Compromiterea intereselor justitiei Art. 277
(1) Divulgarea, fara drept, de informatii confidentiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmeaza sa se administreze o proba, de catre un magistrat sau un alt functionar public care a luat cunostinta de acestea în virtutea functiei, daca prin aceasta poate fi îngreunata sau împiedicata urmarirea penala, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(2) Dezvaluirea, fara drept, de mijloace de proba sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauza penala, înainte de a se dispune o solutie de netrimitere în judecata ori de solutionare definitiva a cauzei, de catre un functionar public care a luat cunostinta de acestea în virtutea functiei, se pedepseste cu închisoare de la o luna la un an sau cu amenda.
(3) Dezvaluirea, fara drept, de informatii dintr-o cauza penala, de catre un martor, expert sau interpret, atunci când aceasta interdictie este impusa de legea de procedura penala, se pedepseste cu închisoare de la o luna la un an sau cu amenda.
(4) Nu constituie infractiune fapta prin care sunt divulgate ori dezvaluite acte sau activitati vadit ilegale comise de autoritati într-o cauza penala.
Aplicarea legii penale temporare Art. 7
(1) Legea penala temporara se aplica infractiunii savârsite în timpul când era în vigoare, chiar daca fapta nu a fost urmarita sau judecata în acel interval de timp.
(2) Legea penala temporara este legea penala care prevede data iesirii ei din vigoare sau a carei aplicare este limitata prin natura temporara a situatiei care a impus adoptarea sa.
Continutul pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi Art. 66
(1) Pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii unor drepturi consta în interzicerea exercitarii, pe o perioada de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre urmatoarele drepturi:
a) dreptul de a fi ales în autoritatile publice sau în orice alte functii publice;
b) dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat;
c) dreptul strainului de a se afla pe teritoriul României;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile parintesti;
f) dreptul de a fi tutore sau curator;
g) dreptul de a ocupa functia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru savârsirea infractiunii;
h) dreptul de a detine, purta si folosi orice categorie de arme;
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanta;
j) dreptul de a parasi teritoriul României;
k) dreptul de a ocupa o functie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;
l) dreptul de a se afla în anumite localitati stabilite de instanta;
m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestari sportive, culturale ori la alte adunari publice, stabilite de instanta;
n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infractiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanta, ori de a se apropia de acestea;
o) dreptul de a se apropia de locuinta, locul de munca, scoala sau alte locuri unde victima desfasoara activitati sociale, în conditiile stabilite de instanta de judecata.
(2) Când legea prevede interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica, instanta dispune interzicerea exercitarii drepturilor prevazute în alin. (1) lit. a) si lit. b).
(3) Interzicerea exercitarii drepturilor prevazute în alin. (1) lit. a) si lit. b) se dispune cumulativ.
(4) Pedeapsa prevazuta în alin. (1) lit. c) nu se va dispune atunci când exista motive întemeiate de a crede ca viata persoanei expulzate este pusa în pericol ori ca persoana va fi supusa la tortura sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmeaza a fi expulzata.
(5) Când dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevazute în alin. (1) lit. n) si lit. o), instanta individualizeaza în concret continutul acestei pedepse, tinând seama de împrejurarile cauzei.
Circumstante atenuante Art. 75
(1) Urmatoarele împrejurari constituie circumstante atenuante legale:
a) savârsirea infractiunii sub stapânirea unei puternice tulburari sau emotii, determinata de o provocare din partea persoanei vatamate, produsa prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii persoanei sau printr-o alta actiune ilicita grava;
b) depasirea limitelor legitimei aparari;
c) depasirea limitelor starii de necesitate.
d) acoperirea integrala a prejudiciului material cauzat prin infractiune, în cursul urmaririi penale sau al judecatii, pâna la primul termen de judecata, daca faptuitorul nu a mai beneficiat de aceasta circumstanta într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanta atenuanta nu se aplica în cazul savârsirii urmatoarelor infractiuni: contra persoanei, furt calificat, tâlharie, piraterie, fraude comise prin sisteme informatice si mijloace de plata electronice, ultraj, ultraj judiciar, purtare abuziva, infractiuni contra sigurantei publice, infractiuni contra sanatatii publice, infractiuni contra libertatii religioase si respectului datorat persoanelor decedate, contra securitatii nationale, contra capacitatii de lupta a fortelor armate, infractiunilor de genocid, contra umanitatii si de razboi, a infractiunilor privind frontiera de stat a României, a infractiunilor la legislatia privind prevenirea si combaterea terorismului, a infractiunilor de coruptie, infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, a celor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infractiunilor privitoare la nerespectarea regimului materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, privind regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al substantelor dopante, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, a celor privind spalarea banilor, privind activitatile aeronautice civile si cele care pot pune în pericol siguranta zborurilor si securitatea aeronautica, privind protectia martorilor, privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savârsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii, a celor privind traficul de organe, tesuturi sau celule de origine umana, privind prevenirea si combaterea pornografiei si a celor la regimul adoptiilor.
