Codul Penal 2024 actualizat

Partea GENERALA

• Titlul I - Legea penala si limitele ei de aplicare art. 1 - 14 Capitolul I - Principii generale art. 1-2 Capitolul II - Aplicarea legii penale art. 3-14 Sectiunea 1 - Aplicarea legii penale in timp art. 3-7 Sectiunea a 2-a - Aplicarea legii penale in spatiu art. 8-14 • Titlul II - Infractiunea art. 15 - 52 Capitolul I - Dispozitii generale art. 15-17 Capitolul II - Cauzele justificative art. 18-22 Capitolul III - Cauzele de neimputabilitate art. 23-31 Capitolul IV - Tentativa art. 32-34 Capitolul V - Unitatea și pluralitatea de infracțiuni art. 35-45 Capitolul VI - Autorul și participanții art. 46-52 • Titlul III - Pedepsele art. 53 - 106 Capitolul I - Categoriile pedepselor art. 53-55 Capitolul II - Pedepsele principale art. 56-64 Secțiunea 1 - Detențiunea pe viață art. 56-59 Secțiunea a 2-a - Închisoarea art. 60 Secțiunea a 3-a - Amenda art. 61-64 Capitolul III - Pedeapsa accesorie și pedepsele complementare art. 65-70 Secțiunea 1 - Pedeapsa accesorie art. 65 Secțiunea a 2-a - Pedepsele complementare art. 66-70 Capitolul IV - Calculul duratei pedepselor art. 71-73 Capitolul V - Individualizarea pedepselor art. 74-106 Secțiunea 1 - Dispoziții generale art. 74 Secțiunea a 2-a - Circumstanțele atenuante și circumstanțele agravante art. 75-79 Secțiunea a 3-a - Renunțarea la aplicarea pedepsei art. 80-82 Secțiunea a 4-a - Amânarea aplicării pedepsei art. 83-90 Secțiunea a 5-a - Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere art. 91-98 Secțiunea a 6-a - Liberarea condiționată art. 99-106 • Titlul IV - Masurile de siguranta art. 107 - 112 Capitolul I - Dispoziții generale art. 107-108 Capitolul II - Regimul măsurilor de siguranță art. 109-112 • Titlul V - Minoritatea art. 113 - 134 Capitolul I - Regimul răspunderii penale a minorului art. 113-116 Capitolul II - Regimul măsurilor educative neprivative de libertate art. 117-123 Capitolul III - Regimul măsurilor educative privative de libertate art. 124-127 Capitolul IV - Dispoziții comune art. 128-134 • Titlul VI - Raspunderea penala a persoanei juridice art. 135 - 151 Capitolul I - Dispoziții generale art. 135-137 Capitolul II - Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice art. 138-145 Capitolul III - Dispoziții comune art. 146-151 • Titlul VII - Cauzele care inlatura raspunderea penala art. 152 - 159 • Titlul VIII - Cauzele care inlatura sau modifica executarea pedepsei art. 160 - 164 • Titlul IX - Cauzele care inlatura consecintele condamnarii art. 165 - 171 • Titlul X - Intelesul unor termeni sau expresii in legea penala art. 172 - 187

