Stabilirea amenzii Art. 61
(1) Amenda consta în suma de bani pe care condamnatul este obligat sa o plateasca statului.
(2) Cuantumul amenzii se stabileste prin sistemul zilelor-amenda. Suma corespunzatoare unei zile-amenda, cuprinsa între 10 lei si 500 lei, se înmulteste cu numarul zilelor-amenda, care este cuprins între 30 de zile si 400 de zile.
(3) Instanta stabileste numarul zilelor-amenda potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzatoare unei zile-amenda se stabileste tinând seama de situatia materiala a condamnatului si de obligatiile legale ale condamnatului fata de persoanele aflate în întretinerea sa.
(4) Limitele speciale ale zilelor-amenda sunt cuprinse între:
a) 60 si 180 de zile-amenda, când legea prevede pentru infractiunea savârsita numai pedeapsa amenzii;
b) 120 si 240 de zile-amenda, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani;
c) 180 si 300 de zile-amenda, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.
(5) Daca prin infractiunea savârsita s-a urmarit obtinerea unui folos patrimonial, iar pedeapsa prevazuta de lege este numai amenda ori instanta opteaza pentru aplicarea acestei pedepse, limitele speciale ale zilelor-amenda se pot majora cu o treime.
(6) Fractiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei se aplica limitelor speciale ale zilelor-amenda prevazute în alin. (4) si alin. (5).
Amenda care insoteste pedeapsa inchisorii Art. 62
(1) Daca prin infractiunea savârsita s-a urmarit obtinerea unui folos patrimonial, pe lânga pedeapsa închisorii, se poate aplica si pedeapsa amenzii.
(2) Limitele speciale ale zilelor-amenda prevazute în art. 61 alin. (4) lit. b) si lit. c) se determina în raport de durata pedepsei închisorii stabilite de instanta si nu pot fi reduse sau majorate ca efect al cauzelor de atenuare ori agravare a pedepsei.
(3) La stabilirea cuantumului sumei corespunzatoare unei zile-amenda se va tine seama de valoarea folosului patrimonial obtinut sau urmarit.
Efectele circumstantelor atenuante Art. 76
(1) În cazul în care exista circumstante atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea savârsita se reduc cu o treime.
(2) Daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata, în cazul retinerii circumstantelor atenuante se aplica pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
(3) Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singura data, indiferent de numarul circumstantelor atenuante retinute.
Efectele circumstantelor agravante Art. 78
(1) În cazul în care exista circumstante agravante, se poate aplica o pedeapsa pâna la maximul special. Daca maximul special este neîndestulator, în cazul închisorii se poate adauga un spor pâna la 2 ani, care nu poate depasi o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.
(2) Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o singura data, indiferent de numarul circumstantelor agravante retinute.
Concursul intre cauze de atenuare sau de agravare Art. 79
(1) Când în cazul aceleiasi infractiuni sunt incidente doua sau mai multe dispozitii care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea savârsita se reduc prin aplicarea succesiva a dispozitiilor privitoare la tentativa, circumstante atenuante si cazuri speciale de reducere a pedepsei, în aceasta ordine.
(2) Daca sunt incidente doua sau mai multe dispozitii care au ca efect agravarea raspunderii penale, pedeapsa se stabileste prin aplicarea succesiva a dispozitiilor privitoare la circumstante agravante, infractiune continuata, concurs sau recidiva.
(3) Când în cazul aceleiasi infractiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei si una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea savârsita se reduc conform alin. (1), dupa care limitele de pedeapsa rezultate se majoreaza conform alin. (2).
Pedeapsa in caz de recidiva Art. 43
(1) Daca înainte ca pedeapsa anterioara sa fi fost executata sau considerata ca executata se savârseste o noua infractiune în stare de recidiva, pedeapsa stabilita pentru aceasta se adauga la pedeapsa anterioara neexecutata ori la restul ramas neexecutat din aceasta.
