Codul Penal 2024 actualizat

Partea GENERALA

• Titlul I - Legea penala si limitele ei de aplicare art. 1 - 14 Capitolul I - Principii generale art. 1-2 Capitolul II - Aplicarea legii penale art. 3-14 Sectiunea 1 - Aplicarea legii penale in timp art. 3-7 Sectiunea a 2-a - Aplicarea legii penale in spatiu art. 8-14 • Titlul II - Infractiunea art. 15 - 52 Capitolul I - Dispozitii generale art. 15-17 Capitolul II - Cauzele justificative art. 18-22 Capitolul III - Cauzele de neimputabilitate art. 23-31 Capitolul IV - Tentativa art. 32-34 Capitolul V - Unitatea și pluralitatea de infracțiuni art. 35-45 Capitolul VI - Autorul și participanții art. 46-52 • Titlul III - Pedepsele art. 53 - 106 Capitolul I - Categoriile pedepselor art. 53-55 Capitolul II - Pedepsele principale art. 56-64 Secțiunea 1 - Detențiunea pe viață art. 56-59 Secțiunea a 2-a - Închisoarea art. 60 Secțiunea a 3-a - Amenda art. 61-64 Capitolul III - Pedeapsa accesorie și pedepsele complementare art. 65-70 Secțiunea 1 - Pedeapsa accesorie art. 65 Secțiunea a 2-a - Pedepsele complementare art. 66-70 Capitolul IV - Calculul duratei pedepselor art. 71-73 Capitolul V - Individualizarea pedepselor art. 74-106 Secțiunea 1 - Dispoziții generale art. 74 Secțiunea a 2-a - Circumstanțele atenuante și circumstanțele agravante art. 75-79 Secțiunea a 3-a - Renunțarea la aplicarea pedepsei art. 80-82 Secțiunea a 4-a - Amânarea aplicării pedepsei art. 83-90 Secțiunea a 5-a - Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere art. 91-98 Secțiunea a 6-a - Liberarea condiționată art. 99-106 • Titlul IV - Masurile de siguranta art. 107 - 112 Capitolul I - Dispoziții generale art. 107-108 Capitolul II - Regimul măsurilor de siguranță art. 109-112 • Titlul V - Minoritatea art. 113 - 134 Capitolul I - Regimul răspunderii penale a minorului art. 113-116 Capitolul II - Regimul măsurilor educative neprivative de libertate art. 117-123 Capitolul III - Regimul măsurilor educative privative de libertate art. 124-127 Capitolul IV - Dispoziții comune art. 128-134 • Titlul VI - Raspunderea penala a persoanei juridice art. 135 - 151 Capitolul I - Dispoziții generale art. 135-137 Capitolul II - Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice art. 138-145 Capitolul III - Dispoziții comune art. 146-151 • Titlul VII - Cauzele care inlatura raspunderea penala art. 152 - 159 • Titlul VIII - Cauzele care inlatura sau modifica executarea pedepsei art. 160 - 164 • Titlul IX - Cauzele care inlatura consecintele condamnarii art. 165 - 171 • Titlul X - Intelesul unor termeni sau expresii in legea penala art. 172 - 187

