Pedeapsa pentru infractiunea continuata si infractiunea complexa Art. 36 (1) Infractiunea continuata se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savârsita, al carei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii. (2) Infractiunea complex
Recalcularea pedepsei pentru infractiunea continuata sau complexa Art. 37 Daca cel condamnat definitiv pentru o infractiune continuata sau complexa este judecat ulterior si pentru alte actiuni sau inactiuni care intra în continutul aceleiasi infractiuni, tinându-se seama de infractiunea savârsita în întregul ei, se stabileste o pedea
Aplicarea legii penale mai favorabile dupa judecarea definitiva a cauzei soara, sanctiunea aplicata, daca depaseste maximul special prevazut de legea noua pentru infractiunea savârsita, se reduce la acest maxim. (2) Daca dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare la detentiune pe viata si pâna la executarea ei a intervenit o lege care pr
Teritorialitatea legii penale solul si spatiul aerian, cuprinse între frontierele de stat. (3) Prin infractiune savârsita pe teritoriul României se întelege orice infractiune comisa pe teritoriul aratat în alin. (2) sau pe o nava sub pavilion românesc ori pe o aeronava înmatriculata &ic
Personalitatea legii penale român sau de o persoana juridica româna, daca fapta este prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savârsita ori daca a fost comisa într-un loc care nu este supus jurisdictiei niciunui stat. (3) Punerea în miscarea a actiunii penale se face cu au
Universalitatea legii penale e teritoriul României, în urmatoarele cazuri: a) s-a savârsit o infractiune pe care statul român si-a asumat obligatia sa o reprime în temeiul unui tratat international, indiferent daca este prevazuta sau nu de legea penala a statului pe al carui teritoriu a fost comis
Stabilirea amenzii e: a) 60 si 180 de zile-amenda, când legea prevede pentru infractiunea savârsita numai pedeapsa amenzii; b) 120 si 240 de zile-amenda, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani; c) 180 si 300 de zile-amenda, când legea
Amenda care insoteste pedeapsa inchisorii Art. 62 (1) Daca prin infractiunea savârsita s-a urmarit obtinerea unui folos patrimonial, pe lânga pedeapsa închisorii, se poate aplica si pedeapsa amenzii. (2) Limitele speciale ale zilelor-amenda prevazute în art. 61 alin. (4) lit. b) si lit. c) se determina în rap
Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii nta; b) persoana condamnata savârseste o noua infractiune descoperita înainte de executarea integrala a obligatiei de munca în folosul comunitatii. Zilele-amenda neexecutate prin munca în folosul comunitatii la data condamnarii definitive pentru noua infractiune, înloc
Continutul pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi omis infractiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanta, ori de a se apropia de acestea; o) dreptul de a se apropia de locuinta, locul de munca, scoala sau alte locuri unde victima desfasoara activitati sociale, în conditiile stabilite de instanta de judecata. (2) Când legea prev
Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi ii unor drepturi este obligatorie când legea prevede aceasta pedeapsa pentru infractiunea savârsita. (3) Interzicerea dreptului strainului de a se afla pe teritoriul României nu se aplica în cazul în care s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere.
Criteriile generale de individualizare a pedepsei liala si sociala. (2) Când pentru infractiunea savârsita legea prevede pedepse alternative, se tine seama de criteriile prevazute în alin. (1) si pentru alegerea uneia dintre acestea.