(2) Când înainte ca pedeapsa anterioara sa fi fost executata sau considerata ca executata sunt savârsite mai multe infractiuni concurente, dintre care cel putin una se afla în stare de recidiva, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozitiilor referitoare la concursul de infractiuni, iar pedeapsa rezultata se adauga la pedeapsa anterioara neexecutata ori la restul ramas neexecutat din aceasta.
(3) Daca prin însumarea pedepselor în conditiile alin. (1) si alin. (2) s-ar depasi cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel putin una dintre infractiunile savârsite pedeapsa prevazuta de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detentiunii pe viata.
(4) Când pedeapsa anterioara sau pedeapsa stabilita pentru infractiunea savârsita în stare de recidiva este detentiunea pe viata, se va executa pedeapsa detentiunii pe viata.
(5) Daca dupa ce pedeapsa anterioara a fost executata sau considerata ca executata se savârseste o noua infractiune în stare de recidiva, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru noua infractiune se majoreaza cu jumatate.
(6) Daca dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare pentru noua infractiune si mai înainte ca pedeapsa sa fi fost executata sau considerata ca executata se descopera ca cel condamnat se afla în stare de recidiva, instanta aplica dispozitiile alin. (1) - (5).
(7) Dispozitiile alin. (6) se aplica si în cazul în care condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viata a fost comutata sau înlocuita cu pedeapsa închisorii.
Confiscarea speciala Art. 112
(1) Sunt supuse confiscarii speciale:
a) bunurile produse prin savârsirea faptei prevazute de legea penala;
b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, daca sunt ale faptuitorului sau daca, apartinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
c) bunurile folosite, imediat dupa savârsirea faptei, pentru a asigura scaparea faptuitorului sau pastrarea folosului ori a produsului obtinut, daca sunt ale faptuitorului sau daca, apartinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
d) bunurile care au fost date pentru a determina savârsirea unei fapte prevazute de legea penala sau pentru a rasplati pe faptuitor;
e) bunurile dobândite prin savârsirea faptei prevazute de legea penala, daca nu sunt restituite persoanei vatamate si în masura în care nu servesc la despagubirea acesteia;
f) bunurile a caror detinere este interzisa de legea penala.
(2) În cazul prevazut în alin. (1) lit. b) si lit. c), daca valoarea bunurilor supuse confiscarii este vadit disproportionata fata de natura si gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent banesc, tinând seama de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce si de contributia bunului la aceasta. Daca bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul savârsirii faptei prevazute de legea penala, se dispune confiscarea lor în întregime.
(3) În cazurile prevazute în alin. (1) lit. b) si lit. c), daca bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu apartin infractorului, iar persoana careia îi apartin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispozitiilor alin. (2).
(4) Dispozitiile alin. (1) lit. b) nu se aplica în cazul faptelor savârsite prin presa.
(5) Daca bunurile supuse confiscarii potrivit alin. (1) lit. b) -e) nu se gasesc, în locul lor se confisca bani si bunuri pâna la concurenta valorii acestora.
(6) Se confisca, de asemenea, bunurile si banii obtinuti din exploatarea bunurilor supuse confiscarii, precum si bunurile produse de acestea, cu exceptia bunurilor prevazute în alin. (1) lit. b) si lit. c).
Stabilirea amenzii pentru persoana juridica Art. 137
(1) Amenda consta în suma de bani pe care persoana juridica este condamnata sa o plateasca statului.
(2) Cuantumul amenzii se stabileste prin sistemul zilelor-amenda. Suma corespunzatoare unei zile-amenda, cuprinsa între 100 si 5.000 lei, se înmulteste cu numarul zilelor-amenda, care este cuprins între 30 de zile si 600 de zile.
(3) Instanta stabileste numarul zilelor-amenda tinând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzatoare unei zile-amenda se determina tinând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum si de celelalte obligatii ale persoanei juridice.