(2) Pot constitui circumstante atenuante judiciare:
a) eforturile depuse de infractor pentru înlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii;
b) împrejurarile legate de fapta comisa, care diminueaza gravitatea infractiunii sau periculozitatea infractorului.
Conditiile renuntarii la aplicarea pedepsei Art. 80
(1) Instanta poate dispune renuntarea la aplicarea pedepsei daca sunt întrunite urmatoarele conditii:
a) infractiunea savârsita prezinta o gravitate redusa, având în vedere natura si întinderea urmarilor produse, mijloacele folosite, modul si împrejurarile în care a fost comisa, motivul si scopul urmarit;
b) în raport de persoana infractorului, de conduita avuta anterior savârsirii infractiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii, precum si de posibilitatile sale de îndreptare, instanta apreciaza ca aplicarea unei pedepse ar fi inoportuna din cauza consecintelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
(2) Nu se poate dispune renuntarea la aplicarea pedepsei daca:
a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu exceptia cazurilor prevazute în art. 42 lit. a) si lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
b) fata de acelasi infractor s-a mai dispus renuntarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infractiunii pentru care este judecat;
c) infractorul s-a sustras de la urmarire penala ori judecata sau a încercat zadarnicirea aflarii adevarului ori a identificarii si tragerii la raspundere penala a autorului sau a participantilor;
d) pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savârsita este închisoarea mai mare de 5 ani.
(3) În caz de concurs de infractiuni, renuntarea la aplicarea pedepsei se poate dispune daca pentru fiecare infractiune concurenta sunt îndeplinite conditiile prevazute în alin. (1) si alin. (2).
Conditiile amanarii aplicarii pedepsei Art. 83
(1) Instanta poate dispune amânarea aplicarii pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, daca sunt întrunite urmatoarele conditii:
a) pedeapsa stabilita, inclusiv în cazul concursului de infractiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu exceptia cazurilor prevazute în art. 42 lit. a) si lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul si-a manifestat acordul de a presta o munca neremunerata în folosul comunitatii;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avuta anterior savârsirii infractiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii, precum si de posibilitatile sale de îndreptare, instanta apreciaza ca aplicarea imediata a unei pedepse nu este necesara, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioada determinata.
(2) Nu se poate dispune amânarea aplicarii pedepsei daca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savârsita este de 7 ani sau mai mare sau daca infractorul s-a sustras de la urmarire penala ori judecata sau a încercat zadarnicirea aflarii adevarului ori a identificarii si tragerii la raspundere penala a autorului sau a participantilor.
(3) Amânarea aplicarii pedepsei închisorii atrage si amânarea aplicarii amenzii care însoteste pedeapsa închisorii în conditiile art. 62.
(4) Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicarii pedepsei si atentionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare si a consecintelor la care se expune daca va mai comite infractiuni sau nu va respecta masurile de supraveghere ori nu va executa obligatiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
Conditiile suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere Art. 91
(1) Instanta poate dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere daca sunt întrunite urmatoarele conditii:
a) pedeapsa aplicata, inclusiv în caz de concurs de infractiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu exceptia cazurilor prevazute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul si-a manifestat acordul de a presta o munca neremunerata în folosul comunitatii;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avuta anterior savârsirii infractiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii, precum si de posibilitatile sale de îndreptare, instanta apreciaza ca aplicarea pedepsei este suficienta si, chiar fara executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infractiuni, însa este necesara supravegherea conduitei sale pentru o perioada determinata.
(2) Când pedeapsa închisorii este însotita de pedeapsa amenzii aplicate în conditiile art. 62, amenda se executa chiar daca executarea pedepsei închisorii a fost suspendata sub supraveghere.
