In data de 24 aprilie 2012, Procurorul General al Romaniei a transmis ICCJ un recurs in interesul legii privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 8 alin. (1) lit. e) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, republicata, referitor la prezentarea obligatorie a certificatului de cazier fiscal in cazul cooptarii unor noi membri in asociatii si fundatii.
Intr-o prima orientare jurisprudentiala, s-a considerat ca este obligatorie prezentarea certificatului de cazier fiscal pentru membrii noi ai unei asociatii sau fundatii, indiferent de calitatea acestora.
In motivare, s-a retinut ca dispozitiile art. 8 alin. (1) lit.b) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, republicata prevad ca prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie la inscrierea asociatiilor si fundatiilor de catre asociatii sau membrii fondatori ai acestora.
Potrivit principiului simetriei, aceste dispozitii se aplica si in cazul cooptarii de noi membri in asociatii sau fundatii.
De asemenea, in privinta art.8 alin. (1) lit.e) din acelasi act normativ, s-a aratat ca, aparent, textul ar putea conduce la concluzia existentei obligatiei de prezentare a cazierului fiscal doar in cazul societatilor comerciale si exclusiv cu prilejul majorarii capitalului social.
Insa, interpretarea textului trebuie realizata sistematic, prin raportare la intregul continut al art.8 din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, republicata si avand in vedere principiul simetriei, dat fiind faptul ca ratiunile care impun verificarea membrilor asociati cu prilejul infiintarii unei asociatii, subzista si la momentul cooptarii de noi membri.
Asadar, art.8 alin. (1) lit.e) teza a II-a din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, republicata nu vine sa limiteze obligatia de prezentare a cazierului fiscal doar la ipoteza majorarii de capital social, ci aceasta din urma constituie o situatie distincta in care trebuie indeplinita obligatia vizand certificatul de cazier fiscal si care se alatura ca o ipoteza de sine statatoare, ipotezei prevazute de prima teza a textului.
In a doua orientare jurisprudentiala, s-a considerat ca prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie doar atunci cand noii membri cooptati devin fondatori (in cazul fundatiilor) ori membri in organul de conducere executiva ale asociatiei/fundatiei.
In a treia orientare jurisprudentiala s-a considerat ca prezentarea certificatului de cazier fiscal nu este obligatorie la cooptarea noilor membri, indiferent de calitatea acestora in cadrul asociatiei sau fundatiei.
Procurorul General apreciaza ca fiind in litera si spiritul legii opinia potrivit careia, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 8 alin. (1) lit. e) din Ordonanta Guvernului nr. 75/2001, republicata, prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie la cooptarea noilor membri in asociatii si fundatii, atunci cand acestia dobandesc si calitatea de reprezentanti legali ai persoanei juridice deja inregistrate.
Sursa: Mpublic.ro
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Daca dorim sa angajam un candidat cu experienta si certificari in domeniul achizitiilor publice, dar cu diploma de Inginer diplomat, Profilul Inginerie economica, Specializarea Inginerie si manangement in alimetatie publica si agroturism, Facultatea de Management, inginerie economica in agricultura si dezvoltare rurala Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, o putem face pe postul de Economist cu atributii specifice achizitiilor publice pana la introducerea in Nomenclatorul...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Daca prin decizie si confirmat prin certificat constatator administrator pe societatea mamei mele SRL , pot renunta la calitatea de angajat cu contract individual de munca fiind conducator serviciu extern SSM SINGURUL ANGAJAT AL SOCIETATII , Trebuie o noua reabilitare SSM Detalii ?
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Avem urmatoarea speta: salariat angajat din data de 14.02.2024 aduce concediu medical initial cod 06 pt perioada 08.04.2024-12.04.2024 si mai adauce un alt concediu medical initial cod 01 pt perioada 17.04.2024-24.04.2024. Mentionez ca salariatul nu are stagiu complet de cotizare de 6 luni. Concediul cu cod 06 il inregistrez, dar ce fac cu cel cod 01? Suspend salariatul in baza concediului medical fara sa transmit in Revisal?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<