Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Semnarea Protocolului de Colaborare incheiat intre CSM si UNBR


La sediul Consiliului Superior al Magistraturii a avut loc ceremonia semnarii Protocolului de colaborare convenit intre Consiliul Superior al Magistraturii si Uniunea Nationala a Barourilor din Romania.
    
Cele doua Parti, constatand preocuparea comuna pentru:
- imbunatatirea calitatii actului de justitie,
- cresterea increderii opiniei publice in sistemul judiciar prin aplicarea unor metode si mijloace la nivel sistematic,
- eficientizarea activitatii instantelor de judecata si parchetelor,
- precum si preocuparea pentru a uni eforturile CSM si UNBR in vederea implementarii noilor coduri prin pregatiri profesionale comune ale magistratilor si avocatilor,

isi asuma Protocolul ca baza a cooperarii inter-institutionale viitoare, dar si ca dovada a colaborarii necesare intre profesiile juridice prin asumarea unor obiective comune si a unor principii de integritate si etica proprii celor doua profesii.

Documentul a fost semnat, din partea Consiliului Superior al Magistraturii, de domnul judecator Horatius Dumbrava, Presedintele Consiliului, si, din partea Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, de domnul avocat dr. Gheorghe Florea, Presedintele Uniunii.

La ceremonia semnarii Protocolului au participat membri alesi ai CSM si doamna judecator Lidia Stanciu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, membru de drept al CSM, iar din partea UNBR: av. Petre Mircea Stanculescu, vicepresedintele UNBR, av. Ana Diculescu Sova, av. Costea Corin Danescu, av. Mihai Tanasescu, consilieri UNBR, si av. Ioan Ilie- Iordachescu, consilier UNBR si decan al Baroului Bucuresti.

Mai jos puteti citi integral Protocolul incheiat intre CSM si UNBR

PROTOCOL
privind colaborarea dintre Consiliul Superior al Magistraturii si Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, incheiat astazi ..

Consiliul Superior al Magistraturii si Uniunea Nationale a Barourilor din Romania, denumite in continuare parti,
Luand in considerare dispozitiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit cu care Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei si ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit cu care avocatul are dreptul sa asiste si sa reprezinte persoanele fizice si juridice in fata instantelor judecatoresti si a altor organe de jurisdictie, a organelor de urmarire penala a autoritatilor si institutiilor publice, precum si in fata altor persoane fizice sau juridice, care au obligatia sa permita si sa asigure avocatului desfasurarea nestingherita a activitatii sale in conditiile legii,

Constatand preocuparea comuna pentru imbunatatirea calitatii actului de justitie,

In scopul cresterii increderii publice in sistemul judiciar si sporirea credibilitatii Consiliului Superior al Magistraturii, prin aplicarea unor metode si mijloace la nivel sistematic, precum si al eficientizarii activitatii instantelor de judecata si parchetelor,

Ca urmare a intalnirilor din datele de 08.04.2011 si 09.05.2011 dintre reprezentantii Consiliului Superior al Magistraturii si Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, acestia au convenit cele ce urmeaza:

Capitolul I Dispozitii generale

Art. 1 - (1) Consiliul Superior al Magistraturii asigura, potrivit legii sale de organizare si functionare, respectarea legii si a criteriilor de competenta si etica profesionala in desfasurarea carierei profesionale a judecatorilor si procurorilor.

(2) In realizarea atributiilor sale, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania promoveaza si apara, prin avocatii inscrisi in tablourile barourilor componente, drepturile, libertatile si interesele legitime ale persoanelor;

(3) Prin prezentul protocol, partile convin sa coopereze in vederea:
a) cresterii increderii cetatenilor in actul de justitie, in independent, impartialitatea si profesionalismul magistratilor;
b) cresterea calitatii actului de justitie;
c) respectarii inamovibilitatii si independentei judecatorilor si procurorilor si a statutului acestora;
d) respectarea independentei avocatilor si a dreptului justitiabililor de a beneficia de asistenta juridica furnizata de persoane care au dobandit calitatea de avocat potrivit dispozitiilor legale.

Art. 2 - (1) Dispozitiile prezentului Protocol se aplica exclusiv raporturilor de colaborare dintre parti, utilizarea datelor si informatiilor schimbate sau transferate intre ele, in cadrul prezentului Protocol, fiind in responsabilitatea partii primitoare, partea fumizoare neoferind garantii privind utilizarea unor astfel de informatii pentru un anumit scop sau aplicatie.

(2) Niciuna dintre prevederile prezentului Protocol nu va impune celeilalte parti sa actioneze in afara legii.

Capitolul II Colaborarea dintre institutii

Art. 3 - Consiliul Superior al Magistraturii informeaza, ori de cate ori considera necesar, conducerea Uniunii Nationale a Barourilor din Romania in legatura cu sesizarile primite de la magistrati ori justitiabili in ceea ce priveste activitatea avocatilor.

Art. 4 - Uniunea Nationala a Barourilor din Romania informeaza conducerea Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la savarsirea unor abateri disciplinare ori incalcarea codului deontologic de catre judecatori si procurori.

Art. 5 - Partile vor cauta solutii pentru imbunatatirea dispozitiilor legale care privesc domeniile de interes comun, in limita competentelor lor legale si pentru perfectionarea standardelor privind respectarea si consolidarea principiilor integritatii si responsabilitatii in activitatile care contribuie la asigurarea securitatii juridice.

Art. 6 - In scopul atingerii obiectivelor cooperarii, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania isi asuma urmatoarele obligatii:
b) sa sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii in situatia in care constata aparitia la instante ori parchete, a unor probleme pentru a caror solutionare competenta apartine Consiliului Superior al Magistraturii;
c) sa invite reprezentantii Consiliului Superior al Magistraturii la reuniuni organizate sau gazduite de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, in cadrul carora se dezbat probleme din domeniile de interes comun;
d) sa comunice sau sa transmita cu promptitudine datele sau informatiile solicitate de Consiliul Superior al Magistraturii, necesare atingerii obiectivelor colaborarii;
e) sa colaboreze, in limitele legii, la realizarea dezideratului comun de perfectionare a pregatirii profesionale a magistratilor si avocatilor.

Art. 7 - In scopul atingerii obiectivelor cooperarii, Consiliul Superior al Magistraturii isi asuma urmatoarele obligatii:
a) sa informeze conducerea Uniunii Nationale a Barourilor din Romania cu privire la sesizarile primite de la magistrati ori justitiabili legate de activitatea avocatilor;
b) sa comunice conducerii Uniunii Nationale a Barourilor din Romania eventualele disfunctionalitati cu care a fost sesizat, legate de colaborarea profesionala dintre magistrati si avocati;
c) sa invite reprezentantii Uniunii Nationale a Barourilor din Romania la reuniunile organizate sau gazduite de Consiliul Superior al Magistraturii, in cadrul carora se dezbat probleme din domeniile de interes comun;
d) sa comunice sau sa transmita cu promptitudine datele sau informatiile solicitate de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, necesare atingerii obiectivelor colaborarii;
e) sa colaboreze, in limitele legii, la realizarea dezideratului comun de perfectionare a pregatirii profesionale a magistratilor si avocatilor.

Art. 8 - In vederea realizarii obiectivelor prevazute la art. 6 lit. e) si art. 7 lit. e) partile vor organiza, prin intermediul Institutului National al Magistraturii si Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor, programe comune de formare, avand ca tema intrarea in vigoare a noilor coduri, precum si alte probleme de interes comun.

Art. 9 - (1) Prezentul protocol se incheie pe o durata de 5 ani.
(2) In cazul in care, inaintea expirarii perioadei pentru care a fost incheiat, nici una dintre parti nu notifica celeilalte intentia de incetare a valabilitatii protocolului, acesta se prelungeste automat pentru noi perioade de cate un an.

Art. 10 - Valabilitatea protocolului inceteaza:
a) la implinirea termenului, urmare notificarii uneia dintre parti;
b) prin acordul partilor;
c) prin denuntarea de catre una dintre parti, in cazul in care partea cealalta nu isi indeplineste in mod repetat obligatiile asumate de comun acord.

Capitolul III - Dispozitii finaie

Art. 11 - In scopul realizarii obiectivelor prezentului Protocol, partile desemneaza structurile competente care vor coopera in mod direct.

Art. 12 - Problemele rezulta din aplicarea prezentului Protocol vor fi solutionate de reprezentantii desemnati de cele doua parti semnatare.

Art. 13 - (1) Prezentul Protocol intra in vigoare la data semnarii lui si poate fi modificat numai cu acordul celor doua parti semnatare.

(2) Prezentul Protocol s-a incheiat in doua exemplare, dintre care:
a) exemplarul nr. 1 la Consiliul Superior al Magistraturii;
b) exemplarul nr. 2 la Uniunea Nationala a Barourilor din Romania.


Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Data aparitiei: 20 Mai 2011
Votati articolul "Semnarea Protocolului de Colaborare incheiat intre CSM si UNBR":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

ARTICOLE SIMILARE

Mai multe articole despre protocol CSM si UNBR
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

MODIFICARILE din Contractele Civile si Actele Comerciale se aplica deja!

Folositi NOILE Modele de Documente pentru 2024

Descarcati GRATUIT Raportul Special "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016