(4) Limitele speciale ale zilelor-amenda sunt cuprinse între:
a) 60 si 180 de zile-amenda, când legea prevede pentru infractiunea savârsita numai pedeapsa amenzii;
b) 120 si 240 de zile-amenda, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unica sau alternativ cu pedeapsa amenzii;
c) 180 si 300 de zile-amenda, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani;
d) 240 si 420 de zile-amenda, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 20 de ani;
e) 360 si 510 de zile-amenda, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani sau detentiunea pe viata.
(5) Când prin infractiunea savârsita persoana juridica a urmarit obtinerea unui folos patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amenda prevazute de lege pentru infractiunea comisa se pot majora cu o treime, fara a se depasi maximul general al amenzii. La stabilirea amenzii se va tine seama de valoarea folosului patrimonial obtinut sau urmarit.
Recidiva in cazul persoanei juridice Art. 146
(1) Exista recidiva pentru persoana juridica atunci când, dupa ramânerea definitiva a unei hotarâri de condamnare si pâna la reabilitare, persoana juridica savârseste din nou o infractiune, cu intentie sau cu intentie depasita.
(2) În caz de recidiva, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru noua infractiune se majoreaza cu jumatate, fara a depasi maximul general al pedepsei amenzii.
(3) Daca amenda anterioara nu a fost executata, în tot sau în parte, amenda stabilita pentru noua infractiune, potrivit alin. (2), se adauga la pedeapsa anterioara sau la restul ramas neexecutat din aceasta.
(4) Dispozitiile art. 42 se aplica în mod corespunzator.
Determinarea sau inlesnirea sinuciderii Art. 191
(1) Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, daca sinuciderea a avut loc, se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2) Când fapta prevazuta în alin. (1) s-a savârsit fata de un minor cu vârsta cuprinsa între 13 si 18 ani sau fata de o persoana cu discernamânt diminuat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani.
(3) Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, savârsita fata de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau fata de o persoana care nu a putut sa-si dea seama de consecintele actiunilor sau inactiunilor sale ori nu putea sa le controleze, daca sinuciderea a avut loc, se pedepseste cu închisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) Daca actele de determinare sau înlesnire prevazute în alin. (1) - (3) au fost urmate de o încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumatate.
Uciderea din culpa Art. 192
(1) Uciderea din culpa a unei persoane se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Uciderea din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activitati se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încalcarea dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere constituie prin ea însasi o infractiune se aplica regulile privind concursul de infractiuni.
(3) Daca prin fapta savârsita s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevazute în alin. (1) si alin. (2) se majoreaza cu jumatate.
Vatamarea corporala din culpa Art. 196
(1) Fapta prevazuta în art. 193 alin. (2) savârsita din culpa de catre o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice ori a unei substante psihoactive sau în desfasurarea unei activitati ce constituie prin ea însasi infractiune se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Fapta prevazuta în art. 194 alin. (1) savârsita din culpa se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.
(3) Când fapta prevazuta în alin. (2) a fost savârsita ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activitati, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(4) Daca urmarile prevazute în alin. (1) - (3) s-au produs fata de doua sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime.
(5) Daca nerespectarea dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere sau desfasurarea activitatii care a condus la comiterea faptelor prevazute în alin. (1) si alin. (3) constituie prin ea însasi o infractiune se aplica regulile privind concursul de infractiuni.
(6) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Incaierarea Art. 198
(1) Participarea la o încaierare între mai multe persoane se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Daca în cursul încaierarii s-a cauzat o vatamare corporala uneia sau mai multor persoane si nu se cunoaste care dintre participanti a produs urmarile, se aplica tuturor pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani, cu exceptia victimei, care raspunde potrivit alin. (1).
(3) Când prin fapta savârsita în conditiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani, iar daca s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime.
(4) Nu se pedepseste cel care a fost prins în încaierare împotriva vointei sale sau care a încercat sa-i desparta pe altii.
