Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
Litigiile de munca: legislatie comentata si exemple practice

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "Litigiile de munca: legislatie comentata si exemple practice"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager

Spete - materie fiscala pct. 6 - 10

6. Pretinsa excludere a controlului instantei de judecata asupra constituirii titlului executoriu in materia executarii silite a creantelor bugetare.

Prin Decizia nr. 70 din 2 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 133 alin. (3) si art. 137 alin. (1) din Codul de procedura fiscala si ale art. 403 alin. (1) din Codul de procedura civila, publicata in M.Of. nr. 176 din 23 februarie 2006, s-a stabilit ca in ceea ce priveste dispozitiile art. 133 alin. (3) si art. 137 alin. (1) din Codul de procedura fiscala, Curtea constata ca nu poate fi retinuta sustinerea potrivit careia prevederile legale criticate creeaza o inegalitate juridica intre autoritatile publice locale si contribuabilii persoane juridice, in ceea ce priveste modalitatea de constituire a titlurilor executorii, deoarece principiul constitutional consacrat de art. 16 alin. (1) si (2) din Legea fundamentala se refera la egalitatea in drepturi a cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, si nu la egalitatea cetatenilor cu autoritatile publice.
De asemenea, Curtea constata ca nu este intemeiata sustinerea referitoare la incalcarea dispozitiilor art. 21 din Constitutie, privind liberul acces la justitie, prin pretinsa excludere a controlului instantei de judecata asupra constituirii titlului executoriu in materia executarii silite a creantelor bugetare, dat fiind faptul ca legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silita, in conditiile procedurale stabilite de lege. Astfel, potrivit art. 169 alin. (3) si (4) din Codul de procedura fiscala: “(3) Contestatia poate fi facuta si impotriva titlului executoriu in temeiul caruia a fost pornita executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hotarare data de o instanta judecatoreasca sau de alt organ jurisdictional si daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege. (4) Contestatia se introduce la instanta judecatoreasca competenta si se judeca in procedura de urgenta”.

Pentru aceleasi considerente nu pot fi retinute nici incalcarea principiilor constitutionale ale ocrotirii dreptului de proprietate privata si libertatii economice si nici conditiile restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.

Curtea constata ca prevederile art. 403 alin. (1) din Codul de procedura civila au mai facut obiect al controlului de constitutionalitate, prin raportare si la art. 16 si 21 din Constitutie. Astfel, prin Decizia nr. 108 din 22 februarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 238 din 22 martie 2005, Curtea, respingand exceptia, a statuat ca plata cautiunii nu constituie o conditie de admisibilitate a contestatiei la executare, ci este instituita de legiuitor exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executarii silite, astfel incat nu poate fi calificata ca o modalitate de a restrange accesul liber la justitie.

De asemenea, in ceea ce priveste pretinsa incalcare a principiului constitutional al egalitatii in drepturi, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 289 din 1 iulie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 908 din 6 octombrie 2004, ca dispozitiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedura civila se aplica tuturor celor aflati in situatia prevazuta in ipoteza normei legale, fara nici o discriminare pe considerente arbitrare, astfel incat nu este indreptatita calificarea acestei reglementari ca fiind neconstitutionala.
 
7. Agentul economic in activitatea caruia s-a constatat savarsirea unei contraventii nu poate invoca principiul libertatii economice, in conditiile in care acesta nu a respectat prevederile legale.

PFA. Contributii, Taxe, Impozite si Deduceri
PFA. Contributii, Taxe, Impozite si Deduceri

Vezi detalii

Diurna legala in Romania si in strainatate
Diurna legala in Romania si in strainatate

Vezi detalii

Manual de Politici contabile pentru ONG
Manual de Politici contabile pentru ONG

Vezi detalii

In acord cu Decizia nr. 91 din 7 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, publicata in M.Of. nr. 166 din 21 februarie 2006, este neintemeiata critica de neconstitutionalitate privind incalcarea prevederilor art. 45 din Constitutie, potrivit carora accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora sunt garantate in conditiile legii. Agentul economic in activitatea caruia s-a constatat savarsirea unei contraventii nu poate invoca principiul libertatii economice, in conditiile in care acesta nu a respectat prevederile legale.

In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a art. 14 alin. (2) din ordonanta fata de prevederile art. 53 din Constitutie, Curtea constata ca nici aceasta nu poate fi retinuta. Masura dispusa de textul de lege criticat este justificata de imperativul protejarii interesului social si al ordinii de drept prin adoptarea unor masuri specifice de preintampinare si sanctionare a faptelor care genereaza sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscala.
In sfarsit, Curtea constata ca sustinerile autorului exceptiei referitoare la raspunderea juridica pe care agentul economic o poarta si, implicit, sanctiunile contraventionale pe care acesta trebuie sa le suporte pentru faptele angajatului sau, nu reprezinta critici de neconstitutionalitate, astfel ca nu pot fi retinute.

8. Ordonantele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, in conformitate cu prevederile
art. 115 alin. (7) din Constitutie, inceteaza sa mai fie acte normative de sine statatoare si devin, ca efect al aprobarii de catre autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar daca, din ratiuni de tehnica legislativa, alaturi de datele legii de aprobare, conserva si elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de catre Guvern.

In acord cu Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006 privind constitutionalitatea dispozitiilor art. 20 alin. (5) fraza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, aprobata prin Legea adoptata de Parlament in sedinta din data de 20 decembrie 2005, publicata in M.Of. nr. 177 din 23 februarie 2006, admisibilitatea controlului constitutionalitatii legilor si ordonantelor iesite din vigoare - fie prin ajungere la termen, in cazul legilor cu caracter temporar, fie prin abrogare - se constata ca aceasta problema nu se pune decat in cazul controlului posterior, prevazut de art. 146 lit. d) din Constitutie.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, “Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei in orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia”.