Circumstante atenuante rodusa prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii persoanei sau printr-o alta actiune ilicita grava; b) depasirea limitelor legitimei aparari; c) depasirea limitelor starii de necesitate. d) acoperirea integrala a prejudiciului material cauzat prin infractiune, în cursul urmaririi
Efectele circumstantelor atenuante Art. 76 (1) În cazul în care exista circumstante atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea savârsita se reduc cu o treime. (2) Daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata, în cazul retinerii circumstantelor atenuante se ap
Concursul intre cauze de atenuare sau de agravare Art. 79 (1) Când în cazul aceleiasi infractiuni sunt incidente doua sau mai multe dispozitii care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea savârsita se reduc prin aplicarea succesiva a dispozitiilor privitoare la tentativ
Conditiile renuntarii la aplicarea pedepsei Art. 80 (1) Instanta poate dispune renuntarea la aplicarea pedepsei daca sunt întrunite urmatoarele conditii: a) infractiunea savârsita prezinta o gravitate redusa, având în vedere natura si întinderea urmarilor produse, mijloacele folosite, modul si împrejurari
Anularea si efectele renuntarii la aplicarea pedepsei Art. 82 (1) Persoana fata de care s-a dispus renuntarea la aplicarea pedepsei nu este supusa niciunei decaderi, interdictii sau incapacitati ce ar putea decurge din infractiunea savârsita. (2) Renuntarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executarii masurilor de siguranta si a ob
Conditiile amanarii aplicarii pedepsei aplicarii pedepsei daca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savârsita este de 7 ani sau mai mare sau daca infractorul s-a sustras de la urmarire penala ori judecata sau a încercat zadarnicirea aflarii adevarului ori a identificarii si tragerii la raspundere penala a autorului
Masurile de supraveghere si obligatiile oanele cu care a comis infractiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanta, ori sa nu se apropie de acestea; f) sa nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestari sportive, culturale ori la alte adunari publice, stabilite de instanta; g) sa nu conduca anumite vehicule stabilite
Revocarea amanarii aplicarii pedepsei circ;narea aplicarii pedepsei persoana supravegheata a savârsit o noua infractiune, cu intentie sau intentie depasita, descoperita în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronuntat o condamnare chiar dupa expirarea acestui termen, instanta revoca amânarea si dispune aplicarea
Anularea amanarii aplicarii pedepsei Art. 89 (1) Daca pe parcursul termenului de supraveghere se descopera ca persoana supravegheata mai savârsise o infractiune pâna la ramânerea definitiva a hotarârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar dupa expirarea
Efectele amanarii aplicarii pedepsei Art. 90 (1) Persoanei fata de care s-a dispus amânarea aplicarii pedepsei nu i se mai aplica pedeapsa si nu este supusa niciunei decaderi, interdictii sau incapacitati ce ar putea decurge din infractiunea savârsita, daca nu a savârsit din nou o infractiune pâna la expirarea
Revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere ursul termenului de supraveghere cel condamnat a savârsit o noua infractiune, descoperita pâna la împlinirea termenului si pentru care s-a pronuntat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar dupa expirarea acestui termen, instanta revoca suspendarea si dispune executarea ped
Anularea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere Art. 97 (1) Daca pe parcursul termenului de supraveghere se descopera ca persoana condamnata mai savârsise o infractiune pâna la ramânerea definitiva a hotarârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar dupa expirarea acestu
Efectele suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere Art. 98 (1) În cazul în care condamnatul nu a savârsit o noua infractiune descoperita pâna la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere si nu s-a descoperit o cauza de anulare, pedeapsa se considera executa
Revocarea liberarii conditionate pedeapsa. (2) Daca dupa acordarea liberarii cel condamnat a savârsit o noua infractiune, care a fost descoperita în termenul de supraveghere si pentru care s-a pronuntat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar dupa expirarea acestui termen, instanta revoca liberarea si dispune
Anularea liberarii conditionate Art. 105 (1) Daca pe parcursul termenului de supraveghere se descopera ca persoana condamnata mai savârsise o infractiune pâna la acordarea liberarii, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar dupa expirarea acestui termen, liberarea se anuleaza, aplicându-se, dupa
Efectele liberarii conditionate Art. 106 În cazul în care condamnatul nu a savârsit o noua infractiune descoperita pâna la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberarii conditionate si nu s-a descoperit o cauza de anulare, pedeapsa se considera executata.
Trasaturile esentiale ale infractiunii Art. 15 (1) Infractiunea este fapta prevazuta de legea penala, savârsita cu vinovatie, nejustificata si imputabila persoanei care a savârsit-o. (2) Infractiunea este singurul temei al raspunderii penale.
Vinovatia Art. 16 (1) Fapta constituie infractiune numai daca a fost savârsita cu forma de vinovatie ceruta de legea penala. (2) Vinovatie exista când fapta este comisa cu intentie, din culpa sau cu intentie depasita. (3) Fapta este savârsita cu intentie când faptuitorul: a) preved
Savarsirea infractiunii comisive prin omisiune Art. 17 Infractiunea comisiva care presupune producerea unui rezultat se considera savârsita si prin omisiune, când: a) exista o obligatie legala sau contractuala de a actiona; b) autorul omisiunii, printr-o actiune sau inactiune anterioara, a creat pentru valoarea sociala protejata o
Dispozitii generale Art. 18 (1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca exista vreuna dintre cauzele justificative prevazute de lege. (2) Efectul cauzelor justificative se extinde si asupra participantilor.
Dispozitii generale Art. 23 (1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca a fost comisa în conditiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate. (2) Efectul cauzelor de neimputabilitate nu se extinde asupra participantilor, cu exceptia cazului fortuit.