Partea SPECIALA

• Titlul I - Infractiuni contra persoanei art. 188 - 227 Capitolul I - Infracțiuni contra vieții art. 188-192 Capitolul II - Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății art. 193-198 Capitolul III - Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie art. 199-200 Capitolul IV - Agresiuni asupra fătului art. 201-202 Capitolul V - Infracțiuni privind obligația de asistență a celor în primejdie art. 203-204 Capitolul VI - Infracțiuni contra libertății persoanei art. 205-208 Capitolul VII - Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile art. 209-217 Capitolul VIII - Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale art. 218-223 Capitolul IX - Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private art. 224-227 • Titlul II - Infractiuni contra patrimoniului art. 228 - 256 Capitolul I - Furtul art. 228-232 Capitolul II - Tâlhăria și pirateria art. 233-237 Capitolul III - Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii art. 238-248 Capitolul IV - Fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice art. 249-252 Capitolul V - Distrugerea și tulburarea de posesie art. 253-256 • Titlul III - Infractiuni privind autoritatea si frontiera de stat art. 257 - 265 Capitolul I - Infracțiuni contra autorității art. 257-261 Capitolul II - Infracțiuni privind frontiera de stat art. 262-265 • Titlul IV - Infractiuni contra infaptuirii justitiei art. 266 - 288 • Titlul V - Infractiuni de coruptie si de serviciu art. 289 - 309 Capitolul I - Infracțiuni de corupție art. 289-294 Capitolul II - Infracțiuni de serviciu art. 295-309 • Titlul VI - Infractiuni de fals art. 310 - 328 Capitolul I - Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori art. 310-316 Capitolul II - Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare art. 317-319 Capitolul III - Falsuri în înscrisuri art. 320-328 • Titlul VII - Infractuni contra sigurantei publice art. 329 - 366 Capitolul I - Infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate art. 329-333 Capitolul II - Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice art. 334-341 Capitolul III - Nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive art. 342-347 Capitolul IV - Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activități reglementate de lege art. 348-351 Capitolul V - Infracțiuni contra sănătății publice art. 352-359 Capitolul VI - Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice art. 360-366 • Titlul VIII - Infractiuni care aduc atingere unor relatii privind convietuirea sociala art. 367 - 384 Capitolul I - Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice art. 367-375 Capitolul II - Infracțiuni contra familiei art. 376-380 Capitolul III - Infracțiuni contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor decedate art. 381-384 • Titlul IX - Infractiuni electorale art. 385 - 393 • Titlul X - Infractiuni contra securitatii nationale art. 394 - 412 • Titlul XI - Infractiuni contra capacitatii de lupta a fortelor armate art. 413 - 437 Capitolul I - Infracțiuni săvârșite de militari art. 413-431 Capitolul II - Infracțiuni săvârșite de militari sau de civili art. 432-437 • Titlul XII - Infractiuni de genocid, contra umanitatii si de razboi art. 438 - 445 Capitolul I - Infracțiuni de genocid și contra umanității art. 438-439 Capitolul II - Infracțiuni de război art. 440-445 • Titlul XIII - Dispozitii finale art. 446
Contopirea pedepselor pentru infractiuni concurente
Art. 40
(1) Daca infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infractiune concurenta, se aplica dispozitiile art. 39.
(2) Dispozitiile art. 39 se aplica si în cazul în care, dupa ce o hotarâre de condamnare a ramas definitiva, se constata ca cel condamnat mai suferise o condamnare definitiva pentru o infractiune concurenta.
(3) Daca infractorul a executat integral sau partial pedeapsa aplicata prin hotarârea anterioara, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infractiunile concurente.
(4) Dispozitiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infractiuni se aplica si în cazul în care condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viata a fost comutata sau înlocuita cu pedeapsa închisorii.
(5) În cazul contopirii pedepselor conform alin. (1) - (4) se tine seama si de pedeapsa aplicata printr-o hotarâre de condamnare pronuntata în strainatate, pentru o infractiune concurenta, daca hotarârea de condamnare a fost recunoscuta potrivit legii.

Conditiile renuntarii la aplicarea pedepsei
Art. 80
(1) Instanta poate dispune renuntarea la aplicarea pedepsei daca sunt întrunite urmatoarele conditii:
a) infractiunea savârsita prezinta o gravitate redusa, având în vedere natura si întinderea urmarilor produse, mijloacele folosite, modul si împrejurarile în care a fost comisa, motivul si scopul urmarit;
b) în raport de persoana infractorului, de conduita avuta anterior savârsirii infractiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii, precum si de posibilitatile sale de îndreptare, instanta apreciaza ca aplicarea unei pedepse ar fi inoportuna din cauza consecintelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
(2) Nu se poate dispune renuntarea la aplicarea pedepsei daca:
a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu exceptia cazurilor prevazute în art. 42 lit. a) si lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
b) fata de acelasi infractor s-a mai dispus renuntarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infractiunii pentru care este judecat;
c) infractorul s-a sustras de la urmarire penala ori judecata sau a încercat zadarnicirea aflarii adevarului ori a identificarii si tragerii la raspundere penala a autorului sau a participantilor;
d) pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savârsita este închisoarea mai mare de 5 ani.
(3) În caz de concurs de infractiuni, renuntarea la aplicarea pedepsei se poate dispune daca pentru fiecare infractiune concurenta sunt îndeplinite conditiile prevazute în alin. (1) si alin. (2).