Problema nu se pune atunci cand, in baza art. 146 lit. a) din Constitutie, Curtea Constitutionala “se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, inainte de promulgarea acestora”, dat fiind ca este evident ca in acest caz nu poate fi vorba de un act normativ iesit din vigoare, ci de o lege care, adoptata fiind de Parlament, urmeaza sa fie supusa promulgarii de catre Presedintele Romaniei, in baza art. 77 din Constitutie, si publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei pentru ca, potrivit art. 78 din Legea fundamentala sa intre in vigoare “la 3 zile de la data publicarii sau de la o data ulterioara prevazuta in textul ei”.

Nu s-ar putea retine existenta unui caz de control al unei legi iesite din vigoare nici in situatia in care prin legea supusa controlului inainte de promulgare s-ar aproba o ordonanta cu caracter temporar, ajunsa la termen, sau o ordonanta abrogata, caci si intr-un asemenea caz obiectul direct al controlului nu l-ar constitui constitutionalitatea prevederilor ordonantei iesite din vigoare, ci constitutionalitatea legii de aprobare a acesteia, adica de validare a continutului ei normativ prin actul de vointa al Parlamentului.

A decide altfel ar insemna sa se admita ca o lege prin care s-a aprobat o ordonanta neconstitutionala iesita din vigoare sa nu poata fi supusa controlului Curtii Constitutionale in vederea restabilirii ordinii de drept consacrate prin Legea fundamentala si, pe cale de consecinta, ca prevederile Constitutiei nu sunt obligatorii.

Tinand seama de prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei, conform carora, “In Romania, respectarea Constitutiei si a legilor este obligatorie”, o asemenea solutie este absolut inacceptabila.
Pe de alta parte, nu se poate retine, sub aspectul controlului de constitutionalitate, ca prevederile art. 20 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005 au caracterul unor dispozitii legale cu caracter temporar, iesite din vigoare odata cu incheierea anului financiar 2005, si nici ca au fost ulterior abrogate.

Analizand cuprinsul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, Curtea Constitutionala constata ca aceasta cuprinde dispozitii de rectificare a bugetului de stat pe anul 2005, dispozitii care, ca si cele cuprinse in legea bugetului de stat, au caracter temporar si au iesit din vigoare la data de 31 decembrie 2005, data expirarii exercitiului bugetar al anului 2005.

Deosebit de aceste dispozitii, ordonanta mai cuprinde insa si dispozitiile art. 20 alin. (5), care nu reglementeaza rectificarea bugetului de stat, ci probleme privind organizarea asistentei medicale, iar asemenea dispozitii, desi sunt contrare normelor legale de tehnica legislativa, in absenta unei prevederi prin care sa se determine caracterul lor temporar, au caracter perpetuu si sunt, asadar, in vigoare la data examinarii sesizarii de neconstitutionalitate. Prin continutul sau, fraza a doua a art. 20 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005 este o norma juridica autonoma, cu aplicare de sine statatoare in timp.

Curtea constata, de asemenea, ca prevederile art. 20 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005 nu au fost abrogate nici expres si nici implicit prin Ordonanta de urgenta nr. 206/2005 pentru modificarea si completarea Legii spitalelor nr. 270/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.175 din 27 decembrie 2005. Astfel, prin punctul 2 al articolului unic din ordonanta s-au introdus la art. 29 din Legea spitalelor doua noi alineate, alineatele (3) si (4), cu urmatorul cuprins: “(3) In cadrul procesului de analiza si evaluare a performantelor unitatilor sanitare publice cu paturi, care sunt in relatii contractuale cu casele de asigurari de sanatate, indiferent de subordonarea lor sau de titularul dreptului de administrare asupra lor, consiliile de administratie si comitetele directoare pot fi revocate prin ordin al ministrului sanatatii. Pentru unitatile sanitare publice cu paturi din reteaua Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Justitiei, Ministerului Administratiei si Internelor, Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Serviciului Ro-man de Informatii, conducatorii acestor institutii vor emite ordinele de revocare, cu avizul ministrului sanatatii. Presedintii consiliilor de administratie, consiliile de administratie si comitetele directoare interimare se numesc pe o perioada de maximum 6 luni, prin ordin al ministrului sanatatii, fara ca in aceasta situatie sa fie aplicabile dispozitiile art. 25 alin. (1)-4). (4) Restructurarea unitatilor sanitare cu paturi, efectuata ca urmare a analizei si evaluarii activitatii acestora, in conditiile dispozitiilor art. 20 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, isi mentine valabilitatea”.

Textul celor doua alineate introduse in Legea nr. 270/2003 nu prevede abrogarea expresa a art. 20 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005, iar din compararea cuprinsului lor cu dispozitiile care formeaza obiectul sesizarii de neconstitutionalitate nu rezulta nici abrogarea implicita a acestora din urma.

In acest sens, Curtea retine ca abrogarea implicita partiala sau totala - a unei dispozitii legale se produce atunci cand printr-un act normativ ulterior se instituie reguli care contrazic, partial sau total, continutul normativ al acesteia. Or din examinarea comparativa a cuprinsului art. 20 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005 si al textelor introduse in Legea nr. 270/2003 nu rezulta nici o contradictie intre acestea, dispozitiile introduse in legea spitalelor reafirmand valabilitatea celor cuprinse in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005 a se vedea alin. (4) - si completand prevederile ei.
Art. 20 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005 are urmatorul cuprins: “In scopul prevenirii inregistrarii de noi datorii, arieratele recunoscute se vor plati dupa analiza, evaluarea si restructurarea unitatilor sanitare cu paturi, care au acumulat datorii pana la 31 mai 2005, de catre Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Restructurarea conducerii unitatilor sanitare cu paturi, respectiv a consiliilor de administratie si a comitetelor directoare, se va face prin ordin al ministrului sanatatii si, respectiv, al ministrilor care au in subordine unitati sanitare cu paturi”.