Eroarea Art. 30 (1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savârsita de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunostea existenta unei stari, situatii ori împrejurari de care depinde caracterul penal al faptei. (2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si faptelo
Tentativa Art. 32 (1) Tentativa consta în punerea în executare a intentiei de a savârsi infractiunea, executare care a fost însa întrerupta sau nu si-a produs efectul. (2) Nu exista tentativa atunci când imposibilitatea de consumare a infractiunii este consecinta modului
Pedepsirea tentativei Art. 33 (1) Tentativa se pedepseste numai când legea prevede în mod expres aceasta. (2) Tentativa se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata, ale carei limite se reduc la jumatate. Când pentru infractiunea consumata legea prevede pedeapsa detentiu
Desistarea si impiedicarea producerii rezultatului mentul desistarii sau împiedicarii producerii rezultatului constituie o alta infractiune, se aplica pedeapsa pentru aceasta infractiune.
Unitatea infractiunii continuate si a celei complexe Art. 35 (1) Infractiunea este continuata când o persoana savârseste la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiasi rezolutii si împotriva aceluiasi subiect pasiv, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare în parte, continutul aceleiasi infractiuni. (2)
Concursul de infractiuni u ascunderea altei infractiuni. (2) Exista concurs formal de infractiuni când o actiune sau o inactiune savârsita de o persoana, din cauza împrejurarilor în care a avut loc sau a urmarilor pe care le-a produs, realizeaza continutul mai multor infractiuni.
Pedeapsa principala in caz de concurs de infractiuni Art. 39 (1) În caz de concurs de infractiuni, se stabileste pedeapsa pentru fiecare infractiune în parte si se aplica pedeapsa, dupa cum urmeaza: a) când s-au stabilit o pedeapsa cu detentiune pe viata si una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amenda, se aplica pede
Contopirea pedepselor pentru infractiuni concurente Art. 40 (1) Daca infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infractiune concurenta, se aplica dispozitiile art. 39. (2) Dispozitiile art. 39 se aplica si în cazul în care, dupa ce o hotarâre de condamnare a ramas definitiva, se constata ca cel condamnat mai su
Recidiva e sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul savârseste din nou o infractiune cu intentie sau cu intentie depasita, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare. (2) Exista recidiva si în cazul în care una dintre pedepsele prevazute &i
Pedeapsa in caz de recidiva Art. 43 (1) Daca înainte ca pedeapsa anterioara sa fi fost executata sau considerata ca executata se savârseste o noua infractiune în stare de recidiva, pedeapsa stabilita pentru aceasta se adauga la pedeapsa anterioara neexecutata ori la restul ramas neexecutat din aceasta. (2)
Pluralitatea intermediara apsa este executata sau considerata ca executata, condamnatul savârseste din nou o infractiune si nu sunt întrunite conditiile prevazute de lege pentru starea de recidiva. (2) În caz de pluralitate intermediara, pedeapsa pentru noua infractiune si pedeapsa anterioara se contopesc
Pedepsele complementare, pedepsele accesorii si masurile de siguranta in caz de pluralitate de infractiuni lementara anterioara se adauga la pedeapsa stabilita pentru noua infractiune. (4) În cazul condamnarilor succesive pentru infractiuni concurente, partea din pedeapsa complementara executata pâna la data contopirii pedepselor principale se scade din durata pedepsei complementare aplicate
Pedeapsa in cazul participantilor Art. 49 Coautorul, instigatorul si complicele la o infractiune savârsita cu intentie se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se tine seama de contributia fiecaruia la savârsirea infractiunii, precum si de dispozitiile art. 74.
Impiedicarea savarsirii infractiunii îndeplinite pâna în momentul denuntarii sau împiedicarii constituie o alta infractiune, participantului i se aplica pedeapsa pentru aceasta infractiune.
Participatia improprie ta fara vinovatie, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune. (4) Dispozitiile art. 50 si art. 51 se aplica în mod corespunzator.
Computarea pedepselor si masurilor preventive executate in afara tarii te în afara teritoriului tarii se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeasi infractiune în România. (2) Dispozitiile alin. (1) se aplica în mod corespunzator si în cazul în care pedeapsa executata în afara tarii este amenda.