Uciderea ori vatamarea nou-nascutului savarsita de catre mama Art. 200
(1) Uciderea copilului nou-nascut imediat dupa nastere, dar nu mai târziu de 24 de ore, savârsita de catre mama aflata în stare de tulburare psihica se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Daca faptele prevazute în art. 193-195 sunt savârsite asupra copilului nou-nascut imediat dupa nastere, dar nu mai târziu de 24 de ore, de catre mama aflata în stare de tulburare psihica, limitele speciale ale pedepsei sunt de o luna si, respectiv, 3 ani.
Vatamarea fatului Art. 202
(1) Vatamarea fatului, în timpul nasterii, care a împiedicat instalarea vietii extrauterine se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2) Vatamarea fatului, în timpul nasterii, care a cauzat ulterior copilului o vatamare corporala, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar daca a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Vatamarea fatului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vatamare corporala, se pedepseste cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar daca a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(4) Vatamarea fatului savârsita în timpul nasterii de catre mama aflata în stare de tulburare psihica se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta în alin. (1) si alin. (2), ale carei limite se reduc la jumatate.
(5) Daca faptele prevazute în alin. (1) - (4) au fost savârsite din culpa, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumatate.
(6) Nu constituie infractiune faptele prevazute în alin. (1) - (3) savârsite de un medic sau de persoana autorizata sa asiste nasterea sau sa urmareasca sarcina, daca acestea au fost savârsite în cursul actului medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei si au fost facute în interesul femeii gravide sau al fatului, ca urmare a riscului inerent exercitarii actului medical.
(7) Vatamarea fatului în perioada sarcinii de catre femeia însarcinata nu se pedepseste.
Proxenetismul Art. 213
(1) Determinarea sau înlesnirea practicarii prostitutiei ori obtinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicarii prostitutiei de catre una sau mai multe persoane se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicarii prostitutiei s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(3) Daca faptele sunt savârsite fata de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu jumatate.
(31) Daca fapta prevazuta la alin. (3) a fost savârsita în una dintre urmatoarele împrejurari:
a) fapta a fost comisa de catre un membru de familie sau de catre o persoana care convietuieste cu victima;
b) minorul se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului sau acesta a abuzat de pozitia sa recunoscuta de încredere sau de autoritate asupra minorului;
c) de catre o persoana care a mai comis anterior o infractiune contra libertatii si integritatii sexuale asupra unui minor, o infractiune de pornografie infantila sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepsei prevazute la alin. (3) se majoreaza cu înca o patrime.
(4) Prin practicarea prostitutiei se întelege întretinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obtinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.
Fapte comise in circumstante agravante Art. 2221
Daca faptele prevazute la art. 220-222 sunt savârsite de doua sau mai multe persoane împreuna sau de catre o persoana care a mai comis anterior o infractiune contra libertatii si integritatii sexuale asupra unui minor, o infractiune de pornografie infantila sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime.
Furtul in scop de folosinta Art. 230
(1) Furtul care are ca obiect un vehicul, savârsit în scopul de a-l folosi pe nedrept, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta în art. 228 sau art. 229, dupa caz, ale carei limite speciale se reduc cu o treime.
(2) Cu pedeapsa prevazuta în alin. (1) se sanctioneaza folosirea fara drept a unui terminal de comunicatii al altuia sau folosirea unui terminal de comunicatii racordat fara drept la o retea, daca s-a produs o paguba.
Faptele care au produs consecinte deosebit de grave Art. 2561
Daca faptele prevazute la art. 228, 229, 233, 234, 235, 239, 242, 244, 245, 247, art. 249-251 au produs consecinte deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege se majoreaza cu jumatate.
Ultrajul Art. 257
(1) Amenintarea savârsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa, lovirea sau alte violente, vatamarea corporala, lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte ori omorul savârsite împotriva unui functionar public care îndeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat în exercitarea atributiilor de serviciu sau în legatura cu exercitarea acestor atributii, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu o treime.
