Plasarea sub supraveghere judiciara Art. 144
(1) Pedeapsa complementara a plasarii sub supraveghere judiciara presupune desfasurarea sub supravegherea unui mandatar judiciar a activitatii care a ocazionat comiterea infractiunii, pe o perioada de la un an la 3 ani.
(2) Mandatarul judiciar are obligatia de a sesiza instanta atunci când constata ca persoana juridica nu a luat masurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infractiuni. În cazul în care instanta constata ca sesizarea este întemeiata, dispune înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa prevazuta la art. 140.
(3) Plasarea sub supraveghere judiciara nu se aplica în cazul persoanelor juridice mentionate în art. 141.
Inducerea in eroare a organelor judiciare Art. 268
(1) Sesizarea penala, facuta prin denunt sau plângere, cu privire la existenta unei fapte prevazute de legea penala ori în legatura cu savârsirea unei asemenea fapte de catre o anumita persoana, cunoscând ca aceasta este nereala, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenta unei fapte prevazute de legea penala ori savârsirea acesteia de catre o anumita persoana, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Nu se pedepseste persoana care a savârsit inducerea în eroare a organelor judiciare, daca declara, înainte de retinerea, arestarea sau de punerea în miscare a actiunii penale împotriva celui fata de care s-a facut denuntul sau plângerea ori s-au produs probele, ca denuntul, plângerea sau probele sunt nereale.
Ultrajul judiciar Art. 279
(1) Amenintarea, lovirea sau alte violente, vatamarea corporala, lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte ori omorul, savârsite împotriva unui judecator sau procuror aflat în exercitarea atributiilor de serviciu, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu jumatate.
(2) Savârsirea unei infractiuni împotriva unui judecator sau procuror ori împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de razbunare, în legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu jumatate.
(3) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza faptele comise în conditiile alin. (2), daca privesc un membru de familie al judecatorului sau al procurorului.
(4) Dispozitiile alin. (1) - (3) se aplica în mod corespunzator si faptelor comise împotriva unui avocat în legatura cu exercitarea profesiei.
Realitatea legii penale Art. 10
(1) Legea penala româna se aplica infractiunilor savârsite în afara teritoriului tarii de catre un cetatean strain sau o persoana fara cetatenie, contra statului român, contra unui cetatean român ori a unei persoane juridice române.
(2) Punerea în miscare a actiunii penale se face cu autorizarea prealabila a procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie si numai daca fapta nu face obiectul unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul caruia s-a comis.
Circumstante atenuante Art. 75
(1) Urmatoarele împrejurari constituie circumstante atenuante legale:
a) savârsirea infractiunii sub stapânirea unei puternice tulburari sau emotii, determinata de o provocare din partea persoanei vatamate, produsa prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii persoanei sau printr-o alta actiune ilicita grava;
b) depasirea limitelor legitimei aparari;
c) depasirea limitelor starii de necesitate.
d) acoperirea integrala a prejudiciului material cauzat prin infractiune, în cursul urmaririi penale sau al judecatii, pâna la primul termen de judecata, daca faptuitorul nu a mai beneficiat de aceasta circumstanta într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanta atenuanta nu se aplica în cazul savârsirii urmatoarelor infractiuni: contra persoanei, furt calificat, tâlharie, piraterie, fraude comise prin sisteme informatice si mijloace de plata electronice, ultraj, ultraj judiciar, purtare abuziva, infractiuni contra sigurantei publice, infractiuni contra sanatatii publice, infractiuni contra libertatii religioase si respectului datorat persoanelor decedate, contra securitatii nationale, contra capacitatii de lupta a fortelor armate, infractiunilor de genocid, contra umanitatii si de razboi, a infractiunilor privind frontiera de stat a României, a infractiunilor la legislatia privind prevenirea si combaterea terorismului, a infractiunilor de coruptie, infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, a celor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infractiunilor privitoare la nerespectarea regimului materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, privind regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al substantelor dopante, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, a celor privind spalarea banilor, privind activitatile aeronautice civile si cele care pot pune în pericol siguranta zborurilor si securitatea aeronautica, privind protectia martorilor, privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savârsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii, a celor privind traficul de organe, tesuturi sau celule de origine umana, privind prevenirea si combaterea pornografiei si a celor la regimul adoptiilor.
(2) Pot constitui circumstante atenuante judiciare:
a) eforturile depuse de infractor pentru înlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii;
b) împrejurarile legate de fapta comisa, care diminueaza gravitatea infractiunii sau periculozitatea infractorului.
Pedepsele aplicabile persoanei juridice Art. 136
(1) Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale si complementare.
(2) Pedeapsa principala este amenda.
