Accesul ilegal la un sistem informatic Art. 360
(1) Accesul, fara drept, la un sistem informatic se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Fapta prevazuta în alin. (1), savârsita în scopul obtinerii de date informatice, se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(3) Daca fapta prevazuta în alin. (1) a fost savârsita cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restrictionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Impiedicarea accesului la invatamantul general obligatoriu Art. 380
(1) Parintele sau persoana careia i-a fost încredintat, potrivit legii, un minor si care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedica prin orice mijloace sa urmeze cursurile învatamântului general obligatoriu se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Fapta nu se pedepseste daca înainte de terminarea urmaririi penale inculpatul asigura reluarea frecventarii cursurilor de catre minor.
(3) Daca pâna la ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare inculpatul asigura reluarea frecventarii cursurilor de catre minor, instanta dispune, dupa caz, amânarea aplicarii pedepsei sau suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, chiar daca nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege pentru aceasta.
Frauda informatica Art. 249
Introducerea, transmiterea, modificarea sau stergerea de date informatice, restrictionarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a functionarii unui sistem informatic, în scopul de a obtine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, daca s-a cauzat o paguba unei persoane, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Falsul informatic Art. 325
Fapta de a introduce, modifica sau sterge, fara drept, date informatice ori de a restrictiona, fara drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzatoare adevarului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinte juridice, constituie infractiune si se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Efectuarea de lucrari neautorizate in zona drumului public Art. 341
(1) Efectuarea unor lucrari de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public ori de amenajare a accesului rutier la drumul public, fara autorizatie de constructie eliberata în conditiile legii ori cu încalcarea conditiilor stabilite în autorizatie, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Amplasarea unor constructii, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fara autorizatie de constructie eliberata în conditiile legii ori cu încalcarea conditiilor stabilite în autorizatie, daca prin aceasta se creeaza un pericol pentru siguranta circulatiei, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(3) Persoana autorizata de administratorul caii ferate care nu ia masurile corespunzatoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferata se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(4) Cu pedeapsa prevazuta în alin. (3) se sanctioneaza si persoana autorizata de catre administratorul unui drum public sau executantul unei lucrari pe partea carosabila, care nu ia masurile corespunzatoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrarilor pe drumurile publice, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulatie.
Alterarea integritatii datelor informatice Art. 362
Fapta de a modifica, sterge sau deteriora date informatice ori de a restrictiona accesul la aceste date, fara drept, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Perturbarea functionarii sistemelor informatice Art. 363
Fapta de a perturba grav, fara drept, functionarea unui sistem informatic, prin introducerea, transmiterea, modificarea, stergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restrictionarea accesului la date informatice, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Operatiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice Art. 365
(1) Fapta persoanei care, fara drept, produce, importa, distribuie sau pune la dispozitie sub orice forma:
a) dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii uneia dintre infractiunile prevazute în art. 360-364;
b) parole, coduri de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau partial la un sistem informatic, în scopul savârsirii uneia dintre infractiunile prevazute în art. 360-364, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Detinerea, fara drept, a unui dispozitiv, a unui program informatic, a unei parole, a unui cod de acces sau a altor date informatice dintre cele prevazute în alin. (1), în scopul savârsirii uneia dintre infractiunile prevazute în art. 360-364, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.