Spete Drept de Proprietate (pct. 30\)

Si in acest caz Guvernul face referire la Recomandarea (2000)19 privind rolul procurorului in sistemul justitiei penale, adoptata de Comitetul de Ministri al Consiliului Europei.
 
3. Cu privire la obiectiile de neconstitutionalitate privind modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara.
a) In opinia autorilor sesizarii dispozitiile privind art. 66 din Legea nr. 304/2004 sunt considerate neconstitutionale pe considerentul ca ar incalca prevederile art. 132 din Legea fundamentala care defineste statutul procurorilor.
 
Autorii sesizarii omit insa faptul ca textul pe care il critica a fost completat cu enuntarea unor garantii ce elimina posibilitatea unor abuzuri precum cele sesizate de autorii obiectiei de neconstitutionalitate.
O modificare esentiala, operata in textul alineatului al doilea al art. 66 in care se prevede in mod expres tocmai faptul ca acest control nu poate viza masurile dispuse de procuror in cursul urmaririi penale si solutiile adoptate, precizare care nu exista in reglementarea in vigoare.
 
Precizam ca art. 66 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 acorda si la momentul actual posibilitatea, pentru ministrul justitiei, de a exercita, atunci cand considera necesar, din proprie initiativa sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, un astfel de control.
Propunerea de modificare a acestui text reiese din eliminarea functiei de procuror inspector, fapt care a condus la necesitatea ca aceasta atributie sa fie exercitata de procurori anume desemnati in acest scop inclusiv de ministrul justitiei. Dar, in continuare, ministrul justitiei nu dispune de un corp de control, acesta efectuandu-se de procurorii din cadrul parchetelor. Textul constitutional ("procurorii isi desfasoara activitatea ... sub autoritatea ministrului justitiei" conform art. 132 alin. (1) din Constitutie) permitea mai mult decat s-a inserat in lege.
 
Si in acest caz se face referire la Recomandarea (2000)19 privind rolul procurorului in sistemul justitiei penale, adoptata de Comitetul de Ministri al Consiliului Europei.
 
b) Cu privire la invocarea neconstitutionalitatii art. 751 din Legea nr. 304/2004, sunt de facut urmatoarele remarci:
 
Potrivit art. 132 alin. (1) din Constitutie, procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei. Constitutia nu prevede sintagma "sub autoritatea administrativa" a ministrului justitiei.
 
Guvernul din care face parte si ministrul justitiei raspunde de politica penala a statului si de eficienta combaterii criminalitatii. Ministrul justitiei raspunde pentru eficienta parchetelor, pentru ca altfel raspunderea mentionata in propozitia anterioara este goala de continut.
 
In aceste conditii, ministrul justitiei trebuie sa vegheze la conducerea parchetelor in baza principiului responsabilitatii si eficientei. Acesta nu controleaza in nici un caz solutiile procurorilor, acestia fiind independenti potrivit art. 4 alin. (1) din proiectul de modificare a Legii nr. 303/2004 si art. 61 din modificarea operata pe Legea nr. 304/2004
 
Prezentarea unui raport in fata Parlamentului nu reprezinta sub nici o forma o nerespectare a echilibrului puterilor in stat, ci, dimpotriva, o reflectare a responsabilitatii pe care o datoreaza fiecare putere fata de celelalte doua.
 
Prezentarea in fata unui for legislativ ales (Parlamentul) a unui raport nu reprezinta o noutate. Putem exemplifica, in acest sens, cu Decizia Consiliului nr. 2002/187/JHA prin care a fost infiintat EUROJUST.
 
Aceasta institutie ce reuneste autoritatile judiciare ale statelor membre, competente in combaterea infractionalitatii transfrontaliere si a criminalitatii organizate, prezinta Parlamentului European, anual, in scris, un raport cu privire la activitatile si managementul sau, inclusiv al managementului bugetar (art. 32). Cu aceeasi ocazie, EUROJUST prezinta si problemele legate de politica penala in cadrul Uniunii Europene.
 
Ca urmare, raportul anual prezentat ministrului justitiei de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parchetul National Anticoruptie - prevazut in modificarile Legii nr. 304/2004 va fi baza evaluarii eficientei manageriale a celor doua institutii si a conducatorilor lor.
 
Criteriile de evaluare pe care va trebui sa fie construit raportul anual sunt redactate astfel incat sa se asigure obiectivitatea si tratamentul egal. Ministrul justitiei va prezenta raportul in Parlament, creandu-se posibilitatea dezbaterilor publice asupra eficientei manageriale/rezultatelor Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parchetului National Anticoruptie.
 
Dupa cum se cunoaste, Parlamentul nu are posibilitatea revocarii procurorilor generali, asa incat dezbaterile parlamentare vor fi numai un prilej de discutii publice, de intrebari si raspunsuri in fata organului reprezentativ al poporului.
 
Eficienta parchetelor si in general administrarea justitiei sunt chestiuni de mare interes public, iar o dezbatere publica anuala asupra acestor chestiuni nu poate fi decat benefica societatii romanesti. Raportul va fi prezentat, de asemenea, Consiliului Superior al Magistraturii.
 
In prezent, Parchetul National Anticoruptie prezinta un raport anual in fata Consiliului Superior al Magistraturii care nu are competente in materie de politici publice in domeniul penal sau in lupta impotriva coruptiei. De aceea, Consiliul Superior al Magistraturii este in imposibilitatea de a lua masuri pentru a remedia ineficienta institutionala a Parchetului National Anticoruptie.
 
Practica a dovedit ineficienta actualului sistem: in martie 2005 PNA a transmis raportul pentru 2004 Consiliului Superior al Magistraturii care nu a luat in discutie eficienta si rezultatele ultimului an de activitate (absenta cauzelor de coruptie la nivel inalt) si ca atare nu a luat nici o decizie in acest sens. In actuala legislatie, principiul responsabilitatii este practic lipsit de continut.
 
De altfel, solutia prezentarii unui raport anual catre Parlament a fost instituita prin lege si in cazul altor institutii fundamentale ale statului, precum Consiliul Suprem de Aparare a tarii. Din cuprinsul intregii reglementari termenul de raport se refera la o informare a Parlamentului, si nu la o instituire a unei modalitati de cenzurare a activitatii procurorilor de catre forul legiuitor.
 
c) Cu privire la sustinerea ca intreaga reglementare a organizarii si functionarii Parchetului National Anticoruptie este neconstitutionala, se arata urmatoarele:
 
Reglementarea propusa nu modifica locul si relatia Parchetului National Anticoruptie cu instantele si parchetele, pe de o parte, si cu celelalte autoritati publice, pe de alta parte, acesta continuand sa fie structura autonoma in cadrul Ministerului Public, sub coordonarea procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Interventia legislativa in acest domeniu are ca scop eficientizarea si responsabilizarea procurorilor din cadrul acestui parchet.
 
