Conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante Art. 336
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana care, la momentul prelevarii mostrelor biologice, are o îmbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amenda.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si persoana, aflata sub influenta unor substante psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere.
(3) Daca persoana aflata în una dintre situatiile prevazute în alin. (1) si alin. (2) efectueaza transport public de persoane, transport de substante sau produse periculoase ori se afla în procesul de instruire practica a unor persoane pentru obtinerea permisului de conducere sau în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice Art. 337
Refuzul ori sustragerea conducatorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autoritatii competente, aflat în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, de a se supune prelevarii de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezentei unor substante psihoactive se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Parasirea locului accidentului ori modificarea sau stergerea urmelor acestuia Art. 338
(1) Parasirea locului accidentului, fara încuviintarea politiei sau a procurorului care efectueaza cercetarea locului faptei, de catre conducatorul vehiculului sau de catre instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de catre examinatorul autoritatii competente, aflat în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulatie, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si fapta oricarei persoane de a modifica starea locului sau de a sterge urmele accidentului de circulatie din care a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, fara acordul echipei de cercetare la fata locului.
(3) Nu constituie infractiune parasirea locului accidentului când:
a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
b) conducatorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transporta el însusi persoanele ranite la cea mai apropiata unitate sanitara în masura sa acorde asistenta medicala necesara si la care a declarat datele personale de identitate si numarul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, daca se înapoiaza imediat la locul accidentului;
c) conducatorul autovehiculului cu regim de circulatie prioritara anunta de îndata politia, iar dupa terminarea misiunii se prezinta la sediul unitatii de politie pe a carei raza de competenta s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
d) victima paraseste locul faptei, iar conducatorul de vehicul anunta imediat evenimentul la cea mai apropiata unitate de politie.