Consecintele raspunderii penale va de libertate în urmatoarele cazuri: a) daca a mai savârsit o infractiune, pentru care i s-a aplicat o masura educativa ce a fost executata ori a carei executare a început înainte de comiterea infractiunii pentru care este judecat; b) atunci când pedeapsa prevazuta
Prelungirea sau inlocuirea masurilor educative neprivative de libertate educative neprivative de libertate savârseste o noua infractiune sau este judecat pentru o infractiune concurenta savârsita anterior, instanta dispune: a) prelungirea masurii educative luate initial, fara a putea depasi maximul prevazut de lege pentru aceasta; b) înlocuirea masur
Internarea intr-un centru educativ ani. (3) Daca în perioada internarii minorul savârseste o noua infractiune sau este judecat pentru o infractiune concurenta savârsita anterior, instanta poate mentine masura internarii într-un centru educativ, prelungind durata acesteia, fara a depasi maximul prevazut de le
Internarea intr-un centru de detentie rc;ntre 2 si 5 ani, afara de cazul în care pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savârsita este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detentiunea pe viata, când internarea se ia pe o perioada cuprinsa între 5 si 15 ani. (3) Daca în perioada internari
Pluralitatea de infractiuni fractiuni, dintre care una în timpul minoritatii si una dupa majorat, pentru infractiunea comisa în timpul minoritatii se ia o masura educativa, iar pentru infractiunea savârsita dupa majorat se stabileste o pedeapsa, dupa care: a) daca masura educativa este neprivativa de liberta
Descoperirea unei infractiuni savarsite in timpul minoritatii Art. 130 Daca pe durata termenului de supraveghere al amânarii aplicarii pedepsei, al suspendarii sub supraveghere ori al liberarii conditionate se descopera ca persoana supravegheata mai savârsise o infractiune în timpul minoritatii pentru care s-a luat, chiar dupa expirarea aces
Stabilirea amenzii pentru persoana juridica e: a) 60 si 180 de zile-amenda, când legea prevede pentru infractiunea savârsita numai pedeapsa amenzii; b) 120 si 240 de zile-amenda, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unica sau alternativ cu pedeapsa amenzii; c) 180 si 300 de zile-amenda, câ
Dizolvarea persoanei juridice fost deturnat în scopul comiterii de infractiuni, iar pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savârsita este închisoarea mai mare de 3 ani. (2) În caz de neexecutare, cu rea-credinta, a uneia dintre pedepsele complementare prevazute în art. 136 alin. (3) lit. b)
Suspendarea activitatii persoanei juridice Art. 140 (1) Pedeapsa complementara a suspendarii activitatii persoanei juridice consta în interzicerea desfasurarii activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice în realizarea careia a fost savârsita infractiunea. (2) În caz de neexecutare, cu rea-credinta
Inchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice circ;n care s-a desfasurat activitatea în realizarea careia a fost savârsita infractiunea. (2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplica persoanelor juridice care îsi desfasoara activitatea în domeniul presei.
Recidiva in cazul persoanei juridice Art. 146 (1) Exista recidiva pentru persoana juridica atunci când, dupa ramânerea definitiva a unei hotarâri de condamnare si pâna la reabilitare, persoana juridica savârseste din nou o infractiune, cu intentie sau cu intentie depasita. (2) În caz de recidiva, l
Reabilitarea persoanei juridice Art. 150 Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept daca, în decurs de 3 ani de la data la care pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementara a fost executata sau considerata ca executata, aceasta nu a mai savârsit nicio alta infractiune.
Efectele comasarii si divizarii persoanei juridice aloarea activului patrimonial al persoanei juridice care a comis infractiunea, precum si de partea din patrimoniul acesteia care a fost transmisa fiecarei persoane juridice participante la operatiune.
Efectele amnistiei Art. 152 (1) Amnistia înlatura raspunderea penala pentru infractiunea savârsita. Daca intervine dupa condamnare, ea înlatura si executarea pedepsei pronuntate, precum si celelalte consecinte ale condamnarii. Amenda încasata anterior amnistiei nu se restituie. (2) Amnistia n
Termenele de prescriptie a raspunderii penale Art. 154 (1) Termenele de prescriptie a raspunderii penale sunt: a) 15 ani, când legea prevede pentru infractiunea savârsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani; b) 10 ani, când legea prevede pentru infractiunea savârsita pedea
Intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale reruperea cursului prescriptiei produce efecte fata de toti participantii la infractiune, chiar daca actul de întrerupere priveste numai pe unii dintre ei. (4) Termenele prevazute laart. 154, daca au fost depasite cu înca o data, vor fi socotite îndeplinite oricâte înt
Lipsa plangerii prealabile restrânsa sau o persoana juridica ce este reprezentata de faptuitor, actiunea penala se poate pune în miscare si din oficiu. (5) Daca persoana vatamata a decedat sau în cazul persoanei juridice aceasta a fost lichidata, înainte de expirarea termenului prevazut de lege pentru
Retragerea plangerii prealabile nale este conditionata de introducerea unei plângeri prealabile, dar actiunea penala a fost pusa în miscare din oficiu în conditiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai daca este însusita de procuror.