(2) Savârsirea unei infractiuni împotriva unui functionar public care îndeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de razbunare, în legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu o treime.
(3) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza faptele comise în conditiile alin. (2), daca privesc un membru de familie al functionarului public.
(4) Faptele prevazute la alin. (1) - (3), comise asupra unui politist sau jandarm, precum si asupra personalului silvic învestit cu exercitiul autoritatii publice, aflati în exercitarea atributiilor de serviciu sau în legatura cu exercitarea acestor atributii, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite se majoreaza cu jumatate.
Sustragerea sau distrugerea de inscrisuri Art. 259
(1) Sustragerea ori distrugerea unui înscris care se afla în pastrarea ori în detinerea unei persoane dintre cele prevazute în art. 176 sau art. 175 alin. (2) se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Daca fapta este savârsita de un functionar public în exercitarea atributiilor de serviciu, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime.
(3) Tentativa se pedepseste.
Facilitarea sederii ilegale in Romania Art. 264
(1) Fapta persoanei care faciliteaza, prin orice mijloace, ramânerea ilegala pe teritoriul României a unei persoane, victima a unei infractiuni de trafic de persoane, de minori sau de migranti, care nu are cetatenia româna si nici domiciliul în România, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi. Daca mijlocul folosit constituie prin el însusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni.
(2) Când fapta a fost savârsita:
a) în scopul de a obtine, direct sau indirect, un folos patrimonial;
b) de catre un functionar public aflat în exercitarea atributiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(3) Când faptele prevazute în alin. (1) si alin. (2) sunt savârsite cu privire la un alt strain aflat ilegal pe teritoriul României, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
Razbunarea pentru ajutorul dat justitiei Art. 274
Savârsirea unei infractiuni împotriva unei persoane ori a unui membru de familie al acesteia, pe motiv ca a sesizat organele de urmarire penala, a dat declaratii ori a prezentat probe într-o cauza penala, civila sau în orice alta procedura dintre cele prevazute în art. 273, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu o treime.
Ultrajul judiciar Art. 279
(1) Amenintarea, lovirea sau alte violente, vatamarea corporala, lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte ori omorul, savârsite împotriva unui judecator sau procuror aflat în exercitarea atributiilor de serviciu, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu jumatate.
(2) Savârsirea unei infractiuni împotriva unui judecator sau procuror ori împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de razbunare, în legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu jumatate.
(3) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza faptele comise în conditiile alin. (2), daca privesc un membru de familie al judecatorului sau al procurorului.
(4) Dispozitiile alin. (1) - (3) se aplica în mod corespunzator si faptelor comise împotriva unui avocat în legatura cu exercitarea profesiei.
Inlesnirea evadarii Art. 286
(1) Înlesnirea prin orice mijloace a evadarii se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Înlesnirea evadarii:
a) savârsita prin folosire de violente, arme, substante narcotice sau paralizante;
b) a doua sau mai multor persoane în aceeasi împrejurare;
c) unei persoane retinute sau arestate pentru o infractiune sanctionata de lege cu pedeapsa detentiunii pe viata ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori condamnate la o astfel de pedeapsa se sanctioneaza cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(3) Daca faptele prevazute în alin. (1) si alin. (2) sunt savârsite de o persoana care avea îndatorirea de a-l pazi pe cel retinut sau detinut, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime.
(4) Înlesnirea evadarii, savârsita din culpa, de catre o persoana care avea îndatorirea de a-l pazi pe cel care a evadat, se pedepseste cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
(5) Tentativa la infractiunile prevazute în alin. (1) - (3) se pedepseste.