Numirea procurorilor prin ordin al Procurorului general al PNA nu are semnificatia eludarii, astfel cum se sustine in sesizare, a reglementarii in materia numirii procurorilor si judecatorilor (prin decret al Presedintelui Romaniei), intrucat numirea la Parchetul National Anticoruptie intervine dupa dobandirea statutului de procuror, conform legii.
 
d) Referitor la incalcarea art. 142 alin. (5) din Constitutie cu privire la Curtea Constitutionala, se precizeaza urmatoarele:
 
Dispozitiile tranzitorii la titlul privind modificarea Legii nr. 304/2004 prevad ca dispozitiile privind pensionarea judecatorilor si procurorilor se aplica si magistratilor-asistenti ai Curtii Constitutionale si personalului de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor prevazut la art. 73 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
 
Necesitatea acestei precizari apare din faptul ca prin Titlul XVII al Legii este reglementat statutul judecatorilor si procurorilor, statut care se aplica prin asimilare si personalului asimilat acestora din cadrul Curtii Constitutionale si al carui statut este reglementat printr-o alta lege - Legea nr. 47/1992, republicata. Din acest motiv trebuia prevazuta in mod expres aplicabilitatea noilor dispozitii si acestei categorii de personal.
 
B. Referitor la obiectiile de neconstitutionalitate ridicate de Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la Titlurile XV si XVII din legea supusa controlului constitutionalitatii, care se refera la:
 
I. Incalcarea principiilor independentei si inamovibilitatii judecatorilor prevazute in dispozitiile art. 124 alin. (3) si art. 125 alin. (1) din Constitutie, precum si in cele ale art. 6(1) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art. 1 din Principiile internationale ale independentei magistratilor (Milano 1985) si ale Rezolutiei nr. 94/95 din 1994 a Comitetului de ministri al Consiliului Europei privind independenta, eficienta si rolul judecatorilor;
 
II. Incalcarea principiului neretroactivitatii legii (art. 15 alin. (2) din Constitutie);
 
III. Incalcarea art. 1 alin. (4) si a art. 133 alin. (4) din Constitutie prin art. I pct. 42 din Cap. XV, care impune Consiliului Superior al Magistraturii obligatia de a prezenta anual un raport Parlamentului, conform noului art. 39 alin. (6) din Legea nr. 317/2004.
 
Examinand obiectiile de neconstitutionalitate se constata ca acestea nu sunt intemeiate pentru urmatoarele considerente:
 
I. Guvernul considera ca sunt neintemeiate obiectiile de neconstitutionalitate privind incalcarea principiilor independentei si inamovibilitatii judecatorilor prevazute in dispozitiile art. 124 alin. (3) si art. 125 alin. (1) din Constitutie, precum si in cele ale art. 6 (1) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art. 1 din Principiile internationale ale independentei magistratilor (Milano 1985) si ale Rezolutiei nr. 94/95 din 1994 a Comitetului de ministri al Consiliului Europei privind independenta, eficienta si rolul judecatorilor;
 
1. In ceea ce priveste neconstitutionalitatea prevederii referitoare la reducerea limitei de varsta pana la care magistratii pot fi mentinuti in activitate, Guvernul considera ca aceasta nu poate fi retinuta pentru argumentele prezentate la punctul A, sectiunea III - Obiectii de neconstitutionalitate privitoare la justitie - punctul 2 litera f) din punctul sau de vedere.
 
Se precizeaza ca aceeasi obiectie de neconstitutionalitate a fost ridicata si in sesizarea formulata de 101 deputati si 39 de senatori apartinand grupurilor parlamentare ale PSD din Camera Deputatilor si din Senat ce formeaza obiectul dosarului Curtii Constitutionale nr. 555A/2005.
In completarea argumentelor la care a facut referire, Guvernul mentioneaza ca nu este deloc rezonabila evocarea de catre judecatorii actualei instante supreme a Deciziei nr. 25/20 septembrie 1934 a Sectiilor Unite a Curtii de Casatie, hotarare pe care Titulescu o califica drept "rusinoasa" si care l-a determinat pe Nicolae Iorga sa afirme ca "inaltii magistrati s-au imbracat in robe de stamba". Oricum, situatiile sunt diferite, intrucat in cazul de fata se elimina posibilitatea prelungirii conditionate a ocuparii functiei dupa implinirea varstei legale de pensionare, intrucat aceasta conditionare il face pe magistratul pensionabil sa fie santajabil, imprejurare care ii afecteaza ab initio impartialitatea si independenta.
 
La fel de putin concludenta apare azi Hotararea nr. 1 din 3 mai 2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (atasata in dosar) in care sunt evocati factorii suplimentari de stres cu care se confrunta judecatorii pentru a se ajunge la bizara concluzie ca "suprasolicitarea intelectuala" impune o prelungire a duratei activitatii lor profesionale. Contradictia evidenta dintre argument si concluzie anuleaza aceasta incercare de protejare a unui interes pur personal, acela de a ocupa cat mai mult timp o functie.
 
2. Se afirma ca schimbarea bazei de calcul a pensiei de serviciu ar fi de asemenea neconstitutionala.
 
Guvernul considera, cu certitudine, ca nu exista nici un impediment de ordin constitutional care sa interzica o astfel de modificare a bazei de calcul.
 
Luarea in calcul a unei perioade de 12 luni este constitutionala si, in orice caz, mai echitabila in masura in care rasplateste cu o mai mare acuratete eforturile profesionale constante, exprimate in valoarea remunerarii lor.
 
Oricum acest sistem mentine statutul privilegiat al judecatorilor si procurorilor de care nici o alta categorie profesionala nu mai beneficiaza.
 
In ultima instanta, Guvernul apreciaza ca este si o chestiune de decenta sa reaminteasca faptul ca modalitatea de calculare a pensiilor instituita prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale utilizeaza ca baza de calcul nivelul salarizarii de-a lungul intregii perioade de activitate profesionala.
 
3. Referitor la afirmatia ca interdictia exercitarii functiei de magistrat dupa implinirea varstei prevazute de Legea nr. 19/2000 este neconstitutionala, aceasta nu poate fi sustinuta.
 
Guvernul apreciaza ca argumentele expuse in punctul sau de vedere raspund in egala masura si acestei obiectiuni.
 
Autorii sesizarii se refera la o forma de discriminare fara a observa ca in realitate judecatorii beneficiaza de un regim profesional in care atat nivelul de salarizare, cat mai ales conditiile de pensionare sunt in sensul unei discriminari pozitive.
 