(3) Nu se poate dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, daca:
a) pedeapsa aplicata este numai amenda;
b) aplicarea pedepsei a fost initial amânata, dar ulterior amânarea a fost revocata;
c) infractorul s-a sustras de la urmarire penala ori judecata sau a încercat zadarnicirea aflarii adevarului ori a identificarii si tragerii la raspundere penala a autorului sau a participantilor.
(4) Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea, precum si a celor ce au determinat suspendarea executarii pedepsei si atentionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare si a consecintelor la care se expune daca va mai comite infractiuni sau nu va respecta masurile de supraveghere ori nu va executa obligatiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
Intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale Art. 155
(1) Cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricarui act de procedura în cauza.
(2) Dupa fiecare întrerupere începe sa curga un nou termen de prescriptie.
(3) Întreruperea cursului prescriptiei produce efecte fata de toti participantii la infractiune, chiar daca actul de întrerupere priveste numai pe unii dintre ei.
(4) Termenele prevazute laart. 154, daca au fost depasite cu înca o data, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.
(5) Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face sa curga un nou termen de prescriptie a raspunderii penale.
Suspendarea cursului prescriptiei executarii pedepsei Art. 164
(1) Cursul termenului prescriptiei executarii pedepsei este suspendat în cazurile si conditiile prevazute în Codul de procedura penala.
(2) Prescriptia îsi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
Calculul termenului de reabilitare Art. 167
(1) Termenele prevazute în art. 165 si art. 166 se socotesc de la data când a luat sfârsit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.
(2) Pentru cei condamnati la pedeapsa amenzii, termenul curge din momentul în care amenda a fost achitata integral sau executarea ei s-a stins în orice alt mod.
(3) În caz de gratiere totala sau de gratiere a restului de pedeapsa, termenul curge de la data actului de gratiere, daca la acea data hotarârea de condamnare era definitiva, sau de la data ramânerii definitive a hotarârii de condamnare, daca actul de gratiere se refera la infractiuni în curs de judecata.
(4) În caz de suspendare sub supraveghere a executarii pedepsei, termenul curge de la data împlinirii termenului de supraveghere.
(5) În cazul condamnarilor succesive, termenul de reabilitare se calculeaza în raport cu pedeapsa cea mai grea si curge de la data executarii ultimei pedepse.
Conditiile reabilitarii judecatoresti Art. 168
Cererea de reabilitare judecatoreasca se admite daca cel condamnat întruneste urmatoarele conditii:
a) nu a savârsit o alta infractiune în intervalul de timp prevazut în art. 166;
b) a achitat integral cheltuielile de judecata si si-a îndeplinit obligatiile civile stabilite prin hotarârea de condamnare, afara de cazul când acesta dovedeste ca nu a avut posibilitatea sa le îndeplineasca sau când partea civila a renuntat la despagubiri.
Reinnoirea cererii de reabilitare judecatoreasca Art. 170
(1) În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate introduce o noua cerere decât dupa un termen de un an, care se socoteste de la data respingerii cererii prin hotarâre definitiva.
(2) Conditiile prevazute în art. 168 trebuie sa fie îndeplinite si pentru intervalul de timp care a precedat noua cerere.
(3) Cererea respinsa ca urmare a neîndeplinirii unor conditii de forma poate fi reînnoita potrivit Codului de procedura penala.
Mijloace de plata fara numerar Art. 180
(1) Prin instrument de plata fara numerar se întelege un dispozitiv, un obiect sau o înregistrare, protejat, respectiv protejata, material ori nematerial, respectiv materiala ori nemateriala, sau o combinatie a acestora, altul, respectiv alta decât o moneda cu valoare circulatorie si care, singur, respectiv singura sau împreuna cu o procedura sau un set de proceduri, permite detinatorului sau utilizatorului transferul de bani sau valoare monetara, inclusiv prin moneda electronica sau moneda virtuala.
(2) Prin instrument de plata electronica se întelege un instrument care permite efectuarea de retrageri de numerar, încarcarea si descarcarea unui instrument de moneda electronica, precum si transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate si executate de catre institutii financiare.
(3) Prin moneda electronica se întelege valoarea monetara stocata electronic, inclusiv magnetic, reprezentând o creanta asupra emitentului, emisa la primirea fondurilor în scopul efectuarii de operatiuni de plata si care este acceptata de o persoana, alta decât emitentul de moneda electronica.
