Continutul pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi
a unuia sau mai multora dintre urmatoarele drepturi: a) dreptul de a fi ales în autoritatile publice sau în orice alte functii publice; b) dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat; c) dreptul strainului de a se afla pe teritoriul României; d) dre
Desistarea si impiedicarea producerii rezultatului
Art. 34 (1) Nu se pedepseste autorul care, înainte de descoperirea faptei, s-a desistat ori a încunostintat autoritatile de comiterea acesteia, astfel încât consumarea sa poata fi împiedicata, sau a împiedicat el însusi consumarea infractiunii. (2) Daca ac
Functionar public
un serviciu de interes public pentru care a fost învestita de autoritatile publice sau care este supusa controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
Public
Art. 176 Prin termenul public se întelege tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice sau alte persoane juridice care administreaza sau exploateaza bunurile proprietate publica.
Lasarea fara ajutor a unei persoane aflate in dificultate
Art. 203 (1) Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunta de îndata autoritatile de catre cel care a gasit o persoana a carei viata, integritate corporala sau sanatate este în pericol si nu are putinta de a se salva se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu am
Sustragerea de la masurile de indepartare de pe teritoriul Romaniei
Art. 265 Sustragerea de la executarea obligatiilor instituite de autoritatile competente, de catre strainul fata de care s-a dispus masura îndepartarii de pe teritoriul României ori a fost dispusa interzicerea dreptului de sedere, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani
Nedenuntarea
Art. 266 (1) Fapta persoanei care, luând cunostinta de comiterea unei fapte prevazute de legea penala contra vietii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu înstiinteaza de îndata autoritatile se pedepseste cu închisoare de la un an la 3 ani. (1^1) Fapta persoane
Falsificarea de monede
uri. (2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza falsificarea unei monede, emise de catre autoritatile competente, înainte de punerea oficiala în circulatie a acesteia. (3) Tentativa se pedepseste.
Emiterea frauduloasa de moneda
Art. 315 (1) Confectionarea de moneda autentica prin folosirea de instalatii sau materiale destinate acestui scop, cu încalcarea conditiilor stabilite de autoritatile competente sau fara acordul acestora, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor dre
Falsificarea de instrumente de autentificare straine
Art. 319 Dispozitiile cuprinse în prezentul capitol se aplica si atunci când fapta priveste instrumente de autentificare sau de marcare folosite de autoritatile unui stat strain.
Impiedicarea sau ingreunarea circulatiei pe drumurile publice
Art. 339 (1) Instalarea de mijloace de semnalizare rutiera sau modificarea pozitiilor acestora, fara autorizatie eliberata de autoritatile competente, de natura sa induca în eroare participantii la trafic ori sa îngreuneze circulatia pe drumul public se pedepseste cu închisoare de
Nedenuntarea unor infractiuni contra securitatii nationale
Art. 410 (1) Fapta persoanei care, luând cunostinta despre pregatirea sau comiterea vreuneia dintre infractiunile prevazute în art. 394-397, art. 399-403 si art. 406-409, nu înstiinteaza de îndata autoritatile se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani. (2) Nedenun