Intreruperea cursului sarcinii Art. 201
(1) Întreruperea cursului sarcinii savârsita în vreuna dintre urmatoarele împrejurari:
a) în afara institutiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) de catre o persoana care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrica-ginecologie si drept de libera practica medicala în aceasta specialitate;
c) daca vârsta sarcinii a depasit paisprezece saptamâni, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Întreruperea cursului sarcinii, savârsita în orice conditii, fara consimtamântul femeii însarcinate, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(3) Daca prin faptele prevazute în alin. (1) si alin. (2) s-a cauzat femeii însarcinate o vatamare corporala, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi, iar daca fapta a avut ca urmare moartea femeii însarcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) Când faptele au fost savârsite de un medic, pe lânga pedeapsa închisorii, se va aplica si interzicerea exercitarii profesiei de medic.
(5) Tentativa la infractiunile prevazute în alin. (1) si alin. (2) se pedepseste.
(6) Nu constituie infractiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuata de un medic de specialitate obstetrica-ginecologie, pâna la vârsta sarcinii de douazeci si patru de saptamâni, sau întreruperea ulterioara a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fatului.
(7) Nu se pedepseste femeia însarcinata care îsi întrerupe cursul sarcinii.
Influentarea declaratiilor Art. 272
(1) Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin alta fapta cu efect vadit intimidant, savârsita asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, sa nu sesizeze organele de urmarire penala, sa nu dea declaratii, sa îsi retraga declaratiile, sa dea declaratii mincinoase ori sa nu prezinte probe, într-o cauza penala, civila sau în orice alta procedura judiciara, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani. Daca actul de intimidare sau corupere constituie prin el însusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni.
(2) Nu constituie infractiune întelegerea patrimoniala dintre infractor si persoana vatamata, intervenita în cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune în miscare la plângere prealabila sau pentru care intervine împacarea.
Tradarea prin transmitere de informatii secrete de stat Art. 395
Transmiterea de informatii secrete de stat unei puteri sau organizatii straine ori agentilor acestora, precum si procurarea ori detinerea de documente sau date ce constituie informatii secrete de stat de catre cei care nu au calitatea de a le cunoaste, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizatii straine ori agentilor acestora, savârsite de un cetatean român, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.