Incredintarea minorului

Incredintarea minorului catre unul din parinti era reglementata in art. 42 – 44 din Capitolul IV – Desfacerea casatoriei din Titlul I – Casatoria din Codul familiei.

Odata cu adoptarea noului Cod civil si abrogarea Codului familiei s-a renuntat la institutia incredintarii minorului, care acorda o pozitie privilegiata parintelui caruia i se incredinta copilul, acesta exercitand singur drepturile parintesti atat in ce priveste persoana copilului cat si bunurile acestuia.
 
Noul Cod civil a introdus notiunea autoritatii parintesti, care revine in comun ambilor parinti chiar si in caz de divort, conform art. 483 si 397 NCC.

In acelasi timp, a reglementat stabilirea locuintei minorului cu scopul de a fixa un domiciliu pentru minorul ai carui parinti nu au o locuinta comuna, inclusiv parintii divortati.
 
Autoritatea parinteasca este ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc persoana si bunurile copilului si apartine in mod egal ambilor parinti care o exercita numai in interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia (art. 483 NCC).

Autoritatea parinteasca se exercita pana cand copilul dobandeste capacitatea deplina de exercitiu (art. 484 NCC).

Daca exista neintelegeri intre parinti cu privire la exercitiul drepturilor sau la indeplinirea indatoririlor parintesti, instanta de tutela, dupa ce ii asculta pe parinti si luand in considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosociala, hotaraste potrivit interesului superior al copilului cu ascultarea acestuia (art. 486 NCC).
 
Drepturile si indatoririle parintesti sunt prevazute in art. 487 – 502 NCC.

Parintii exercita impreuna si in mod egal autoritatea parinteasca. Fata de tertii de buna-credinta, oricare dintre parinti, care indeplineste singur un act curent pentru exercitarea drepturilor si indeplinirea indatoririlor parintesti, este prezumat ca are si consimtamantul celuilalt parinte (art. 503 NCC).
 
Daca parintii sunt divortati, autoritatea parinteasca se exercita potrivit dispozitiilor referitoare la efectele divortului in raporturile dintre parinti si copii (art. 504 NCC).

Odata cu pronuntarea divortului, instanta de tutela hotaraste asupra raporturilor dintre parintii divortati si copiii lor minori, tinand seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de ancheta psihosociala, precum si, daca este cazul, de invoiala parintilor, pe care ii asculta, ca si pe minor (art. 396 NCC).

Dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel.

Daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti.

Celalalt parinte pastreaza dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia acestuia (art. 397 – 398 NCC).
 
In cazul copilului din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita concomitent sau, dupa caz, succesiv fata de ambii parinti, autoritatea parinteasca se exercita in comun si in mod egal de catre parinti, daca acestia convietuiesc.

Daca parintii copilului din afara casatoriei nu convietuiesc, modul de exercitare a autoritatii parintesti se stabileste de catre instanta de tutela, fiind aplicabile prin asemanare dispozitiile privitoare la divort.

Instanta sesizata cu o cerere privind stabilirea filiatiei este obligata sa dispuna asupra modului de exercitare a autoritatii parintesti, fiind aplicabile prin asemanare dispozitiile privitoare la divort (art. 505 NCC).
 
Cu incuviintarea instantei de tutela parintii se pot intelege cu privire la exercitarea autoritatii parintesti sau cu privire la luarea unei masuri de protectie a copilului, daca este respectat interesul superior al acestuia.

Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile (art. 506 NCC).

Daca unul dintre parinti este decedat, declarat mort prin hotarare judecatoreasca, pus sub interdictie, decazut din exercitiul drepturilor parintesti sau daca, din orice motiv, se afla in neputinta de a-si exprima vointa, celalalt parinte exercita singur autoritatea parinteasca (art. 507 NCC).
 
           In prezent instantele judecatoresti ezita sa incuviinteze exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte, chiar si cand celalalt isi exprima acordul.

           Desi acest lucru nu este echivalent cu incredintarea copilului spre crestere si educare, asa cum era reglementata de Codul familiei, ar fi de dorit o mai mare flexibilitate a instantelor in aceasta privinta, mai ales atunci cand exista invoiala parintilor, conform art. 506 NCC.

           Este de presupus ca atunci cand exista neintelegeri grave intre soti, de natura a face imposibila continuarea casatoriei, exercitarea in comun a autoritatii parintesti in conditiile stabilirii domiciliului minorului la un parinte poate submina autoritatea acestuia si-l expune eventualelor hartuieli ulterioare ale celuilalt parinte, care detine astfel un mijloc de presiune asupra parintelui care creste in fapt copilul (cea mai frecventa forma a acestui comportament fiind refuzul de a permite plecarea in vacanta in strainatate).

De aceea, cand ambii parinti isi exprima acordul in cursul procesului de divort, este preferabil ca instanta sa incuviinteze exercitarea autoritatii parintesti de catre parintele la care locuieste minorul. Mai exista si alte forme de invoiala a parintilor cu privire la exercitarea in comun a autoritatii parintesti, prin care sa se delimiteze anumite cazuri in care decizia sa apartina parintelui la care se afla copilul.