Violarea confidentialitatii votului Art. 389
(1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseste cu amenda.
(2) Daca fapta a fost comisa de un membru al biroului electoral al sectiei de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda si interzicerea exercitarii unor drepturi.
Divulgarea secretului profesional Art. 227
(1) Divulgarea, fara drept, a unor date sau informatii privind viata privata a unei persoane, de natura sa aduca un prejudiciu unei persoane, de catre acela care a luat cunostinta despre acestea în virtutea profesiei ori functiei si care are obligatia pastrarii confidentialitatii cu privire la aceste date, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Conducerea unui vehicul fara permis de conducere Art. 335
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de catre o persoana care nu poseda permis de conducere se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana al carei permis de conducere este necorespunzator categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al carei permis i-a fost retras sau anulat ori careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(3) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si persoana care încredinteaza un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care stie ca se afla în una dintre situatiile prevazute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenta alcoolului ori a unor substante psihoactive.
Conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante Art. 336
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana care, la momentul prelevarii mostrelor biologice, are o îmbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amenda.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si persoana, aflata sub influenta unor substante psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere.
(3) Daca persoana aflata în una dintre situatiile prevazute în alin. (1) si alin. (2) efectueaza transport public de persoane, transport de substante sau produse periculoase ori se afla în procesul de instruire practica a unor persoane pentru obtinerea permisului de conducere sau în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice Art. 337
Refuzul ori sustragerea conducatorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autoritatii competente, aflat în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, de a se supune prelevarii de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezentei unor substante psihoactive se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.