Confiscarea speciala Art. 112
(1) Sunt supuse confiscarii speciale:
a) bunurile produse prin savârsirea faptei prevazute de legea penala;
b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, daca sunt ale faptuitorului sau daca, apartinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
c) bunurile folosite, imediat dupa savârsirea faptei, pentru a asigura scaparea faptuitorului sau pastrarea folosului ori a produsului obtinut, daca sunt ale faptuitorului sau daca, apartinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
d) bunurile care au fost date pentru a determina savârsirea unei fapte prevazute de legea penala sau pentru a rasplati pe faptuitor;
e) bunurile dobândite prin savârsirea faptei prevazute de legea penala, daca nu sunt restituite persoanei vatamate si în masura în care nu servesc la despagubirea acesteia;
f) bunurile a caror detinere este interzisa de legea penala.
(2) În cazul prevazut în alin. (1) lit. b) si lit. c), daca valoarea bunurilor supuse confiscarii este vadit disproportionata fata de natura si gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent banesc, tinând seama de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce si de contributia bunului la aceasta. Daca bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul savârsirii faptei prevazute de legea penala, se dispune confiscarea lor în întregime.
(3) În cazurile prevazute în alin. (1) lit. b) si lit. c), daca bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu apartin infractorului, iar persoana careia îi apartin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispozitiilor alin. (2).
(4) Dispozitiile alin. (1) lit. b) nu se aplica în cazul faptelor savârsite prin presa.
(5) Daca bunurile supuse confiscarii potrivit alin. (1) lit. b) -e) nu se gasesc, în locul lor se confisca bani si bunuri pâna la concurenta valorii acestora.
(6) Se confisca, de asemenea, bunurile si banii obtinuti din exploatarea bunurilor supuse confiscarii, precum si bunurile produse de acestea, cu exceptia bunurilor prevazute în alin. (1) lit. b) si lit. c).
Supravegherea condamnatului Art. 102
(1) Pe durata supravegherii, datele prevazute în art. 101 alin. (1) lit. c) -e) se comunica serviciului de probatiune.
(2) Supravegherea executarii obligatiilor prevazute în art. 101 alin. (2) lit. a) si lit. b) se face de serviciul de probatiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligatiilor prevazute în art. 101 alin. (2) lit. c) -g) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probatiune cu privire la orice încalcare a acestora.
(3) Supravegherea executarii obligatiilor prevazute în art. 101 alin. (2) lit. d) si lit. e) poate fi realizata si printr-un sistem electronic de supraveghere, în conditiile prevazute de legea speciala.
(4) Pe durata supravegherii, serviciul de probatiune are obligatia sa sesizeze instanta, daca:
a) au intervenit motive care justifica fie modificarea obligatiilor impuse de instanta, fie încetarea executarii unora dintre acestea;
b) persoana supravegheata nu respecta masurile de supraveghere sau nu executa, în conditiile stabilite, obligatiile ce îi revin.
Categoriile masurilor de siguranta Art. 108
Masurile de siguranta sunt:
a) obligarea la tratament medical;
b) internarea medicala;
c) interzicerea ocuparii unei functii sau a exercitarii unei profesii;
d) confiscarea speciala.
e) confiscarea extinsa.
Prescriptia raspunderii penale Art. 153
(1) Prescriptia înlatura raspunderea penala.
(2) Prescriptia nu înlatura raspunderea penala în cazul:
a) infractiunilor de genocid, contra umanitatii si de razboi, indiferent de data la care au fost comise;
b) infractiunilor prevazute la art. 188 si 189 si al infractiunilor intentionate urmate de moartea victimei.
c) infractiunilor prevazute la art. 209-211, art. 213, art. 218 - 220 si art. 282.
(3) Prescriptia nu înlatura raspunderea penala nici în cazul infractiunilor prevazute la alin. (2) lit. b) pentru care nu s-a împlinit termenul de prescriptie, generala sau speciala, la data intrarii în vigoare a acestei dispozitii.