Nerespectarea hotararilor judecatoresti Art. 287
(1) Nerespectarea unei hotarâri judecatoresti savârsita prin:
a) împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistenta fata de organul de executare;
b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotarâre judecatoreasca, prin care este obligat sa îndeplineasca un anumit act;
c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotarârii, de catre persoanele care au aceasta obligatie conform legii;
d) neexecutarea hotarârii judecatoresti prin care s-a dispus reintegrarea în munca a unui salariat;
e) neexecutarea hotarârii judecatoresti privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de catre partea interesata;
f) nerespectarea hotarârilor judecatoresti privind stabilirea, plata, actualizarea si recalcularea pensiilor;
g) împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil detinut în baza unei hotarâri judecatoresti, de catre cel caruia îi este opozabila hotarârea, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
h) nerespectarea unei masuri de protectie dispuse în executarea unui ordin european de protectie.
(2) În cazul faptelor prevazute în lit. d)-g), actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
(3) În cazul faptei prevazute la alin. (1) lit. h), împacarea partilor înlatura raspunderea penala.
Purtarea abuziva Art. 296
(1) Întrebuintarea de expresii jignitoare fata de o persoana de catre cel aflat în exercitarea atributiilor de serviciu se pedepseste cu închisoare de la o luna la 6 luni sau cu amenda.
(2) Amenintarea ori lovirea sau alte violente savârsite în conditiile alin. (1) se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu o treime.
Infractiuni de coruptie si de serviciu comise de alte persoane Art. 308
(1) Dispozitiile art. 289-292, 295, 297-300 si art. 304 privitoare la functionarii publici se aplica în mod corespunzator si faptelor savârsite de catre sau în legatura cu persoanele care exercita, permanent ori temporar, cu sau fara o remuneratie, o însarcinare de orice natura în serviciul unei persoane fizice prevazute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricarei persoane juridice.
(2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
Faptele care au produs consecinte deosebit de grave Art. 309
Daca faptele prevazute în art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs consecinte deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege se majoreaza cu jumatate.
Punerea in circulatie de valori falsificate sau dobandirea de instrumente de plata fara numerar falsificate Art. 313
(1) Punerea în circulatie a valorilor falsificate prevazute în art. 310-312, precum si primirea, detinerea sau transmiterea acestora, în vederea punerii lor în circulatie, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea de falsificare prin care au fost produse.
(2) Punerea în circulatie a valorilor falsificate prevazute în art. 310-312, savârsita de catre autor sau un participant la infractiunea de falsificare, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea de falsificare prin care au fost produse.
(3) Repunerea în circulatie a uneia dintre valorile prevazute în art. 310-312, de catre o persoana care a constatat, ulterior intrarii în posesia acesteia, ca este falsificata, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea de falsificare prin care au fost produse, ale carei limite speciale se reduc la jumatate.
(4) Dobândirea pentru sine sau pentru altul, inclusiv prin primire, însusire, cumparare sau ca urmare a unei operatiuni precum transferul, importul, exportul, vânzarea, transportul, distribuirea sau punerea la dispozitie în vederea utilizarii frauduloase a unui instrument de plata fara numerar falsificat se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(5) Tentativa se pedepseste.
Distrugerea sau semnalizarea falsa Art. 332
(1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuintare a liniei de cale ferata, a materialului rulant, a instalatiilor de cale ferata ori a celor de comunicatii feroviare, precum si a oricaror altor bunuri sau dotari aferente infrastructurii feroviare ori asezarea de obstacole pe linia ferata, daca prin aceasta se pune în pericol siguranta mijloacelor de transport, manevra sau interventie pe calea ferata, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza savârsirea de acte de semnalizare falsa sau savârsirea oricaror acte care pot induce în eroare personalul care asigura circulatia mijloacelor de transport, manevra sau interventie pe calea ferata în timpul executarii serviciului, daca prin aceste fapte se creeaza un pericol de accident de cale ferata.
(3) Daca faptele prevazute în alin. (1) si alin. (2) au avut ca urmare un accident de cale ferata, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) Când faptele prevazute în alin. (1) - (3) sunt savârsite din culpa, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumatate.
(5) Tentativa la infractiunile prevazute în alin. (1) si alin. (2) se pedepseste.