Partea SPECIALA

• Titlul I - Infractiuni contra persoanei art. 188 - 227 Capitolul I - Infracțiuni contra vieții art. 188-192 Capitolul II - Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății art. 193-198 Capitolul III - Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie art. 199-200 Capitolul IV - Agresiuni asupra fătului art. 201-202 Capitolul V - Infracțiuni privind obligația de asistență a celor în primejdie art. 203-204 Capitolul VI - Infracțiuni contra libertății persoanei art. 205-208 Capitolul VII - Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile art. 209-217 Capitolul VIII - Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale art. 218-223 Capitolul IX - Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private art. 224-227 • Titlul II - Infractiuni contra patrimoniului art. 228 - 256 Capitolul I - Furtul art. 228-232 Capitolul II - Tâlhăria și pirateria art. 233-237 Capitolul III - Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii art. 238-248 Capitolul IV - Fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice art. 249-252 Capitolul V - Distrugerea și tulburarea de posesie art. 253-256 • Titlul III - Infractiuni privind autoritatea si frontiera de stat art. 257 - 265 Capitolul I - Infracțiuni contra autorității art. 257-261 Capitolul II - Infracțiuni privind frontiera de stat art. 262-265 • Titlul IV - Infractiuni contra infaptuirii justitiei art. 266 - 288 • Titlul V - Infractiuni de coruptie si de serviciu art. 289 - 309 Capitolul I - Infracțiuni de corupție art. 289-294 Capitolul II - Infracțiuni de serviciu art. 295-309 • Titlul VI - Infractiuni de fals art. 310 - 328 Capitolul I - Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori art. 310-316 Capitolul II - Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare art. 317-319 Capitolul III - Falsuri în înscrisuri art. 320-328 • Titlul VII - Infractuni contra sigurantei publice art. 329 - 366 Capitolul I - Infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate art. 329-333 Capitolul II - Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice art. 334-341 Capitolul III - Nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive art. 342-347 Capitolul IV - Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activități reglementate de lege art. 348-351 Capitolul V - Infracțiuni contra sănătății publice art. 352-359 Capitolul VI - Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice art. 360-366 • Titlul VIII - Infractiuni care aduc atingere unor relatii privind convietuirea sociala art. 367 - 384 Capitolul I - Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice art. 367-375 Capitolul II - Infracțiuni contra familiei art. 376-380 Capitolul III - Infracțiuni contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor decedate art. 381-384 • Titlul IX - Infractiuni electorale art. 385 - 393 • Titlul X - Infractiuni contra securitatii nationale art. 394 - 412 • Titlul XI - Infractiuni contra capacitatii de lupta a fortelor armate art. 413 - 437 Capitolul I - Infracțiuni săvârșite de militari art. 413-431 Capitolul II - Infracțiuni săvârșite de militari sau de civili art. 432-437 • Titlul XII - Infractiuni de genocid, contra umanitatii si de razboi art. 438 - 445 Capitolul I - Infracțiuni de genocid și contra umanității art. 438-439 Capitolul II - Infracțiuni de război art. 440-445 • Titlul XIII - Dispozitii finale art. 446
Abuzul de incredere prin fraudarea creditorilor
Art. 239
(1) Fapta debitorului de a înstraina, ascunde, deteriora sau distruge, în tot sau în parte, valori ori bunuri din patrimoniul sau ori de a invoca acte sau datorii fictive în scopul fraudarii creditorilor se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza fapta persoanei care, stiind ca nu va putea plati, achizitioneaza bunuri ori servicii producând o paguba creditorului.
(3) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.

Falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plata
Art. 311
(1) Falsificarea de titluri de credit, titluri sau instrumente pentru efectuarea platilor sau a oricaror altor titluri ori valori asemanatoare se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Daca fapta prevazuta la alin. (1) priveste un instrument de plata fara numerar, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(3) Tentativa se pedepseste.

Masurile de supraveghere si obligatiile
Art. 85
(1) Pe durata termenului de supraveghere, persoana fata de care s-a dispus amânarea aplicarii pedepsei trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:
a) sa se prezinte la serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta;
b) sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
c) sa anunte, în prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile, precum si întoarcerea;
d) sa comunice schimbarea locului de munca;
e) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
(2) Instanta poate impune persoanei fata de care s-a dispus amânarea aplicarii pedepsei sa execute una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa urmeze un curs de pregatire scolara ori de calificare profesionala;
b) sa presteze o munca neremunerata în folosul comunitatii, pe o perioada cuprinsa între 30 si 60 de zile, în conditiile stabilite de instanta, afara de cazul în care, din cauza starii de sanatate, persoana nu poate presta aceasta munca. Numarul zilnic de ore se stabileste prin legea de executare a pedepselor;
c) sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de catre serviciul de probatiune sau organizate în colaborare cu institutii din comunitate;
d) sa se supuna masurilor de control, tratament sau îngrijire medicala;
e) sa nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infractiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanta, ori sa nu se apropie de acestea;
f) sa nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestari sportive, culturale ori la alte adunari publice, stabilite de instanta;
g) sa nu conduca anumite vehicule stabilite de instanta;
h) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme;
i) sa nu paraseasca teritoriul României fara acordul instantei;
j) sa nu ocupe sau sa nu exercite functia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru savârsirea infractiunii.
(3) Pentru stabilirea obligatiei prevazute la alin. (2) lit. b), instanta va consulta informatiile puse la dispozitie periodic de catre serviciul de probatiune cu privire la posibilitatile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probatiune si la nivelul institutiilor din comunitate.
(4) Când stabileste obligatia prevazuta la alin. (2) lit. e) -g), instanta individualizeaza, în concret, continutul acestei obligatii, tinând seama de împrejurarile cauzei.
(5) Persoana supravegheata trebuie sa îndeplineasca integral obligatiile civile stabilite prin hotarâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