Impacarea în mod expres. (2) Împacarea înlatura raspunderea penala si stinge actiunea civila. (3) Împacarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit si daca are loc pâna la citirea actului de sesizare a instantei. (4) Pentru persoanele lipsi
Reabilitarea de drept a sub supraveghere, daca în decurs de 3 ani condamnatul nu a savârsit o alta infractiune.
Conditiile reabilitarii judecatoresti Art. 168 Cererea de reabilitare judecatoreasca se admite daca cel condamnat întruneste urmatoarele conditii: a) nu a savârsit o alta infractiune în intervalul de timp prevazut în art. 166; b) a achitat integral cheltuielile de judecata si si-a îndeplinit obligatiile
Anularea reabilitarii Art. 171 Reabilitarea judecatoreasca va fi anulata când, dupa acordarea ei, s-a descoperit ca cel reabilitat mai savârsise o infractiune care, daca ar fi fost cunoscuta, ar fi condus la respingerea cererii de reabilitare.
Savarsirea unei infractiuni Art. 174 Prin savârsirea unei infractiuni sau comiterea unei infractiuni se întelege savârsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau
Omorul calificat tiuni; e) de catre o persoana care a mai comis anterior o infractiune de omor sau o tentativa la infractiunea de omor; f) asupra a doua sau mai multor persoane; g) asupra unei femei gravide; h) prin cruzimi, se pedepseste cu detentiune pe viata sau închisoare de la 15 la 25 de ani si inte
Uciderea din culpa ispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere constituie prin ea însasi o infractiune se aplica regulile privind concursul de infractiuni. (3) Daca prin fapta savârsita s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevazute în alin. (1) si a
Lovirea sau alte violente Art. 193
(1) Lovirea sau orice acte de violenta cauzatoare de suferinte fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectata sanatatea unei persoane, a carei gravitate este evaluata prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda.
(3) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Vatamarea corporala chisoarea de la 3 la 10 ani. (3) Tentativa la infractiunea prevazuta în alin. (2) se pedepseste.
Vatamarea corporala din culpa psihoactive sau în desfasurarea unei activitati ce constituie prin ea însasi infractiune se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda. (2) Fapta prevazuta în art. 194 alin. (1) savârsita din culpa se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 2 a
Violenta in familie prevazute în art. 193 si art. 196 savârsite asupra unui membru de familie, actiunea penala poate fi pusa în miscare si din oficiu.
Intreruperea cursului sarcinii n. (2) se pedepseste. (6) Nu constituie infractiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuata de un medic de specialitate obstetrica-ginecologie, pâna la vârsta sarcinii de douazeci si patru de saptamâni, sau întreruperea ulterioara a cursului s
Vatamarea fatului iale ale pedepsei se reduc la jumatate. (6) Nu constituie infractiune faptele prevazute în alin. (1) - (3) savârsite de un medic sau de persoana autorizata sa asiste nasterea sau sa urmareasca sarcina, daca acestea au fost savârsite în cursul actului medical, cu respectarea
Lasarea fara ajutor a unei persoane aflate in dificultate cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda. (2) Fapta nu constituie infractiune daca, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui pericol grav cu privire la viata, integritatea corporala sau sanatatea sa.
Amenintarea cu amenda, fara ca pedeapsa aplicata sa poata depasi sanctiunea prevazuta de lege pentru infractiunea care a format obiectul amenintarii. (2) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Hartuirea închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava. (3) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Proxenetismul re o persoana care a mai comis anterior o infractiune contra libertatii si integritatii sexuale asupra unui minor, o infractiune de pornografie infantila sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepsei prevazute la alin. (3) se majoreaza cu înca o patrime. (4) Prin practicar
Folosirea serviciilor unei persoane exploatate este cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava.
Folosirea prostitutiei infantile Art. 2161 Întretinerea oricarui act de natura sexuala cu un minor care practica prostitutia se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava.