Nerespectarea atributiilor privind verificarea tehnica ori efectuarea reparatiilor Art. 340
(1) Îndeplinirea defectuoasa sau neîndeplinirea atributiilor de verificare tehnica ori inspectie tehnica periodica a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor reparatii sau interventii tehnice de catre persoanele care au asemenea atributii, daca din cauza starii tehnice a vehiculului s-a pus în pericol siguranta circulatiei pe drumurile publice, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(2) Daca, urmare a faptei prevazute în alin. (1), s-a produs un accident de circulatie care a avut ca urmare vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, iar daca s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
(3) Daca faptele prevazute în alin. (1) si alin. (2) au fost savârsite din culpa, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
(4) Repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor având urme de accident, fara a fi îndeplinite conditiile prevazute de lege, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
Nerespectarea regimului armelor si al munitiilor Art. 342
(1) Detinerea, portul, confectionarea, precum si orice operatiune privind circulatia armelor letale, a munitiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau functionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fara drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Detinerea sau portul fara drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizarii se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(3) Sustragerea armelor sau munitiilor prevazute în alin. (1) si alin. (2) se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) Portul armelor prevazute în alin. (1) si alin. (2), fara drept, în sediul autoritatilor publice, institutiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spatiile rezervate desfasurarii procesului electoral, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea unor drepturi.
(5) Daca faptele prevazute în alin. (1) si alin. (3) au ca obiect arme interzise sau munitii, mecanisme ori dispozitive ale acestora, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime.
(6) Nedepunerea armei si a munitiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de arma constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(7) Fabricarea sau asamblarea de arme letale, de piese sau de munitie pentru acestea:
a) din orice componente esentiale traficate ilicit;
b) fara o autorizatie eliberata de catre o autoritate competenta a statului membru în care are loc fabricarea sau asamblarea;
c) fara marcarea armelor letale asamblate la data producerii lor, în conformitate cu prevederile legale, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive Art. 345
(1) Primirea, detinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrainarea, dispersarea, expunerea, productia, procesarea, manipularea, depozitarea intermediara, importul, exportul ori depozitarea finala, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum si orice operatie privind circulatia acestora, fara drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Sustragerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive se pedepseste cu închisoarea de la 5 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(3) Daca faptele prevazute la alin. (1) si (2) au pus în pericol alte persoane sau bunuri, au produs vatamarea corporala a uneia ori mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) În cazul în care faptele prevazute la alin. (1) si (2) au avut ca urmare moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(5) Daca faptele prevazute la alin. (1), (3) si (4) au fost savârsite din culpa, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumatate.
(6) Prin exceptie de la dispozitiile art. 137 alin. (2), în cazul infractiunii prevazute în prezentul articol, suma corespunzatoare unei zile-amenda pentru persoana juridica este cuprinsa între 500 lei si 25.000 lei.
Raspandirea bolilor la animale sau plante Art. 355
(1) Nerespectarea masurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase la animale sau plante ori a daunatorilor, daca a avut ca urmare raspândirea unei asemenea boli ori a daunatorilor, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Daca fapta este savârsita din culpa, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumatate.
Constituirea unui grup infractional organizat Art. 367
(1) Initierea sau constituirea unui grup infractional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice forma, a unui astfel de grup se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Când infractiunea care intra în scopul grupului infractional organizat este sanctionata de lege cu pedeapsa detentiunii pe viata sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(3) Daca faptele prevazute în alin. (1) si alin. (2) au fost urmate de savârsirea unei infractiuni, se aplica regulile privind concursul de infractiuni.
(4) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevazute în alin. (1) si alin. (2), daca denunta autoritatilor grupul infractional organizat, înainte ca acesta sa fi fost descoperit si sa se fi început savârsirea vreuneia dintre infractiunile care intra în scopul grupului.
(5) Daca persoana care a savârsit una dintre faptele prevazute în alin. (1) - (3) înlesneste, în cursul urmaririi penale, aflarea adevarului si tragerea la raspundere penala a unuia sau mai multor membri ai unui grup infractional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumatate.
