Plasarea sub supraveghere judiciara Art. 144
(1) Pedeapsa complementara a plasarii sub supraveghere judiciara presupune desfasurarea sub supravegherea unui mandatar judiciar a activitatii care a ocazionat comiterea infractiunii, pe o perioada de la un an la 3 ani.
(2) Mandatarul judiciar are obligatia de a sesiza instanta atunci când constata ca persoana juridica nu a luat masurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infractiuni. În cazul în care instanta constata ca sesizarea este întemeiata, dispune înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa prevazuta la art. 140.
(3) Plasarea sub supraveghere judiciara nu se aplica în cazul persoanelor juridice mentionate în art. 141.
Activitatea legii penale Art. 3
Legea penala se aplica infractiunilor savârsite în timpul cât ea se afla în vigoare.
Aplicarea legii penale mai favorabile pana la judecarea definitiva a cauzei Art. 5
(1) În cazul în care de la savârsirea infractiunii pâna la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstitutionale, precum si ordonantelor de urgenta aprobate de Parlament cu modificari sau completari ori respinse, daca în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispozitii penale mai favorabile.
Legalitatea incriminarii Art. 1
(1) Legea penala prevede faptele care constituie infractiuni.
(2) Nicio persoana nu poate fi sanctionata penal pentru o fapta care nu era prevazuta de legea penala la data când a fost savârsita.
Legalitatea sanctiunilor de drept penal Art. 2
(1) Legea penala prevede pedepsele aplicabile si masurile educative ce se pot lua fata de persoanele care au savârsit infractiuni, precum si masurile de siguranta ce se pot lua fata de persoanele care au comis fapte prevazute de legea penala.
(2) Nu se poate aplica o pedeapsa ori nu se poate lua o masura educativa sau o masura de siguranta daca aceasta nu era prevazuta de legea penala la data când fapta a fost savârsita.
(3) Nicio pedeapsa nu poate fi stabilita si aplicata în afara limitelor generale ale acesteia.
Pedepsele aplicabile persoanei juridice Art. 136
(1) Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale si complementare.
(2) Pedeapsa principala este amenda.
(3) Pedepsele complementare sunt:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la 3 ani;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la 3 ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o durata de la unu la 3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciara;
f) afisarea sau publicarea hotarârii de condamnare.
Influentarea declaratiilor Art. 272
(1) Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin alta fapta cu efect vadit intimidant, savârsita asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, sa nu sesizeze organele de urmarire penala, sa nu dea declaratii, sa îsi retraga declaratiile, sa dea declaratii mincinoase ori sa nu prezinte probe, într-o cauza penala, civila sau în orice alta procedura judiciara, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani. Daca actul de intimidare sau corupere constituie prin el însusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni.
(2) Nu constituie infractiune întelegerea patrimoniala dintre infractor si persoana vatamata, intervenita în cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune în miscare la plângere prealabila sau pentru care intervine împacarea.
Sustragerea sau distrugerea de probe ori de inscrisuri Art. 275
(1) Sustragerea, distrugerea, retinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de proba sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevarului într-o procedura judiciara, se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris necesar solutionarii unei cauze, emis de catre un organ judiciar sau adresat acestuia, sa ajunga la destinatar.