Stabilirea amenzii Art. 61
(1) Amenda consta în suma de bani pe care condamnatul este obligat sa o plateasca statului.
(2) Cuantumul amenzii se stabileste prin sistemul zilelor-amenda. Suma corespunzatoare unei zile-amenda, cuprinsa între 10 lei si 500 lei, se înmulteste cu numarul zilelor-amenda, care este cuprins între 30 de zile si 400 de zile.
(3) Instanta stabileste numarul zilelor-amenda potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzatoare unei zile-amenda se stabileste tinând seama de situatia materiala a condamnatului si de obligatiile legale ale condamnatului fata de persoanele aflate în întretinerea sa.
(4) Limitele speciale ale zilelor-amenda sunt cuprinse între:
a) 60 si 180 de zile-amenda, când legea prevede pentru infractiunea savârsita numai pedeapsa amenzii;
b) 120 si 240 de zile-amenda, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani;
c) 180 si 300 de zile-amenda, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.
(5) Daca prin infractiunea savârsita s-a urmarit obtinerea unui folos patrimonial, iar pedeapsa prevazuta de lege este numai amenda ori instanta opteaza pentru aplicarea acestei pedepse, limitele speciale ale zilelor-amenda se pot majora cu o treime.
(6) Fractiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei se aplica limitelor speciale ale zilelor-amenda prevazute în alin. (4) si alin. (5).
Dezertarea Art. 414
(1) Absenta nejustificata de la unitate sau de la serviciu, care depaseste 3 zile, a oricarui militar se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amenda.
(2) Dezertarea savârsita în urmatoarele împrejurari:
a) de doi sau mai multi militari împreuna;
b) având asupra sa o arma militara;
c) în timpul misiunilor la care participa în afara teritoriului statului român, se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
(3) În timp de razboi sau pe un teritoriu pe care a fost proclamata starea de asediu sau de urgenta, dezertarea oricarui militar de la unitate sau serviciu care a depasit 24 de ore se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 10 ani.