Fiind discriminatoriu, acest regim nu poate fi aplicat decat in limite strict prevazute de lege.
 
Ideea cumularii pensiei de serviciu pe care o incaseaza un magistrat cu indemnizatia pe care acelasi magistrat o poate avea ramanand in functie este in acest context vadit inechitabila si profund imorala.
 
Nu in ultimul rand este de remarcat ca judecatorii sau procurorii pensionati pot realiza in continuare un astfel de cumul intre pensia de serviciu si veniturile suplimentare obtinute din munca in alte activitati decat acelea de magistrat.
 
II. In legatura cu incalcarea principiului neretroactivitatii legii (art. 15 alin. (2) din Constitutie):
 
1. Se sustine ca noua reglementare ar opera retroactiv afectand durata mandatului membrilor CSM alesi in anul 2004.
 
In ceea ce priveste aceasta obiectie de neconstitutionalitate, Guvernul arata ca aceasta nu poate fi retinuta pentru argumentele prezentate la punctul A, sectiunea III - Obiectii de neconstitutionalitate privitoare la justitie - punctul 1 litera d) din punctul sau de vedere.

Se precizeaza ca aceeasi obiectie de neconstitutionalitate a fost ridicata si in sesizarea formulata de 101 deputati si 39 de senatori apartinand grupurilor parlamentare ale PSD din Camera Deputatilor si din Senat, ce formeaza obiectul dosarului Curtii Constitutionale nr. 555A/2005.
 
2. Se afirma ca modificarile legislative privind numirea in functii la toate instantele si incetarea mandatelor de conducere actuale de 5 ani incalca principiul neretroactivitatii legii.
 
Si in legatura cu aceasta obiectie de neconstitutionalitate, Guvernul considera ca nu poate fi retinuta pentru argumentele prezentate la punctul A, sectiunea III - Obiectii de neconstitutionalitate privitoare la justitie - punctul 2 litera b) din punctul sau de vedere.
 
Se precizeaza ca aceeasi obiectie de neconstitutionalitate a fost ridicata si in sesizarea formulata de 101 deputati si 39 de senatori apartinand grupurilor parlamentare ale PSD din Camera Deputatilor si din Senat ce formeaza obiectul dosarului Curtii Constitutionale nr. 555A/2005.
 
III. Cu privire la incalcarea art. 1 alin. (4) si a art. 133 alin. (4) din Constitutie prin art. I pct. 42 din Cap. XV, care impune Consiliului Superior al Magistraturii obligatia de a prezenta anual un raport Parlamentului, conform noului art. 39 alin. (6) din Legea nr. 317/2004:
 
In ceea ce priveste aceasta obiectie de neconstitutionalitate, Guvernul sustine ca aceasta nu poate fi retinuta pentru argumentele prezentate la punctul A, sectiunea III - Obiectii de neconstitutionalitate privitoare la justitie - punctul 1 litera a) din punctul sau de vedere.
 
C. Referitor la sesizarea celor 17 senatori apartinand Grupului parlamentar al PRM si 8 senatori apartinand grupului parlamentar al PSD ce constituie obiectul dosarului Curtii Constitutionale nr. 567A/2005, Guvernul considera ca aceasta nu a fost depusa in termenul de 2 zile prevazut de art. 15 alin. (2) teza finala din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata.
Guvernul arata ca Legea privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente a fost adoptata de Parlament prin angajarea raspunderii Guvernului in conformitate cu art. 114 alin. (1) din Constitutia Romaniei. Angajarea raspunderii reprezinta o procedura parlamentara prin care se urmareste adoptarea cu celeritate a unui proiect de lege. In consecinta, etapele procedurii de legiferare se parcurg in procedura de urgenta, fiind evident ca termenul inauntrul caruia se poate sesiza Curtea Constitutionala este de doua zile si incepe sa curga de la data anuntarii in plenul celor doua Camere reunite si depunerea legii la secretarii generali ai Camerei Deputatilor si Senatului.
 
Astfel, Legea privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente se considera adoptata de Parlament in temeiul art. 114 alin. (3) din Constitutie, in data de 22 iunie 2005, data la care a fost respinsa motiunea de cenzura depusa ca urmare a angajarii raspunderii. Deci data pana la care se puteau depune sesizari de neconstitutionalitate era 24 iunie 2005.
 
In aceste conditii, Guvernul considera ca sesizarea depusa in data de 27 iunie 2005 la Curtea Constitutionala de 17 senatori apartinand grupului parlamentar al PRM si 8 senatori apartinand grupului parlamentar al PSD este tardiva, termenul legal de depunere a sesizarii fiind depasit.
 
In acest context se mentioneaza opinia domnului prof. univ. dr. Ioan Vida cu privire la angajarea raspunderii Guvernului in conditiile art. 114 din Constitutie, exprimata in Manualul de legistica formala (Introducere in tehnica si procedura legislativa), editia a II-a, revizuita si completata, ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2004, pagina 182, potrivit caruia "Daca in 2 zile nu este atacata la Curtea Constitutionala, legea se trimite la promulgare....".

Curtea, examinand sesizarile de neconstitutionalitate, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele intocmite de judecatorii-raportori, dispozitiile criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile din Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta sa se pronunte asupra sesizarilor de neconstitutionalitate, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si ale art. 15 din Legea nr. 47/1992.
 
In ceea ce priveste legalitatea sesizarii, Curtea constata ca Legea privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente nu a fost promulgata. De aceea, potrivit art. 146 lit. a) din Constitutie, nu exista impedimente pentru realizarea controlului de constitutionalitate declansat prin cele trei sesizari.
 
Memoriile depuse la Curte de un grup de judecatori prin care se solicita respingerea obiectiilor formulate in legatura cu legea supusa controlului nu pot fi avute in vedere, deoarece autorii acestora nu se regasesc printre subiectele prevazute de art. 146 lit. a) din Constitutie.
 
Curtea urmeaza sa examineze criticile de neconstitutionalitate privitoare la procedura de adoptare a legii, cu privire la proprietate si cele referitoare la independenta justitiei si inamovibilitatea judecatorilor, cu care a fost investita.
 
I. In ceea ce priveste procedura de adoptare a legii, grupurile de deputati si senatori sustin ca angajarea raspunderii Guvernului si adoptarea legii pe aceasta baza s-au facut cu "incalcarea art. 114 alin. (1) din Constitutie prin raportare la art. 61 alin. (1) si, respectiv, art. 2 alin. (1) din Constitutie, cu observarea si a art. 102 alin. (1) din Constitutie".
 
 In sustinerea criticii formulate, se arata, in esenta urmatoarele:
 
1. Desi dispozitiile art. 114 alin. (1) din Constitutie reglementeaza posibilitatea angajarii raspunderii Guvernului asupra unui singur proiect de lege, in cazul de fata, Guvernul si-a angajat raspunderea asupra unui pachet de proiecte de lege, cum, de altfel, in mod constant si-a anuntat intentia si scopul urmarit, intrucat in realitate, fiecare dintre cele 17 titluri ale legii are semnificatia unui proiect de lege de sine statator, ceea ce excede textului constitutional.
 
2. Legea astfel adoptata cuprinde modificari si completari de esenta la 9 legi organice privind regimul proprietatii, la 3 legi organice privind organizarea judiciara, statutul magistratilor si Consiliul Superior al Magistraturii, la doua coduri (penal si fiscal), precum si doua legi noi privind renta viagera si procedura speciala de judecare a unor procese.
 
3. Formularea si structurarea legii in 17 titluri nu acopera incalcarea dispozitiei imperative a art. 114 alin. (1) din Constitutie, asa cum acest text trebuie interpretat prin raportare la art. 61 privind monopolul legislativ al Parlamentului, cat si la art. 102 alin. (1) referitor la rolul Guvernului.
 
4. Acest mod de legiferare este considerat contrar si celor statuate in jurisprudenta Curtii Constitutionale care "a apreciat" ca legiuitorul poate sa reglementeze printr-o lege un grup complex de relatii sociale, in vederea obtinerii unui rezultat dezirabil la nivelul intregii societati, dar a conditionat valabilitatea demersului legislativ prin asumarea raspunderii de existenta unui scop unic".
 
5. Dreptul Guvernului de a stabili continutul si structura proiectului de lege, pentru care isi angajeaza raspunderea, nu este absolut, ci trebuie sa se bazeze pe existenta unui scop unic. Aceasta modalitate de legiferare apare ca o situatie de exceptie, justificata de existenta unei stari de tensiune intre Guvern si Parlament, datorita careia Guvernul este in imposibilitatea realizarii programului de guvernare, situatie ce, in cazul de fata, nu a existat. Pentru aceste considerente trebuie examinat daca s-a justificat recurgerea la procedura angajarii raspunderii, ori daca aceasta procedura s-a utilizat doar ca un pretext pentru a se eluda dezbaterea parlamentara, incalcandu-se principiul consacrat de art. 61 alin. (1) potrivit caruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii.
 
Examinand criticile formulate, in raport cu prevederile constitutionale invocate, Curtea Constitutionala isi insuseste punctul de vedere comunicat de Guvernul Romaniei si constata ca nu se poate retine incalcarea normelor de legiferare in modalitatea angajarii raspunderii Guvernului.
 
Nici o dispozitie a Legii fundamentale nu interzice ca printr-o lege sa fie reglementate mai multe domenii ale relatiilor sociale. Astfel, Guvernul poate opta ca intr-un proiect de lege, pe care il supune Parlamentului spre adoptare, fie pe calea procedurii obisnuite de legiferare, fie prin angajarea raspunderii in fata Parlamentului sa propuna reglementarea mai multor domenii prin modificari, completari sau abrogari a mai multor acte normative in vigoare.
 
Curtea constata ca, prin proiectul de lege supus controlului s-a urmarit realizarea unui scop unic, acela de reglementare unitara a mai multor domenii care privesc monitorizarea Romaniei in cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeana, ceea ce confera ansamblului de reglementari unitate.
 
Nu se poate primi nici sustinerea, potrivit careia modul de legiferare utilizat in cauza de fata ar fi contrar monopolului legislativ al Parlamentului si ca, Guvernul si-ar fi arogat puteri de legiferare. Argumentele invocate, in acest sens, de autorii sesizarii vizeaza mai mult probleme ale delegarii legislative, respectiv legate de exercitarea dreptului Guvernului de a emite ordonante de urgenta, in temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constitutie, ceea ce nu poate fi identificat cu prevederile art. 114 alin. (1) din Legea fundamentala. De altfel, Curtea a validat in jurisprudenta sa, procedeul utilizat in cazul de fata si potrivit caruia legiuitorul poate sa reglementeze printr-o lege un grup complex de relatii sociale in vederea obtinerii unui rezultat dezirabil la nivelul intregii societati, de ex. Decizia Curtii Constitutionale nr. 147 din 16 aprilie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003 cu privire la neconstitutionalitatea dispozitiilor Legii privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei. De altfel, conform alin. (3) al art. 114, parlamentarii in cadrul procedurii angajarii raspunderii Guvernului, pot formula amendamente la proiectul de lege prezentat, iar daca acestea sunt acceptate de Guvern, proiectul de lege se considera adoptat impreuna cu amendamentele respective.
 
Angajarea raspunderii Guvernului este o procedura parlamentara simplificata de adoptare a unei legi. Aceasta procedura poate genera o motiune de cenzura povocata de Guvern. In cazul in care cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor nu sunt de acord cu angajarea raspunderii Guvernului ori cu continutul proiectului de lege, acestia pot depune o motiune de cenzura, iar daca motiunea este adoptata cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, Guvernul suporta cea mai severa sanctiune, aceea a demiterii.
 
Curtea constata ca, prevederile art. 2 alin. (1) din Constitutie privind suveranitatea invocate in cauza nu au relevanta. De asemenea, nu sunt incidente in cauza nici prevederile art. 102 alin. (1) din Constitutie referitoare la rolul Guvernului privind realizarea politicii interne si externe a tarii, precum si exercitarea conducerii generale a administratiei publice.
 
II. Cu privire la obiectiile de neconstitutionalitate referitoare la proprietate
 
1. Prin criticile de neconstitutionalitate a dispozitiilor din lege care reglementeaza restituirea in natura a tuturor imobilelor, inclusiv a celor care au destinatie culturala, stiintifica, sociala etc., critici ce fac obiectul Dosarului nr. 555A/2005 si al Dosarului nr. 567A/2005, se sustine ca restituirea in natura a tuturor imobilelor, inclusiv a celor avand destinatiile mentionate, reprezinta o incalcare a dispozitiilor constitutionale cuprinse in art. 8 privind pluralismul si partidele politice, in art. 9 privind sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale, in art. 32 privind dreptul la invatatura, in art. 33 privind accesul la cultura, in masura in care imobilele ce fac obiectul restituirii sunt sedii ale partidelor politice si ale sindicatelor, ale unitatilor de invatamant sau de cultura etc. Totodata se arata ca solutia de restituire legiferata incalca si dispozitiile art. 135 alin. 2 lit. c) din Constitutie potrivit carora "statul trebuie sa asigure: s".t c) stimularea cercetarii stiintifice si tehnologice nationale, a ariei si protectia dreptului de autor".
 