Pedeapsa principala in caz de concurs de infractiuni
Art. 39
(1) În caz de concurs de infractiuni, se stabileste pedeapsa pentru fiecare infractiune în parte si se aplica pedeapsa, dupa cum urmeaza:
a) când s-au stabilit o pedeapsa cu detentiune pe viata si una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amenda, se aplica pedeapsa detentiunii pe viata;
b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
c) când s-au stabilit numai pedepse cu amenda, se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
d) când s-au stabilit o pedeapsa cu închisoare si o pedeapsa cu amenda, se aplica pedeapsa închisorii, la care se adauga în întregime pedeapsa amenzii;
e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare si mai multe pedepse cu amenda se aplica pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adauga în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c).
(2) Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, daca prin adaugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depasi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel putin una dintre infractiunile concurente pedeapsa prevazuta de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detentiunii pe viata.

Pedeapsa in caz de recidiva
Art. 43
(1) Daca înainte ca pedeapsa anterioara sa fi fost executata sau considerata ca executata se savârseste o noua infractiune în stare de recidiva, pedeapsa stabilita pentru aceasta se adauga la pedeapsa anterioara neexecutata ori la restul ramas neexecutat din aceasta.
(2) Când înainte ca pedeapsa anterioara sa fi fost executata sau considerata ca executata sunt savârsite mai multe infractiuni concurente, dintre care cel putin una se afla în stare de recidiva, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozitiilor referitoare la concursul de infractiuni, iar pedeapsa rezultata se adauga la pedeapsa anterioara neexecutata ori la restul ramas neexecutat din aceasta.
(3) Daca prin însumarea pedepselor în conditiile alin. (1) si alin. (2) s-ar depasi cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel putin una dintre infractiunile savârsite pedeapsa prevazuta de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detentiunii pe viata.
(4) Când pedeapsa anterioara sau pedeapsa stabilita pentru infractiunea savârsita în stare de recidiva este detentiunea pe viata, se va executa pedeapsa detentiunii pe viata.
(5) Daca dupa ce pedeapsa anterioara a fost executata sau considerata ca executata se savârseste o noua infractiune în stare de recidiva, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru noua infractiune se majoreaza cu jumatate.
(6) Daca dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare pentru noua infractiune si mai înainte ca pedeapsa sa fi fost executata sau considerata ca executata se descopera ca cel condamnat se afla în stare de recidiva, instanta aplica dispozitiile alin. (1) - (5).
(7) Dispozitiile alin. (6) se aplica si în cazul în care condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viata a fost comutata sau înlocuita cu pedeapsa închisorii.

Pedepsele complementare, pedepsele accesorii si masurile de siguranta in caz de pluralitate de infractiuni
Art. 45
(1) Daca pentru una dintre infractiunile savârsite s-a stabilit si o pedeapsa complementara, aceasta se aplica alaturi de pedeapsa principala.
(2) Când s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natura diferita sau chiar de aceeasi natura, dar cu un continut diferit, acestea se aplica alaturi de pedeapsa principala.
(3) Daca s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeasi natura si cu acelasi continut:
a) în caz de concurs de infractiuni sau de pluralitate intermediara se aplica cea mai grea dintre acestea;
b) în caz de recidiva, partea neexecutata din pedeapsa complementara anterioara se adauga la pedeapsa stabilita pentru noua infractiune.
(4) În cazul condamnarilor succesive pentru infractiuni concurente, partea din pedeapsa complementara executata pâna la data contopirii pedepselor principale se scade din durata pedepsei complementare aplicate pe lânga pedeapsa rezultata.
(5) Daca pe lânga pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii, se aplica dispozitiile alin. (1) - (3), pedeapsa accesorie rezultata executându-se pâna la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei principale.
(6) Masurile de siguranta de natura diferita sau chiar de aceeasi natura, dar cu un continut diferit, luate în cazul infractiunilor savârsite, se cumuleaza.
(7) Daca s-au luat mai multe masuri de siguranta de aceeasi natura si cu acelasi continut, dar pe durate diferite, se aplica masura de siguranta cu durata cea mai mare. Masurile de siguranta luate conform art. 112 se cumuleaza.

