In prim-plan avem astazi Ordinul viceprim-ministrului pentru securitate nationala, privind evidenta permiselor de conducere retinute si a sanctiunilor aplicate conducatorilor de autovehicule sau tramvaie.
Conform ordinului, se va implementa o aplicatie informatica ce va cuprinde o evidenta a permiselor de conducere retinute si a amenzilor primite de soferi.
Soferii vor putea accesa aceste informatii doar la cerere.
Conform ordinului, "Mentiunile privind permisele de conducere retinute si sanctiunile aplicate, implementate in aplicatia informatica, se sterg automat in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a fost savarsita fapta."
Cu toate acestea, exista mentiuni care vor fi exceptate de la aceasta regula:
- ca urmare a constatarii unor fapte ce constituie infractiuni care au avut ca rezultat decesul sau vatamarea corporala a unei persoane, savarsite din cauza nerespectarii regulilor de circulatie;
- ca urmare a constatarii unor fapte ce constituie infractiuni contra sigurantei circulatiei pe drumurile publice;
- ca urmare a existentei unei hotarari judecatoresti definitive care prevede interzicerea exercitarii dreptului de a conduce vehicule;
- cand permisul de conducere a fost obtinut cu incalcarea normelor legale, precum si atunci cand a fost obtinut in perioada in care titularul permisului de conducere era cercetat sau judecat in cadrul unui proces penal pentru savarsirea unei infractiuni contra sigurantei circulatiei pe drumurile publice.
In aceste situatii, mentiunile se sterg in mod automat din aplicatie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a fost obtinut permisul de conducere, anulat in conditiile ordonantei de urgenta, a obtinut un nou permis de conducere si in termen de 15 ani de la data de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a fost savarsita fapta, in situatia in care titularul unui permis de conducere, anulat in conditiile ordonantei de urgenta, nu a mai obtinut un nou permis de conducere.
Aici se poate consulta propunerea MAI
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Dorim sa ne acordati sprijin cu privire la modului de aplicare a a art. 248 alin. 1 lit c din Codul muncii si a obligativitatii transmiterii sau NU in REVISAL: 1. Reducerea salariului de baza ca sanctiune disciplinara presupune modificarea efectiva a salariului de incadrare de ex. am un salariu de incadrare de 4000 lei brut; angajatul este sanctionat disciplinar cu 10%; in consecinta salariul de incadrare devine 3600 de lei brut si toate sporurile se calculeaza la 3600 lei brut? sau doar...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Suntem nevoiti sa modificam in minus salariul unui angajat. Acesta va fi incadrat pe aceeasi functie, cu mici modificare in cadrul fisei de post trece pe alta cursa care este cotata cu un salariu mai mic. Va rog sa ma ajutati cu ce documentatie trebuie intocmita pentru modificare? Mentionez ca angajatul a fost de acord cu aceasta modificare.
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: O persoana are doua concedii medicale, un concediu medical pe perioada internarii in perioada 11.04.2024-13.04.2024 si unul la externare pe perioada 14.04.2024-17.04.2024. Este corect ca ,,data acordarii zi/luna/an pe ambele concedii medicale sa fie trecuta data de 14.04.2024?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<