Masurile de supraveghere si obligatiile
Art. 93
(1) Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:
a) sa se prezinte la serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta;
b) sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
c) sa anunte, în prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile;
d) sa comunice schimbarea locului de munca;
e) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
(2) Instanta impune condamnatului sa execute una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa urmeze un curs de pregatire scolara ori de calificare profesionala;
b) sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de catre serviciul de probatiune sau organizate în colaborare cu institutii din comunitate;
c) sa se supuna masurilor de control, tratament sau îngrijire medicala;
d) sa nu paraseasca teritoriul României, fara acordul instantei.
(3) Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o munca neremunerata în folosul comunitatii pe o perioada cuprinsa între 60 si 120 de zile, în conditiile stabilite de instanta, afara de cazul în care, din cauza starii de sanatate, nu poate presta aceasta munca. Numarul zilnic de ore se stabileste prin legea de executare a pedepselor.
(4) Pentru stabilirea continutului obligatiei prevazute la alin. (3), instanta va consulta informatiile puse la dispozitie periodic de catre serviciul de probatiune cu privire la posibilitatile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probatiune si la nivelul institutiilor din comunitate.
(5) Condamnatul trebuie sa îndeplineasca integral obligatiile civile stabilite prin hotarârea de condamnare, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

Masurile de supraveghere si obligatiile
Art. 101
(1) Daca restul de pedeapsa ramas neexecutat la data liberarii este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:
a) sa se prezinte la serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta;
b) sa primeasca vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
c) sa anunte, în prealabil, orice schimbare a locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile;
d) sa comunice schimbarea locului de munca;
e) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
(2) În cazul prevazut în alin. (1), instanta poate impune condamnatului sa execute una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa urmeze un curs de pregatire scolara ori de calificare profesionala;
b) sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de catre serviciul de probatiune sau organizate în colaborare cu institutii din comunitate;
c) sa nu paraseasca teritoriul României;
d) sa nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestari sportive, culturale ori la alte adunari publice, stabilite de instanta;
e) sa nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participantii la savârsirea infractiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanta, ori sa nu se apropie de acestea;
f) sa nu conduca anumite vehicule stabilite de instanta;
g) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme.
(3) Obligatiile prevazute în alin. (2) lit. c) -g) pot fi impuse în masura în care nu au fost aplicate în continutul pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi.
(4) Când stabileste obligatia prevazuta la alin. (2) lit. d) -f), instanta individualizeaza, în concret, continutul acestei obligatii, tinând seama de împrejurarile cauzei.
(5) Masurile de supraveghere si obligatiile prevazute în alin. (2) lit. a) si lit. b) se executa din momentul acordarii liberarii, pe o perioada egala cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani, iar obligatiile prevazute în alin. (2) lit. c) -g) se executa pe toata durata termenului de supraveghere.
(6) Abrogat(a)

Conditiile raspunderii penale a persoanei juridice
Art. 135
(1) Persoana juridica, cu exceptia statului si a autoritatilor publice, raspunde penal pentru infractiunile savârsite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
(2) Institutiile publice nu raspund penal pentru infractiunile savârsite în exercitarea unei activitati ce nu poate face obiectul domeniului privat.
(3) Raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit la savârsirea aceleiasi fapte.

Neaplicarea dizolvarii sau suspendarii activitatii persoanei juridice
Art. 141
(1) Pedepsele complementare prevazute în art. 136 alin. (3) lit. a) si lit. b) nu pot fi aplicate institutiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor si organizatiilor religioase ori apartinând minoritatilor nationale, constituite potrivit legii.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si persoanelor juridice care îsi desfasoara activitatea în domeniul presei.

Public
Art. 176
Prin termenul public se întelege tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice sau alte persoane juridice care administreaza sau exploateaza bunurile proprietate publica.

Mijloace de plata fara numerar
Art. 180
(1) Prin instrument de plata fara numerar se întelege un dispozitiv, un obiect sau o înregistrare, protejat, respectiv protejata, material ori nematerial, respectiv materiala ori nemateriala, sau o combinatie a acestora, altul, respectiv alta decât o moneda cu valoare circulatorie si care, singur, respectiv singura sau împreuna cu o procedura sau un set de proceduri, permite detinatorului sau utilizatorului transferul de bani sau valoare monetara, inclusiv prin moneda electronica sau moneda virtuala.
(2) Prin instrument de plata electronica se întelege un instrument care permite efectuarea de retrageri de numerar, încarcarea si descarcarea unui instrument de moneda electronica, precum si transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate si executate de catre institutii financiare.
(3) Prin moneda electronica se întelege valoarea monetara stocata electronic, inclusiv magnetic, reprezentând o creanta asupra emitentului, emisa la primirea fondurilor în scopul efectuarii de operatiuni de plata si care este acceptata de o persoana, alta decât emitentul de moneda electronica.
(4) Moneda virtuala înseamna o reprezentare digitala a valorii care nu este emisa sau garantata de o banca centrala sau de o autoritate publica, nu este în mod obligatoriu legata de o moneda instituita legal si nu detine statutul legal de moneda sau de bani, dar este acceptata de catre persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb si poate fi transferata, stocata si tranzactionata electronic.

