Uciderea ori vatamarea nou-nascutului savarsita de catre mama Art. 200
(1) Uciderea copilului nou-nascut imediat dupa nastere, dar nu mai târziu de 24 de ore, savârsita de catre mama aflata în stare de tulburare psihica se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Daca faptele prevazute în art. 193-195 sunt savârsite asupra copilului nou-nascut imediat dupa nastere, dar nu mai târziu de 24 de ore, de catre mama aflata în stare de tulburare psihica, limitele speciale ale pedepsei sunt de o luna si, respectiv, 3 ani.
Vatamarea fatului Art. 202
(1) Vatamarea fatului, în timpul nasterii, care a împiedicat instalarea vietii extrauterine se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2) Vatamarea fatului, în timpul nasterii, care a cauzat ulterior copilului o vatamare corporala, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar daca a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Vatamarea fatului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vatamare corporala, se pedepseste cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar daca a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(4) Vatamarea fatului savârsita în timpul nasterii de catre mama aflata în stare de tulburare psihica se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta în alin. (1) si alin. (2), ale carei limite se reduc la jumatate.
(5) Daca faptele prevazute în alin. (1) - (4) au fost savârsite din culpa, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumatate.
(6) Nu constituie infractiune faptele prevazute în alin. (1) - (3) savârsite de un medic sau de persoana autorizata sa asiste nasterea sau sa urmareasca sarcina, daca acestea au fost savârsite în cursul actului medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei si au fost facute în interesul femeii gravide sau al fatului, ca urmare a riscului inerent exercitarii actului medical.
(7) Vatamarea fatului în perioada sarcinii de catre femeia însarcinata nu se pedepseste.