In sensul atribuit de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005 si de legea de aprobare a ordonantei, prin notiunea de restructurare a consiliilor de administratie si a comitetelor directoare se intelege revocarea membrilor acestor organe prin ordin al ministrului sanatatii si, respectiv, al ministrilor care au in subordine unitati sanitare cu paturi. Acest inteles rezulta cu certitudine din prevederile alin. (3) si (4) ale art. 29 din Legea spitalelor nr. 270/2003, introduse prin Ordonanta de urgenta nr. 206/2005, care au in cazul de fata valoarea unei interpretari autentice a dispozitiilor art. 20 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 154/2005. Astfel, asa cum s-a aratat, prin alin. (3) al art. 29 din legea mentionata s-a prevazut posibilitatea revocarii conducerii unitatilor sanitare cu paturi, iar prin alin. (4) al aceluiasi articol s-a stabilit ca restructurarea unitatilor sanitare cu paturi, efectuata in conditiile dispozitiilor art. 20 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005, adica prin masuri de revocare a conducerii unor spitale, isi mentine valabilitatea.

Curtea Constitutionala constata ca dispozitiile art. 20 alin. (5) fraza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005, prin care se stabileste posibilitatea revocarii conducerilor unitatilor sanitare cu paturi prin ordin ministerial, sunt neconstitutionale, contravenind prevederilor art. 115 alin. (6), ale art. 1 alin. (3), (4) si (5), precum si ale art. 24 alin. (1) din Constitutia Romaniei. Astfel, potrivit art. 115 alin. (6) din Legea fundamentala, ordonantele de urgenta nu pot afecta drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie.

Constitutia Romaniei consacra in categoria drepturilor fundamentale “dreptul la ocrotirea sanatatii”, prevazut in art. 34, in continutul caruia, potrivit alin. (3) al acestui articol, se cuprinde si “organizarea asistentei medicale”, care se va stabili “potrivit legii”.
 
Luand in considerare prevederile constitutionale, rezulta ca organizarea si functionarea spitalelor, inclusiv numirea si revocarea organelor de conducere ale acestora, nu pot fi reglementate decat prin lege, in sensul restrans al acestei notiuni, iar nu si prin ordonante de urgenta.
 
Dispozitiile din Ordonanta de urgenta atacate contravin si prevederilor art. 1 alin. (3), (4) si (5) din Constitutia Romaniei, conform carora Romania este stat de drept, organizat potrivit principiului separatiei puterilor in cadrul democratiei constitutionale, stat in care respectarea Constitutiei si a legilor este obligatorie.
 
Analizand sistemul normativ al organizarii spitalelor publice, Curtea Constitutionala constata ca, potrivit art. 22, 23 si 25 din Legea spitalelor nr. 270/2003, organele de conducere ale spitalelor sunt compuse din consiliul de administratie, comitetul director si directorul general. Membrii consiliului de administratie sunt:
a) doi reprezentanti ai Ministerului Sanatatii sau ai directiei de sanatate publica, dupa caz; b) doi reprezentanti numiti de consiliul judetean ori local, dintre care unul specialist in finante publice locale, sau de ministerele ori institutiile cu retea sanitara proprie, dupa caz; c) un reprezentant al Colegiului Medicilor din Romania; d) un reprezentant al Ordinului Asistentilor Medicali din Romania; e) directorul general; f) doi reprezentanti ai universitatii sau facultatii de medicina, pentru spitalele clinice, universitare, institutele si centrele medicale clinice. Membrii comitetului director sunt numiti de catre consiliul de administratie in urma concursurilor sustinute, pentru o perioada de 4 ani, iar directorul general incheie cu consiliul de administratie un contract de administrare, pe un mandat tot de 4 ani. Conform art. 29 alin. (2) din aceeasi lege, revocarea membrilor comitetului director se face de catre consiliul de administratie.
 
Curtea Constitutionala constata ca prin dispozitiile art. 20 alin. (5) fraza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005, prin care se stabileste posibilitatea revocarii prin ordin ministerial a membrilor consiliilor de administratie numiti de consiliul judetean sau local si de celelalte institutii mai sus mentionate, care nu sunt subordonate Guvernului, se incalca principiul statului de drept si corolarul acestui principiu, care impune autoritatilor publice sa actioneze numai in limitele competentei lor. Or competenta revocarii tuturor membrilor consiliilor de administratie numiti de alte autoritati, institutii si organizatii decat Ministerul Sanatatii apartine acelor autoritati, institutii si organizatii, si nu ministerului.

De asemenea, constituie o vadita incalcare a principiilor constitutionale mentionate reglementarea prin ordonanta de urgenta a revocarii administrative, prin ordin ministerial, a membrilor comitetelor directoare, numiti de catre consiliul de administratie in urma concursurilor sustinute, pentru o perioada de 4 ani, precum si revocarea directorilor generali care functioneaza pe baza unor contracte de administrare incheiate cu consiliile de administratie.
 
Este neindoielnic ca legiuitorul are posibilitatea sa abroge ori sa modifice actuala reglementare sau sa adopte - pe calea legii, in conformitate cu art. 34 alin. (3) din Constitutie - dispozitii de restructurare a unitatilor sanitare cu paturi, implicand numirea si revocarea organelor de conducere prin ordine ministeriale. Noua reglementare ar urma sa se aplice pentru viitor, conform prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie. Atat timp insa cat regulile pe baza carora au fost numite organele de conducere ale unitatilor mentionate sunt in vigoare, adoptarea unor dispozitii privind revocarea, contrare acestor reguli, contravine in mod flagrant principiului obligativitatii respectarii legii.
 
Dispozitiile criticate prin sesizarea de neconstitutionalitate contravin si prevederilor art. 24 alin. (1) din Constitutie, intrucat instituie posibilitatea revocarii discretionare a membrilor conducerilor unitatilor sanitare cu paturi, fara sa se retina in sarcina acestora savarsirea vreunei abateri si fara sa li se dea posibilitatea de a se apara inca in faza premergatoare emiterii ordinului ministerial. In aceeasi ordine de idei, Curtea constata ca textul criticat instituie o prezumtie de culpa profesionala si administrativa in sarcina membrilor organelor unitatilor sanitare cu paturi care “au acumulat datorii pana la data de 31 mai 2005”, contrar principiului prezumtiei de nevinovatie consacrat prin art. 23 alin. (11) din Legea fundamentala.