(4) Moneda virtuala înseamna o reprezentare digitala a valorii care nu este emisa sau garantata de o banca centrala sau de o autoritate publica, nu este în mod obligatoriu legata de o moneda instituita legal si nu detine statutul legal de moneda sau de bani, dar este acceptata de catre persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb si poate fi transferata, stocata si tranzactionata electronic.
Obstructionarea justitiei Art. 271
(1) Persoana care, fiind avertizata asupra consecintelor faptei sale:
a) împiedica, fara drept, organul de urmarire sau instanta sa efectueze, în conditiile legii, un act procedural;
b) refuza sa puna la dispozitia organului de urmarire penala, instantei sau judecatorului sindic, în tot sau în parte, datele, informatiile, înscrisurile sau bunurile detinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în conditiile legii, în vederea solutionarii unei cauze, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplica în cazul persoanei urmarite sau judecate pentru infractiunea care formeaza obiectul procesului penal.
Influentarea declaratiilor Art. 272
(1) Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin alta fapta cu efect vadit intimidant, savârsita asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, sa nu sesizeze organele de urmarire penala, sa nu dea declaratii, sa îsi retraga declaratiile, sa dea declaratii mincinoase ori sa nu prezinte probe, într-o cauza penala, civila sau în orice alta procedura judiciara, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani. Daca actul de intimidare sau corupere constituie prin el însusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni.
(2) Nu constituie infractiune întelegerea patrimoniala dintre infractor si persoana vatamata, intervenita în cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune în miscare la plângere prealabila sau pentru care intervine împacarea.
Marturia mincinoasa Art. 273
(1) Fapta martorului care, într-o cauza penala, civila sau în orice alta procedura în care se asculta martori, face afirmatii mincinoase ori nu spune tot ce stie în legatura cu faptele sau împrejurarile esentiale cu privire la care este întrebat se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Marturia mincinoasa savârsita:
a) de un martor cu identitate protejata ori aflat în Programul de protectie a martorilor;
b) de un investigator sub acoperire;
c) de o persoana care întocmeste un raport de expertiza ori de un interpret;
d) în legatura cu o fapta pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata ori închisoarea de 10 ani sau mai mare se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Autorul nu se pedepseste daca îsi retrage marturia, în cauzele penale înainte de retinere, arestare ori de punerea în miscare a actiunii penale sau în alte cauze înainte de a se fi pronuntat o hotarâre ori de a se fi dat o alta solutie, ca urmare a marturiei mincinoase.
Razbunarea pentru ajutorul dat justitiei Art. 274
Savârsirea unei infractiuni împotriva unei persoane ori a unui membru de familie al acesteia, pe motiv ca a sesizat organele de urmarire penala, a dat declaratii ori a prezentat probe într-o cauza penala, civila sau în orice alta procedura dintre cele prevazute în art. 273, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu o treime.
Sustragerea sau distrugerea de probe ori de inscrisuri Art. 275
(1) Sustragerea, distrugerea, retinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de proba sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevarului într-o procedura judiciara, se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris necesar solutionarii unei cauze, emis de catre un organ judiciar sau adresat acestuia, sa ajunga la destinatar.
Incalcarea solemnitatii sedintei Art. 278
Întrebuintarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de natura sa perturbe activitatea instantei, de catre o persoana care participa sau asista la o procedura care se desfasoara în fata instantei, se pedepseste cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda.
Represiunea nedreapta Art. 283
(1) Fapta de a pune în miscare actiunea penala, de a lua o masura preventiva neprivativa de libertate ori de a trimite în judecata o persoana, stiind ca este nevinovata, se pedepseste cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica.
(2) Retinerea sau arestarea ori condamnarea unei persoane, stiind ca este nevinovata, se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica.
Fapte savarsite de catre membrii instantelor de arbitraj sau in legatura cu acestia Art. 293
Dispozitiile art. 289 si art. 290 se aplica în mod corespunzator si persoanelor care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate sa pronunte o hotarâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre solutionare de catre partile la acest acord, indiferent daca procedura arbitrala se desfasoara în baza legii române ori în baza unei alte legi.
Contaminarea venerica Art. 353
(1) Transmiterea unei boli venerice, prin raport sexual sau alte acte sexuale, de catre o persoana care stie ca sufera de o astfel de boala, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Instanta de judecata va dispune masura de siguranta a obligarii la tratament medical.