Computarea duratei masurilor preventive privative de libertate
Art. 72
(1) Perioada în care o persoana a fost supusa unei masuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronuntate. Scaderea se face si atunci când condamnatul a fost urmarit sau judecat, în acelasi timp ori în mod separat, pentru mai multe infractiuni concurente, chiar daca a fost condamnat pentru o alta fapta decât cea care a determinat dispunerea masurii preventive.
(2) Perioada în care o persoana a fost supusa unei masuri preventive privative de libertate se scade si în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlaturarea în tot sau în parte a zilelor-amenda.
(3) În cazul amenzii care însoteste pedeapsa închisorii, perioada în care o persoana a fost supusa unei masuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii.

Confiscarea speciala
Art. 112
(1) Sunt supuse confiscarii speciale:
a) bunurile produse prin savârsirea faptei prevazute de legea penala;
b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, daca sunt ale faptuitorului sau daca, apartinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
c) bunurile folosite, imediat dupa savârsirea faptei, pentru a asigura scaparea faptuitorului sau pastrarea folosului ori a produsului obtinut, daca sunt ale faptuitorului sau daca, apartinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
d) bunurile care au fost date pentru a determina savârsirea unei fapte prevazute de legea penala sau pentru a rasplati pe faptuitor;
e) bunurile dobândite prin savârsirea faptei prevazute de legea penala, daca nu sunt restituite persoanei vatamate si în masura în care nu servesc la despagubirea acesteia;
f) bunurile a caror detinere este interzisa de legea penala.
(2) În cazul prevazut în alin. (1) lit. b) si lit. c), daca valoarea bunurilor supuse confiscarii este vadit disproportionata fata de natura si gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent banesc, tinând seama de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce si de contributia bunului la aceasta. Daca bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul savârsirii faptei prevazute de legea penala, se dispune confiscarea lor în întregime.
(3) În cazurile prevazute în alin. (1) lit. b) si lit. c), daca bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu apartin infractorului, iar persoana careia îi apartin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispozitiilor alin. (2).
(4) Dispozitiile alin. (1) lit. b) nu se aplica în cazul faptelor savârsite prin presa.
(5) Daca bunurile supuse confiscarii potrivit alin. (1) lit. b) -e) nu se gasesc, în locul lor se confisca bani si bunuri pâna la concurenta valorii acestora.
(6) Se confisca, de asemenea, bunurile si banii obtinuti din exploatarea bunurilor supuse confiscarii, precum si bunurile produse de acestea, cu exceptia bunurilor prevazute în alin. (1) lit. b) si lit. c).
 

Confiscarea extinsa
Art. 1121
(1) Sunt supuse confiscarii si alte bunuri decât cele prevazute la art. 112, când fata de o persoana se dispune condamnarea pentru o fapta susceptibila sa îi procure un folos material si pentru care pedeapsa prevazuta de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanta îsi formeaza convingerea ca bunurile respective provin din activitati infractionale. Convingerea instantei se poate baza inclusiv pe disproportia dintre veniturile licite si averea persoanei.
(2) Confiscarea extinsa se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnata într-o perioada de 5 ani înainte si, daca este cazul, dupa momentul savârsirii infractiunii, pâna la data emiterii actului de sesizare a instantei. Confiscarea extinsa poate fi dispusa si asupra bunurilor transferate catre terti, daca acestia stiau sau ar fi trebuit sa stie ca scopul transferului a fost evitarea confiscarii.
(3) Pentru aplicarea dispozitiilor alin. (2) se va tine seama si de valoarea bunurilor transferate de catre persoana condamnata ori de un tert unui membru al familiei sau unei persoane juridice asupra careia persoana condamnata detine controlul.
(4) Prin bunuri, conform prezentului articol, se întelege si sumele de bani.
(5) La stabilirea diferentei dintre veniturile licite si valoarea bunurilor dobândite se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor si cheltuielile facute de persoana condamnata, membrii familiei acesteia.
(6) Daca bunurile supuse confiscarii nu se gasesc, în locul lor se confisca bani si bunuri pâna la concurenta valorii acestora.
(7) Se confisca, de asemenea, bunurile si banii obtinuti din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscarii, precum si bunurile produse de acestea.
(8) Confiscarea nu poate depasi valoarea bunurilor dobândite în perioada prevazuta la alin. (2), care excedeaza nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate.