Violul a mai comis anterior o infractiune contra libertatii si integritatii sexuale asupra unui minor, o infractiune de pornografie infantila sau proxenetism asupra unui minor. (4) Daca fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani si interzicerea exercitarii
Agresiunea sexuala a care a mai comis anterior o infractiune contra libertatii si integritatii sexuale asupra unui minor, o infractiune de pornografie infantila sau proxenetism asupra unui minor. (3) Daca fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani si interzicerea e
Fapte comise in circumstante agravante Art. 2221 Daca faptele prevazute la art. 220-222 sunt savârsite de doua sau mai multe persoane împreuna sau de catre o persoana care a mai comis anterior o infractiune contra libertatii si integritatii sexuale asupra unui minor, o infractiune de pornografie infantila sau proxenetism asu
Hartuirea sexuala Art. 223
(1) Pretinderea în mod repetat de favoruri de natura sexuala în cadrul unei relatii de munca sau al unei relatii similare, daca prin aceasta victima a fost intimidata sau pusa într-o situatie umilitoare, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Violarea de domiciliu Art. 224
(1) Patrunderea fara drept, în orice mod, într-o locuinta, încapere, dependinta sau loc împrejmuit tinând de acestea, fara consimtamântul persoanei care le foloseste, ori refuzul de a le parasi la cererea acesteia se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(2) În cazul în care fapta este savârsita de o persoana înarmata, în timpul noptii ori prin folosire de calitati mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(3) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Violarea sediului profesional Art. 225
(1) Patrunderea fara drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoana juridica sau fizica îsi desfasoara activitatea profesionala ori refuzul de a le parasi la cererea persoanei îndreptatite se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(2) În cazul în care fapta este savârsita de o persoana înarmata, în timpul noptii ori prin folosire de calitati mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(3) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Violarea vietii private la plângerea prealabila a persoanei vatamate. (4) Nu constituie infractiune fapta savârsita: a) de catre cel care a participat la întâlnirea cu persoana vatamata în cadrul careia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, daca justifica un interes legitim
Divulgarea secretului profesional Art. 227
(1) Divulgarea, fara drept, a unor date sau informatii privind viata privata a unei persoane, de natura sa aduca un prejudiciu unei persoane, de catre acela care a luat cunostinta despre acestea în virtutea profesiei ori functiei si care are obligatia pastrarii confidentialitatii cu privire la aceste date, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Abuzul de incredere Art. 238
(1) Însusirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de catre cel caruia i-a fost încredintat în baza unui titlu si cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(2) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Abuzul de incredere prin fraudarea creditorilor Art. 239
(1) Fapta debitorului de a înstraina, ascunde, deteriora sau distruge, în tot sau în parte, valori ori bunuri din patrimoniul sau ori de a invoca acte sau datorii fictive în scopul fraudarii creditorilor se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza fapta persoanei care, stiind ca nu va putea plati, achizitioneaza bunuri ori servicii producând o paguba creditorului.
(3) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Bancruta simpla Art. 240
(1) Neintroducerea sau introducerea tardiva, de catre debitorul persoana fizica ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii insolventei, într-un termen care depaseste cu mai mult de 6 luni termenul prevazut de lege de la aparitia starii de insolventa, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Bancruta frauduloasa Art. 241
(1) Fapta persoanei care, în frauda creditorilor:
a) falsifica, sustrage sau distruge evidentele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia;
b) înfatiseaza datorii inexistente sau prezinta în registrele debitorului, în alt act sau în situatia financiara sume nedatorate;
c) înstraineaza, în caz de insolventa a debitorului, o parte din active se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(2) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Gestiunea frauduloasa Art. 242
(1) Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrarii sau conservarii bunurilor acesteia, de catre cel care are ori trebuie sa aiba grija administrarii sau conservarii acelor bunuri se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Când fapta prevazuta în alin. (1) a fost savârsita de administratorul judiciar, de lichidatorul averii debitorului sau de un reprezentant sau prepus al acestora, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Faptele prevazute în alin. (1) si alin. (2) savârsite în scopul de a dobândi un folos patrimonial se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(4) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Inselaciunea area de la unu la 5 ani. Daca mijlocul fraudulos constituie prin el însusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni. (3) Împacarea înlatura raspunderea penala.
Distrugerea Pentru faptele prevazute în alin. (1) si alin. (2) actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate. (7) Tentativa faptelor prevazute în alin. (3) si alin. (4) se pedepseste.
Tulburarea de posesie Art. 256
(1) Ocuparea, în întregime sau în parte, fara drept, prin violenta sau amenintare ori prin desfiintarea sau stramutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amenda.
(2) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Ultrajul exercitarea acestor atributii, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu o treime. (2) Savârsirea unei infractiuni împotriva unui functionar public care îndeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii
Facilitarea sederii ilegale in Romania cerea exercitarii unor drepturi. Daca mijlocul folosit constituie prin el însusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni. (2) Când fapta a fost savârsita: a) în scopul de a obtine, direct sau indirect, un folos patrimonial; b) de catre un functio
Obstructionarea justitiei (1) nu se aplica în cazul persoanei urmarite sau judecate pentru infractiunea care formeaza obiectul procesului penal.
Influentarea declaratiilor la unu la 5 ani. Daca actul de intimidare sau corupere constituie prin el însusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni. (2) Nu constituie infractiune întelegerea patrimoniala dintre infractor si persoana vatamata, intervenita în cazul infractiunilor pe
Razbunarea pentru ajutorul dat justitiei e prevazute în art. 273, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu o treime.
