Codul Penal 2024 actualizat

Partea GENERALA

• Titlul I - Legea penala si limitele ei de aplicare art. 1 - 14 Capitolul I - Principii generale art. 1-2 Capitolul II - Aplicarea legii penale art. 3-14 Sectiunea 1 - Aplicarea legii penale in timp art. 3-7 Sectiunea a 2-a - Aplicarea legii penale in spatiu art. 8-14 • Titlul II - Infractiunea art. 15 - 52 Capitolul I - Dispozitii generale art. 15-17 Capitolul II - Cauzele justificative art. 18-22 Capitolul III - Cauzele de neimputabilitate art. 23-31 Capitolul IV - Tentativa art. 32-34 Capitolul V - Unitatea și pluralitatea de infracțiuni art. 35-45 Capitolul VI - Autorul și participanții art. 46-52 • Titlul III - Pedepsele art. 53 - 106 Capitolul I - Categoriile pedepselor art. 53-55 Capitolul II - Pedepsele principale art. 56-64 Secțiunea 1 - Detențiunea pe viață art. 56-59 Secțiunea a 2-a - Închisoarea art. 60 Secțiunea a 3-a - Amenda art. 61-64 Capitolul III - Pedeapsa accesorie și pedepsele complementare art. 65-70 Secțiunea 1 - Pedeapsa accesorie art. 65 Secțiunea a 2-a - Pedepsele complementare art. 66-70 Capitolul IV - Calculul duratei pedepselor art. 71-73 Capitolul V - Individualizarea pedepselor art. 74-106 Secțiunea 1 - Dispoziții generale art. 74 Secțiunea a 2-a - Circumstanțele atenuante și circumstanțele agravante art. 75-79 Secțiunea a 3-a - Renunțarea la aplicarea pedepsei art. 80-82 Secțiunea a 4-a - Amânarea aplicării pedepsei art. 83-90 Secțiunea a 5-a - Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere art. 91-98 Secțiunea a 6-a - Liberarea condiționată art. 99-106 • Titlul IV - Masurile de siguranta art. 107 - 112 Capitolul I - Dispoziții generale art. 107-108 Capitolul II - Regimul măsurilor de siguranță art. 109-112 • Titlul V - Minoritatea art. 113 - 134 Capitolul I - Regimul răspunderii penale a minorului art. 113-116 Capitolul II - Regimul măsurilor educative neprivative de libertate art. 117-123 Capitolul III - Regimul măsurilor educative privative de libertate art. 124-127 Capitolul IV - Dispoziții comune art. 128-134 • Titlul VI - Raspunderea penala a persoanei juridice art. 135 - 151 Capitolul I - Dispoziții generale art. 135-137 Capitolul II - Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice art. 138-145 Capitolul III - Dispoziții comune art. 146-151 • Titlul VII - Cauzele care inlatura raspunderea penala art. 152 - 159 • Titlul VIII - Cauzele care inlatura sau modifica executarea pedepsei art. 160 - 164 • Titlul IX - Cauzele care inlatura consecintele condamnarii art. 165 - 171 • Titlul X - Intelesul unor termeni sau expresii in legea penala art. 172 - 187