Opinie separata

Asa cum rezulta din cuprinsul sesizarii de neconstitutionalitate, autorii acesteia critica, in exclusivitate, dispozitiile art. 20 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, aprobata de Parlament in sedinta din 20 decembrie 2005, invocand articolul 146 lit. a) din Constitutie privind controlul prealabil, abstract, de constitutionalitate a legilor inainte de promulgarea acestora.
Din aceasta cauza, si formularea dispozitivului deciziei Curtii Constitutionale este oarecum atipica, declarand neconstitutionala nu legea, ci dispozitia cuprinsa in art. 20 alin. (5) fraza a doua din ordonanta de urgenta aprobata de Parlament prin lege.
 
Or in sistemul nostru constitutional, ordonantele emise de Guvern, simple sau de urgenta, pot forma obiect al controlului de constitutionalitate numai pe calea exceptiei de neconstitutionalitate, prevazuta de art. 146 lit. d) din Constitutie, asa cum am aratat si in opinia separata la Decizia nr. 255/2005 a Curtii Constitutionale.
 
Aceasta solutie constitutionala este consecinta faptului ca ordonantele emise de Guvern, in baza delegarii legale (cele emise in baza unei legi de abilitare) sau in baza delegarii constitutionale (ordonantele de urgenta), nefiind supuse promulgarii, nu pot forma obiect al controlului prealabil de constitutionalitate.
 
Faptul ca legea de aprobare nu are un continut normativ propriu, cu exceptia abrogarii art. 21 al Ordonantei de urgenta, nu este de natura sa determine concluzia ca legea de aprobare s-ar identifica total cu ordonanta de urgenta pe care o aproba. In opinia noastra, cele doua acte raman distincte prin continutul lor, prin autoritatile care le emit, precum si din punctul de vedere al procedurii prevazute de Constitutie pentru adoptarea lor.
 
Sub acest aspect, consideram ca un text al unei ordonante de urgenta, emisa de Guvern si aprobata de Parlament, nu poate forma, nici pe cale directa, nici pe cale indirecta, obiect al controlului de constitutionalitate prevazut de art. 146 lit. a) din Constitutie, care reglementeaza controlul prealabil de constitutionalitate a legilor, in exclusivitate.
 
In cauza, nu se contesta constitutionalitatea  Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 154/2005, in intregul ei. Critica de neconstitutionalitate vizeaza numai prevederile art. 20 alin. (5) din ordonanta de urgenta, cu privire la care se considera ca nu s-au respectat dispozitiile art. 115 alin. (4) si (6) din Constitutie, in sensul ca nu exista o situatie extraordinara a carei reglementare nu putea fi amanata si ca aceste prevederi afecteaza drepturile omului. Or in opinia noastra, motivele de neconstitutionalitate extrinseca invocate, daca ar fi intemeiate, nu ar putea afecta decat totalitatea actului normativ.

De asemenea, consideram relevant faptul ca cele doua motive de neconstitutionalitate extrinseca invocate, mentionate mai sus, nici nu ar putea fi invocate cu privire la legea de aprobare a ordonantei, care nu este supusa unor asemenea restrangeri constitutionale.
 
In aceste conditii, a admite ca o dispozitie cuprinsa intr-o ordonanta guvernamentala, intrata in vigoare si aplicata, poate fi supusa controlului prealabil de constitutionalitate, numai datorita faptului ca ordonanta a fost, ulterior, aprobata prin lege, are, in opinia noastra, semnificatia unei eludari a dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie, care supun acestui tip de control numai legile inainte de a fi promulgate. Aceasta cu atat mai mult cu cat Constitutia, in art. 146 lit. d), prevede ca ordonantele emise de Guvern pot fi supuse controlului de constitutionalitate pe calea exceptiei de neconstitutionalitate ridicate in fata unei instante judecatoresti sau de arbitraj ori direct de Avocatul Poporului.
 
Dispozitiile ordonantei de urgenta criticate prin sesizare aveau urmatorul cuprins: “(5) In scopul prevenirii inregistrarii de noi datorii, arieratele recunoscute se vor plati dupa analiza, evaluarea si restructurarea unitatilor sanitare cu paturi, care au acumulat datorii pana la 31 mai 2005, de catre Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Restructurarea conducerii unitatilor sanitare cu paturi, respectiv a consiliilor de administratie si a comitetelor directoare, se va face prin ordin al ministrului sanatatii si, respectiv, al ministrilor care au in subordine unitati sanitare cu paturi.”
 
Prima fraza a textului citat se afla intr-o unitate indiscutabila cu celelalte patru alineate ale articolului 20 care se refera la bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate pe anul 2005, la deficit, modul si sursele de acoperire a acestuia, precum si la autorizarea ordonatorului principal de credite sa detalieze influentele aprobate prin ordonanta de urgenta in structura acestui fond si sa efectueze modificarile in anexele la buget.
 
In fraza a doua a textului criticat, ca o consecinta, se aduc modificari Legii spitalelor nr. 270/2003, prin procedeul modificarii implicite, prevazut de art. 65 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, atribuindu-se ministrului sanatatii si ministrilor care au in subordine unitati sanitare cu paturi prerogativa de a dispune, prin ordin, “restructurarea conducerii unitatilor sanitare cu paturi, respectiv a consiliilor de administratie si a comitetelor directoare”, aflate in subordine.
 
Faptul ca dispozitia respectiva a ordonantei de urgenta modifica implicit Legea spitalelor rezulta, fara posibilitate de tagada, in opinia noastra, din insusi faptul ca anterior intrarii in vigoare a acestei ordonante de urgenta Legea spitalelor prevedea, in art. 29 alin. (2), ca masura revocarii membrilor comitetului director, intre care si directorul general, putea fi luata de consiliul de administratie, Ministerul Sanatatii, directia de sanatate publica si/sau ministerul de resort neavand decat posibilitatea sa propuna revocarea membrilor comitetului director.
 