Compromiterea intereselor justitiei circ;nchisoare de la o luna la un an sau cu amenda. (4) Nu constituie infractiune fapta prin care sunt divulgate ori dezvaluite acte sau activitati vadit ilegale comise de autoritati într-o cauza penala.
Ultrajul judiciar area atributiilor de serviciu, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu jumatate. (2) Savârsirea unei infractiuni împotriva unui judecator sau procuror ori împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimi
Tortura a exercitarii unor drepturi. (4) Tentativa la infractiunea prevazuta în alin. (1) se pedepseste. (5) Nicio împrejurare exceptionala, oricare ar fi ea, fie ca este vorba de stare de razboi sau de amenintari cu razboiul, de instabilitate politica interna sau de orice alta stare de except
Represiunea nedreapta Art. 283 (1) Fapta de a pune în miscare actiunea penala, de a lua o masura preventiva neprivativa de libertate ori de a trimite în judecata o persoana, stiind ca este nevinovata, se pedepseste cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o
Asistenta si reprezentarea neloiala Art. 284
(1) Fapta avocatului sau a reprezentantului unei persoane care, în întelegere frauduloasa cu o persoana cu interese contrare în aceeasi cauza, în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale, vatama interesele clientului sau ale persoanei reprezentate se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza întelegerea frauduloasa dintre avocat sau reprezentantul unei persoane si un tert interesat de solutia ce se va pronunta în cauza, în scopul vatamarii intereselor clientului sau ale persoanei reprezentate.
(3) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Evadarea la alin. (3) lit. a) si b), pedeapsa aplicata pentru infractiunea de evadare se adauga la restul ramas neexecutat din pedeapsa la data evadarii. (4^1) În situatia prevazuta la alin. (3) lit. c), se aplica regulile privind concursul de infractiuni. (5) Tentativa la infractiunile prevazute &ic
Inlesnirea evadarii irc;mprejurare; c) unei persoane retinute sau arestate pentru o infractiune sanctionata de lege cu pedeapsa detentiunii pe viata ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori condamnate la o astfel de pedeapsa se sanctioneaza cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exerc
Nerespectarea hotararilor judecatoresti aptelor prevazute în lit. d)-g), actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate. (3) În cazul faptei prevazute la alin. (1) lit. h), împacarea partilor înlatura raspunderea penala.
Neexecutarea sanctiunilor penale este cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava. (2) Sustragerea de la executarea unei masuri educative privative de libertate prin parasirea fara drept a centrului educativ sau a centrului de detentie ori prin neprezentarea dupa expira
Luarea de mita c;rsita de una dintre persoanele prevazute în art. 175 alin. (2), constituie infractiune numai când este comisa în legatura cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legatura cu efectuarea un
Darea de mita Art. 290 (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în conditiile aratate în art. 289, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani. (2) Fapta prevazuta în alin. (1) nu constituie infractiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice
Purtarea abuziva c;n conditiile alin. (1) se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu o treime.
Violarea secretului corespondentei chisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. (5) Nu constituie infractiune fapta savârsita: a) daca faptuitorul surprinde savârsirea unei infractiuni sau contribuie la dovedirea savârsirii unei infractiuni; b) daca surprinde fapte de interes public, care au semnificatie pentru
Divulgarea informatiilor secrete de serviciu sau nepublice are a faptei prevazute în alin. (1) si alin. (2), s-a savârsit o infractiune împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în Programul de protectie a martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar daca s-a comis cu
Punerea in circulatie de valori falsificate sau dobandirea de instrumente de plata fara numerar falsificate ea punerii lor în circulatie, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea de falsificare prin care au fost produse. (2) Punerea în circulatie a valorilor falsificate prevazute în art. 310-312, savârsita de catre autor sau un participant la infractiunea
Falsificarea de valori straine Art. 316 Dispozitiile cuprinse în prezentul capitol se aplica si în cazul când infractiunea priveste monede, timbre, titluri de valoare ori instrumente de plata, inclusiv instrumente de plata fara numerar emise în strainatate.
