Aplicarea legii penale mai favorabile pana la judecarea definitiva a cauzei Art. 5
(1) În cazul în care de la savârsirea infractiunii pâna la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstitutionale, precum si ordonantelor de urgenta aprobate de Parlament cu modificari sau completari ori respinse, daca în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispozitii penale mai favorabile.
Aplicarea legii penale mai favorabile dupa judecarea definitiva a cauzei Art. 6
(1) Când dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare si pâna la executarea completa a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, sanctiunea aplicata, daca depaseste maximul special prevazut de legea noua pentru infractiunea savârsita, se reduce la acest maxim.
(2) Daca dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare la detentiune pe viata si pâna la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeasi fapta numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detentiunii pe viata se înlocuieste cu maximul închisorii prevazut pentru acea infractiune.
(3) Daca legea noua prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicata se înlocuieste cu amenda, fara a se putea depasi maximul special prevazut în legea noua. Tinându-se seama de partea executata din pedeapsa închisorii, se poate înlatura în totul sau în parte executarea amenzii.
(4) Masurile educative neexecutate si neprevazute în legea noua nu se mai executa, iar cele care au corespondent în legea noua se executa în continutul si limitele prevazute de aceasta, daca este mai favorabila.
(5) Când legea noua este mai favorabila în conditiile alin. (1) - (4), pedepsele complementare si masurile de siguranta neexecutate si neprevazute în legea noua nu se mai executa, iar cele care au corespondent în legea noua se executa în continutul si limitele prevazute de aceasta.
(6) Daca legea noua este mai favorabila numai sub aspectul pedepselor complementare sau masurilor de siguranta, acestea se executa în continutul si limitele prevazute de legea noua.
(7) Când o dispozitie din legea noua se refera la pedepse definitiv aplicate, se tine seama, în cazul pedepselor executate pâna la data intrarii în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusa sau înlocuita potrivit dispozitiilor alin. (1) - (6).
Intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale Art. 155
(1) Cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricarui act de procedura în cauza.
(2) Dupa fiecare întrerupere începe sa curga un nou termen de prescriptie.
(3) Întreruperea cursului prescriptiei produce efecte fata de toti participantii la infractiune, chiar daca actul de întrerupere priveste numai pe unii dintre ei.
(4) Termenele prevazute laart. 154, daca au fost depasite cu înca o data, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.
(5) Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face sa curga un nou termen de prescriptie a raspunderii penale.
Suspendarea cursului prescriptiei executarii pedepsei Art. 164
(1) Cursul termenului prescriptiei executarii pedepsei este suspendat în cazurile si conditiile prevazute în Codul de procedura penala.
(2) Prescriptia îsi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
Reinnoirea cererii de reabilitare judecatoreasca Art. 170
(1) În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate introduce o noua cerere decât dupa un termen de un an, care se socoteste de la data respingerii cererii prin hotarâre definitiva.
(2) Conditiile prevazute în art. 168 trebuie sa fie îndeplinite si pentru intervalul de timp care a precedat noua cerere.
(3) Cererea respinsa ca urmare a neîndeplinirii unor conditii de forma poate fi reînnoita potrivit Codului de procedura penala.
Mijloace de plata fara numerar Art. 180
(1) Prin instrument de plata fara numerar se întelege un dispozitiv, un obiect sau o înregistrare, protejat, respectiv protejata, material ori nematerial, respectiv materiala ori nemateriala, sau o combinatie a acestora, altul, respectiv alta decât o moneda cu valoare circulatorie si care, singur, respectiv singura sau împreuna cu o procedura sau un set de proceduri, permite detinatorului sau utilizatorului transferul de bani sau valoare monetara, inclusiv prin moneda electronica sau moneda virtuala.
(2) Prin instrument de plata electronica se întelege un instrument care permite efectuarea de retrageri de numerar, încarcarea si descarcarea unui instrument de moneda electronica, precum si transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate si executate de catre institutii financiare.
(3) Prin moneda electronica se întelege valoarea monetara stocata electronic, inclusiv magnetic, reprezentând o creanta asupra emitentului, emisa la primirea fondurilor în scopul efectuarii de operatiuni de plata si care este acceptata de o persoana, alta decât emitentul de moneda electronica.
(4) Moneda virtuala înseamna o reprezentare digitala a valorii care nu este emisa sau garantata de o banca centrala sau de o autoritate publica, nu este în mod obligatoriu legata de o moneda instituita legal si nu detine statutul legal de moneda sau de bani, dar este acceptata de catre persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb si poate fi transferata, stocata si tranzactionata electronic.