Partea SPECIALA

• Titlul I - Infractiuni contra persoanei art. 188 - 227 Capitolul I - Infracțiuni contra vieții art. 188-192 Capitolul II - Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății art. 193-198 Capitolul III - Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie art. 199-200 Capitolul IV - Agresiuni asupra fătului art. 201-202 Capitolul V - Infracțiuni privind obligația de asistență a celor în primejdie art. 203-204 Capitolul VI - Infracțiuni contra libertății persoanei art. 205-208 Capitolul VII - Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile art. 209-217 Capitolul VIII - Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale art. 218-223 Capitolul IX - Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private art. 224-227 • Titlul II - Infractiuni contra patrimoniului art. 228 - 256 Capitolul I - Furtul art. 228-232 Capitolul II - Tâlhăria și pirateria art. 233-237 Capitolul III - Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii art. 238-248 Capitolul IV - Fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice art. 249-252 Capitolul V - Distrugerea și tulburarea de posesie art. 253-256 • Titlul III - Infractiuni privind autoritatea si frontiera de stat art. 257 - 265 Capitolul I - Infracțiuni contra autorității art. 257-261 Capitolul II - Infracțiuni privind frontiera de stat art. 262-265 • Titlul IV - Infractiuni contra infaptuirii justitiei art. 266 - 288 • Titlul V - Infractiuni de coruptie si de serviciu art. 289 - 309 Capitolul I - Infracțiuni de corupție art. 289-294 Capitolul II - Infracțiuni de serviciu art. 295-309 • Titlul VI - Infractiuni de fals art. 310 - 328 Capitolul I - Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori art. 310-316 Capitolul II - Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare art. 317-319 Capitolul III - Falsuri în înscrisuri art. 320-328 • Titlul VII - Infractuni contra sigurantei publice art. 329 - 366 Capitolul I - Infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate art. 329-333 Capitolul II - Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice art. 334-341 Capitolul III - Nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive art. 342-347 Capitolul IV - Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activități reglementate de lege art. 348-351 Capitolul V - Infracțiuni contra sănătății publice art. 352-359 Capitolul VI - Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice art. 360-366 • Titlul VIII - Infractiuni care aduc atingere unor relatii privind convietuirea sociala art. 367 - 384 Capitolul I - Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice art. 367-375 Capitolul II - Infracțiuni contra familiei art. 376-380 Capitolul III - Infracțiuni contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor decedate art. 381-384 • Titlul IX - Infractiuni electorale art. 385 - 393 • Titlul X - Infractiuni contra securitatii nationale art. 394 - 412 • Titlul XI - Infractiuni contra capacitatii de lupta a fortelor armate art. 413 - 437 Capitolul I - Infracțiuni săvârșite de militari art. 413-431 Capitolul II - Infracțiuni săvârșite de militari sau de civili art. 432-437 • Titlul XII - Infractiuni de genocid, contra umanitatii si de razboi art. 438 - 445 Capitolul I - Infracțiuni de genocid și contra umanității art. 438-439 Capitolul II - Infracțiuni de război art. 440-445 • Titlul XIII - Dispozitii finale art. 446
Sistem informatic si date informatice
Art. 181
(1) Prin sistem informatic se întelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relatie functionala, dintre care unul sau mai multe asigura prelucrarea automata a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
(2) Prin date informatice se întelege orice reprezentare a unor fapte, informatii sau concepte într-o forma care poate fi prelucrata printr-un sistem informatic.

Frauda informatica
Art. 249
Introducerea, transmiterea, modificarea sau stergerea de date informatice, restrictionarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a functionarii unui sistem informatic, în scopul de a obtine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, daca s-a cauzat o paguba unei persoane, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Falsul informatic
Art. 325
Fapta de a introduce, modifica sau sterge, fara drept, date informatice ori de a restrictiona, fara drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzatoare adevarului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinte juridice, constituie infractiune si se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Accesul ilegal la un sistem informatic
Art. 360
(1) Accesul, fara drept, la un sistem informatic se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Fapta prevazuta în alin. (1), savârsita în scopul obtinerii de date informatice, se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(3) Daca fapta prevazuta în alin. (1) a fost savârsita cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restrictionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Interceptarea ilegala a unei transmisii de date informatice
Art. 361
(1) Interceptarea, fara drept, a unei transmisii de date informatice care nu este publica si care este destinata unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se efectueaza în cadrul unui sistem informatic se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si interceptarea, fara drept, a unei emisii electromagnetice provenite dintr-un sistem informatic, ce contine date informatice care nu sunt publice.

Alterarea integritatii datelor informatice
Art. 362
Fapta de a modifica, sterge sau deteriora date informatice ori de a restrictiona accesul la aceste date, fara drept, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Perturbarea functionarii sistemelor informatice
Art. 363
Fapta de a perturba grav, fara drept, functionarea unui sistem informatic, prin introducerea, transmiterea, modificarea, stergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restrictionarea accesului la date informatice, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Transferul neautorizat de date informatice
Art. 364
Transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau dintr-un mijloc de stocare a datelor informatice se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Operatiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice
Art. 365
(1) Fapta persoanei care, fara drept, produce, importa, distribuie sau pune la dispozitie sub orice forma:
a) dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii uneia dintre infractiunile prevazute în art. 360-364;
b) parole, coduri de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau partial la un sistem informatic, în scopul savârsirii uneia dintre infractiunile prevazute în art. 360-364, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Detinerea, fara drept, a unui dispozitiv, a unui program informatic, a unei parole, a unui cod de acces sau a altor date informatice dintre cele prevazute în alin. (1), în scopul savârsirii uneia dintre infractiunile prevazute în art. 360-364, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