Prelungirea sau inlocuirea masurilor educative neprivative de libertate
Art. 123
(1) Daca minorul nu respecta, cu rea-credinta, conditiile de executare a masurii educative sau a obligatiilor impuse, instanta dispune:
a) prelungirea masurii educative, fara a putea depasi maximul prevazut de lege pentru aceasta;
b) înlocuirea masurii luate cu o alta masura educativa neprivativa de libertate mai severa;
c) înlocuirea masurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care, initial, s-a luat masura educativa neprivativa de libertate cea mai severa, pe durata sa maxima.
(2) În cazurile prevazute în alin. (1) lit. a) si lit. b), daca nici de aceasta data nu sunt respectate conditiile de executare a masurii educative sau a obligatiilor impuse, instanta înlocuieste masura educativa neprivativa de libertate cu masura internarii într-un centru educativ.
(3) Daca minorul aflat în executarea unei masuri educative neprivative de libertate savârseste o noua infractiune sau este judecat pentru o infractiune concurenta savârsita anterior, instanta dispune:
a) prelungirea masurii educative luate initial, fara a putea depasi maximul prevazut de lege pentru aceasta;
b) înlocuirea masurii luate initial cu o alta masura educativa neprivativa de libertate mai severa;
c) înlocuirea masurii luate initial cu o masura educativa privativa de libertate.
(4) În cazurile prevazute în alin. (1) lit. a) si lit. b), precum si în alin. (3) lit. a) si lit. b), instanta poate impune noi obligatii în sarcina minorului ori sporeste conditiile de executare a celor existente.

Internarea intr-un centru educativ
Art. 124
(1) Masura educativa a internarii într-un centru educativ consta în internarea minorului într-o institutie specializata în recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregatire scolara si formare profesionala potrivit aptitudinilor sale, precum si programe de reintegrare sociala.
(2) Internarea se dispune pe o perioada cuprinsa între unu si 3 ani.
(3) Daca în perioada internarii minorul savârseste o noua infractiune sau este judecat pentru o infractiune concurenta savârsita anterior, instanta poate mentine masura internarii într-un centru educativ, prelungind durata acesteia, fara a depasi maximul prevazut de lege, sau o poate înlocui cu masura internarii într-un centru de detentie.
(4) În cazul în care pe durata internarii minorul a dovedit interes constant pentru însusirea cunostintelor scolare si profesionale si a facut progrese evidente în vederea reintegrarii sociale, dupa executarea a cel putin jumatate din durata internarii, instanta poate dispune:
a) înlocuirea internarii cu masura educativa a asistarii zilnice pe o perioada egala cu durata internarii neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, daca persoana internata nu a împlinit vârsta de 18 ani;
b) liberarea din centrul educativ, daca persoana internata a împlinit vârsta de 18 ani.
(5) Odata cu înlocuirea sau liberarea instanta impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligatiile prevazute în art. 121 pâna la împlinirea duratei masurii internarii.
(6) Daca minorul nu respecta, cu rea-credinta, conditiile de executare a masurii asistarii zilnice sau obligatiile impuse, instanta revine asupra înlocuirii sau liberarii si dispune executarea restului ramas neexecutat din durata masurii internarii într-un centru educativ.
(7) În cazul savârsirii, pâna la împlinirea duratei internarii, a unei noi infractiuni de catre o persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani si fata de care s-a dispus înlocuirea masurii internarii într-un centru educativ cu masura asistarii zilnice, instanta revine asupra înlocuirii si dispune:
a) executarea restului ramas din durata masurii internarii initiale, cu posibilitatea prelungirii duratei acesteia pâna la maximul prevazut de lege;
b) internarea într-un centru de detentie.

