Conditiile suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere Art. 91
(1) Instanta poate dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere daca sunt întrunite urmatoarele conditii:
a) pedeapsa aplicata, inclusiv în caz de concurs de infractiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu exceptia cazurilor prevazute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul si-a manifestat acordul de a presta o munca neremunerata în folosul comunitatii;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avuta anterior savârsirii infractiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii, precum si de posibilitatile sale de îndreptare, instanta apreciaza ca aplicarea pedepsei este suficienta si, chiar fara executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infractiuni, însa este necesara supravegherea conduitei sale pentru o perioada determinata.
(2) Când pedeapsa închisorii este însotita de pedeapsa amenzii aplicate în conditiile art. 62, amenda se executa chiar daca executarea pedepsei închisorii a fost suspendata sub supraveghere.
(3) Nu se poate dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, daca:
a) pedeapsa aplicata este numai amenda;
b) aplicarea pedepsei a fost initial amânata, dar ulterior amânarea a fost revocata;
c) infractorul s-a sustras de la urmarire penala ori judecata sau a încercat zadarnicirea aflarii adevarului ori a identificarii si tragerii la raspundere penala a autorului sau a participantilor.
(4) Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea, precum si a celor ce au determinat suspendarea executarii pedepsei si atentionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare si a consecintelor la care se expune daca va mai comite infractiuni sau nu va respecta masurile de supraveghere ori nu va executa obligatiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
Efectele gratierii Art. 160
(1) Gratierea are ca efect înlaturarea, în totul sau în parte, a executarii pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai usoara.
(2) Gratierea nu are efecte asupra pedepselor complementare si masurilor educative neprivative de libertate, în afara de cazul când se dispune altfel prin actul de gratiere.
(3) Gratierea nu are efect asupra masurilor de siguranta si asupra drepturilor persoanei vatamate.
(4) Gratierea nu are efecte asupra pedepselor a caror executare este suspendata sub supraveghere, în afara de cazul în care se dispune altfel prin actul de gratiere.
Reabilitarea de drept Art. 165
Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnarii la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depaseste 2 ani sau la pedeapsa închisorii a carei executare a fost suspendata sub supraveghere, daca în decurs de 3 ani condamnatul nu a savârsit o alta infractiune.
Conducerea unui vehicul fara permis de conducere Art. 335
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de catre o persoana care nu poseda permis de conducere se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana al carei permis de conducere este necorespunzator categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al carei permis i-a fost retras sau anulat ori careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(3) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si persoana care încredinteaza un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care stie ca se afla în una dintre situatiile prevazute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenta alcoolului ori a unor substante psihoactive.