La data de 22 decembrie 2005, la doua zile de la adoptarea de catre Parlament a Legii pentru aprobarea  Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 154/2005, lege nepromulgata si neintrata in vigoare, Guvernul a adoptat  Ordonanta de urgenta nr. 206/2005 pentru modificarea si completarea Legii spitalelor nr. 270/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.175 din 27 decembrie 2005, in preambulul careia se precizeaza scopul adoptarii ordonantei - prevenirea inregistrarii de noi datorii la nivelul unitatilor sanitare cu paturi, pentru asigurarea unui management eficient al conducerii acestora in contextul asigurarii pachetului de servicii medicale de baza.
 
Prin aceasta a doua Ordonanta de urgenta se modifica in mod expres Legea spitalelor, prevazandu-se ca la articolul 29, dupa alineatul (2) se introduc doua noi alineate, (3) si (4), cu urmatorul cuprins: “(3) In cadrul procesului de analiza si evaluare a performantelor unitatilor sanitare publice cu paturi, care sunt in relatii contractuale cu casele de asigurari de sanatate, indiferent de subordonarea lor sau de titularul dreptului de administrare asupra lor, consiliile de administratie si comitetele directoare pot fi revocate prin ordin al ministrului sanatatii. Pentru unitatile sanitare cu paturi din reteaua Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Justitiei, Ministerului Administratiei si Internelor, Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Serviciului Roman de Informatii, conducatorii acestor institutii vor emite ordinele de revocare, cu avizul ministrului sanatatii. Presedintii consiliilor de administratie, consiliile de administratie si comitetele directoare interimare se numesc pe o perioada de maximum 6 luni, prin ordin al ministrului sanatatii, fara ca in aceasta situatie sa fie aplicabile dispozitiile art. 25 alin. (1)-(4). (4) Restructurarea unitatilor sanitare cu paturi, efectuata ca urmare a analizei si evaluarii activitatii acestora, in conditiile dispozitiilor  art. 20 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, isi mentine valabilitatea.”
 
Dupa cum se poate lesne observa din examinarea comparativa a textelor in cauza, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 206/2005, prin alin. (3) al art. 29 din Legea spitalelor, nou-introdus, aduce modificari noi, mai ample si exprese Legii spitalelor in ceea ce priveste competenta ministrului sanatatii si a celorlalti ministri care au unitati sanitare cu paturi in subordine de a lua masura revocarii conducerii unitatilor sanitare respective.
 
In acelasi timp, in opinia noastra, textul respectiv abroga implicit dispozitiile art. 20 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005, intrucat reglementeaza materia intr-o noua redactare, diferita de textul criticat al Ordonantei de urgenta nr. 154/2005, neechivoca si in acord cu normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, prevazute de Legea nr. 24/2000.
 
Conform dispozitiilor art. 56 si 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, abrogarea implicita, partiala sau totala, a unor prevederi cuprinse intr-un alt act normativ presupune adoptarea unui alt act normativ ce cuprinde reglementari diferite, care contravin, in total sau in parte, reglementarii anterioare.
 
Abrogarea implicita a dispozitiilor cuprinse in art. 20 alin. (5) fraza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005 rezulta in mod indubitabil din continutul diferit al alin. (3) al art. 29 din Legea spitalelor, introdus prin punctul 2 al articolului unic al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 206/2005, care aduce elemente noi, substantiale in reglementare.
 
De altfel, aceasta abrogare implicita a dispozitiilor art. 20 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005 consideram ca rezulta si din faptul ca in finalul alin. (4) al art. 29 al Legii spitalelor, nou-introdus prin Ordonanta de urgenta nr. 206/2005, se precizeaza ca “restructurarea unitatilor sanitare cu paturi, efectuata ca urmare a analizei si evaluarii activitatii acestora, in conditiile dispozitiilor art. 20 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, isi mentine valabilitatea”.

Aceasta mentiune, inutila de altfel, tinand seama de principiul constitutional al neretroactivitatii legii civile, nu are, in opinia noastra, alt sens decat de a marca intentia legiuitorului delegat de a mentine efectele deja produse sub imperiul textului imperfect al ordonantei de urgenta anterioare, abrogat implicit prin noile dispozitii ale Ordonantei de urgenta nr. 206/2005, dar si de a sublinia deosebirea intre acesta si dispozitiile noi care devin aplicabile la intrarea in vigoare a celei de a doua ordonante de urgenta.
 
Intentia legiuitorului delegat de a inlocui reglementarea anterioara cuprinsa in textul criticat pentru neconstitutionalitate cu cea noua, diferita, mai elaborata si mai cuprinzatoare, este explicabila si prin faptul ca formula utilizata initial era criticabila atat sub raportul folosirii termenului echivoc “restructurare” in ceea ce priveste conducerile unitatilor sanitare cu paturi, cat si sub raportul introducerii dispozitiei respective, susceptibila de a produce efecte si dupa 31 decembrie 2005, intr-o ordonanta de urgenta privind rectificarea bugetului, care, prin natura anualitatii legilor bugetare, nu mai putea ramane in vigoare dupa expirarea anului bugetar.
Este evident deci, in opinia pe care o sustinem, ca nu se poate concepe ca la data pronuntarii deciziei Curtii Constitutionale ar mai fi in vigoare textul criticat pentru neconstitutionalitate, de vreme ce noul text al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 206/2005 reglementeaza diferit, mult mai nuantat si cu precizari esentiale, problema posibilitatii revocarii consiliilor de administratie si a comitetelor directoare din unitatile sanitare cu paturi de catre ministrul sanatatii sau de ceilalti ministri care au asemenea unitati in subordine (acestia din urma, numai cu avizul ministrului sanatatii), precum si a numirii temporare a noilor conduceri ale acestor unitati.
 
In consecinta, Curtea Constitutionala nu se putea pronunta asupra constitutionalitatii unui text al unei ordonante de urgenta aprobate prin lege, text care nu mai era in vigoare, intrucat altfel ar insemna sa se acorde deciziei Curtii puterea de a produce efecte pentru trecut. Or potrivit art. 147 alin. (4) din Constitutie, deciziile Curtii Constitutionale au putere numai pentru viitor, de la data publicarii lor.
 
