Aplicarea legii penale mai favorabile pana la judecarea definitiva a cauzei Art. 5
(1) În cazul în care de la savârsirea infractiunii pâna la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstitutionale, precum si ordonantelor de urgenta aprobate de Parlament cu modificari sau completari ori respinse, daca în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispozitii penale mai favorabile.
Lipsa plangerii prealabile Art. 157
(1) În cazul infractiunilor pentru care punerea în miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei plângeri prealabile de catre persoana vatamata, lipsa acestei plângeri înlatura raspunderea penala.
(2) Fapta care a adus o vatamare mai multor persoane atrage raspunderea penala, chiar daca plângerea prealabila s-a facut numai de catre una dintre ele.
(3) Fapta atrage raspunderea penala a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au participat la savârsirea acesteia, chiar daca plângerea prealabila s-a facut numai cu privire la una dintre acestea.
(4) În cazul în care cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu ori cu capacitatea de exercitiu restrânsa sau o persoana juridica ce este reprezentata de faptuitor, actiunea penala se poate pune în miscare si din oficiu.
(5) Daca persoana vatamata a decedat sau în cazul persoanei juridice aceasta a fost lichidata, înainte de expirarea termenului prevazut de lege pentru introducerea plângerii, actiunea penala poate fi pusa în miscare din oficiu.
Aplicarea legii penale mai favorabile dupa judecarea definitiva a cauzei Art. 6
(1) Când dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare si pâna la executarea completa a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, sanctiunea aplicata, daca depaseste maximul special prevazut de legea noua pentru infractiunea savârsita, se reduce la acest maxim.
(2) Daca dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare la detentiune pe viata si pâna la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeasi fapta numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detentiunii pe viata se înlocuieste cu maximul închisorii prevazut pentru acea infractiune.
(3) Daca legea noua prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicata se înlocuieste cu amenda, fara a se putea depasi maximul special prevazut în legea noua. Tinându-se seama de partea executata din pedeapsa închisorii, se poate înlatura în totul sau în parte executarea amenzii.
(4) Masurile educative neexecutate si neprevazute în legea noua nu se mai executa, iar cele care au corespondent în legea noua se executa în continutul si limitele prevazute de aceasta, daca este mai favorabila.
(5) Când legea noua este mai favorabila în conditiile alin. (1) - (4), pedepsele complementare si masurile de siguranta neexecutate si neprevazute în legea noua nu se mai executa, iar cele care au corespondent în legea noua se executa în continutul si limitele prevazute de aceasta.
(6) Daca legea noua este mai favorabila numai sub aspectul pedepselor complementare sau masurilor de siguranta, acestea se executa în continutul si limitele prevazute de legea noua.
(7) Când o dispozitie din legea noua se refera la pedepse definitiv aplicate, se tine seama, în cazul pedepselor executate pâna la data intrarii în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusa sau înlocuita potrivit dispozitiilor alin. (1) - (6).
Deturnarea licitatiilor publice Art. 246
Fapta de a îndeparta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitatie publica ori întelegerea între participanti pentru a denatura pretul de adjudecare se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Parasirea locului accidentului ori modificarea sau stergerea urmelor acestuia Art. 338
(1) Parasirea locului accidentului, fara încuviintarea politiei sau a procurorului care efectueaza cercetarea locului faptei, de catre conducatorul vehiculului sau de catre instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de catre examinatorul autoritatii competente, aflat în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulatie, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si fapta oricarei persoane de a modifica starea locului sau de a sterge urmele accidentului de circulatie din care a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, fara acordul echipei de cercetare la fata locului.
(3) Nu constituie infractiune parasirea locului accidentului când:
a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
b) conducatorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transporta el însusi persoanele ranite la cea mai apropiata unitate sanitara în masura sa acorde asistenta medicala necesara si la care a declarat datele personale de identitate si numarul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, daca se înapoiaza imediat la locul accidentului;
c) conducatorul autovehiculului cu regim de circulatie prioritara anunta de îndata politia, iar dupa terminarea misiunii se prezinta la sediul unitatii de politie pe a carei raza de competenta s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
d) victima paraseste locul faptei, iar conducatorul de vehicul anunta imediat evenimentul la cea mai apropiata unitate de politie.