(3) Pedepsele complementare sunt:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la 3 ani;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la 3 ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o durata de la unu la 3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciara;
f) afisarea sau publicarea hotarârii de condamnare.
Gestiunea frauduloasa Art. 242
(1) Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrarii sau conservarii bunurilor acesteia, de catre cel care are ori trebuie sa aiba grija administrarii sau conservarii acelor bunuri se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Când fapta prevazuta în alin. (1) a fost savârsita de administratorul judiciar, de lichidatorul averii debitorului sau de un reprezentant sau prepus al acestora, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Faptele prevazute în alin. (1) si alin. (2) savârsite în scopul de a dobândi un folos patrimonial se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(4) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Distrugerea Art. 253
(1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuintare a unui bun apartinând altuia ori împiedicarea luarii masurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum si înlaturarea masurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(2) Distrugerea unui înscris sub semnatura privata, care apartine în tot sau în parte altei persoane si serveste la dovedirea unui drept de natura patrimoniala, daca prin aceasta s-a produs o paguba, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2^1) Distrugerea unui dispozitiv electronic de supraveghere folosit pentru monitorizarea electronica în cadrul unor proceduri judiciare sau executional penale se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(3) Daca fapta prevazuta în alin. (1) priveste bunuri care fac parte din patrimoniul cultural, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(4) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuintare a unui bun, savârsita prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc si daca este de natura sa puna în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(5) Dispozitiile prevazute în alin. (3) si alin. (4) se aplica chiar daca bunul apartine faptuitorului.
(6) Pentru faptele prevazute în alin. (1) si alin. (2) actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
(7) Tentativa faptelor prevazute în alin. (3) si alin. (4) se pedepseste.
Influentarea declaratiilor Art. 272
(1) Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin alta fapta cu efect vadit intimidant, savârsita asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, sa nu sesizeze organele de urmarire penala, sa nu dea declaratii, sa îsi retraga declaratiile, sa dea declaratii mincinoase ori sa nu prezinte probe, într-o cauza penala, civila sau în orice alta procedura judiciara, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani. Daca actul de intimidare sau corupere constituie prin el însusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni.
(2) Nu constituie infractiune întelegerea patrimoniala dintre infractor si persoana vatamata, intervenita în cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune în miscare la plângere prealabila sau pentru care intervine împacarea.
Sustragerea sau distrugerea de probe ori de inscrisuri Art. 275
(1) Sustragerea, distrugerea, retinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de proba sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevarului într-o procedura judiciara, se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris necesar solutionarii unei cauze, emis de catre un organ judiciar sau adresat acestuia, sa ajunga la destinatar.
Asistenta si reprezentarea neloiala Art. 284
(1) Fapta avocatului sau a reprezentantului unei persoane care, în întelegere frauduloasa cu o persoana cu interese contrare în aceeasi cauza, în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale, vatama interesele clientului sau ale persoanei reprezentate se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza întelegerea frauduloasa dintre avocat sau reprezentantul unei persoane si un tert interesat de solutia ce se va pronunta în cauza, în scopul vatamarii intereselor clientului sau ale persoanei reprezentate.
(3) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Detinerea de instrumente in vederea falsificarii de valori Art. 314
(1) Fabricarea, primirea, detinerea sau transmiterea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor prevazute în art. 310, art. 311 alin. (1) si art. 312 se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fabricarea, producerea, primirea, detinerea, transmiterea sau punerea la dispozitie a unui dispozitiv, instrument, unor date informatice, echipamente, inclusiv hardware sau software, sau a oricaror alte mijloace cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plata fara numerar se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (2) se sanctioneaza si dobândirea pentru sine sau pentru altul, inclusiv prin importul, exportul, vânzarea, transportul sau distributia unui dispozitiv, instrument, unor date informatice, echipamente, inclusiv hardware sau software, ori a oricaror alte mijloace cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plata fara numerar.
(4) Nu se pedepseste persoana care, dupa comiterea vreuneia dintre faptele prevazute la alin. (1) - (3), înainte de descoperirea acestora si înainte de a se fi trecut la savârsirea faptei de falsificare, preda instrumentele, materialele detinute sau orice alte mijloace autoritatilor judiciare ori încunostinteaza aceste autoritati despre existenta lor.
Intrarea in vigoare Art. 446
(1) Prezentul cod intra în vigoare la data care va fi stabilita în legea pentru punerea în aplicare a acestuia, cu exceptia dispozitiilor alin. (2) si alin. (3), care intra în vigoare la 4 zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului cod.
(2) Legea nr. 301/2004 - Codul penal, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004, cu modificarile ulterioare, si Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 1 iulie 2004, cu modificarile ulterioare, se abroga.
(3) În termen de 12 luni de la data publicarii prezentului cod în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului penal.