Pe de alta parte, insasi finalitatea deciziei Curtii nu ar mai putea fi realizata, intrucat Parlamentul nu ar putea sa reexamineze, in conditiile art. 147 alin. (2) din Constitutie, legea de aprobare a ordonantei cu privire la textul criticat.

9. Legiuitorul este liber sa aprecieze atat pericolul social in functie de care urmeaza sa se stabileasca natura juridica a faptei incriminate, cat si conditiile raspunderii juridice pentru aceasta fapta. 

Prin Decizia nr. 103 din 9 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) teza finala din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicata in M.Of. nr. 166 din 21 februarie 2006, instanta constitutionala a constatat ca nu sunt incalcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece cauza de impunitate prevazuta de textul de lege criticat se aplica in mod egal tuturor persoanelor aflate in situatia reglementata de dispozitiile art. 10 alin. (1) teza finala din Legea nr. 241/2005, si anume autorilor unei infractiuni de evaziune fiscala care au acoperit prejudiciul de pana la 50.000 euro cauzat prin fapta penala.

De asemenea, Curtea a retinut ca, in temeiul art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentala, legiuitorul este liber sa aprecieze atat pericolul social in functie de care urmeaza sa se stabileasca natura juridica a faptei incriminate, cat si conditiile raspunderii juridice pentru aceasta fapta, reglementarea unui regim sanctionator in functie de recuperarea prejudiciului cauzat prin infractiunea savarsita fiind expresia fireasca a principiului constitutional mentionat.

10. Evolutia jurisprudentei Curtii Constitutionale cu privire la incidenta prevederilor art. 21
alin. (4) din Constitutie, care prevad ca “jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite” in materia contestatiilor administrative formulate impotriva actelor fiscale.

I. Decizia nr. 176/2004

Decizia nr. 176 din 20 aprilie 2004 are ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 119, 120, art. 164 alin. (1) si (2), art. 165 alin. (1) si ale art. 179 alin. (1) si (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala13.
Curtea constata ca, ulterior ridicarii exceptiei, Ordonanta Guvernului nr. 61/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, a fost abrogata, cu exceptia art. 152, prin art. 200 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003.

Dispozitiile criticate, in prezent abrogate, au fost, in principiu, reluate in noul act normativ - Codul de procedura fiscala, aprobat prin Ordonanta Guvernului nr. 92/2003.

In conformitate cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, care a stabilit ca in cazul in care, dupa ridicarea exceptiei, prevederea supusa controlului de constitutionalitate a fost abrogata, Curtea se pronunta asupra prevederii legale in noua sa redactare, daca reglementarea abrogata a fost preluata, in principiu, in continutul noului act normativ, in cauza Curtea urmand a se pronunta asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 119, 120, art. 164 alin. (1) si (2), art. 165 alin. (1) si ale art. 179 alin. (1) si (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

Critica de neconstitutionalitate formulata de autorul exceptiei se bazeaza, in esenta, pe sustinerea ca, potrivit textelor criticate, garantiile prevazute sunt exorbitante, iar cautiunea prevazuta pentru contestatia la executare, in prezent, de art. 164 alin. (1) si (2) din Codul de procedura fiscala se aplica si in cazul contestarii masurilor asiguratorii, precum si in cel al solicitarii suspendarii provizorii a masurilor asiguratorii.

Se sustine ca astfel sunt incalcate dispozitiile constitutionale ale art. 16 privind egalitatea (intrucat aceste obligatii revin numai debitorilor persoane juridice), ale art. 21 privind accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, precum si cele ale art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, text care se refera la dreptul la un proces echitabil.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca, prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, a constatat ca dispozitiile art. 164 alin. (1), (2) si (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala sunt neconstitutionale. In consecinta, potrivit dispozitiilor art. 23 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea constata ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 164 alin. (1) si (2) din Codul de procedura fiscala, ridicata in cauza, a devenit inadmisibila.

In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate referitoare la dispozitiile art. 119 din Codul de procedura fiscala, Curtea constata ca aceasta este in prezent nefondata, intrucat, ca urmare a constatarii neconstitutionalitatii dispozitiilor art. 164 alin. (1), (2) si (3) din Codul de procedura fiscala, perceperea, la introducerea contestatiei, a cautiunii de 20% prevazute la art. 164 alin. (1) din cod in cazul contestarii masurilor
asiguratorii a ramas fara obiect.

Referitor la dispozitiile art. 120 din Codul de procedura fiscala privind ridicarea masurilor asiguratorii, Curtea retine ca exceptia este neintemeiata, intrucat textul respectiv nu contine in sine prevederi de natura sa contravina dispozitiilor constitutionale invocate de autorul exceptiei sau celor ale art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

In ceea ce priveste sustinerea ca art. 179 alin. (1) si (2) din Codul de procedura fiscala care a preluat, in principiu, dispozitiile art. 10 alin. (3) din fosta Ordonanta a Guvernului nr. 61/2002, republicata “limiteaza atributiile autoritatii judecatoresti, incalcandu-se dispozitiile capitolului VI din Constitutie privind Autoritatea judecatoreasca”, Curtea constata ca acest text nu incalca dispozitiile constitutionale invocate de autorul
exceptiei si nici pe cele ale art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Mai mult, in legatura cu acest text sunt incidente, dupa revizuirea Constitutiei, dispozitiile art. 21 alin. (4) din Constitutie, care prevad ca “jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite”.

II. Comentariu

In conformitate cu:
- instanta constitutionala pronunta decizii, hotarari si emite avize, in cazurile anume prevazute de catre lege (art. 11 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale);
- instanta constitutionala nu poate modifica sau completa dispozitiile legale cu privire la constitutionalitatea/neconstitutionalitatea carora a fost sesizata (art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992);
- deciziile si hotararile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor (art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992);
- decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie (art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992).