Infractiuni de razboi contra persoanelor Art. 440
(1) Savârsirea, în cadrul unui conflict armat, cu sau fara caracter international, asupra uneia sau mai multor persoane protejate de dreptul international umanitar, a uneia dintre urmatoarele fapte:
a) uciderea;
b) luarea de ostatici;
c) aplicarea de tratamente cu cruzime sau inumane, cauzându-i vatamari ale integritatii fizice sau psihice ori suferinte fizice sau psihice grave, în special prin tortura sau mutilare;
d) violul sau agresiunea sexuala, constrângerea la prostitutie, sterilizarea fortata sau detentia ilegala a unei femei ramase gravida în mod fortat, în scopul modificarii compozitiei etnice a unei populatii;
e) deportarea sau transferarea fortata, cu încalcarea regulilor generale de drept international, a unor persoane aflate în mod legal pe un anumit teritoriu, prin expulzarea acestora spre un alt stat sau un alt teritoriu ori prin folosirea altor masuri de constrângere;
f) aplicarea sau executarea unei pedepse severe, în special pedeapsa cu moartea sau o pedeapsa privativa de libertate, împotriva unei persoane care nu a fost judecata în cadrul unei proceduri legale si impartiale, care sa ofere garantiile impuse de dreptul international;
g) expunerea unei persoane la un pericol de moarte sau atingere grava adusa sanatatii prin:
1. efectuarea asupra acesteia de experiente cu privire la care ea nu a consimtit în mod voluntar, expres si prealabil sau care nu sunt necesare pentru sanatatea acesteia ori nu sunt efectuate în interesul sau;
2. prelevarea de tesuturi sau organe de la aceasta în scopul transplantului, cu exceptia prelevarii de sânge sau piele efectuate în scop terapeutic, în conformitate cu principiile medicale general recunoscute si cu consimtamântul voluntar, expres si prealabil al persoanei;
3. supunerea acesteia la metode de tratament nerecunoscute medical, fara ca acestea sa fie necesare pentru sanatatea persoanei si fara ca ea sa fi consimtit, în mod voluntar, expres si prealabil;
h) supunerea unei persoane la un tratament degradant, se pedepseste cu detentiune pe viata sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza recrutarea sau încorporarea minorilor care nu au împlinit vârsta de 15 ani în fortele armate sau în grupuri armate, precum si determinarea acestora, prin orice mijloace, sa participe activ la ostilitati.
(3) Ranirea, în cadrul unui conflict armat cu sau fara caracter international, a unui membru al fortelor armate inamice sau a unui combatant al partii inamice, dupa ce acesta s-a predat fara conditii sau care a fost scos din lupta în orice mod, se pedepseste cu închisoarea de la 5 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) Savârsirea, în cadrul unui conflict armat cu caracter international, a uneia dintre urmatoarele fapte:
a) mentinerea ilegala în detentie sau întârzierea nejustificata a repatrierii uneia sau mai multor persoane dintre cele prevazute în alin. (5) lit. a);
b) transferarea, în mod direct sau indirect, de catre un agent al puterii ocupante, a unei parti a populatiei civile careia el îi apartine, în teritoriul ocupat;
c) constrângerea, prin violenta sau amenintare, a uneia sau mai multor persoane dintre cele prevazute în alin. (5) lit. a) sa serveasca în fortele armate ale inamicului;
d) constrângerea resortisantilor puterii inamice sa ia parte la operatiunile de razboi îndreptate împotriva tarii lor, se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(5) Persoanele protejate de dreptul international umanitar sunt:
a) într-un conflict armat cu caracter international: persoanele protejate în sensul Conventiilor de la Geneva din 12 august 1949 si al Protocolului Aditional I din 8 iunie 1977, în special ranitii, bolnavii, naufragiatii, prizonierii de razboi si civilii;
b) într-un conflict armat fara caracter international: ranitii, bolnavii, naufragiatii si persoanele care nu participa direct la ostilitati si care se gasesc sub puterea partii inamice;
c) într-un conflict armat cu sau fara caracter international: membrii fortelor armate si combatantii partii inamice, care au depus armele sau care, din orice alta cauza, nu se mai pot apara si care nu se afla sub puterea partii inamice.