Obstructionarea justitiei Art. 271
(1) Persoana care, fiind avertizata asupra consecintelor faptei sale:
a) împiedica, fara drept, organul de urmarire sau instanta sa efectueze, în conditiile legii, un act procedural;
b) refuza sa puna la dispozitia organului de urmarire penala, instantei sau judecatorului sindic, în tot sau în parte, datele, informatiile, înscrisurile sau bunurile detinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în conditiile legii, în vederea solutionarii unei cauze, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplica în cazul persoanei urmarite sau judecate pentru infractiunea care formeaza obiectul procesului penal.
Influentarea declaratiilor Art. 272
(1) Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin alta fapta cu efect vadit intimidant, savârsita asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, sa nu sesizeze organele de urmarire penala, sa nu dea declaratii, sa îsi retraga declaratiile, sa dea declaratii mincinoase ori sa nu prezinte probe, într-o cauza penala, civila sau în orice alta procedura judiciara, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani. Daca actul de intimidare sau corupere constituie prin el însusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni.
(2) Nu constituie infractiune întelegerea patrimoniala dintre infractor si persoana vatamata, intervenita în cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune în miscare la plângere prealabila sau pentru care intervine împacarea.
Marturia mincinoasa Art. 273
(1) Fapta martorului care, într-o cauza penala, civila sau în orice alta procedura în care se asculta martori, face afirmatii mincinoase ori nu spune tot ce stie în legatura cu faptele sau împrejurarile esentiale cu privire la care este întrebat se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Marturia mincinoasa savârsita:
a) de un martor cu identitate protejata ori aflat în Programul de protectie a martorilor;
b) de un investigator sub acoperire;
c) de o persoana care întocmeste un raport de expertiza ori de un interpret;
d) în legatura cu o fapta pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata ori închisoarea de 10 ani sau mai mare se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Autorul nu se pedepseste daca îsi retrage marturia, în cauzele penale înainte de retinere, arestare ori de punerea în miscare a actiunii penale sau în alte cauze înainte de a se fi pronuntat o hotarâre ori de a se fi dat o alta solutie, ca urmare a marturiei mincinoase.
Razbunarea pentru ajutorul dat justitiei Art. 274
Savârsirea unei infractiuni împotriva unei persoane ori a unui membru de familie al acesteia, pe motiv ca a sesizat organele de urmarire penala, a dat declaratii ori a prezentat probe într-o cauza penala, civila sau în orice alta procedura dintre cele prevazute în art. 273, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu o treime.
Sustragerea sau distrugerea de probe ori de inscrisuri Art. 275
(1) Sustragerea, distrugerea, retinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de proba sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevarului într-o procedura judiciara, se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris necesar solutionarii unei cauze, emis de catre un organ judiciar sau adresat acestuia, sa ajunga la destinatar.
Compromiterea intereselor justitiei Art. 277
(1) Divulgarea, fara drept, de informatii confidentiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmeaza sa se administreze o proba, de catre un magistrat sau un alt functionar public care a luat cunostinta de acestea în virtutea functiei, daca prin aceasta poate fi îngreunata sau împiedicata urmarirea penala, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(2) Dezvaluirea, fara drept, de mijloace de proba sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauza penala, înainte de a se dispune o solutie de netrimitere în judecata ori de solutionare definitiva a cauzei, de catre un functionar public care a luat cunostinta de acestea în virtutea functiei, se pedepseste cu închisoare de la o luna la un an sau cu amenda.
(3) Dezvaluirea, fara drept, de informatii dintr-o cauza penala, de catre un martor, expert sau interpret, atunci când aceasta interdictie este impusa de legea de procedura penala, se pedepseste cu închisoare de la o luna la un an sau cu amenda.
(4) Nu constituie infractiune fapta prin care sunt divulgate ori dezvaluite acte sau activitati vadit ilegale comise de autoritati într-o cauza penala.
Incalcarea solemnitatii sedintei Art. 278
Întrebuintarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de natura sa perturbe activitatea instantei, de catre o persoana care participa sau asista la o procedura care se desfasoara în fata instantei, se pedepseste cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda.
Fapte savarsite de catre membrii instantelor de arbitraj sau in legatura cu acestia Art. 293
Dispozitiile art. 289 si art. 290 se aplica în mod corespunzator si persoanelor care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate sa pronunte o hotarâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre solutionare de catre partile la acest acord, indiferent daca procedura arbitrala se desfasoara în baza legii române ori în baza unei alte legi.