Circumstante atenuante
l siguranta zborurilor si securitatea aeronautica, privind protectia martorilor, privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savârsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii, a celor privind tr
Marturia mincinoasa
Art. 273 (1) Fapta martorului care, într-o cauza penala, civila sau în orice alta procedura în care se asculta martori, face afirmatii mincinoase ori nu spune tot ce stie în legatura cu faptele sau împrejurarile esentiale cu privire la care este întrebat se pedep
Compromiterea intereselor justitiei
a. (3) Dezvaluirea, fara drept, de informatii dintr-o cauza penala, de catre un martor, expert sau interpret, atunci când aceasta interdictie este impusa de legea de procedura penala, se pedepseste cu închisoare de la o luna la un an sau cu amenda. (4) Nu constituie infractiune fapta p
Divulgarea informatiilor secrete de serviciu sau nepublice
a savârsit o infractiune împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în Programul de protectie a martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar daca s-a comis cu intentie o infractiune contra vietii, pedeapsa este &icir