Potrivit Deciziei nr. 176/2004:
- exceptia de neconstitutionalitate are ca obiect dispozitiile art. 10 alin. (3), art. 127 alin. (1) si (2) si art. 128 din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002, republicata.
Ulterior sesizarii instantei constitutionale, Ordonanta Guvernului nr. 61/2002, a fost abrogata prin art. 200 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala iar dispozitiile criticate, in prezent abrogate, au fost, in principiu, reluate in noul act normativ - Codul de procedura fiscala, aprobat prin Ordonanta Guvernului nr. 92/2003.
- instanta constitutionala a respins, ca devenita inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 164 alin. (1) si (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala si ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 119, 120, art. 165 alin. (1) si ale art. 179
alin. (1) si (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

Curtea Constitutionala nu poate modifica sau completa dispozitiile legale care constituie obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, ci cel mult poate constata neconstitutionalitatea unei interpretari, care rezulta din redactarea prevederii controlate.

 In aceasta ipoteza, Curtea Constitutionala nu se pronunta asupra modului de interpretare si aplicare a legii controlate (jurisprudenta constitutionala este constanta in a aprecia ca aplicarea legii si interpretarea acesteia sunt de competenta instantelor judecatoresti), ci asupra modului in care nu trebuie interpretata si aplicata acea lege, deoarece ar contraveni dispozitiilor si principiilor constitutionale.

In speta, Curtea Constitutionala, atunci cand examineaza prevederea legala cuprinsa in art. 179 alin. (1) si (2) din Codul de procedura fiscala, completeaza dispozitia legala, fapt care contravine dispozitiilor legale cuprinse in Constitutie si in Legea nr. 47/1992.

Facem precizarea ca aceste texte legale fac vorbire despre suspendarea actului administrativ atacat in cadrul contestatiei administrative formulate de catre contribuabil.

Cu prilejul examinarii prevederilor art. 179 alin. (1) si alin. (2) din Codul de procedura fiscala, instanta constitutionala sustine ca “in legatura cu acest text sunt incidente, dupa revizuirea Constitutiei, dispozitiile art. 21 alin. (4) din Constitutie, care prevad ca “jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite”.

Motivele pentru care consideram ca judecatorul constitutional a completat dispozitiile legale vor fi prezentate in extenso atunci cand vom examina natura juridica a procedurii de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale.
Pe scurt, judecatorul constitutional completeaza dispozitiile legale mentionate mai sus, in sensul ca adauga procedurii administrative de solutionare si caracterul jurisdictional, fapt pe care Codul de procedura fiscala nu il face.

Desi, in acceptiunea noastra, sustinerea instantei constitutionale referitoare la faptul ca in legatura cu art. 179 alin. (1) si alin. (2) sunt incidente, dupa revizuirea Constitutiei, dispozitiile art. 21 alin. (4) din Constitutie, este netemeinica si in contradictie cu dispozitiile legale, trebuie precizat ca decizia Curtii Constitutionale este definitiva si produce efecte juridice, deoarece eventuala nelegalitate trebuie sa fie constatata si pronuntata in conditiile legii.

Ca urmare a revizuirii Constitutiei si a adoptarii Codului de procedura fiscala, in literatura de specialitate se discuta in mod intens (atat cantitativ, cat si calitativ) asupra naturii juridice a procedurii de solutionare a contestatiilor administrative formulate de catre contribuabili.

In aceasta problema, literatura de specialitate nu este unitara, in sensul ca o parte a acesteia stabileste ca procedura de solutionare a contestatiilor administrative este o procedura administrativ-jurisdictionala, iar o alta parte considera ca este o procedura administrativa.

Calificarea procedurii ca fiind administrativ-jurisdictionala sau administrativa are importanta ei, deoarece in prima ipoteza se aplica prevederile art. 21 alin. (4) din Constitutie, iar in cea de-a doua ipoteza prevederile constitutionale nu sunt incidente.

Potrivit textului legal mai sus mentionat, “jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite”. Pentru a putea stabili domeniul de aplicabilitate al textului legal mai sus mentionat, trebuie definita institutia jurisdictie administrativa (institutie la care face trimitere art. 21 alin. (4) din Constitutie).

Activitatea de jurisdictie administrativa are urmatoarele trasaturi caracteristice:
(i) aceasta activitate se desfasoara dupa o procedura imperativa, prevazuta in mod imperativ de catre lege. Aceasta procedura se aseamana cu procedura de adoptare a hotararilor judecatoresti;

(ii) activitatea jurisdictionala se intemeiaza pe contradictorialitate, adica pe posibilitatea partilor in conflict de a-si administra probele in mod direct in fata organului care solutioneaza contestatia;
(iii) organul care solutioneaza contestatia este independent si impartial fata de partile in conflict. Aceasta conditie este considerata ca fiind definitorie pentru procedura jurisdictionala (a se vedea decizia Curtii Constitutionale nr. 409/12.10.2004, publicata in M.Of. nr. 1063 din 16.11.2004);
(iv) organele de jurisdictie, indrituite sa solutioneze contestatiile, constituie un ordin de jurisdictie paralel si separat de cel al instantelor judecatoresti, avand in fruntea lor un organ suprem.

Avand in vedere ca:
- in Romania, justitia se infaptuieste prin intermediul instantelor judecatoresti, care au competenta generala in solutionarea litigiilor;
- jurisdictiile administrative, deoarece sunt indrituite sa solutioneze litigii de o anumita natura, trebuie sa fie instituite prin dispozitie legala expresa, deoarece constituie o exceptie de la competenta generala a instantelor judecatoresti, iar ca orice exceptie, trebuie sa fie stabilita in mod expres de catre lege, pentru a putea fi interpretata in mod restrictiv.

Noi consideram ca:
- jurisdictiile speciale administrative trebuie sa fie instituite in mod expres de catre lege;
- jurisdictiile speciale administrative sunt jurisdictii speciale in raport cu instantele judecatoresti;
- scopul instituirii jurisdictiilor administrative este acela de a degreva instantele judecatoresti de o anumita categorie de litigii.