Curtea isi insuseste punctul de vedere comunicat de Guvernul Romaniei si constata ca aceste critici sunt neintemeiate. In primul rand, Curtea retine ca forta principiilor care se degaja din cuprinsul art. 8 si 9 din Constitutie, ce garanteaza organizarea democratica a vietii sociale sau contribuie la apararea drepturilor si intereselor profesionale, nu este legata intrinsec de conditia asigurarii de catre stat a sediilor pentru persoanele juridice in cauza. Aceasta intrucat atat partidele politice cat si organizatiile patronale sau sindicale iau fiinta in temeiul dreptului la asociere, dispunand de patrimoniu propriu. Desi ele sunt subiecte de drept public, nu se bucura, in mod esential, de suportul material al statului, cu exceptia partidelor politice care pot primi finantare de la bugetul de stat in limitele si in conditiile strict reglementate de legea finantarii partidelor politice. Asadar, independenta patrimoniala este de esenta partidelor politice si a persoanelor juridice prevazute de art. 9 din Constitutie.
 
De altfel, in Titlul I art. I punctul 39 este prevazut dreptul partidelor politice de a beneficia de preemtiune la cumpararea imobilului.
 
In legatura cu sustinerea potrivit careia restituirea in natura a unor imobile afectate unor activitati de utilitate publica - invatamant, cultura etc. si care au fost preluate in mod abuziv, Curtea constata ca este neintemeiata. Autorii sesizarii sustin ca dispozitiile din lege cu un asemenea continut de reglementare sunt contrare art. 135 alin. (2) lit. c) din Constitutie. Curtea observa insa ca aceste dispozitii pretins incalcate reglementeaza obligatia statului sa asigure stimularea cercetarii stiintifice si tehnologice nationale, a artei si protectia dreptului de autor, neavand relevanta in solutionarea obiectiei de neconstitutionalitate.
 
Referitor la sustinerea autorilor sesizarii, in sensul ca restituirea imobilelor in natura si acordarea de despagubiri persoanelor indreptatite este contrara regulii proportionalitatii, consacrata de dispozitiile art. 53 alin. (2) din Constitutie, Curtea observa ca acest principiu se aplica doar in cadrul restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati fundamentale. Autorii sesizarii considera ca este incalcat acest principiu, intrucat "intervine un conflict intre interesul personal al persoanei indreptatite de a i se restitui in natura si interesul colectiv, interesul general, de a se mentine functionarea unor institutii publice, a unor servicii publice". Principiul proportionalitatii este cuprins in alin. (2) al art. 53 din Constitutie privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, avand urmatorul continut: restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii". Legea criticata nu dispune restrangerea exercitiului unor drepturi fundamentale ale cetateanului, ci acordarea unor reparatii pentru daunele suferite de acei cetateni care au fost deposedati de imobile prin masuri abuzive. Asa cum prevad dispozitiile constitutionale ale art. 53 alin. (1), restrangerea exercitiului unor drepturi, prin lege, nu este conditionata de interesul general, ci de "apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav".
 
Curtea Constitutionala retine ca legiuitorul a avut in vedere exercitarea activitatilor din invatamant, cultura etc. De aceea, a prevazut, la Titlul I, art. I punctul 37, ca in situatia restituirii acestor imobile, se mentine afectatiunea pe o perioada de pana la 3 ani de la data emiterii deciziei, pentru imobilele ocupate de institutii publice si de institutii culturale si, respectiv, de pana la 5 ani de la data emiterii deciziei, pentru imobilele ocupate de unitati si institutii de invatamant din sistemul de stat si de unitati sanitare si de asistenta medico-sociala din sistemul public. Parlamentul, in temeiul dispozitiilor art. 61 din Legea fundamentala "[...] este unica autoritate legiuitoare a tarii", el este suveran sa elaboreze politica de reforma economica si sociala a tarii, respectand cadrul constitutional existent.
 
Cu privire la criticile de neconstitutionalitate formulate in Dosarul nr. 567A/2005, Curtea constata ca sustinerea potrivit careia dispozitiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 30 din Constitutie, referitoare la libertatea de exprimare si celor ale art. 31 din Constitutie, referitoare la dreptul la informatie, "in masura in care imobilele retrocedate sunt sedii ale unor institutii media" este neintemeiata, deoarece exercitarea libertatii de exprimare si a dreptului la informatie nu are relevanta in solutionarea cauzei.
 
Cu privire la sustinerea potrivit careia dispozitia legala criticata este contrara prevederilor art. 10 din Constitutie, in masura in care "imobilele retrocedate sunt sedii ale misiunilor diplomatice", Curtea constata, de asemenea, ca nici aceste dispozitii constitutionale nu au relevanta in cauza, acestea reglementand principiile pe care se intemeiaza relatiile internationale ale Romaniei. Se constata insa ca legiuitorul a luat in consideratie necesitatea bunelor relatii ale Romaniei prin restituirea catre fostul proprietar a imobilelor in care isi au sediile misiunile diplomatice, prevazand eliberarea acestor imobile in timp si cu indeplinirea anumitor conditii. Astfel, la Titlul I art. 1 pct. 78, la Anexa nr. 2, lit. b) pct. 2, se prevede ca, in lista imobilelor ce intra sub incidenta art. 13 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicata, sunt cuprinse si "imobilele ocupate de sedii ale misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizatiilor internationale inter-guvernamentale acreditate in Romania si imobile ocupate de personalul acestora".
 
La Titlul I art. I pct. 34 se prevede ca art. 13 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se modifica, avand urmatorul cuprins: "Contractele de locatiune pentru imobilele restituite in natura avand destinatiile aratate in anexa nr. 2 lit. b) pct. 2 care face parte din prezenta lege se prelungesc de drept pe o perioada de 3 ani cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului [...]". Sustinerea ca dispozitia legala criticata este contrara prevederilor art. 136 alin. (4) din Constitutie, in masura in care birourile restituite in natura apartin proprietatii publice, declarate inalienabile prin Constitutie, este neintemeiata. Legea criticata nu contine nici o dispozitie care sa prevada restituirea unor imobile proprietate publica. Este, insa, de observat ca, in ipoteza in care, cu ocazia aplicarii legii se impune restituirea unor imobile ce fac obiectul proprietatii publice, nu opereaza impedimentul constitutional al inalienabilitattii unor astfel de imobile si aceasta deoarece, in temeiul dispozitiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, "Trecerea din domeniul public in domeniul privat se face, dupa caz, prin hotarare a Guvernului, a consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti sau a consiliului local daca prin Constitutie sau prin lege nu se dispune altfel". Ulterior publicarii hotararii Guvernului in Monitorul Oficial al Romaniei, poate fi emis titlul de proprietate avand ca obiect un imobil ce urmeaza a fi restituit si care a apartinut proprietatii publice.
 
2. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor din lege care reglementeaza reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente si de revocare a titlurilor de proprietate, autorii sesizarilor sustin ca reluarea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, dupa trecerea unei perioade indelungate de timp de la intrarea in vigoare a Legii nr. 18/1991, aduce atingere stabilitatii raporturilor juridice dintre cetateni, principiu specific statului de drept, in care autoritatile publice isi exercita prerogativele in mod rezonabil, in respectul dispozitiilor art. 1 alin. (3) din Constitutie si care consacra valori supreme, cum ar fi: demnitatea, drepturile si libertatile fundamentale, libera dezvoltare a personalitatii umane etc. Potrivit reglementarii privitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, si anume pe vechiul amplasament si repunerea in termen pentru formularea de notificari, "nu se inlatura o nedreptate, ci se declanseaza un veritabil sir de abuzuri" incalcandu-se dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitate, si dispozitiile art. 44 alin. (2) referitoare la ocrotirea si garantarea proprietatii private indiferent de titular. Curtea constata ca aceasta critica nu este intemeiata.
 
Noile dispozitii nu sunt de natura sa creeze o stare de instabilitate a raporturilor juridice, deoarece nu aduc atingere drepturilor castigate in temeiul legilor mentionate anterior, ce au reglementat regimul reconstituirii si constituirii dreptului de proprietate funciara. Astfel, potrivit Legii nr. 18/1991, regula instituita prin art. 14 alin. (2) era ca atribuirea terenurilor in zona colinara se facea, de regula, pe vechile amplasamente, iar in zonele de campie pe sole stabilite de comisie, si nu neaparat pe vechile amplasamente. Legiuitorul a optat pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente prin Legea nr. 1/2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, care la art. 2 alin. (1) prevede "In aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, daca acestea sunt libere".
 
Asadar, din cuprinsul dispozitiilor criticate se retine ca legiuitorul a ramas consecvent, mentinandu-si politica de reconstituire a terenurilor pe vechile amplasamente, cu exceptiile prevazute de lege. Dispozitiile de lege avute in vedere de autorii sesizarii sunt cuprinse la Titlul IV - Modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, Titlul V - Modificarea si completarea Legii nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, Titlul VI - Modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997.

Aceste dispozitii nu aduc atingere drepturilor castigate in temeiul unor acte juridice emise cu respectarea conditiilor legale in vigoare la momentul nasterii lor. De exemplu, la art. I punctul 2 din Titlul IV, prin care se introduce un nou alineat, se prevede ca "(21) Terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de productie de la persoanele fizice, fara inscriere in cooperativele agricole de productie sau de catre stat, fara nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, daca acestea nu au fost atribuite legal altor persoane". In acelasi sens, tot cu titlu de exemplu, sunt si dispozitiile cuprinse la punctul 5 al art. I al Titlului VI partea referitoare la introducerea alin. (11): "(11) Pentru terenurile fostilor proprietari persoane fizice sau juridice, [...], in prezent proprietatea statului, restituirea se face pe vechile amplasamente, cu obligatia de a le mentine destinatia [...]".
 
 In aceste conditii, legiuitorul nu a adus atingere drepturilor castigate in mod legal, ci a statuat, prin norme imperative, ca actele de reconstituire si constituire a dreptului de proprietate, emise in conditii ilegale, sunt lovite de nulitate absoluta. Efectul nulitatii absolute de repunere in situatiile anterioare deschide posibilitatea celor indreptatiti sa beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor (art. III din Titlul VI). Astfel sunt, de exemplu, dispozitiile de la punctul 1 al articolului unic din cuprinsul Titlului V.
Curtea retine ca reglementarea sanctiunii legale a nulitatii absolute a actelor emise in mod ilegal, pana la adoptarea legii criticate nu atrage destabilizarea raporturilor juridice. Aceasta nu presupune incalcarea principiului statului de drept, ci respectarea principiului de dreptate, consacrat ca valoare constitutionala la art. 1 alin. (3) din Legea fundamentala, care prevede ca Romania este stat de drept [...] in care [...] drepturile si libertatile cetatenilor [...], dreptatea [...] reprezinta valori supreme, [...] si sunt garantate". Astfel, legiuitorul a stabilit ca existenta drepturilor dobandite cu rea-credinta sau prin abuzul autoritatii publice nu este compatibila cu garantarea drepturilor si libertatilor cetatenilor, potrivit prevederilor art. 57 din Constitutie, in virtutea carora "Cetatenii romani, [...] trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti".
 
Curtea observa ca masura legislativa a atribuirii terenurilor pe vechiul amplasament si sanctionarea cu nulitate absoluta a actelor emise in mod ilegal este in concordanta cu principiul garantarii proprietatii, prevazut la art. 44, alin. (4) din Constitutie potrivit caruia: "Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. [...]. De asemenea, aceasta masura legislativa este in concordanta si cu dispozitiile art. 16 alin. (1) conform carora "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari".
 
Critica de neconstitutionalitate vizeaza si prevederile cuprinse la pct. 8 al Titlului IV referitoare la alin. (22), potrivit carora: "In cazurile in care s-au emis titluri de proprietate in mod abuziv altor persoane decat fostii proprietari, iar acestia detineau la acel moment adeverinte de proprietate si aveau posesia terenului, comisiile de fond funciar vor revoca respectivele titluri emise cu incalcarea legii daca acestea nu au intrat in circuitul civil. Daca respectivele titluri de proprietate au intrat in circuitul civil prin acte de vanzare-cumparare sau in alt mod, fostul proprietar se va adresa justitiei pentru constatarea nulitatii absolute a titlului respectiv, potrivit art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991". Se sustine de catre autorii sesizarii ca obligatia revocarii titlurilor de proprietate emise de organele administratiei are semnificatia incalcarii principiului separatiei puterilor in stat, prevazut de art. 1 alin. (4) din Constitutie, "in sensul ca legea stabileste obligatia unei autoritati administrative de a revoca un act".
 
