Conform lucrarii "57 Modele de cereri si actiuni conform noului Cod de procedura civila" efectele cererii de chemare in judecata sunt urmatoarele:
1) Intreruperea prescriptiei extinctive – art. 2537 alin. (2) si art. 2539 din Codul civil prevad ca termenul de prescriptie se intrerupe prin introducerea unei cereri de chemare in judecata sau de arbitrare. Pentru a întrerupe prescriptia extinctiva este necesar ca aceasta cerere sa fie efectiva. Pentru a fi efectiva, o cerere trebuie sa fie susceptibila de a se finaliza prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti. Daca cererea de chemare in judecata nu va fi timbrata si va fi anulata sau daca reclamantul renunta la judecata sau la dreptul dedus judecatii, introducerea cererii nu mai intrerupe cursul prescriptiei extinctive.
2) Punerea in intarziere a debitorului – de la momentul introducerii cererii, debitorul devine de rea-credinta daca pâna la primul termen nu recunoaste pretentiile reclamantului. Astfel, el va putea fi obligat la cheltuieli de judecata, daune moratorii, iar riscul pieirii bunului ii apartine, atunci cand este cazul.
3) Odata cu introducerea cererii, unele actiuni, in principiu netransmisibile, pot fi totusi transmise spre a fi continuate in judecata de catre succesorii reclamantului (de exemplu, actiunea de divort prevazuta de art. 379 alin. (1) Cod civil poate fi continuata de mostenitori, conform art. 380 Cod civil).
4) Prin cererea de chemare in judecata se determina cadrul procesual al litigiului, atat sub aspectul obiectului litigiului, cat si sub aspectul participantilor la judecata.
5) In situatiile in care legea reglementeaza o competenta teritoriala alternativa, adica posibilitatea reclamantului de a alege intre mai multe instante, prin introducerea cererii de chemare in judecata la o anumita instanta se considera ca alegerea sa e facuta in mod irevocabil. Prin introducerea acestei cereri, dreptul dedus judecatii devine un drept litigios si, daca legea nu interzice expres, este posibil retractul litigios.
sursa: 57 Modele de cereri si actiuni conform noului Cod de procedura civila>>>
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Daca prin decizie si confirmat prin certificat constatator administrator pe societatea mamei mele SRL , pot renunta la calitatea de angajat cu contract individual de munca fiind conducator serviciu extern SSM SINGURUL ANGAJAT AL SOCIETATII , Trebuie o noua reabilitare SSM Detalii ?
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Avem urmatoarea speta: salariat angajat din data de 14.02.2024 aduce concediu medical initial cod 06 pt perioada 08.04.2024-12.04.2024 si mai adauce un alt concediu medical initial cod 01 pt perioada 17.04.2024-24.04.2024. Mentionez ca salariatul nu are stagiu complet de cotizare de 6 luni. Concediul cu cod 06 il inregistrez, dar ce fac cu cel cod 01? Suspend salariatul in baza concediului medical fara sa transmit in Revisal?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<