Internarea intr-un centru de detentie
Art. 125
(1) Masura educativa a internarii într-un centru de detentie consta în internarea minorului într-o institutie specializata în recuperarea minorilor, cu regim de paza si supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare sociala, precum si programe de pregatire scolara si formare profesionala potrivit aptitudinilor sale.
(2) Internarea se dispune pe o perioada cuprinsa între 2 si 5 ani, afara de cazul în care pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savârsita este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detentiunea pe viata, când internarea se ia pe o perioada cuprinsa între 5 si 15 ani.
(3) Daca în perioada internarii minorul savârseste o noua infractiune sau este judecat pentru o infractiune concurenta savârsita anterior, instanta prelungeste masura internarii, fara a depasi maximul prevazut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevazute de lege pentru infractiunile savârsite. Din durata masurii educative se scade perioada executata pâna la data hotarârii.
(4) În cazul în care pe durata internarii minorul a dovedit interes constant pentru însusirea cunostintelor scolare si profesionale si a facut progrese evidente în vederea reintegrarii sociale, dupa executarea a cel putin jumatate din durata internarii, instanta poate dispune:
a) înlocuirea internarii cu masura educativa a asistarii zilnice pe o perioada egala cu durata internarii neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, daca persoana internata nu a împlinit vârsta de 18 ani;
b) liberarea din centrul de detentie, daca persoana internata a împlinit vârsta de 18 ani.
(5) Odata cu înlocuirea sau liberarea, instanta impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligatiile prevazute în art. 121, pâna la împlinirea duratei masurii internarii.
(6) Daca minorul nu respecta, cu rea-credinta, conditiile de executare a masurii asistarii zilnice sau obligatiile impuse, instanta revine asupra înlocuirii sau liberarii si dispune executarea restului ramas neexecutat din durata masurii internarii într-un centru de detentie.
(7) În cazul savârsirii, pâna la împlinirea duratei internarii, a unei noi infractiuni de catre o persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani si fata de care s-a dispus înlocuirea masurii internarii într-un centru de detentie cu masura asistarii zilnice, instanta revine asupra înlocuirii si dispune:
a) executarea restului ramas din durata masurii internarii într-un centru de detentie;
b) prelungirea duratei acestei internari în conditiile prevazute în alin. (3).

Pluralitatea de infractiuni
Art. 129
(1) În caz de concurs de infractiuni savârsite în timpul minoritatii se stabileste si se ia o singura masura educativa pentru toate faptele, în conditiile art. 114, tinând seama de criteriile prevazute în art. 74.
(2) În cazul savârsirii a doua infractiuni, dintre care una în timpul minoritatii si una dupa majorat, pentru infractiunea comisa în timpul minoritatii se ia o masura educativa, iar pentru infractiunea savârsita dupa majorat se stabileste o pedeapsa, dupa care:
a) daca masura educativa este neprivativa de libertate, se executa numai pedeapsa;
b) daca masura educativa este privativa de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplica pedeapsa închisorii, care se majoreaza cu o durata egala cu cel putin o patrime din durata masurii educative ori din restul ramas neexecutat din aceasta la data savârsirii infractiunii comise dupa majorat;
c) daca pedeapsa aplicata pentru infractiunea savârsita dupa majorat este detentiunea pe viata, se executa numai aceasta pedeapsa;
d) daca masura educativa este privativa de libertate, iar pedeapsa este amenda, se executa masura educativa, a carei durata se majoreaza cu cel mult 6 luni, fara a depasi maximul prevazut de lege pentru aceasta.
(3) În cazul prevazut în alin. (2) lit. b), din durata pedepsei aplicate se scade ceea ce s-a executat din momentul savârsirii infractiunii comise dupa majorat pâna la data judecarii.
(4) În cazul savârsirii dupa majorat a doua sau mai multor infractiuni concurente se aplica mai întâi regulile referitoare la concursul de infractiuni, dupa care se face aplicarea dispozitiilor alin. (2).
(5) Pedeapsa stabilita potrivit dispozitiilor alin. (2) lit. b) nu poate face obiectul amânarii aplicarii pedepsei sau al suspendarii executarii sub supraveghere.

