Codul Penal 2024 actualizat

Partea GENERALA

• Titlul I - Legea penala si limitele ei de aplicare art. 1 - 14 Capitolul I - Principii generale art. 1-2 Capitolul II - Aplicarea legii penale art. 3-14 Sectiunea 1 - Aplicarea legii penale in timp art. 3-7 Sectiunea a 2-a - Aplicarea legii penale in spatiu art. 8-14 • Titlul II - Infractiunea art. 15 - 52 Capitolul I - Dispozitii generale art. 15-17 Capitolul II - Cauzele justificative art. 18-22 Capitolul III - Cauzele de neimputabilitate art. 23-31 Capitolul IV - Tentativa art. 32-34 Capitolul V - Unitatea și pluralitatea de infracțiuni art. 35-45 Capitolul VI - Autorul și participanții art. 46-52 • Titlul III - Pedepsele art. 53 - 106 Capitolul I - Categoriile pedepselor art. 53-55 Capitolul II - Pedepsele principale art. 56-64 Secțiunea 1 - Detențiunea pe viață art. 56-59 Secțiunea a 2-a - Închisoarea art. 60 Secțiunea a 3-a - Amenda art. 61-64 Capitolul III - Pedeapsa accesorie și pedepsele complementare art. 65-70 Secțiunea 1 - Pedeapsa accesorie art. 65 Secțiunea a 2-a - Pedepsele complementare art. 66-70 Capitolul IV - Calculul duratei pedepselor art. 71-73 Capitolul V - Individualizarea pedepselor art. 74-106 Secțiunea 1 - Dispoziții generale art. 74 Secțiunea a 2-a - Circumstanțele atenuante și circumstanțele agravante art. 75-79 Secțiunea a 3-a - Renunțarea la aplicarea pedepsei art. 80-82 Secțiunea a 4-a - Amânarea aplicării pedepsei art. 83-90 Secțiunea a 5-a - Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere art. 91-98 Secțiunea a 6-a - Liberarea condiționată art. 99-106 • Titlul IV - Masurile de siguranta art. 107 - 112 Capitolul I - Dispoziții generale art. 107-108 Capitolul II - Regimul măsurilor de siguranță art. 109-112 • Titlul V - Minoritatea art. 113 - 134 Capitolul I - Regimul răspunderii penale a minorului art. 113-116 Capitolul II - Regimul măsurilor educative neprivative de libertate art. 117-123 Capitolul III - Regimul măsurilor educative privative de libertate art. 124-127 Capitolul IV - Dispoziții comune art. 128-134 • Titlul VI - Raspunderea penala a persoanei juridice art. 135 - 151 Capitolul I - Dispoziții generale art. 135-137 Capitolul II - Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice art. 138-145 Capitolul III - Dispoziții comune art. 146-151 • Titlul VII - Cauzele care inlatura raspunderea penala art. 152 - 159 • Titlul VIII - Cauzele care inlatura sau modifica executarea pedepsei art. 160 - 164 • Titlul IX - Cauzele care inlatura consecintele condamnarii art. 165 - 171 • Titlul X - Intelesul unor termeni sau expresii in legea penala art. 172 - 187