Circumstante atenuante
Art. 75
(1) Urmatoarele împrejurari constituie circumstante atenuante legale:
a) savârsirea infractiunii sub stapânirea unei puternice tulburari sau emotii, determinata de o provocare din partea persoanei vatamate, produsa prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii persoanei sau printr-o alta actiune ilicita grava;
b) depasirea limitelor legitimei aparari;
c) depasirea limitelor starii de necesitate.
d) acoperirea integrala a prejudiciului material cauzat prin infractiune, în cursul urmaririi penale sau al judecatii, pâna la primul termen de judecata, daca faptuitorul nu a mai beneficiat de aceasta circumstanta într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanta atenuanta nu se aplica în cazul savârsirii urmatoarelor infractiuni: contra persoanei, furt calificat, tâlharie, piraterie, fraude comise prin sisteme informatice si mijloace de plata electronice, ultraj, ultraj judiciar, purtare abuziva, infractiuni contra sigurantei publice, infractiuni contra sanatatii publice, infractiuni contra libertatii religioase si respectului datorat persoanelor decedate, contra securitatii nationale, contra capacitatii de lupta a fortelor armate, infractiunilor de genocid, contra umanitatii si de razboi, a infractiunilor privind frontiera de stat a României, a infractiunilor la legislatia privind prevenirea si combaterea terorismului, a infractiunilor de coruptie, infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, a celor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infractiunilor privitoare la nerespectarea regimului materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, privind regimul juridic al drogurilor,  privind regimul juridic al substantelor dopante, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, a celor privind spalarea banilor, privind activitatile aeronautice civile si cele care pot pune în pericol siguranta zborurilor si securitatea aeronautica, privind protectia martorilor, privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savârsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii, a celor privind traficul de organe, tesuturi sau celule de origine umana, privind prevenirea si combaterea pornografiei si a celor la regimul adoptiilor.
(2) Pot constitui circumstante atenuante judiciare:
a) eforturile depuse de infractor pentru înlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii;
b) împrejurarile legate de fapta comisa, care diminueaza gravitatea infractiunii sau periculozitatea infractorului.

Conditiile raspunderii penale a persoanei juridice
Art. 135
(1) Persoana juridica, cu exceptia statului si a autoritatilor publice, raspunde penal pentru infractiunile savârsite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
(2) Institutiile publice nu raspund penal pentru infractiunile savârsite în exercitarea unei activitati ce nu poate face obiectul domeniului privat.
(3) Raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit la savârsirea aceleiasi fapte.

Neaplicarea dizolvarii sau suspendarii activitatii persoanei juridice
Art. 141
(1) Pedepsele complementare prevazute în art. 136 alin. (3) lit. a) si lit. b) nu pot fi aplicate institutiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor si organizatiilor religioase ori apartinând minoritatilor nationale, constituite potrivit legii.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si persoanelor juridice care îsi desfasoara activitatea în domeniul presei.

Inchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice
Art. 142
(1) Pedeapsa complementara a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice consta în închiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lucru apartinând persoanei juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfasurat activitatea în realizarea careia a fost savârsita infractiunea.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplica persoanelor juridice care îsi desfasoara activitatea în domeniul presei.

Detinerea de instrumente in vederea falsificarii de valori
Art. 314
(1) Fabricarea, primirea, detinerea sau transmiterea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor prevazute în art. 310, art. 311 alin. (1) si art. 312 se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fabricarea, producerea, primirea, detinerea, transmiterea sau punerea la dispozitie a unui dispozitiv, instrument, unor date informatice, echipamente, inclusiv hardware sau software, sau a oricaror alte mijloace cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plata fara numerar se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (2) se sanctioneaza si dobândirea pentru sine sau pentru altul, inclusiv prin importul, exportul, vânzarea, transportul sau distributia unui dispozitiv, instrument, unor date informatice, echipamente, inclusiv hardware sau software, ori a oricaror alte mijloace cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plata fara numerar.
(4) Nu se pedepseste persoana care, dupa comiterea vreuneia dintre faptele prevazute la alin. (1) - (3), înainte de descoperirea acestora si înainte de a se fi trecut la savârsirea faptei de falsificare, preda instrumentele, materialele detinute sau orice alte mijloace autoritatilor judiciare ori încunostinteaza aceste autoritati despre existenta lor.

