Durata rezonabila a proceselor este depasita in 5-10% din dosarele inregistrate la instantele si parchetele din Romania, insa acestea pot fi considerate exceptii de la regula, a declarat, marti, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Florica Bejinaru, in cadrul unei conferinte.
"Durata rezonabila a proceselor este respectata in instantele si parchetele din Romania, ca regula, iar ca exceptie intalnim depasiri ale duratei rezonabile in 5-10% din totalul dosarelor inregistrate la instante. Aceste depasiri se datoreaza unei diversitati de cauze, unele imputabile instantei, altele partilor, expertilor sau altor institutii implicate in derularea unui proces", a spus Florica Bejinaru, la deschiderea conferintei cu tema "Aspecte recente ale cazuisticii Curtii Europene a Drepturilor Omului in materia dreptului la un proces echitabil".