CCR: Decizie de admitere privind neconstitutionalitatea Legii Educatiei nationale

A fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 681/20112 referitoare la admiterea obiectiei de neconstitutionalitate privind Legea pentru modificarea si completarea Legii educatiei nationale nr. 1/2011, in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 477 din data de 12 iulie 2012

Cererea privind sesizarea de neconstitutionalitate a fost formulata de Presedintele Romaniei, Traian Basescu.

Obiectul controlului de constitutionalitate, astfel cum rezulta din sesizarea formulata, il constituie dispozitiile Legii de modificare si completare a Legii educatiei nationale nr. 1/2011. In realitate, se constata ca, potrivit sesizarii de neconstitutionalitate, constituie obiect al controlului de constitutionalitate dispozitiile legale ale articolului unic pct. 14, ce au urmatorul continut:

“La art. 229, alineatele (1) si (2) vor avea urmatorul cuprins:
«Art. 229. – (1) Patrimoniul institutiilor de invatamant superior particulare si confesionale consta din patrimoniul initial al fondatorilor, la care se adauga patrimoniul dobandit ulterior. Acesta este compus din bunuri mobile si imobile si din creante si proprietatea privata a fondatorilor.
(2) Institutiile de invatamant superior particulare si confesionale particulare, pe durata existentei lor, dispun in mod liber de patrimoniul pus la dispozitia lor, cu acordul fondatorilor.»”

In conformitate cu dispozitiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit carora Curtea se pronunta atat asupra prevederilor mentionate in sesizare, cat si asupra celor de care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate, Curtea extinde controlul de constitutionalitate asupra dispozitiilor intregii Legi de modificare si completare a Legii educatiei nationale nr. 1/2011.

Astfel, Curtea retine ca prin dispozitiile legale supuse examinarii de constitutionalitate se realizeaza, in fapt, o dubla expropriere a institutiilor de invatamant superior particulare si confesionale in favoarea fondatorilor. In fapt, prin aceasta lege este transferat fondatorilor atat patrimoniul lor initial (alcatuit din drepturi si obligatii) considerat ca facand parte, in continuare, din patrimoniul lor general, cat si patrimoniul dobandit de institutiile de invatamant superior particulare si confesionale ulterior infiintarii lor.

Institutiile mentionate sunt persoane juridice al caror patrimoniu este constituit in conditiile legii si al caror drept de proprietate este garantat de Constitutie. Legiuitorul nesocoteste prin dispozitiile legale criticate atat dispozitiile art. 44 alin. (2) potrivit carora “Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular”, cat si prevederile art. 44 alin. (3) conform carora “Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire”.

Pentru aceleasi considerente sunt neconstitutionale si dispozitiile art. 230 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, astfel cum au fost modificate prin legea criticata, potrivit carora, in caz de desfiintare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul institutiilor de invatamant superior particulare si confesionale particulare revine fondatorilor.

In plus, prin faptul ca se conditioneaza dreptul de dispozitie asupra bunurilor acestor institutii de acordul fondatorilor, se realizeaza o restrangere a exercitiului dreptului de proprietate care nu se incadreaza in conditiile impuse de art. 53 din Constitutie. De asemenea, prin restrangerea dreptului de dispozitie al institutiilor de invatamant superior particulare si confesionale se ajunge si la incalcare autonomiei lor universitare.

Curtea mai precizeaza ca intreaga Lege de modificare si completare a Legii educatiei nationale nr. 1/2011 ii considera pe fondatori proprietarii institutiilor de invatamant superior particulare si confesionale, or legea se refera la patrimoniu, care cuprinde drepturi si obligatii.

Alte incalcari ale prevederilor constitutionale:

- dispozitiile art. 128 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 1/2011, modificate de legea criticata, care se refera la situatiile de conflicte de interese si incompatibilitati, sunt de natura sa afecteze principiul unitatii autonomiei universitare, pentru ca exclud de la aplicarea respectivelor prevederi institutiile de invatamant superior particulare si confesionale, Prin faptul ca se instituie un regim diferit intre cadrele didactice universitare din invatamantul superior particular si confesional, pe de o parte, si cel de stat, pe de alta parte, se mai incalca si prevederile art. 16 din Constitutie;

- art. 209 alin. (1) se refera la desemnarea rectorului universitatilor de stat, excluzand din sfera sa de aplicare universitatile particulare, ceea ce este de natura sa aduca atingere unitatii autonomiei universitare, prin aceea ca lasa nereglementata modalitatea de desemnare a rectorului la institutiile de invatamant particulare si confesionale;

- prin art. 211 alin. (7) din Legea nr. 1/2011 modificat se creeaza o noua functie de conducere in cadrul universitatilor particulare aceea de presedinte al universitatii, care este si presedintele consiliului de administratie, ceea ce incalca acelasi principiu al unitatii utonomiei universitare

- autonomia universitara prevazuta de art. 32 alin. (6) din Constitutie este incalcata si prin faptul ca structurile si functiile de conducere ale universitatilor particulare si confesionale particulare, atributiile, durata mandatelor, precum si alte considerente legate de statutul acestora sunt stabilite de Carta universitara, cu avizul conform al fondatorilor, si aprobate de senatul universitar.