Curtea constata ca principiul constitutional al separatiei puterilor in stat impune autoritatilor publice exercitarea atributiilor proprii stabilite de lege, fara vreo imixtiune in competenta altei autoritati publice. Este de esenta autoritatii administrative sa exercite functia publica de realizare in concret a prevederilor legale ce au ca finalitate satisfacerea intereselor legitime ale cetateanului, iar prin dispozitia legala se reglementeaza obligatia organului administrativ emitent de a "revoca titlurile emise cu incalcarea legii, daca acestea nu au intrat in circuitul civil". Dispozitia din teza a doua a alineatului (22), de la pct. 8 al Titlului IV, nu reglementeaza revocarea titlurilor, ci dreptul fostului proprietar ca in cazul in care titlurile au produs efecte juridice in circuitul civil, sa se adreseze justitiei pentru constatarea nulitatii absolute a titlului emis cu incalcarea legii, potrivit prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997.
 
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate ce vizeaza si dispozitiile art. I punctul 8 de la Titlul VI, prin care se introduce alin. (14) la art. 6 al Legii nr. 1/2000 referitoare la anexele ce trebuie sa insoteasca cererea celui indreptatit la reconstituirea dreptului de proprietate, prevazuta la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 (republicata), autorii sesizarii sustin ca "se realizeaza o ierarhizare a probelor", fara sa se tina seama de faptul ca actele de preluare abuziva, in special Decretul nr. 92/1950, contineau erori. Se sustine ca nu organul administrativ este cel chemat sa se pronunte asupra concludentei probelor, ci instantele judecatoresti, fiind astfel incalcat principiul liberului acces la justitie, prevazut de art. 21 din Constitutie, precum si art. 16 din Constitutie referitor la egalitatea cetatenilor.
 
Aceste sustineri sunt nefondate, accesul liber la justitie al persoanelor indreptatite la beneficiul reconstituirii dreptului de proprietate fiind reglementat de dispozitiile cuprinse in Legea nr. 18/1991, republicata.
 
Asadar, legea criticata trimite cu privire la mijloacele de proba pentru reconstituirea dreptului de proprietate la reglementarea anterioara. Mai mult, in lege se arata ca orice proba poate fi inlaturata numai prin alta de aceeasi forta juridica.
 
III. Cu privire la obiectiile de neconstitutionalitate care vizeaza reforma in domeniul justitiei
 
Autorii sesizarilor, formulate de grupurile de deputati si senatori, solicita constatarea neconstitutionalitatii in intregime a Titlurilor XV, XVI si XVII referitoare la justitie, respectiv, modificarile si completarile facute la Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor. Se considera ca textele evocate ca fiind neconstitutionale "sunt inlantuite cu multe altele, astfel incat se impune constatarea neconstitutionalitatii intregului pachet privitor la justitie".
 
Esenta criticilor formulate la modificarile si completarile aduse celor trei legi se exprima in urmatoarele fraze: "Prin intreaga conceptie a noii reglementari se urmareste subordonarea politica a justitiei, a instantelor judecatoresti, a procuraturii, a actualului Consiliu Superior al Magistraturii si controlului acestora, rapind Consiliului Superior al Magistraturii rolul de garant al independentei justitiei. De asemenea, se doreste desfiintarea inamovibilitatii judecatorilor de la Inalta Curte de Casatie si de la celelalte instante, a independentei procurorilor, desfiintarea atributiei Consiliului Superior al Magistraturii de a decide asupra numirii si statutului judecatorilor si procurorilor".
 
Inalta Curte de Casatie si Justitie, in sesizarea adresata Curtii Constitutionale, critica dispozitiile de la art. I pct. 26, 27 si 42, precum si de la art. II alin. (1) si (2) din Titlul XV, referitoare la modificarea art. 24 alin. (2) si (4) si art. 39 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum si la incetarea mandatului unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
 
Prin aceeasi sesizare se considera ca fiind neconstitutionale modificarile aduse la art. 81 si art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor, precum si dispozitiile art. IV alin. (1), (6) si (7) din Titlul XVII.
 
Curtea urmeaza sa examineze criticile referitoare la textele de lege modificate ori nou-introduse, cu raportare la prevederile constitutionale invocate, separat pe cele trei legi referitoare la domeniul justitiei.
 
Asa cum se va arata in continuare, Curtea Constitutionala constata ca unele obiectii de neconstitutionalitate, si anume cele limitativ aratate in dispozitivul deciziei, sunt intemeiate. Cu privire la toate celelalte obiectii de neconstitutionalitate, Curtea isi insuseste punctul de vedere comunicat de Guvernul Romaniei si constata ca acestea nu sunt intemeiate.
1. Cu privire la Titlul XV pentru modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:
 
a) O prima critica de neconstitutionalitate sustine ca noul alin. (6) al art. 39, care prevede obligatia Consiliului Superior al Magistraturii de a prezenta Parlamentului anual un raport asupra starii justitiei si asupra activitatii sale proprii, instituie controlul parlamentar asupra justitiei si asupra organului ei suprem. Astfel, acest text de lege incalca prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (4) privind separatia puterilor in stat, art. 124 si art. 126 referitoare la independenta justitiei si infaptuirea acesteia numai prin instantele judecatoresti.
 
Curtea constata, ca aceasta critica nu este intemeiata. Textul de lege criticat, prevede elaborarea unui raport privind starea justitiei si a unui raport privind activitatea proprie a Consiliului Superior al Magistraturii, care se prezinta Camerelor reunite ale Parlamentului si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.
 
Curtea retine ca aceasta dispozitie legala da expresie principiului separatiei si echilibrului puterilor in stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constitutie care presupune colaborarea si informarea reciproca a puterilor publice.
 
Este de observat ca Parlamentului, in calitatea sa de organ reprezentativ al poporului roman, i se prezinta rapoarte si din partea altor autoritati publice.
 
b) O alta critica sustine ca noua reglementare "restrange rolul Consiliului Superior al Magistraturii la un organism cu rol consultativ, la dispozitia ministrului justitiei si, implicit, a Presedintelui Romaniei in functiune", fapt demonstrat prin eliminarea din art. 1 alin. (1) a precizarii calitatii Consiliului Superior al Magistraturii de "reprezentant al autoritatii judecatoresti".
 
Prin eliminarea sintagmei "reprezentant al autoritatii judecatoresti" nu s-a diminuat rolul Consiliului Superior al Magistraturii, dat fiind ca legea atacata nu a suprimat nici una din atributiile prevazute de Constitutie.
 
De altfel, este inexacta asertiunea ca rolul Consiliului Superior al Magistraturii este acela de reprezentant al autoritatii judecatoresti. In realitate, autoritatea judecatoreasca este reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie si de celelalte instante judecatoresti, functia Consiliului de autoritate care garanteaza independenta justitiei, realizandu-se prin atributiile acestuia privitoare la recrutarea, numirea, promovarea si pregatirea profesionala a magistratilor si prin celelalte atributii constitutionale.
 
c) Sunt evocate numeroase articole din dispozitiile carora autorii sesizarii deduc diminuarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii, precum si cresterea atributiilor sectiilor in detrimentul plenului. Se critica si abrogarea art. 65, art. 66 si art. 67 care contineau dispozitii tranzitorii.
 
