Universalitatea legii penale Art. 11
(1) Legea penala româna se aplica si altor infractiuni decât celor prevazute în art. 10, savârsite în afara teritoriului tarii de un cetatean strain sau o persoana fara cetatenie, care se afla de bunavoie pe teritoriul României, în urmatoarele cazuri:
a) s-a savârsit o infractiune pe care statul român si-a asumat obligatia sa o reprime în temeiul unui tratat international, indiferent daca este prevazuta sau nu de legea penala a statului pe al carui teritoriu a fost comisa;
b) s-a cerut extradarea sau predarea infractorului si aceasta a fost refuzata.
(2) Dispozitiile alin. (1) lit. b) nu se aplica atunci când, potrivit legii statului în care s-a savârsit infractiunea, exista o cauza care împiedica punerea în miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa a fost executata ori este considerata ca executata.
(3) Când pedeapsa nu a fost executata sau a fost executata numai în parte, se procedeaza potrivit dispozitiilor legale privitoare la recunoasterea hotarârilor straine.
Criteriile generale de individualizare a pedepsei Art. 74
(1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infractiunii savârsite si cu periculozitatea infractorului, care se evalueaza dupa urmatoarele criterii:
a) împrejurarile si modul de comitere a infractiunii, precum si mijloacele folosite;
b) starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita;
c) natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinte ale infractiunii;
d) motivul savârsirii infractiunii si scopul urmarit;
e) natura si frecventa infractiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita dupa savârsirea infractiunii si în cursul procesului penal;
g) nivelul de educatie, vârsta, starea de sanatate, situatia familiala si sociala.
(2) Când pentru infractiunea savârsita legea prevede pedepse alternative, se tine seama de criteriile prevazute în alin. (1) si pentru alegerea uneia dintre acestea.
Supravegherea Art. 118
Masura educativa a supravegherii consta în controlarea si îndrumarea minorului în cadrul programului sau zilnic, pe o durata cuprinsa între doua si 6 luni, sub coordonarea serviciului de probatiune, pentru a asigura participarea la cursuri scolare sau de formare profesionala si prevenirea desfasurarii unor activitati sau intrarea în legatura cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia.
Schimbarea regimului de executare Art. 126
Daca în cursul executarii unei masuri educative privative de libertate persoana internata, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influenteaza negativ sau împiedica procesul de recuperare si reintegrare a celorlalte persoane internate, instanta poate dispune continuarea executarii masurii educative într-un penitenciar.
Intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale Art. 155
(1) Cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricarui act de procedura în cauza.
(2) Dupa fiecare întrerupere începe sa curga un nou termen de prescriptie.
(3) Întreruperea cursului prescriptiei produce efecte fata de toti participantii la infractiune, chiar daca actul de întrerupere priveste numai pe unii dintre ei.
(4) Termenele prevazute laart. 154, daca au fost depasite cu înca o data, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.
(5) Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face sa curga un nou termen de prescriptie a raspunderii penale.
Suspendarea cursului prescriptiei raspunderii penale Art. 156
(1) Cursul termenului prescriptiei raspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispozitie legala sau o împrejurare de neprevazut ori de neînlaturat împiedica punerea în miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal.
(2) Prescriptia îsi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
Obstructionarea justitiei Art. 271
(1) Persoana care, fiind avertizata asupra consecintelor faptei sale:
a) împiedica, fara drept, organul de urmarire sau instanta sa efectueze, în conditiile legii, un act procedural;
b) refuza sa puna la dispozitia organului de urmarire penala, instantei sau judecatorului sindic, în tot sau în parte, datele, informatiile, înscrisurile sau bunurile detinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în conditiile legii, în vederea solutionarii unei cauze, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplica în cazul persoanei urmarite sau judecate pentru infractiunea care formeaza obiectul procesului penal.
Conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante Art. 336
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana care, la momentul prelevarii mostrelor biologice, are o îmbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amenda.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si persoana, aflata sub influenta unor substante psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere.
(3) Daca persoana aflata în una dintre situatiile prevazute în alin. (1) si alin. (2) efectueaza transport public de persoane, transport de substante sau produse periculoase ori se afla în procesul de instruire practica a unor persoane pentru obtinerea permisului de conducere sau în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice Art. 337
Refuzul ori sustragerea conducatorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autoritatii competente, aflat în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, de a se supune prelevarii de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezentei unor substante psihoactive se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Parasirea locului accidentului ori modificarea sau stergerea urmelor acestuia Art. 338
(1) Parasirea locului accidentului, fara încuviintarea politiei sau a procurorului care efectueaza cercetarea locului faptei, de catre conducatorul vehiculului sau de catre instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de catre examinatorul autoritatii competente, aflat în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulatie, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si fapta oricarei persoane de a modifica starea locului sau de a sterge urmele accidentului de circulatie din care a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, fara acordul echipei de cercetare la fata locului.
(3) Nu constituie infractiune parasirea locului accidentului când:
a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
b) conducatorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transporta el însusi persoanele ranite la cea mai apropiata unitate sanitara în masura sa acorde asistenta medicala necesara si la care a declarat datele personale de identitate si numarul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, daca se înapoiaza imediat la locul accidentului;
c) conducatorul autovehiculului cu regim de circulatie prioritara anunta de îndata politia, iar dupa terminarea misiunii se prezinta la sediul unitatii de politie pe a carei raza de competenta s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
d) victima paraseste locul faptei, iar conducatorul de vehicul anunta imediat evenimentul la cea mai apropiata unitate de politie.
Nerespectarea regimului armelor si al munitiilor Art. 342
(1) Detinerea, portul, confectionarea, precum si orice operatiune privind circulatia armelor letale, a munitiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau functionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fara drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Detinerea sau portul fara drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizarii se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(3) Sustragerea armelor sau munitiilor prevazute în alin. (1) si alin. (2) se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) Portul armelor prevazute în alin. (1) si alin. (2), fara drept, în sediul autoritatilor publice, institutiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spatiile rezervate desfasurarii procesului electoral, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea unor drepturi.
(5) Daca faptele prevazute în alin. (1) si alin. (3) au ca obiect arme interzise sau munitii, mecanisme ori dispozitive ale acestora, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime.
(6) Nedepunerea armei si a munitiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de arma constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(7) Fabricarea sau asamblarea de arme letale, de piese sau de munitie pentru acestea:
a) din orice componente esentiale traficate ilicit;
b) fara o autorizatie eliberata de catre o autoritate competenta a statului membru în care are loc fabricarea sau asamblarea;
c) fara marcarea armelor letale asamblate la data producerii lor, în conformitate cu prevederile legale, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive Art. 345
(1) Primirea, detinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrainarea, dispersarea, expunerea, productia, procesarea, manipularea, depozitarea intermediara, importul, exportul ori depozitarea finala, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum si orice operatie privind circulatia acestora, fara drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Sustragerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive se pedepseste cu închisoarea de la 5 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(3) Daca faptele prevazute la alin. (1) si (2) au pus în pericol alte persoane sau bunuri, au produs vatamarea corporala a uneia ori mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) În cazul în care faptele prevazute la alin. (1) si (2) au avut ca urmare moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(5) Daca faptele prevazute la alin. (1), (3) si (4) au fost savârsite din culpa, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumatate.
(6) Prin exceptie de la dispozitiile art. 137 alin. (2), în cazul infractiunii prevazute în prezentul articol, suma corespunzatoare unei zile-amenda pentru persoana juridica este cuprinsa între 500 lei si 25.000 lei.
Instigarea publica Art. 368
(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, sa savârseasca infractiuni se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda, fara a se putea depasi pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea la savârsirea careia s-a instigat.
(2) Daca fapta prevazuta în alin. (1) este comisa de un functionar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi, fara a se putea depasi pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea la savârsirea careia s-a instigat.
(3) Daca instigarea publica a avut ca urmare comiterea infractiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevazuta de lege pentru acea infractiune.
Portul sau folosirea fara drept de obiecte periculoase Art. 372
(1) Fapta de a purta fara drept, la adunari publice, manifestari culturalsportive, în locuri special amenajate si autorizate pentru distractie ori agrement sau în mijloace de transport în comun:
a) cutitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confectionate anume pentru taiere, întepare sau lovire;
b) arme neletale care nu sunt supuse autorizarii ori dispozitive pentru socuri electrice;
c) substante iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Folosirea, fara drept, la adunari publice, manifestari cultural-sportive, în locuri de distractie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substantelor prevazute în alin. (1) se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.
(3) Portul, fara drept, al obiectelor sau substantelor prevazute în alin. (1) în sediul autoritatilor publice, institutiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spatiile rezervate desfasurarii procesului electoral se pedepseste cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amenda.
Intrarea in vigoare Art. 446
(1) Prezentul cod intra în vigoare la data care va fi stabilita în legea pentru punerea în aplicare a acestuia, cu exceptia dispozitiilor alin. (2) si alin. (3), care intra în vigoare la 4 zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului cod.
(2) Legea nr. 301/2004 - Codul penal, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004, cu modificarile ulterioare, si Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 1 iulie 2004, cu modificarile ulterioare, se abroga.
(3) În termen de 12 luni de la data publicarii prezentului cod în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului penal.