Partea SPECIALA

• Titlul I - Infractiuni contra persoanei art. 188 - 227 Capitolul I - Infracțiuni contra vieții art. 188-192 Capitolul II - Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății art. 193-198 Capitolul III - Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie art. 199-200 Capitolul IV - Agresiuni asupra fătului art. 201-202 Capitolul V - Infracțiuni privind obligația de asistență a celor în primejdie art. 203-204 Capitolul VI - Infracțiuni contra libertății persoanei art. 205-208 Capitolul VII - Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile art. 209-217 Capitolul VIII - Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale art. 218-223 Capitolul IX - Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private art. 224-227 • Titlul II - Infractiuni contra patrimoniului art. 228 - 256 Capitolul I - Furtul art. 228-232 Capitolul II - Tâlhăria și pirateria art. 233-237 Capitolul III - Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii art. 238-248 Capitolul IV - Fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice art. 249-252 Capitolul V - Distrugerea și tulburarea de posesie art. 253-256 • Titlul III - Infractiuni privind autoritatea si frontiera de stat art. 257 - 265 Capitolul I - Infracțiuni contra autorității art. 257-261 Capitolul II - Infracțiuni privind frontiera de stat art. 262-265 • Titlul IV - Infractiuni contra infaptuirii justitiei art. 266 - 288 • Titlul V - Infractiuni de coruptie si de serviciu art. 289 - 309 Capitolul I - Infracțiuni de corupție art. 289-294 Capitolul II - Infracțiuni de serviciu art. 295-309 • Titlul VI - Infractiuni de fals art. 310 - 328 Capitolul I - Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori art. 310-316 Capitolul II - Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare art. 317-319 Capitolul III - Falsuri în înscrisuri art. 320-328 • Titlul VII - Infractuni contra sigurantei publice art. 329 - 366 Capitolul I - Infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate art. 329-333 Capitolul II - Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice art. 334-341 Capitolul III - Nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive art. 342-347 Capitolul IV - Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activități reglementate de lege art. 348-351 Capitolul V - Infracțiuni contra sănătății publice art. 352-359 Capitolul VI - Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice art. 360-366 • Titlul VIII - Infractiuni care aduc atingere unor relatii privind convietuirea sociala art. 367 - 384 Capitolul I - Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice art. 367-375 Capitolul II - Infracțiuni contra familiei art. 376-380 Capitolul III - Infracțiuni contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor decedate art. 381-384 • Titlul IX - Infractiuni electorale art. 385 - 393 • Titlul X - Infractiuni contra securitatii nationale art. 394 - 412 • Titlul XI - Infractiuni contra capacitatii de lupta a fortelor armate art. 413 - 437 Capitolul I - Infracțiuni săvârșite de militari art. 413-431 Capitolul II - Infracțiuni săvârșite de militari sau de civili art. 432-437 • Titlul XII - Infractiuni de genocid, contra umanitatii si de razboi art. 438 - 445 Capitolul I - Infracțiuni de genocid și contra umanității art. 438-439 Capitolul II - Infracțiuni de război art. 440-445 • Titlul XIII - Dispozitii finale art. 446
Degradarea militara
Art. 69
(1) Pedeapsa complementara a degradarii militare consta în pierderea gradului si a dreptului de a purta uniforma de la data ramânerii definitive a hotarârii de condamnare.
(2) Degradarea militara se aplica în mod obligatoriu condamnatilor militari în activitate, în rezerva sau în retragere, daca pedeapsa principala aplicata este închisoarea mai mare de 10 ani sau detentiunea pe viata.
(3) Degradarea militara poate fi aplicata condamnatilor militari în activitate, în rezerva sau în retragere pentru infractiuni savârsite cu intentie, daca pedeapsa principala aplicata este închisoarea de cel putin 5 ani si de cel mult 10 ani.

Masurile de supraveghere si obligatiile
Art. 85
(1) Pe durata termenului de supraveghere, persoana fata de care s-a dispus amânarea aplicarii pedepsei trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:
a) sa se prezinte la serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta;
b) sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
c) sa anunte, în prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile, precum si întoarcerea;
d) sa comunice schimbarea locului de munca;
e) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
(2) Instanta poate impune persoanei fata de care s-a dispus amânarea aplicarii pedepsei sa execute una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa urmeze un curs de pregatire scolara ori de calificare profesionala;
b) sa presteze o munca neremunerata în folosul comunitatii, pe o perioada cuprinsa între 30 si 60 de zile, în conditiile stabilite de instanta, afara de cazul în care, din cauza starii de sanatate, persoana nu poate presta aceasta munca. Numarul zilnic de ore se stabileste prin legea de executare a pedepselor;
c) sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de catre serviciul de probatiune sau organizate în colaborare cu institutii din comunitate;
d) sa se supuna masurilor de control, tratament sau îngrijire medicala;
e) sa nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infractiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanta, ori sa nu se apropie de acestea;
f) sa nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestari sportive, culturale ori la alte adunari publice, stabilite de instanta;
g) sa nu conduca anumite vehicule stabilite de instanta;
h) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme;
i) sa nu paraseasca teritoriul României fara acordul instantei;
j) sa nu ocupe sau sa nu exercite functia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru savârsirea infractiunii.
(3) Pentru stabilirea obligatiei prevazute la alin. (2) lit. b), instanta va consulta informatiile puse la dispozitie periodic de catre serviciul de probatiune cu privire la posibilitatile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probatiune si la nivelul institutiilor din comunitate.
(4) Când stabileste obligatia prevazuta la alin. (2) lit. e) -g), instanta individualizeaza, în concret, continutul acestei obligatii, tinând seama de împrejurarile cauzei.
(5) Persoana supravegheata trebuie sa îndeplineasca integral obligatiile civile stabilite prin hotarâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

Revocarea amanarii aplicarii pedepsei
Art. 88
(1) Daca pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheata, cu rea-credinta, nu respecta masurile de supraveghere sau nu executa obligatiile impuse, instanta revoca amânarea si dispune aplicarea si executarea pedepsei.
(2) În cazul când, pâna la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheata nu îndeplineste integral obligatiile civile stabilite prin hotarâre, instanta revoca amânarea si dispune aplicarea si executarea pedepsei, afara de cazul când persoana dovedeste ca nu a avut nicio posibilitate sa le îndeplineasca.
(3) Daca dupa amânarea aplicarii pedepsei persoana supravegheata a savârsit o noua infractiune, cu intentie sau intentie depasita, descoperita în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronuntat o condamnare chiar dupa expirarea acestui termen, instanta revoca amânarea si dispune aplicarea si executarea pedepsei. Pedeapsa aplicata ca urmare a revocarii amânarii si pedeapsa pentru noua infractiune se calculeaza conform dispozitiilor privitoare la concursul de infractiuni.
(4) Daca infractiunea ulterioara este savârsita din culpa, instanta poate mentine sau revoca amânarea aplicarii pedepsei. În cazul revocarii, dispozitiile alin. (3) se aplica în mod corespunzator.