Curtea constata ca textele de lege invocate nu reduc rolul si atributiile Consiliului Superior al Magistraturii, majoritatea acestora referindu-se la componenta consiliului si la modul de alegere a membrilor sai, la masuri de organizare si functionare, la incompatibilitati etc.
In sfarsit, Curtea constata ca nu exista nici o dispozitie constitutionala care sa interzica abrogarea printr-o lege de modificare si completare a prevederilor care la data adoptarii actului normativ modificat au avut caracter tranzitoriu.
 
d) Art. I punctele 26 si 27 din Titlul XV, prin care se modifica art. 24 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 si, respectiv, se introduce la acelasi articol alin. (4), este criticat pentru ca extinde interdictia desfasurarii activitatii de judecator si de procuror la toti membrii Consiliului Superior al Magistraturii, iar nu numai la presedintele si vicepresedintele acestuia, si modifica durata mandatului membrilor Consiliului. Se considera ca aceste noi reglementari incalca principiile inamovibilitatii judecatorilor si al stabilitatii in functie a procurorilor, prevederile art. 133 alin. (4) din Constitutie privind durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, precum si principiul neretroactivitatii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie.
 
Curtea constata ca aceasta critica este intemeiata. Dispozitiile art. 24 alin. (2) si alin. (4) din Legea nr. 317/2004, in redactarea data prin art. I al Titlului XV din legea analizata, au urmatorul cuprins:
"Art. 24 alin. (2): In perioada mandatului, judecatorii si procurorii alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii nu pot desfasura activitatea de judecator sau procuror. La incetarea mandatului, membrii Consiliului Superior al Magistraturii revin in functia de judecator sau procuror detinuta anterior alegerii."
"Art. 24 alin. (4): Functiile de conducere detinute de judecatorii sau procurorii alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii inceteaza de drept la data publicarii hotararii Senatului in Monitorul Oficial, Partea I".
 
Alin. (2) al art. 24 din lege incalca dispozitia explicita si imperativa cuprinsa in art. 133 alin. (2) lit. (a) din Constitutia Romaniei, potrivit caruia 9 dintre membrii Consiliului sunt judecatori, iar 5 sunt procurori, adica magistrati care desfasoara activitatea specifica acestor functii. Ratiunea normei constitutionale este aceea de compunere a acestei autoritati judecatoresti care este Consiliul Superior al Magistraturii chiar din magistrati care isi desfasoara activitatea in autoritatile judiciare, adica in instantele judecatoresti si in parchete si care, in virtutea acestei pozitii, cunosc din interiorul sistemului problemele justitiei si au legitimitatea de a asigura indeplinirea de catre Consiliul Superior al Magistraturii a rolului sau - prevazut in art. 133 alin. (1) din Constitutie - de garant al independentei justitiei.
 
Or judecatorul care nu indeplineste activitatea de judecator pierde in fapt aceasta calitate, la fel, procurorul, iar Consiliul Superior al Magistraturii, compus din acesti membri care sunt magistrati doar formal si din ceilalti membri prevazuti in art. 133 alin. (2) lit. (b) din Constitutie, care nu au calitatea de magistrati, inceteaza de a mai fi exponentul puterii judecatoresti, devenind un organ de natura administrativa.
 
In ce priveste alin. (4) al art. 24, acesta incalca, de asemenea, norma constitutionala mentionata care nu contine restrictii cu privire la alegerea in Consiliul Superior al Magistraturii a unor magistrati care indeplinesc functii de conducere in instantele judecatoresti sau in parchete. Daca insasi Constitutia nu face nici o distinctie in privinta functiilor pe care le indeplinesc judecatorii si procurorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, nici legiuitorul nu este indreptatit sa o faca.
 
Dar Legea fundamentala a consacrat admisibilitatea cuprinderii in componenta Consiliului Superior al Magistraturii si a unor judecatori si procurori care indeplinesc functii de conducere, ceea ce rezulta explicit din art. 133 alin. (2) lit. (c) din Constitutie, in conformitate cu care, din Consiliu fac parte presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al parchetului de pe langa aceasta instanta.
 
Totodata, incetarea functiilor de conducere detinute de judecatorii alesi in Consiliul Superior al Magistraturii contravine si principiului inamovibilitatii, consacrat prin art. 125 alin. (1) din Constitutie, in conformitate cu care judecatorilor nu li se poate modifica, fara consimtamantul lor, statutul in timpul exercitarii functiei.
 
e) Art. II alin. (1) si alin. (2) din Titlul XV este criticat pentru ca are ca efect modificarea mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii de 6 ani, prevazut de art. 133 alin. (4) din Constitutie si suprima functiile de conducere ale judecatorilor si procurorilor, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Textele de lege criticate au urmatorul cuprins:
"(1) In termen de 15 zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi membrii Consiliului Superior al Magistraturii care exercita o functie de conducere sunt obligati sa opteze intre functia de conducere la instantele judecatoresti sau parchete si calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii".
"(2) In cazul in care judecatorii si procurorii prevazuti la alin. (1) nu isi exercita dreptul de optiune in termenul stabilit sau nu mai functioneaza la o instanta sau parchet de acelasi grad cu instanta sau parchetul unde erau numiti la momentul alegerii isi pierd calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii".
 
Critica de neconstitutionalitate este intemeiata pentru urmatoarele considerente:
 
Constitutia Romaniei prevede in art. 133 alin. (4) ca durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani. Dispozitiile Constitutiei sunt imperative si, potrivit principiilor statului de drept, sunt obligatorii erga omnes, inclusiv pentru Parlament ca autoritate legiuitoare. Asadar, Parlamentul nu poate, fara incalcarea Constitutiei, sa micsoreze durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, nici printr-o dispozitie explicita si nici - asa cum este cazul textului cuprins in alin. (1) al art. II din legea criticata -, printr-o dispozitie a carei aplicare produce un asemenea efect.
 
Textul de lege analizat incalca si principiul inamovibilitatii judecatorilor, atat in ce priveste incetarea functiei de conducere exercitate de membrii Consiliului Superior al Magistraturii - in ipoteza optiunii pentru calitatea de membru al Consiliului - cat si incetarea calitatii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii - in ipoteza optiunii pentru functia de conducere in cadrul instantei judecatoresti.

                                             (Continuarea spetei 30)