Falsul informatic copul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinte juridice, constituie infractiune si se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Parasirea locului accidentului ori modificarea sau stergerea urmelor acestuia soane, fara acordul echipei de cercetare la fata locului. (3) Nu constituie infractiune parasirea locului accidentului când: a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale; b) conducatorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transporta el însusi p
Nerespectarea regimului armelor si al munitiilor perioadei de valabilitate a permisului de arma constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. (7) Fabricarea sau asamblarea de arme letale, de piese sau de munitie pentru acestea: a) din orice componente esentiale traficate ilicit; b) fara o autorizatie eliber
Nerespectarea regimului precursorilor de explozivi restrictionati Art. 3461 (1) Producerea, experimentarea, prelucrarea, detinerea, transportul, punerea la dispozitie sau utilizarea de precursori de explozivi restrictionati, fara drept, constituie infractiune si se sanctioneaza cu închisoare de la unu la 5 ani. (2) Punerea la dispozitie cu orice titlu de p
Zadarnicirea combaterii bolilor a exercitarii unor drepturi. (8) Tentativa la infractiunea prevazuta la alin. (3) se pedepseste. (9) Prin carantina se întelege restrictia activitatilor si separarea de alte persoane, în spatii special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte de a fi bolnave, într-
Constituirea unui grup infractional organizat area de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi. (2) Când infractiunea care intra în scopul grupului infractional organizat este sanctionata de lege cu pedeapsa detentiunii pe viata sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la
Instigarea publica 3 luni la 3 ani sau cu amenda, fara a se putea depasi pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea la savârsirea careia s-a instigat. (2) Daca fapta prevazuta în alin. (1) este comisa de un functionar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercita
Incercarea de a determina savarsirea unei infractiuni Art. 370 Încercarea de a determina o persoana, prin constrângere sau corupere, sa comita o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amenda.
Pornografia infantila ibertatii si integritatii sexuale asupra unui minor, o infractiune de pornografie infantila sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepselor se majoreaza cu o treime. (4) Prin materiale pornografice cu minori se întelege orice material care prezinta un minor ori o pers
Abandonul de familie Art. 378
(1) Savârsirea de catre persoana care are obligatia legala de întretinere, fata de cel îndreptatit la întretinere, a uneia dintre urmatoarele fapte:
a) parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor, expunându-l la suferinte fizice sau morale;
b) neîndeplinirea, cu rea-credinta, a obligatiei de întretinere prevazute de lege;
c) neplata, cu rea-credinta, timp de 3 luni, a pensiei de întretinere stabilite pe cale judecatoreasca, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza neexecutarea, cu rea-credinta, de catre cel condamnat a prestatiilor periodice stabilite prin hotarâre judecatoreasca, în favoarea persoanelor îndreptatite la întretinere din partea victimei infractiunii.
(3) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
(4) Fapta nu se pedepseste daca, înainte de terminarea urmaririi penale, inculpatul îsi îndeplineste obligatiile.
(5) Daca, pâna la ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare, inculpatul îsi îndeplineste obligatiile, instanta dispune, dupa caz, amânarea aplicarii pedepsei sau suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, chiar daca nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege pentru aceasta.
Nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului Art. 379
(1) Retinerea de catre un parinte a copilului sau minor, fara consimtamântul celuilalt parinte sau al persoanei careia i-a fost încredintat minorul potrivit legii, se pedepseste cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza fapta persoanei careia i s-a încredintat minorul prin hotarâre judecatoreasca spre crestere si educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre parinti sa aiba legaturi personale cu minorul, în conditiile stabilite de parti sau de catre organul competent.
(3) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Impiedicarea exercitarii libertatii religioase Art. 381
(1) Împiedicarea sau tulburarea liberei exercitari a ritualului unui cult religios, care este organizat si functioneaza potrivit legii, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(2) Obligarea unei persoane, prin constrângere, sa participe la serviciile religioase ale unui cult ori sa îndeplineasca un act religios legat de exercitarea unui cult se pedepseste cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amenda.
(3) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza obligarea unei persoane, prin violenta sau amenintare, sa îndeplineasca un act interzis de cultul, organizat potrivit legii, caruia îi apartine.
(4) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Actiuni impotriva ordinii constitutionale Art. 397
(1) Actiunea armata întreprinsa în scopul schimbarii ordinii constitutionale ori al îngreunarii sau împiedicarii exercitarii puterii de stat se pedepseste cu închisoarea de la 15 la 25 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Întreprinderea de actiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor savârsite de mai multe persoane împreuna, în scopul schimbarii ordinii constitutionale ori al îngreunarii sau împiedicarii exercitarii puterii de stat, daca se pune în pericol securitatea nationala, se pedepseste cu închisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
Inalta tradare Art. 398 Faptele prevazute în art. 394-397, savârsite de catre Presedintele României sau de catre un alt membru al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, constituie infractiunea de înalta tradare si se pedepsesc cu detentiune pe viata sau cu închisoare de la 15 la 25 d
Sanctionarea tentativei or prevazute în art. 395-397, art. 401-403, art. 408 si art. 399 raportat la infractiunea de tradare prin ajutarea inamicului.
Punerea in miscare a actiunii penale Art. 431
Actiunea penala pentru infractiunile prevazute în art. 413-417 se pune în miscare numai la sesizarea comandantului.