Hartuirea sexuala
Art. 223
(1) Pretinderea în mod repetat de favoruri de natura sexuala în cadrul unei relatii de munca sau al unei relatii similare, daca prin aceasta victima a fost intimidata sau pusa într-o situatie umilitoare, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.

Deturnarea licitatiilor publice
Art. 246
Fapta de a îndeparta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitatie publica ori întelegerea între participanti pentru a denatura pretul de adjudecare se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Marturia mincinoasa
Art. 273
(1) Fapta martorului care, într-o cauza penala, civila sau în orice alta procedura în care se asculta martori, face afirmatii mincinoase ori nu spune tot ce stie în legatura cu faptele sau împrejurarile esentiale cu privire la care este întrebat se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Marturia mincinoasa savârsita:
a) de un martor cu identitate protejata ori aflat în Programul de protectie a martorilor;
b) de un investigator sub acoperire;
c) de o persoana care întocmeste un raport de expertiza ori de un interpret;
d) în legatura cu o fapta pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata ori închisoarea de 10 ani sau mai mare se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Autorul nu se pedepseste daca îsi retrage marturia, în cauzele penale înainte de retinere, arestare ori de punerea în miscare a actiunii penale sau în alte cauze înainte de a se fi pronuntat o hotarâre ori de a se fi dat o alta solutie, ca urmare a marturiei mincinoase.

Compromiterea intereselor justitiei
Art. 277
(1) Divulgarea, fara drept, de informatii confidentiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmeaza sa se administreze o proba, de catre un magistrat sau un alt functionar public care a luat cunostinta de acestea în virtutea functiei, daca prin aceasta poate fi îngreunata sau împiedicata urmarirea penala, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(2) Dezvaluirea, fara drept, de mijloace de proba sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauza penala, înainte de a se dispune o solutie de netrimitere în judecata ori de solutionare definitiva a cauzei, de catre un functionar public care a luat cunostinta de acestea în virtutea functiei, se pedepseste cu închisoare de la o luna la un an sau cu amenda.
(3) Dezvaluirea, fara drept, de informatii dintr-o cauza penala, de catre un martor, expert sau interpret, atunci când aceasta interdictie este impusa de legea de procedura penala, se pedepseste cu închisoare de la o luna la un an sau cu amenda.
(4) Nu constituie infractiune fapta prin care sunt divulgate ori dezvaluite acte sau activitati vadit ilegale comise de autoritati într-o cauza penala.

Luarea de mita
Art. 289
(1) Fapta functionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase, în legatura cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu sau în legatura cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseste cu închisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea careia a savârsit fapta.
(2) Fapta prevazuta în alin. (1), savârsita de una dintre persoanele prevazute în art. 175 alin. (2), constituie infractiune numai când este comisa în legatura cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legatura cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscarii, iar când acestea nu se mai gasesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Traficul de influenta
Art. 291
(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, savârsita de catre o persoana care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar public si care promite ca îl va determina pe acesta sa îndeplineasca, sa nu îndeplineasca, sa urgenteze ori sa întârzie îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu sau sa îndeplineasca un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscarii, iar când acestea nu se mai gasesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Folosirea abuziva a functiei in scop sexual
Art. 299
(1) Fapta functionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obtine favoruri de natura sexuala de la o persoana interesata direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea careia a savârsit fapta.
(2) Pretinderea sau obtinerea de favoruri de natura sexuala de catre un functionar public care se prevaleaza sau profita de o situatie de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din functia detinuta, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea careia a savârsit fapta.

Nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului
Art. 379
(1) Retinerea de catre un parinte a copilului sau minor, fara consimtamântul celuilalt parinte sau al persoanei careia i-a fost încredintat minorul potrivit legii, se pedepseste cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza fapta persoanei careia i s-a încredintat minorul prin hotarâre judecatoreasca spre crestere si educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre parinti sa aiba legaturi personale cu minorul, în conditiile stabilite de parti sau de catre organul competent.
(3) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.