In speta, aceste conditii nu sunt indeplinite, deoarece nu exista manifestarea expresa de vointa a legiuitorului, in sensul de a stabili caracterul administrativ jurisdictional al procedurii de solutionare a contestatiei formulate impotriva actelor administrative fiscale.

Potrivit art. 169 C. proc. fisc., contestatia este o cale administrativa de atac care nu inlatura dreptul la actiune al celui care se considera lezat in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, in conditiile legii.

In acelasi sens sunt si dispozitiile art. 174 alin. (2) din Codul de procedura fiscala, potrivit carora, decizia sau dispozitia emisa in solutionarea contestatiei este definitiva in sistemul cailor administrative de atac.

In consecinta, Codul de procedura fiscala califica in mod expres contestatia formulata impotriva actelor administrative fiscale, ca fiind o cale administrativa de atac, fapt care face de prisos orice alta interpretare jurisprudentiala sau doctrinara.

Este adevarat ca procedura de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale are anumite trasaturi care o apropie de procedura jurisdictionala (existenta unei proceduri de solutionare riguros reglementata de dispozitiile legale, existenta unei aparente de contradictorialitate), dar la fel de adevarat este si faptul ca exista trasaturi ale procedurii analizate (lipsa unui organ autonom de solutionare a contestatiilor) care o indeparteaza de procedura jurisdictionala.

Avand insa in vedere ca:

- legiuitorul s-a manifestat in mod expres, stabilind ca procedura supusa analizei este o procedura administrativa;
- atunci cand a dorit sa atribuie unei proceduri caracterul administrativ-jurisdictional legiuitorul a facut acest lucru in mod expres (art. 196 alin. (1) C. proc. fisc. atribuie acest caracter procedurilor de solutionare a contestatiilor formulate inainte de data intrarii in vigoare a Codului de procedura fiscala), noi consideram ca orice alta interpretare jurisprudentiala sau doctrinara nu poate infrange caracterul legal administrativ al procedurii analizate.

Astfel cum am aratat mai sus, instanta constitutionala prin Decizia nr. 176/2004 a stabilit ca procedurii de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale ii sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (4) din Constitutia revizuita, care stabilesc ca jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.

Pentru motivele mai sus mentionate, consideram ca instanta constitutionala completeaza legea atunci cand sustine ca in aceasta materie se aplica prevederile cuprinse in art. 21 alin. (4) din Constitutie, in sensul ca adauga si caracterul jurisdictional pe langa caracterul administrativ, stabilit in mod expres de lege.

Dovada in acest sens este si faptul ca instanta constitutionala prin Decizia nr. 409/12.10.2004, publicata in M.Of. nr. 1.063 din 16.11.2004 a stabilit ca:
(i) textul constitutional care se refera la caracterul gratuit si facultativ al jurisdictiilor speciale administrative nu este aplicabil dispozitiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, care instituie obligatia persoanei vatamate de a se adresa cu reclamatie organului administrativ emitent mai inainte de sesizarea instantei de judecata cu anularea actului considerat ilegal;
(ii) dispozitia constitutionala invocata a desfiintat conditia prealabila numai pentru procedura administrativ jurisdictionala;
(iii) dispozitiile din Codul de procedura fiscala nu instituie jurisdictii speciale administrative, in sensul art. 21 alin. (4) din Constitutia republicata. Textele din Codul de procedura fiscala reglementeaza proceduri de recurs administrativ, prin care se lasa posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra masurilor luate sau de a le redimensiona in limitele prevazute de lege;
(iv) asemenea proceduri, in care solutionarea plangerilor si a contestatiilor introduse de persoanele interesate este atribuita insusi organului care a emis actul atacat sau organului ierarhic superior acestuia, nu intrunesc elementele definitorii ale activitatii de jurisdictie - caracterizata prin solutionarea de catre un organ independent si impartial al litigiilor privind existenta, intinderea sau exercitarea drepturilor subiective, ele fiind specifice functiei administrative;
(v) actele de solutionare de catre organele administrative a contestatiilor, respectiv a reclamatiilor formulate potrivit dispozitiilor din Codul de procedura fiscala, nu sunt acte de jurisdictie.

Avand in vedere motivele mai sus prezentate, noi consideram urmatoarele:
(i) procedura de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale este o procedura administrativa;

(ii) prevederile art. 21 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, nu sunt incidente in cauza, situatie in care trebuie respectata procedura prealabila prevazuta de art. 5 din Legea nr. 29/1990;
(iii) instanta constitutionala, prin Decizia nr. 176/2004, adauga la dispozitiile legale cuprinse in Codul de procedura fiscala, in sensul ca atribuie procedurii analizate si caracterul jurisdictional, caracter pe care legiuitorul nu l-a stabilit;
(iv) prin Decizia nr. 409/2004, instanta constitutionala isi reconsidera jurisprudenta in aceasta materie, in sensul ca stabileste motivat (de aceasta data) faptul ca procedurii de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale nu i se aplica dispozitiile art. 21 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata.

Data aparitiei: 30 Martie 2007
Autor:
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Votati articolul "Spete - materie fiscala pct. 6 - 10":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi


Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
Litigiile de munca: legislatie comentata si exemple practice

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "Litigiile de munca: legislatie comentata si exemple practice"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Poate sunteti interesat si de:

ClubJuridic.ro - intrebarea zilei

Masuri educative minor

Intrebare: Care sunt masurile educative care se pot lua fata de minor?

Raspuns: Consultati Codul Penal in vigoare la acest moment art.99 pana la art 127 reglementeaza aspectele pr... [citeste tot raspunsul aici...]

Atentie, Juristi!
Litigiile de munca: legislatie comentata si exemple practice

Conflictele de munca pot fi solutionate!

Cititi intreaga legislatie cu privire la neintelegerile si conflictele de munca!

Descarcati GRATUIT Raportul Special "Litigiile de munca: legislatie comentata si exemple practice"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice