemeritata, pentru cei care au obtinut titlurile respective pe merit.
Actuala lege nu este suficient de clara si cuprinzatoare pentru a se putea ajunge la sanctionarea acestor practici care reprezinta, in mod evident, o inselaciune de care beneficiaza autorul plagiatului.", se mai precizeaza in expunerea de motive.
In forma initiatorului se precizeaza urmatoarea completare ce se cere adusa legii nr. 286/2009 privind Codul Penal:
"Art. 348 - Folosirea sau prezentarea ca originala a unei lucrari scrise sau a unei comunicari orale, inclusiv in format electronic, in care au fost incluse texte, expresii, idei, demonstratii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode stiintifice extrase din opere scrise, inclusiv in format electronic, ale altor autori, fara a mentiona acest lucru si fara a face trimitere la sursele originale, daca are ca rezultat obtinerea unei diplome, unui titlu universitar sau academic sau a unei pozitii profesionale, in conditiile in care, daca aceasta reproducere fara citarea autorului ar fi fost recunoscuta la timp, autoritatea respectiva nu ar fi acordat diploma, titlul sau pozitia, constituie infractiune si se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda."
sursa:
Senat
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: ADEVERINTA DE VECHIME pentru salariatii care pleaca din firma, si au lucrat de exemplu din anul 1988, se completeaza doar cu datele din Revisal incepand din 2011, sau se trec si datele din cartea de munca pentru anii anteriori?exemplu 1998-2024, se trec toate modficarile din 1998 sau doar din 2011 pana in prezent. Adeverintele acelea cu salariu brut detaliat pentru recalcuare pensii din perioada 1980 pana in aprilie 2001, doar pana in 2001 trebuie sa le completam? restul datelor sunt declaratia...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Dupa noua legea a pensiilor nr. 360 / 2023 , care este procedura de pensionare a persoanelor cu handicap accentuat varsta, stagiu de cotizare , calculul pensie raportat la 25 sau la 23.4 ani - detalii .
vezi AICI raspunsul specialistilor <<