Pornografia infantila
Art. 374
(1) Producerea, detinerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum si punerea la dispozitie, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani.
(11) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se pedepseste si îndemnarea sau recrutarea unui minor în scopul participarii lui în cadrul unui spectacol pornografic, obtinerea de foloase de pe urma unui astfel de spectacol în cadrul caruia participa minori sau exploatarea unui minor în orice alt fel pentru realizarea de spectacole pornografice.
(12) Vizionarea de spectacole pornografice în cadrul carora participa minori se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Daca faptele prevazute în alin. (1) au fost savârsite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Accesarea, fara drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicatii electronice, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
(31) Daca faptele prevazute la alin. (1), (11), (12) si (2) au fost savârsite în urmatoarele împrejurari:
a) de catre un membru de familie sau de catre o persoana care convietuieste cu victima;
b) de catre o persoana în a carei îngrijire, ocrotire, educare, paza sau tratament se afla minorul sau de o persoana care a abuzat de pozitia sa recunoscuta de încredere sau de autoritate asupra minorului;
c) fapta a pus în pericol viata minorului;
d) de catre o persoana care a mai comis anterior o infractiune contra libertatii si integritatii sexuale asupra unui minor, o infractiune de pornografie infantila sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepselor se majoreaza cu o treime.
(4) Prin materiale pornografice cu minori se întelege orice material care prezinta un minor ori o persoana majora drept un minor, având un comportament sexual explicit sau care, desi nu prezinta o persoana reala, simuleaza, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum si orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil cu scop sexual.
(41) Prin spectacol pornografic se întelege expunerea în direct adresata unui public, inclusiv prin tehnologia informatiilor si comunicatiilor, a unui copil implicat într-un comportament sexual explicit ori a organelor genitale ale unui copil, cu scop sexual.
(5) Tentativa se pedepseste.

Falsificarea documentelor si evidentelor electorale
Art. 391
(1) Falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si înscrierea în copia de pe lista electorala permanenta ori de pe lista electorala complementara a unor persoane care nu figureaza în aceasta lista.
(3) Introducerea în uz sau folosirea unui program informatic cu vicii care altereaza înregistrarea ori însumarea rezultatelor obtinute în sectiile de votare sau determina repartizarea mandatelor în afara prevederilor legii se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza introducerea de date, informatii sau proceduri care duc la alterarea sistemului informational national necesar stabilirii rezultatelor alegerilor.

Introdus de Legea nr. 207/2021
Art. 250^1
(1) Detinerea în vederea utilizarii frauduloase a unui instrument de plata fara numerar însusit prin savârsirea uneia dintre faptele prevazute la art. 228, art. 229, art. 233-236, art. 238, art. 239, art. 243, art. 244 si art. 295 se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Dobândirea pentru sine sau pentru altul, inclusiv prin primire, însusire, cumparare sau ca urmare a unei operatiuni precum transferul, importul, exportul, vânzarea, transportul, distribuirea sau punerea la dispozitie în vederea utilizarii frauduloase a unui instrument de plata fara numerar obtinut prin savârsirea uneia dintre faptele prevazute la art. 228, art. 229, art. 233-236, art. 238, art. 239, art. 243, art. 244 si art. 295 se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Fabricarea, producerea, primirea, detinerea, transmiterea sau punerea la dispozitie a unui dispozitiv, instrument, date informatice, echipamente, inclusiv hardware sau software, ori a oricaror alte mijloace, cu scopul de a servi la însusirea unui instrument de plata fara numerar prin savârsirea uneia dintre faptele prevazute la art. 228, art. 229, art. 233-236, art. 238, art. 239, art. 243, art. 244 si art. 295, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(4) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (3) se sanctioneaza si dobândirea pentru sine sau pentru altul, inclusiv prin importul, exportul, vânzarea, transportul sau distributia unui dispozitiv, instrument, date informatice, echipamente, inclusiv hardware ori software, sau a oricaror alte mijloace cu scopul de a servi la însusirea unui instrument de plata fara numerar prin savârsirea uneia dintre faptele prevazute la art. 228, art. 229, art. 233-236, art. 238, art. 239, art. 243, art. 244 si art. 295.