Masurile de supraveghere si obligatiile
Art. 93
(1) Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:
a) sa se prezinte la serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta;
b) sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
c) sa anunte, în prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile;
d) sa comunice schimbarea locului de munca;
e) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
(2) Instanta impune condamnatului sa execute una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa urmeze un curs de pregatire scolara ori de calificare profesionala;
b) sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de catre serviciul de probatiune sau organizate în colaborare cu institutii din comunitate;
c) sa se supuna masurilor de control, tratament sau îngrijire medicala;
d) sa nu paraseasca teritoriul României, fara acordul instantei.
(3) Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o munca neremunerata în folosul comunitatii pe o perioada cuprinsa între 60 si 120 de zile, în conditiile stabilite de instanta, afara de cazul în care, din cauza starii de sanatate, nu poate presta aceasta munca. Numarul zilnic de ore se stabileste prin legea de executare a pedepselor.
(4) Pentru stabilirea continutului obligatiei prevazute la alin. (3), instanta va consulta informatiile puse la dispozitie periodic de catre serviciul de probatiune cu privire la posibilitatile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probatiune si la nivelul institutiilor din comunitate.
(5) Condamnatul trebuie sa îndeplineasca integral obligatiile civile stabilite prin hotarârea de condamnare, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

Masurile de supraveghere si obligatiile
Art. 101
(1) Daca restul de pedeapsa ramas neexecutat la data liberarii este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:
a) sa se prezinte la serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta;
b) sa primeasca vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
c) sa anunte, în prealabil, orice schimbare a locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile;
d) sa comunice schimbarea locului de munca;
e) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
(2) În cazul prevazut în alin. (1), instanta poate impune condamnatului sa execute una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa urmeze un curs de pregatire scolara ori de calificare profesionala;
b) sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de catre serviciul de probatiune sau organizate în colaborare cu institutii din comunitate;
c) sa nu paraseasca teritoriul României;
d) sa nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestari sportive, culturale ori la alte adunari publice, stabilite de instanta;
e) sa nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participantii la savârsirea infractiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanta, ori sa nu se apropie de acestea;
f) sa nu conduca anumite vehicule stabilite de instanta;
g) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme.
(3) Obligatiile prevazute în alin. (2) lit. c) -g) pot fi impuse în masura în care nu au fost aplicate în continutul pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi.
(4) Când stabileste obligatia prevazuta la alin. (2) lit. d) -f), instanta individualizeaza, în concret, continutul acestei obligatii, tinând seama de împrejurarile cauzei.
(5) Masurile de supraveghere si obligatiile prevazute în alin. (2) lit. a) si lit. b) se executa din momentul acordarii liberarii, pe o perioada egala cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani, iar obligatiile prevazute în alin. (2) lit. c) -g) se executa pe toata durata termenului de supraveghere.
(6) Abrogat(a)

Vinovatia
Art. 16
(1) Fapta constituie infractiune numai daca a fost savârsita cu forma de vinovatie ceruta de legea penala.
(2) Vinovatie exista când fapta este comisa cu intentie, din culpa sau cu intentie depasita.
(3) Fapta este savârsita cu intentie când faptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savârsirea acelei fapte;
b) prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui.
(4) Fapta este savârsita din culpa, când faptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce;
b) nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa îl prevada.
(5) Exista intentie depasita când fapta constând într-o actiune sau inactiune intentionata produce un rezultat mai grav, care se datoreaza culpei faptuitorului.
(6) Fapta constând într-o actiune sau inactiune constituie infractiune când este savârsita cu intentie. Fapta comisa din culpa constituie infractiune numai când legea o prevede în mod expres.

Tentativa
Art. 32
(1) Tentativa consta în punerea în executare a intentiei de a savârsi infractiunea, executare care a fost însa întrerupta sau nu si-a produs efectul.
(2) Nu exista tentativa atunci când imposibilitatea de consumare a infractiunii este consecinta modului cum a fost conceputa executarea.

Pedeapsa pentru infractiunea continuata si infractiunea complexa
Art. 36
(1) Infractiunea continuata se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savârsita, al carei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.
(2) Infractiunea complexa se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune.
(3) Infractiunea complexa savârsita cu intentie depasita, daca s-a produs numai rezultatul mai grav al actiunii secundare, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea complexa consumata.