Intreruperea cursului sarcinii
Art. 201
(1) Întreruperea cursului sarcinii savârsita în vreuna dintre urmatoarele împrejurari:
a) în afara institutiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) de catre o persoana care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrica-ginecologie si drept de libera practica medicala în aceasta specialitate;
c) daca vârsta sarcinii a depasit paisprezece saptamâni, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Întreruperea cursului sarcinii, savârsita în orice conditii, fara consimtamântul femeii însarcinate, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(3) Daca prin faptele prevazute în alin. (1) si alin. (2) s-a cauzat femeii însarcinate o vatamare corporala, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi, iar daca fapta a avut ca urmare moartea femeii însarcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) Când faptele au fost savârsite de un medic, pe lânga pedeapsa închisorii, se va aplica si interzicerea exercitarii profesiei de medic.
(5) Tentativa la infractiunile prevazute în alin. (1) si alin. (2) se pedepseste.
(6) Nu constituie infractiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuata de un medic de specialitate obstetrica-ginecologie, pâna la vârsta sarcinii de douazeci si patru de saptamâni, sau întreruperea ulterioara a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fatului.
(7) Nu se pedepseste femeia însarcinata care îsi întrerupe cursul sarcinii.

Bancruta frauduloasa
Art. 241
(1) Fapta persoanei care, în frauda creditorilor:
a) falsifica, sustrage sau distruge evidentele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia;
b) înfatiseaza datorii inexistente sau prezinta în registrele debitorului, în alt act sau în situatia financiara sume nedatorate;
c) înstraineaza, în caz de insolventa a debitorului, o parte din active se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(2) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.

Exploatarea patrimoniala a unei persoane vulnerabile
Art. 247
(1) Fapta creditorului care, cu ocazia darii cu împrumut de bani sau bunuri, profitând de starea de vadita vulnerabilitate a debitorului, datorata vârstei, starii de sanatate, infirmitatii ori relatiei de dependenta în care debitorul se afla fata de el, îl face sa constituie sau sa transmita, pentru sine sau pentru altul, un drept real ori de creanta de valoare vadit disproportionata fata de aceasta prestatie se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Punerea unei persoane în stare de vadita vulnerabilitate prin provocarea unei intoxicatii cu alcool sau cu substante psihoactive în scopul de a o determina sa consimta la constituirea sau transmiterea unui drept real ori de creanta sau sa renunte la un drept, daca s-a produs o paguba, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Deturnarea de fonduri
Art. 307
(1) Schimbarea destinatiei fondurilor banesti ori a resurselor materiale alocate unei autoritati publice sau institutii publice, fara respectarea prevederilor legale, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor provenite din finantarile obtinute sau garantate din fonduri publice.
(3) Tentativa se pedepseste.

Nerespectarea regimului armelor si al munitiilor
Art. 342
(1) Detinerea, portul, confectionarea, precum si orice operatiune privind circulatia armelor letale, a munitiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau functionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fara drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Detinerea sau portul fara drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizarii se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(3) Sustragerea armelor sau munitiilor prevazute în alin. (1) si alin. (2) se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) Portul armelor prevazute în alin. (1) si alin. (2), fara drept, în sediul autoritatilor publice, institutiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spatiile rezervate desfasurarii procesului electoral, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea unor drepturi.
(5) Daca faptele prevazute în alin. (1) si alin. (3) au ca obiect arme interzise sau munitii, mecanisme ori dispozitive ale acestora, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime.
(6) Nedepunerea armei si a munitiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de arma constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(7) Fabricarea sau asamblarea de arme letale, de piese sau de munitie pentru acestea:
a) din orice componente esentiale traficate ilicit;
b) fara o autorizatie eliberata de catre o autoritate competenta a statului membru în care are loc fabricarea sau asamblarea;
c) fara marcarea armelor letale asamblate la data producerii lor, în conformitate cu prevederile legale, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Portul sau folosirea fara drept de obiecte periculoase
Art. 372
(1) Fapta de a purta fara drept, la adunari publice, manifestari culturalsportive, în locuri special amenajate si autorizate pentru distractie ori agrement sau în mijloace de transport în comun:
a) cutitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confectionate anume pentru taiere, întepare sau lovire;
b) arme neletale care nu sunt supuse autorizarii ori dispozitive pentru socuri electrice;
c) substante iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Folosirea, fara drept, la adunari publice, manifestari cultural-sportive, în locuri de distractie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substantelor prevazute în alin. (1) se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.
(3) Portul, fara drept, al obiectelor sau substantelor prevazute în alin. (1) în sediul autoritatilor publice, institutiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spatiile rezervate desfasurarii procesului electoral se pedepseste cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amenda.