Exercitarea fara drept a unei profesii sau activitati Art. 348
Exercitarea, fara drept, a unei profesii sau activitati pentru care legea cere autorizatie ori exercitarea acestora în alte conditii decât cele legale, daca legea speciala prevede ca savârsirea unor astfel de fapte se sanctioneaza potrivit legii penale, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
Pornografia infantila Art. 374
(1) Producerea, detinerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum si punerea la dispozitie, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani.
(11) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se pedepseste si îndemnarea sau recrutarea unui minor în scopul participarii lui în cadrul unui spectacol pornografic, obtinerea de foloase de pe urma unui astfel de spectacol în cadrul caruia participa minori sau exploatarea unui minor în orice alt fel pentru realizarea de spectacole pornografice.
(12) Vizionarea de spectacole pornografice în cadrul carora participa minori se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Daca faptele prevazute în alin. (1) au fost savârsite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Accesarea, fara drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicatii electronice, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
(31) Daca faptele prevazute la alin. (1), (11), (12) si (2) au fost savârsite în urmatoarele împrejurari:
a) de catre un membru de familie sau de catre o persoana care convietuieste cu victima;
b) de catre o persoana în a carei îngrijire, ocrotire, educare, paza sau tratament se afla minorul sau de o persoana care a abuzat de pozitia sa recunoscuta de încredere sau de autoritate asupra minorului;
c) fapta a pus în pericol viata minorului;
d) de catre o persoana care a mai comis anterior o infractiune contra libertatii si integritatii sexuale asupra unui minor, o infractiune de pornografie infantila sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepselor se majoreaza cu o treime.
(4) Prin materiale pornografice cu minori se întelege orice material care prezinta un minor ori o persoana majora drept un minor, având un comportament sexual explicit sau care, desi nu prezinta o persoana reala, simuleaza, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum si orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil cu scop sexual.
(41) Prin spectacol pornografic se întelege expunerea în direct adresata unui public, inclusiv prin tehnologia informatiilor si comunicatiilor, a unui copil implicat într-un comportament sexual explicit ori a organelor genitale ale unui copil, cu scop sexual.
(5) Tentativa se pedepseste.
Tradarea prin transmitere de informatii secrete de stat Art. 395
Transmiterea de informatii secrete de stat unei puteri sau organizatii straine ori agentilor acestora, precum si procurarea ori detinerea de documente sau date ce constituie informatii secrete de stat de catre cei care nu au calitatea de a le cunoaste, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizatii straine ori agentilor acestora, savârsite de un cetatean român, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
Tradarea prin ajutarea inamicului Art. 396
Fapta cetateanului român care, în timp de razboi:
a) preda teritorii, orase, pozitii de aparare, depozite ori instalatii ale fortelor armate române sau care servesc apararii;
b) preda nave, aeronave, masini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot servi purtarii razboiului;
c) procura inamicului oameni, valori sau materiale de orice fel;
d) trece de partea inamicului sau efectueaza alte actiuni care sunt de natura sa favorizeze activitatea inamicului ori sa slabeasca puterea de lupta a fortelor armate române sau a armatelor aliate;
e) lupta sau face parte din formatii de lupta împotriva statului român sau a aliatilor sai se pedepseste cu detentiune pe viata sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
Sanctionarea tentativei Art. 412
(1) Tentativa la infractiunile prevazute în prezentul titlu se pedepseste.
(2) Se considera tentativa si producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum si luarea de masuri în vederea comiterii infractiunilor prevazute în art. 395-397, art. 401-403, art. 408 si art. 399 raportat la infractiunea de tradare prin ajutarea inamicului.
Neluarea masurilor necesare in operatiunile navale Art. 426
Fapta comandantului unei nave militare sau grupari de nave militare care, fara a fi fost oprit prin vreun ordin sau fara a fi fost împiedicat de misiunea speciala pe care o avea:
a) nu ia masurile necesare sa atace, sa lupte împotriva inamicului, sa ajute o nava a statului român sau a unei tari aliate, urmarita de inamic ori angajata în lupta;
b) nu ia masurile necesare pentru a distruge un convoi inamic;
c) nu urmareste navele de razboi sau comerciale ale inamicului se pedepseste cu închisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.