Recidiva
Art. 41
(1) Exista recidiva când, dupa ramânerea definitiva a unei hotarâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an si pâna la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul savârseste din nou o infractiune cu intentie sau cu intentie depasita, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
(2) Exista recidiva si în cazul în care una dintre pedepsele prevazute în alin. (1) este detentiunea pe viata.
(3) Pentru stabilirea starii de recidiva se tine seama si de hotarârea de condamnare pronuntata în strainatate, pentru o fapta prevazuta si de legea penala româna, daca hotarârea de condamnare a fost recunoscuta potrivit legii.

Instigatorul
Art. 47
Instigator este persoana care, cu intentie, determina o alta persoana sa savârseasca o fapta prevazuta de legea penala.

Complicele
Art. 48
(1) Complice este persoana care, cu intentie, înlesneste sau ajuta în orice mod la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala.
(2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul savârsirii faptei, ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe faptuitor, chiar daca dupa savârsirea faptei promisiunea nu este îndeplinita.

Pedeapsa in cazul participantilor
Art. 49
Coautorul, instigatorul si complicele la o infractiune savârsita cu intentie se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se tine seama de contributia fiecaruia la savârsirea infractiunii, precum si de dispozitiile art. 74.

Participatia improprie
Art. 52
(1) Savârsirea nemijlocita, cu intentie, de catre o persoana a unei fapte prevazute de legea penala la care, din culpa sau fara vinovatie, contribuie cu acte de executare o alta persoana se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta comisa cu intentie.
(2) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intentie, la savârsirea din culpa de catre o alta persoana a unei fapte prevazute de legea penala se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta comisa cu intentie.
(3) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intentie, la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, de catre o persoana care comite acea fapta fara vinovatie, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune.
(4) Dispozitiile art. 50 si art. 51 se aplica în mod corespunzator.

Recidiva in cazul persoanei juridice
Art. 146
(1) Exista recidiva pentru persoana juridica atunci când, dupa ramânerea definitiva a unei hotarâri de condamnare si pâna la reabilitare, persoana juridica savârseste din nou o infractiune, cu intentie sau cu intentie depasita.
(2) În caz de recidiva, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru noua infractiune se majoreaza cu jumatate, fara a depasi maximul general al pedepsei amenzii.
(3) Daca amenda anterioara nu a fost executata, în tot sau în parte, amenda stabilita pentru noua infractiune, potrivit alin. (2), se adauga la pedeapsa anterioara sau la restul ramas neexecutat din aceasta.
(4) Dispozitiile art. 42 se aplica în mod corespunzator.

Lasarea fara ajutor a unei persoane aflate in dificultate
Art. 203
(1) Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunta de îndata autoritatile de catre cel care a gasit o persoana a carei viata, integritate corporala sau sanatate este în pericol si nu are putinta de a se salva se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Fapta nu constituie infractiune daca, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui pericol grav cu privire la viata, integritatea corporala sau sanatatea sa.

Divulgarea informatiilor secrete de serviciu sau nepublice
Art. 304
(1) Divulgarea, fara drept, a unor informatii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicitatii, de catre cel care le cunoaste datorita atributiilor de serviciu, daca prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Divulgarea, fara drept, a unor informatii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicitatii, de catre cel care ia cunostinta de acestea, se pedepseste cu închisoare de la o luna la un an sau cu amenda.
(3) Daca, urmare a faptei prevazute în alin. (1) si alin. (2), s-a savârsit o infractiune împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în Programul de protectie a martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar daca s-a comis cu intentie o infractiune contra vietii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.

Parasirea locului accidentului ori modificarea sau stergerea urmelor acestuia
Art. 338
(1) Parasirea locului accidentului, fara încuviintarea politiei sau a procurorului care efectueaza cercetarea locului faptei, de catre conducatorul vehiculului sau de catre instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de catre examinatorul autoritatii competente, aflat în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulatie, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si fapta oricarei persoane de a modifica starea locului sau de a sterge urmele accidentului de circulatie din care a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, fara acordul echipei de cercetare la fata locului.
(3) Nu constituie infractiune parasirea locului accidentului când:
a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
b) conducatorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transporta el însusi persoanele ranite la cea mai apropiata unitate sanitara în masura sa acorde asistenta medicala necesara si la care a declarat datele personale de identitate si numarul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, daca se înapoiaza imediat la locul accidentului;
c) conducatorul autovehiculului cu regim de circulatie prioritara anunta de îndata politia, iar dupa terminarea misiunii se prezinta la sediul unitatii de politie pe a carei raza de competenta s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
d) victima paraseste locul faptei, iar conducatorul de vehicul anunta imediat evenimentul la cea mai apropiata unitate de politie.