Scadenta creantelor reprezinta termenul stabilit de parti sau impus de lege pentru achitarea obligatiilor de plata.
De la ajungerea la termen creanta devine exigibila, putand fi ceruta si in caz de refuz, obtinuta prin executare silita, cu indeplinirea celorlalte conditii prevazute de executarea silita, bineinteles.
De la data scadentei, creanta poate produce dobanzi.
Scadenta este diferita in functie de calitatea partilor implicate in raportul obligational.
Daca partile sunt neprofesionisti, sunt libere sa stabileasca scadenta creantelor, dar daca sunt profesionisti sau autoritati contractante, legiuitorul a impus respectarea unor limitari ale termenului de plata a creantelor.
Legea nr. 72 din 28 martie 2013 privind masurile pentru combaterea intarzierii in executarea obligatiilor de plata a unor sume de bani rezultand din contracte incheiate intre profesionisti si intre acestia si autoritati contractante transpune Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea intarzierii in efectuarea platilor in tranzactiile comerciale si a abrogat partial art. 1017 din noul Cod de Procedura Civila care stabilea termenul de scadenta pentru creante.
Aceasta lege este aplicabila doar pentru contractele incheiate intre profesionisti si intre acestia si autoritati contractante si nu se aplica si contractelor incheiate intre profesionisti si consumatori sau intre neprofesionisti.
Legea nr. 72 din 28 martie 2013 stabileste un termen de scadenta pentru creante legal si unul contractual – acesta din urma neputand depasi dublul termenului legal decat in anumite situatii.
Astfel, termenul legal de plata sau scadenta creantei este:
a) dupa 30 de zile calendaristice de la data primirii de catre debitor a facturii sau a oricarei altei asemenea cereri echivalente de plata;
b) daca data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plata este incerta sau anterioara primirii bunurilor sau prestarii serviciilor, dupa 30 de zile calendaristice de la receptia marfurilor sau prestarea serviciilor;
c) daca legea sau contractul stabileste o procedura de receptie ori de verificare, permitand certificarea conformitatii marfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori cererea echivalenta de plata la data receptiei sau verificarii ori anterior acestei date, dupa 30 de zile calendaristice de la aceasta data.
Procedura de receptie sau verificare nu poate depasi 30 de zile calendaristice de la data receptiei bunurilor sau prestarii serviciilor, decat daca partile stipuleaza expres in contract un termen mai mare, iar aceasta clauza este legala.
Termenul contractual de plata stabilit de parti nu poate fi mai mare de 60 de zile calendaristice. Prin exceptie, partile pot stipula in contract un termen de plata mai mare, sub rezerva ca aceasta clauza sa nu fie abuziva.
Partile pot conveni efectuarea platii in mod esalonat, in acest caz, dobanzile penalizatoare si celelalte despagubiri prevazute de prezenta lege se calculeaza prin raportare la suma scadenta.
Subiectii raportului obligational nu pot conveni cu privire la data emiterii/primirii facturii, pentru a nu influenta termenul de scadenta. Orice clauza prin care se stipuleaza un termen de emitere/primire a facturii este lovita de nulitate absoluta.
Legea nr. 72 din 28 martie 2013 prevede si faptul ca practica sau clauza contractuala prin care se stabileste in mod vadit inechitabil, in raport cu creditorul, termenul de plata, nivelul dobanzii pentru plata intarziata sau al daunelor – interese suplimentare este considerata abuziva.
Prin aceasta limitare impusa de legiuitor si concretizata in Legea nr. 72 din 28 martie 2013, s-a urmarit impunerea unei discipline contractuale, un control mai clar al clauzelor abuzive din contracte si construirea unui mediu comercial mai responsabil, in care atat profesionistii, cat si autoritatile contractante sa-si respecte partenerii contractuali, fara sa abuzeze de pozitii dominante din punct de vedere economic.
Autor: cons. jur. Ana-Maria Borz
Un produs media marca Rentrop&Straton 