(6) Prin grup infractional organizat se întelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumita perioada de timp si pentru a actiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infractiuni.
Pornografia infantila Art. 374
(1) Producerea, detinerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum si punerea la dispozitie, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani.
(11) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se pedepseste si îndemnarea sau recrutarea unui minor în scopul participarii lui în cadrul unui spectacol pornografic, obtinerea de foloase de pe urma unui astfel de spectacol în cadrul caruia participa minori sau exploatarea unui minor în orice alt fel pentru realizarea de spectacole pornografice.
(12) Vizionarea de spectacole pornografice în cadrul carora participa minori se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Daca faptele prevazute în alin. (1) au fost savârsite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Accesarea, fara drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicatii electronice, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
(31) Daca faptele prevazute la alin. (1), (11), (12) si (2) au fost savârsite în urmatoarele împrejurari:
a) de catre un membru de familie sau de catre o persoana care convietuieste cu victima;
b) de catre o persoana în a carei îngrijire, ocrotire, educare, paza sau tratament se afla minorul sau de o persoana care a abuzat de pozitia sa recunoscuta de încredere sau de autoritate asupra minorului;
c) fapta a pus în pericol viata minorului;
d) de catre o persoana care a mai comis anterior o infractiune contra libertatii si integritatii sexuale asupra unui minor, o infractiune de pornografie infantila sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepselor se majoreaza cu o treime.
(4) Prin materiale pornografice cu minori se întelege orice material care prezinta un minor ori o persoana majora drept un minor, având un comportament sexual explicit sau care, desi nu prezinta o persoana reala, simuleaza, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum si orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil cu scop sexual.
(41) Prin spectacol pornografic se întelege expunerea în direct adresata unui public, inclusiv prin tehnologia informatiilor si comunicatiilor, a unui copil implicat într-un comportament sexual explicit ori a organelor genitale ale unui copil, cu scop sexual.
(5) Tentativa se pedepseste.
Nerespectarea regimului urnei de vot Art. 390
(1) Deschiderea urnelor, înainte de ora stabilita pentru închiderea votarii, se pedepseste cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amenda si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Încredintarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al sectiei de votare ori transportarea acesteia de catre alte persoane sau în alte conditii decât cele prevazute de lege se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda si interzicerea exercitarii unor drepturi.
Infractiuni contra persoanelor care se bucura de protectie internationala Art. 408
(1) Atentatul contra vietii savârsit împotriva reprezentantului unui stat strain sau altei persoane care se bucura de protectie în conformitate cu conventiile internationale, aflata în misiune oficiala în România, se pedepseste cu detentiune pe viata sau închisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Infractiunile intentionate contra integritatii corporale, sanatatii sau libertatii, savârsite împotriva unei persoane dintre cele mentionate în alin. (1), se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta savârsita, ale carei limite speciale se majoreaza cu jumatate.
Cauze de reducere a pedepsei Art. 411
Daca persoana care a savârsit una dintre infractiunile prevazute în prezentul titlu înlesneste, în cursul urmaririi penale, aflarea adevarului si tragerea la raspundere penala a autorului sau a participantilor, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumatate.
Lovirea superiorului ori a inferiorului Art. 420
(1) Lovirea superiorului de catre inferior sau a sefului de catre subordonat, atunci când superiorul sau seful se afla în exercitarea atributiilor de serviciu ori pentru acte îndeplinite în legatura cu aceste atributii, se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amenda.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si lovirea savârsita de catre superior sau sef împotriva inferiorului sau a subordonatului, atunci când inferiorul sau subordonatul se afla în exercitarea atributiilor de serviciu ori pentru acte îndeplinite în legatura cu aceste atributii.
(3) Când faptele prevazute în alin. (1) si alin. (2) au fost comise în timp de razboi, pe durata starii de asediu sau a starii de urgenta, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime.