Consemnarea la sfarsit de saptamana Art. 119
(1) Masura educativa a consemnarii la sfârsit de saptamâna consta în obligatia minorului de a nu parasi locuinta în zilele de sâmbata si duminica, pe o durata cuprinsa între 4 si 12 saptamâni, afara de cazul în care, în aceasta perioada, are obligatia de a participa la anumite programe ori de a desfasura anumite activitati impuse de instanta.
(2) Supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probatiune.
Incalcarea consemnului Art. 415
(1) Încalcarea regulilor serviciului de paza, interventie, însotire sau de securitate se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Încalcarea consemnului de catre santinela aflata în post la depozitele de armament, munitii sau alte materiale explozive ori în alte posturi de un deosebit interes militar sau de stat se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Faptele prevazute în alin. (1) si alin. (2) savârsite în timp de razboi, pe durata starii de asediu sau a starii de urgenta se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Violarea de domiciliu Art. 224
(1) Patrunderea fara drept, în orice mod, într-o locuinta, încapere, dependinta sau loc împrejmuit tinând de acestea, fara consimtamântul persoanei care le foloseste, ori refuzul de a le parasi la cererea acesteia se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(2) În cazul în care fapta este savârsita de o persoana înarmata, în timpul noptii ori prin folosire de calitati mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(3) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Masurile educative Art. 115
(1) Masurile educative sunt neprivative de libertate sau privative de libertate.
1. Masurile educative neprivative de libertate sunt:
a) stagiul de formare civica;
b) supravegherea;
c) consemnarea la sfârsit de saptamâna;
d) asistarea zilnica.
2. Masurile educative privative de libertate sunt:
a) internarea într-un centru educativ;
b) internarea într-un centru de detentie.
(2) Alegerea masurii educative care urmeaza sa fie luata fata de minor se face, în conditiile art. 114, potrivit criteriilor prevazute în art. 74.
Furtul calificat Art. 229
(1) Furtul savârsit în urmatoarele împrejurari:
a) într-un mijloc de transport în comun;
b) în timpul noptii;
c) de o persoana mascata, deghizata sau travestita;
d) prin efractie, escaladare sau prin folosirea fara drept a unei chei adevarate ori a unei chei mincinoase;
e) prin scoaterea din functiune a sistemului de alarma ori de supraveghere, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Daca furtul a fost savârsit în urmatoarele împrejurari:
a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
c) de o persoana având asupra sa o arma, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Furtul privind urmatoarele categorii de bunuri:
a) titei, gazolina, condensat, etan lichid, benzina, motorina, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisterna;
b) componente ale sistemelor de irigatii;
c) componente ale retelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situatii de urgenta publica;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de interventie la incendiu, la accidente de cale ferata, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru;
f) instalatii de siguranta si dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian si componente ale acestora, precum si componente ale mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin însusirea carora se pune în pericol siguranta traficului si a persoanelor pe drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente si instalatii de telecomunicatii, radiocomunicatii, precum si componente de comunicatii, se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Talharia calificata Art. 234
(1) Tâlharia savârsita în urmatoarele împrejurari:
a) prin folosirea unei arme ori substante explozive, narcotice sau paralizante;
b) prin simularea de calitati oficiale;
c) de o persoana mascata, deghizata sau travestita;
d) în timpul noptii;
e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional, se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Tâlharia savârsita în conditiile art. 229 alin. (3) se pedepseste cu închisoare de la 5 la 12 ani si interzicerea unor drepturi.
(3) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza tâlharia care a avut ca urmare vatamarea corporala.
Facilitarea sederii ilegale in Romania Art. 264
(1) Fapta persoanei care faciliteaza, prin orice mijloace, ramânerea ilegala pe teritoriul României a unei persoane, victima a unei infractiuni de trafic de persoane, de minori sau de migranti, care nu are cetatenia româna si nici domiciliul în România, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi. Daca mijlocul folosit constituie prin el însusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni.
(2) Când fapta a fost savârsita:
a) în scopul de a obtine, direct sau indirect, un folos patrimonial;
b) de catre un functionar public aflat în exercitarea atributiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(3) Când faptele prevazute în alin. (1) si alin. (2) sunt savârsite cu privire la un alt strain aflat ilegal pe teritoriul României, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
Evadarea Art. 285
(1) Evadarea din starea legala de retinere sau de detinere se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Când evadarea este savârsita prin folosire de violente sau arme, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(3) Se considera evadare:
a) neprezentarea nejustificata a persoanei condamnate la locul de detinere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate;
b) parasirea, fara autorizare, de catre persoana condamnata, a locului de munca, aflat în exteriorul locului de detinere;
c) încalcarea de catre persoana aflata în arest la domiciliu a obligatiei de a nu parasi imobilul ori nerespectarea de catre aceasta a itinerarului sau conditiilor de deplasare, stabilite potrivit legii.
(4) În situatiile prevazute la alin. (3) lit. a) si b), pedeapsa aplicata pentru infractiunea de evadare se adauga la restul ramas neexecutat din pedeapsa la data evadarii.
(4^1) În situatia prevazuta la alin. (3) lit. c), se aplica regulile privind concursul de infractiuni.
(5) Tentativa la infractiunile prevazute în alin. (1) si alin. (2) se pedepseste.
Parasirea locului accidentului ori modificarea sau stergerea urmelor acestuia Art. 338
(1) Parasirea locului accidentului, fara încuviintarea politiei sau a procurorului care efectueaza cercetarea locului faptei, de catre conducatorul vehiculului sau de catre instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de catre examinatorul autoritatii competente, aflat în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulatie, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si fapta oricarei persoane de a modifica starea locului sau de a sterge urmele accidentului de circulatie din care a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, fara acordul echipei de cercetare la fata locului.
(3) Nu constituie infractiune parasirea locului accidentului când:
a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
b) conducatorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transporta el însusi persoanele ranite la cea mai apropiata unitate sanitara în masura sa acorde asistenta medicala necesara si la care a declarat datele personale de identitate si numarul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, daca se înapoiaza imediat la locul accidentului;
c) conducatorul autovehiculului cu regim de circulatie prioritara anunta de îndata politia, iar dupa terminarea misiunii se prezinta la sediul unitatii de politie pe a carei raza de competenta s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
d) victima paraseste locul faptei, iar conducatorul de vehicul anunta imediat evenimentul la cea mai apropiata unitate de politie.