Curtea mai retine ca Legea pentru modificarea si completarea Legii educatiei nationale nr. 1/2011 nu respecta nici cerintele impuse de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.

Pentru aceste considerente, Curtea admite obiectia de neconstitutionalitate si constata ca dispozitiile Legii pentru modificarea si completarea Legii educatiei nationale nr. 1/2011 sunt neconstitutionale.

Opinie separata

In dezacord cu solutia majoritara, judecatorii Augustin Zegrean si Petre Lazaroiu au apreciat ca obiectia de neconstitutionalitate privind Legea pentru modificarea si completarea Legii educatiei nationale nr. 1/2011 ar fi trebuit respinsa, in principal, pentru urmatoarele motive:

1. In ceea ce priveste asa-zisa ingradire a dreptului de proprietate asupra patrimoniului propriu al institutiilor de invatamant superior particulare, este gresita constatarea ca aceste institutii trebuie sa aiba o independenta absoluta fata de fondatori (fie ca este vorba de stat, culte religioase sau particulari), intrucat in realitate niciuna dintre cele 3 categorii de institutii de invatamant superior nu sunt independente de cei care le-au infiintat, apartinand fie statului, fie unui cult religios, fie particularilor.

Facand trimitere la sfera relatiilor comerciale (societati comerciale), in sfera relatiilor private (fundatii sau asociatii) ori in sfera relatiilor publice (institutii publice), autorii opiniei separate precizeaza ca toate aceste entitati au in spate fie actionarii, fie asociatii, fie statul, astfel incat a sugera ca patrimoniul oricarei entitati juridice apartine in mod abstract acesteia, fara a recunoaste dependenta lor de cei care le-au infiintat, ar insemna ca dupa disparitia fizica a fondatorilor, entitatile respective sa nu mai apartina nimanui.  Astfel, nu mai este decat un pas pentru a le trece patrimoniul in proprietatea statului – ca bunuri fara stapan – si a subordona persoana juridica statului.

Pornind de la aceste constatari, se concluzioneaza ca modificarile aduse Legii educatiei nationale erau absolut necesare pentru a ocroti in mod egal dreptul de proprietate privata al fondatorilor asupra patrimoniului institutiilor de invatamant superior particulare si a-l delimita astfel de dreptul de proprietate privata al statului asupra patrimoniului institutiilor de invatamant superior de stat.

2. Participarea fondatorilor la viata si actele decizionale patrimoniale ale institutiilor de invatamant superior particulare nu reprezinta o limitare a dreptului de proprietate sau de dispozitie al acestora, ci dimpotriva, da sens si consistenta juridica notiunii de invatamant superior particular care isi are fundamentul juridic in dreptul de proprietate privata.

3. Autorii opiniei nu sunt de acord nici cu faptul ca a fost incalcata autonomia universitara, Curtea statuand prin jurisprudenta sa, ca aportul la constituirea si dezvoltarea unei universitati particulare este generator de drepturi, acest fapt fiind normal din moment ce invatamantul superior particular are la baza proprietatea privata, iar statul nu a contribuit cu nimic la dezvoltarea acestuia.

4. A accepta ca patrimoniul dobandit ulterior ar apartine altcuiva decat fondatorilor ar fi o ingradire a dreptului de proprietate privata, intrucat institutia de invatamant superior particulara fiind totusi o entitate particulara, proprietatea nu poate apartine decat particularilor care au infiintat-o.

5. Potrivit autorilor opinei separate, este discriminatoriu si de neacceptat ca autonomia universitara sa fie evaluata intr-un mod diferit inainte de acreditarea institutiei, cand dreptul de proprietate asupra intregului patrimoniu al acesteia apartinea fondatorilor, si cu o alta unitate de masura dupa momentul acreditarii, mai ales ca, daca s-a dorit o noua viziune asupra acestei autonomii, legea ar fi trebuit sa oblige institutiile de invatamant superior particulare ce urmau a fi acreditate sa intocmeasca un raport de evaluare de catre evaluatori neutri asupra patrimoniului existent la data acreditarii.